legile vorbirii corecte - gramatica si punctuaţie.(4)

sursă de informaţii -  cărţile şi autorii din imagine- uneori site-ul ,,diacritica''. 

Câteva reguli apărute în DOOM 2

Verbele de conjugarea a IV a (care au terminatia în ,,i'' - a citi, a vorbi, a iubi etc.) se împart şi ele în âteva categorii, şi anume:verbe cu infix (-esc-/-eşt-) şi verbe fără infix. Ca şi cele de conjugarea I, de altfel, numai că acolo infixul e -ez-/-eaz-.

I. Modelul de conjugare fără infix

I.a. Radical terminat în consoană, alta decât n:
a dormi: dorm, dormi, doarme, dormim, dormiţi, dorm
La fel: a minţi, a ieşi, a fugi etc. Cu alternanţele fonetice de rigoare, evident.
A oferi, a suferi, a descoperi, a acoperi bagă un -ă la el/ei oferă, suferă, descoperă, acoperă.

I.b. Radical terminat în n:
a veni: vin, vii, vine, venim, veniţi, vin
La fel: a deveni, a reveni, a interveni, a surveni.

I.c. Radical terminat în vocală, de obicei u:
a contribui: contribui, contribui, contribuie, contribuim, contribuiţi, contribuie.
La fel: a bântui, a piui, a chiui.

II. Modelul de conjugare cu infix (-esc-/-eşt-)

II.a. Radical terminat în consoană:
a glumi: glumesc, glumeşti, glumeşte, glumim, glumiţi, glumesc
La fel: a gândi, a citi, a călători, a aminti, a dori, a privi, a primi, a mulţumi etc.

II.b. Radical terminat în vocală, de obicei u:
a sfătui: sfătuiesc, sfătuieşti, sfătuieşte, sfătuim, sfătuiţi, sfătuiesc
La fel: a bănui, a dărui, a dispreţui, a locui, a trăi, a răci.

Acu’, problema se pune la verbele astea cu radical terminat în -u: unele se conjugă după modelul I.c, altele după modelul II.b. Iar unele tind să treacă de la II.b, adică -esc-/-eşt-, la I.c, adică fără infix. De exemplu, a chinui, a cheltui, pentru care DOOM 2 acceptă ambele variante: chinuiesc / chinui, chinuieşti / chinui, chinuieşte / chinuie; cheltuiesc / cheltui, cheltuieşti / cheltui, cheltuieşte / cheltuie.

***********************************************************//****************************************************

Tabelul de mai jos cuprinde cîteva dintre greșelile cele mai frecvente de scriere sau pronunțare a unor cuvinte. Formele greșite sânt marcate cu asterisc.

Greșit	Corect	Observații
*președenție	președinție	Probabil o influență de la prezidențial.
*fregvent	frecvent	Sub influența consoanei sonore /v/ se modifică, greșit, și consoana surdă /k/.
*secment	segment	Nu derivă din verbul a secționa
*cunoștiință	cunoștință	Unii vorbitori fac diferența dintre *cunoștiință cu sensul de informație cunoscută și cunoștință cu sensul de persoană cunoscută, însă prima formă nu există.
*ștință	știință
două *ridichii culoarea *ridichiei	două ridichi culoarea ridichii	Conform Dicționarului ortografic al limbii române din 2002 (și altor lucrări) pluralul nearticulat al  substantivului ridiche este ridichi, iar forma articulată de genitiv - dativ este ridichii.
*noștrii *voștrii	noștri voștri	Grupul de consoane str din nostru face ca în forma de plural i-ul final să fie o vocală propriu-zisă, nu doar o palatalizare nesilabică a consoanei anterioare, așa cum se întîmplă cel mai frecvent (de exemplu ban - bani, alb - albi). Acest fenomen este interpretat greșit de unii vorbitori ca o necesitate de a scrie cuvîntul noștri cu doi i la urmă.
*membrii *metrii	membri metri	Un fenomen similar se întîmplă în cazul substantivului membru (printre altele), care are la plural forma nearticulată membri și forma cu articol hotărît membrii; aceste forme sînt adesea confundate în scris.
mi-ar *place	mi-ar plăcea	Tranziție considerată greșită a verbului a plăcea de la conjugarea a II-a la a III-a în forma *a place și flexionarea lui după modelul verbelor a face, a duce. În aceeași categorie intră și verbe precum a tăcea, a părea etc. În caz de dubiu, pentru a determina conjugarea corectă există metoda de a construi infinitivul lung și de a observa poziția accentului, pe terminație (conjugarea a II-a: plăcere, tăcere, părere) sau pe rădăcină (conjugarea a III-a: facere, ducere); infinitivul scurt are accentul pe aceeași poziție (a plăcea, a tăcea, a părea, dar a face, a duce).
*genuchi	genunchi
*delicvent	delincvent	Forma delicvent figurează totuși în cîteva dicționare ca variantă a lui delincvent.
*oprobiu	oprobriu
*frustare	frustrare
*intinerar	itinerar
*repercursiune	repercusiune	Probabil o influență de la cuvinte precum incursiune, recursiune, excursiune, toate derivate de la curs, în latină currere (a curge, a alerga), cu forma de participiu trecut cursum. Cuvintele percusiune și repercusiune derivă însă de la latinescul percutere (a lovi, a înfige).
*creem *crează	creăm creează	Verbul a crea se conjugă exact la fel ca a lucra, cu terminațiile adăugate la rădăcina cre- în loc de lucr-. Faptul că rădăcina se termină într-o vocală produce succesiuni de sunete relativ rare (de exemplu hiatul e-ă în creăm) și induce în eroare mulți vorbitori.
*mingie *mingii	minge mingi	Forma corectă a substantivului este minge . Forma mingie nu există în limba română, iar mingii nu este forma de plural, ci forma de dativ-genitiv a substantivului.
ca *și	ca („în calitate de”)	Cînd ca este folosit în comparații cu sensul „la fel cu”, înlocuirea lui cu ca și este permisă (ca și mine, ca și cum). Sensul „în calitate de” nu permite o asemenea înlocuire, deși mulți vorbitori procedează astfel, uneori pentru a evita disonanta: *A fost ales ca și conducător, *numirea lui ca și ministru.
*vroiam *vroiai *vroia etc.	voiam voiai voia etc.	Formele *vroiam etc. sînt foarte frecvente în uz, dar nu sînt acceptate de norma actuală. Ele sînt un hibrid între formele a două verbe diferite, sinonime: a voi și a vrea. La indicativ imperfect se preferă de obicei a voi, dar se pot folosi și formele lui a vrea: eu vream, tu vreai, el vrea, pronunțate cu diftongul ea; se observă că la persoana a III-a singular apare o coincidență supărătoare între imperfect și prezent.
*genoflexiune	genuflexiune
*indentitate	identitate	Greșeală indusă, probabil, de cuvintele formate cu prefixul in-.
*transversa	traversa	Vorbitorii sunt induși în eroare de cuvintele formate cu prefixul trans-, prefix care are într-adevăr sensul de dincolo, peste, de cealaltă parte. A traversa provine însă din franțuzescul traverser.
*complect	complet	Unii vorbitori sunt influențați de adjectivele terminate în -ect (direct, perfect).
*celălant	celălalt
*albitru	arbitru
*hambal	handbal
*nu fii *nu zi *nu fă	nu fi nu zice nu face	Forma de la imperativul negativ este identică cu forma de la infinitiv.

greşeli frecvente întâlnite în textele literare pe site-urile de profil (3)

sursă de informaţii -  cărţile şi autorii din imagine- uneori site-ul ,,diacritica''. 

O greşeală frecventă de exprimare este acordul articolului demonstrativ care însoţeşte adverbul. Concret, se spune şi se scrie corect “vedeta cel mai frumos (bine) îmbrăcată” si nu “vedeta cea mai frumos (bine)  îmbrăcată”. În situaţia de faţă, din punct de vedere gramatical, construcţia - “cel mai frumos (bine)” - are valoare de adverb si nu de adjectiv, prin urmare nu se acorda cu substantivul.

Dacă schimbăm topica (ordinea cuvintelor în frază), adică spunem “vedeta îmbrăcată cel mai frumos”, ne dăm seama. Exemple similare: “Urziceni, cel mai bine cotată urbe, la nivel de judet” (urbea cotată cel mai bine) şi nu “cea mai bine cotată ...”.

Se face acordul doar în situaţia în care articolul demonstrativ însoţeşte un adjectiv. Exemplu: “Baia Mare, cea mai frumoasă urbe din judeţ…” sau “vedeta cea mai stilată…”.

O altă situaţie neplăcută, întâlnită în textele literare, precum şi în ziare, o reprezintă folosirea articolului posesiv genitival.

Regula e simplă: acordul se face încrucişat. După cum rezultă de mai jos:

Mama al cărei băiat     al – de la băiat          cărei – de la mama

Mama ai cărei băieţi    ai – de la băieţi         cărei – de la mama

Mama a cărei fată      a – de la fată             cărei – de la mama

Mama ale cărei fete     ale – de la fete          cărei – de la mama

Tatăl al cărui băiat       al – de la băiat          cărui – de la tatăl

Tatăl a cărui fată       a – de la fată             cărui – de la tatăl

Tatăl ai cărui băieţi   ai – de la băieţi         cărui – de la tatăl

Tatăl ale cărui fete    ale – de la fete          cărui – de la tatăl

Fetele al căror tată      al – de la tată            căror – de la fetele

Fetele a căror mamă    a – de la mamă         căror – de la fetele

Fetele ai căror taţi     ai – de la taţi             căror – de la fetele

Fetele ale căror mame   ale – de la mame      căror – de la fetele

Băieţii al căror tată    al – de la tată            căror – de la băieţii

Băieţii a căror mamă    a – de la mamă         căror – de la băieţii

Băieţii ai căror taţi     ai – de la taţi             căror – de la băieţii

Băieţii ale căror mame    ale – de la mame      căror – de la băieţii

a şti, a fi, a voi ... ortografie corectă (2)

REGULI GRAMATICALE, ORTOGRAFIE

Regula zilei: şti sau ştii, să şti sau să ştii, fi sau fii, să fi sau să nu  fii

Am întâlnit ades pe site-urile literare discuţii aprinse cu privire la ortografierea corectă a verbelor de conjugarea a-IV-a.

Am reţinut din ,,Gramatica Limbii Române’’- autor Ştefania Popescu :

Verbul a şti

A şti are doi i doar la persoana a II-a sg., indicativ prezent şi conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă.

Indicativ prezent : (tu) ştii, (tu) nu ştii

Conjunctiv prezent : (tu) să ştii, (tu) să nu ştii

Viitorul format de la conjunctivul prezent : (tu) o să ştii, (tu) nu o să ştii

În conjugarea verbului a şti doi i apar numai la persoana a II-a singular (tu), la indicativ prezent (tu ştii, tu nu ştii),  la conjunctiv prezent (tu să ştii, tu să nu ştii,

deci: forma afirmativă şi forma negativă a verbului a şti (tu nu ştii, tu să nu ştii).

Infinitivul, viitorul, condiţionalul se scriu cu un singur i, indiferent de persoană (acolo unde-i vorba despre persoană –  la infinitiv nu există).

 A fi

Indicativ prezent: tu eşti, tu nu eşti
Indicativ imperfect: tu erai, tu nu erai
Indicativ viitor: tu vei fi, tu nu vei fi (fi, cu un singur i, în ambele cazuri, că e forma de infinitiv – a fi)
Indicativ perfect compus: tu ai fost, tu nu ai fost
Condiţional prezent: tu ai fi, tu nu ai fi (fi, cu un singur i, ca şi la viitor)
Condiţional perfect: tu ai fi fost, tu nu ai fi fost (fi, cu un singur i, că vine de la infinitivul a fi)
Conjunctiv prezent: tu să fii (cuminte), tu să nu fii (cuminte); (fii, cu doi i: un i din radical (fi-), al doilea i din terminaţie; să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiţi, să fie)
Conjunctiv perfect: tu să fi fost (cuminte), tu să nu fi fost (cuminte); (fi, cu un singur i, ca la condiţional perfect, pentru că e forma de infinitiv: a fi)
Prezumitv: eu oi fi, tu oi fi, el o fi, noi om fi, voi oţi fi, ei or fi (fi, cu un singur i, peste tot, că tot de la infinitivul a fi vine).

 A voi

În DOOM 2005 nu apare verbul a vroi. Apar însă a voi şi a vrea.
DEX online listează şi a vroi, indicat ca sinonim pentru a vrea, şi menţionează ca sursă DEX din 1998.
Aş zice că până la ediţia viitoare a DOOM-ului (în care nu-i exclus să-l vedem şi pe a vroi, cu imperfectul vroiam) să ne limităm la a voi şi a vrea, cu imperfectul voiam (fără -r-) şi vream.

Să recapitulăm

Singurul mod care are formă diferită la negativ e imperativul, şi asta doar datorită faptului că forma afirmativă pleacă, în general, de la persoana a III-a sg. a indicativului prezent, iar forma negativă pleacă de la infinitiv.


Câteva excepţii:
Fii! (de la conjunctivul tu să fii)
Nu fi! (de la infinitivul a fi)
Doar în acest caz, doar la imperativ, verbul a fi pierde un i la forma negativă (asta doar pentru că conjunctivul, care dă forma afirmativă, are doi i la persoana a II-a sg. - eu să fiu, tu să fii, el să fie cuminte), în timp ce infinitivul, care dă forma negativă, are un singur i (a fi).
În rest, forma negativă se deosebeşte de forma afirmativă numai prin faptul că are în plus un nu.

teoria vorbirii (1)

În ultima vreme am asistat la tot soiul de discuţii controversate, mai mult sau mai puţin avizate, în ceea ce priveşte respectarea şi folosirea corectă a semnelor de punctuaţie, precum şi respectarea, folosirea corectă a regulilor privind fonetica, morfologia, sintaxa, aspecte ale limbii române contemporane(cuvinte folosite greşit în comunicare; substantive cu două forme de plural; folosirea greşită a unor neologisme recente; pleonasme; dezacorduri; greşeli în folosirea unor forme gramaticale; greşeli în accentuarea cuvintelor).  Pentru o mai bună înţelegere a acestora, pentru că eu însămi m-am confruntat şi mă confrunt cu situaţii care mi-au creat probleme în acest sens, am decis să mă aventurez pe drumul încâlcit al studierii normelor ortografice, ortoepice, gramaticale şi de punctuaţie ale limbii române, în vederea cunoaşterii şi aplicării normelor pentru a  emite lectorului, corect şi limpede,  mesajul literar.  Documentaţia care va sta la baza aestor studii este următoarea: Gramatica limbii române pentru admiterea în licee, examenul de bacalaureat şi admiterea în facultăţile de Drept, Academia de poliţie, Filologie, Jurnalistică, Filosofie, Sociologie etc.-autori: Silvestru Boatcă, Marcel Crihană, Mircea Mardare (Editura Carte Şcolii); Gramatica practică a limbii române- autor Ştefania Popescu (Editura Tedit FZH); Limba Română/ o gramatică sintetică- autori Adrian şi Georgeta Costache(Editura Art); Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie al limbii române/ ediţia a- III-a, autor - Gh. Constantinescu-Dobridor (Editura Lucman).   

I. Punctuaţia

Ştiaţi că...?

virgula se pune(în cadrul propoziţiei) :

-  între două sau mai multe părţi de propoziţie de acelaşi fel(nelegate prin conjuncţiile şi , sau), aflate în raport de coordonare prin juxtapunere;

Atenţie! Virgula se pune între părţi de propoziţie de acelaşi fel precedate de adverbul de mod ,,şi’’.

Ex: ,,În adâncu-i se pătrunde/ Şi de lună(,)şi de soare(,)/Şi de paseri călătoare...’’.

A nu se confunda conjuncţia copulativă ,,şi’’ cu adverbul de mod ,,şi’’.

Deci: virgula NU se pune înainte şi după conjuncţia ,,şi’’.

 -  între părţile de propoziţie coordonate prin joncţiune copulativă sau disjunctivă, când conjuncţia se repetă sau când legătura se face prin locuţiuni conjuncţionale în corelativ: Nu stă nici în casă, nici afară. Era nu numai indiscretă, dar şi obraznică;

 -  virgula desparte atributele izolate şi apoziţiile de restul propoziţiei: Acel adolescent(,) Ionuţ(,) inteligent şi haios, a intrat la jurnalism;

 -  virgula desparte complementele antepuse verbului: Lui i-am dat bani, celuilat, încă nu;

 -  desparte adverbele de negaţie sau de afirmaţie atunci când sunt echivalente cu o propoziţie: Da, ai dreptate. Nu, nu mă duc;

 -  virgula izolează de restul propoziţiei cuvintele în vocativ: Să nu te superi, omule, pentru asta!;

 -  izolează cuvintele incidente de restul propoziţiei: Ar fi vrut, desigur, să plece;

     -  virgula desparte o interjecţie de restul propoziţiei: Ei, ce părerea ai?

     -  inainte de o conjunctie adversativa ( dar, iar, ci )
    -  inaintea unei conjunctii conclusive: (asadar, asa ca )

Când sunt urmate de un vocativ sau un imperativ, interjecţiile nu se desprat prin virgulă: Măi omule, fii mai atent! Ia pleacă de aici!

Virgula în frază

-           virgula se pune între două sau mai multe propoziţii de acelaşi fel, aflate în raport de coordonare prin juxtapunere: Nu ştiu/ când a plecat, /unde a plecat/ şi când se întoarce.;

-          atributiva izolată se desparte prin virgulă de restul frazei: Regulile de bază,/ de care am mai amintit,/ nu se mai aplică;

-          completivele directe şi indirecte se despart de obicei prin virgulă când stau înaintea regentei(propoziţiei conducătoare): Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.;

-          subordonata concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regenta ei: A plecat devreme, deşi nu era cazul.;

-          Subordonata consecutivă se desparte prin virgulă de regenta ei, cu excepţia situaţiei când este introdusă prin ,,de’’ şi urmează imediat după verbul regent: Minte de îngheaţă apele.;

-          Circumstanţialele deloc, de timp, de cauză, de scop şi condiţionalele se despart de obicei prin virgulă când se află înaintea regentei.

Unde nu se foloseşte virgula?

- inaintea pronumelui relativ “care”, atunci cand acesta este folosit pentru a oferi o informatie relevanta: Elevii care nu poarta uniforma nu vor fi primiti in scoala.
- inaintea unei conjunctii copulative: Nu am mancat si nici nu am baut nimic toata ziua
- nu se despart prin virgula subiectul si predicatul
- nu se despart predicatul si complementul direct sau indirect