Miercuri, 25 iulie 2012, la Biblioteca Matropolitană
Bucureşti, filiala Bogdan Petriceicu Haşdeu, a avut loc lansarea cărţii ,,Zâmbete... ALTFEL’’,
autor Marian Ioan.
Scriitorul mi-a fost
recomandat de prietenul Vasile Dumitru, un consumator înrăit de literatură care
serveşte zilnic pagini de poezie sau proză, urmand sa scrie despre ele pe propriul blog.
Să revenim. Spuneam că mi-am luat inima-n dinţi, pentru că
în piept nu mai avea loc din cauza caniculei şi am pornit grăbită spre locul cu
pricina, unde avea loc lansarea. ,,Căldură mare mon cher, caldură mare!’’, cum
bine spunea conu’ Iancu. Am luat un taxi, pentru a ajunge la timp. Ei aş, ţi-ai găsit! Omul
de la volan era atât de concentrat în dialogul cu ,,naşu’,, încât m-a plimbat
prin Bucureşti cam 30 de minute. Fierbeam în suc propriu… dar cum aflam eu altminteri preţurile unei nunţi? Nu ştiam
de ce nu dorm liniştită noaptea. Am aflat preţul la florile de pus în piept
nuntaşilor, preţul buchetului de mireasă, auzi lume, 120 de lei, am aflat taxa ,,pahonţului
de popă, care l-a întrebat pe naş dacă ştie cine a fost Eminescu, adică nenea
de pe bancnota de 200 de lei’’ şi lista ar putea continua. Am ajuns la adresă.
Profit de faptul că dialogul dintre naş şi fin încă nu se terminase, scot un Grigorescu, îl
arunc pe banchetă şi-i spun cu tupeu şoferului: pe Enescu îl iei de la naşu’ că
m-ai plimbat tot Bucureştiul şi am întârziat. Ave Gogule! Am trântit uşa şi am
intrat în primul bloc, strecurându-mă pe lângă un locatar care tocmai se
retrăgea spre casă. Priveam la Gogu amuzată cum dădea mărunţel din buze,
căutând o intrare. A renunţat neaşteptat de uşor, pornind în trombă. Eram pregătită să mă joc puţin cu el.
N-a fost să fie. Trebuia să mă mulţumesc
doar cu ideea că i-am stricat ziua.
Am ajuns la Biblioteca B.P. Haşdeu. Acolo - multă lume-
atmosferă plăcută, relaxantă, toţi participanţii aveau zâmbetul pe buze.
A luat cuvântul domnul Ananie Gagniuc care a prezentat lucrarea,
cum a făcut şi în prefaţa acesteia. ,,…l-am
îndemnat să scoată această carte … pentru că are un alt stil de a scrie umor. E
…altfel! …E sincer până la cruzime… În scrierile sale, Ioan Marian îşi pune cenuşă în cap, după ce ne
dă foc… uneori e ironic, până la cruzime, alteori e răutăcios, dar pe bună
dreptate…’’.
Poetul Liviu Zanfirescu a cuvîntat pe acelaşi ton prietenesc
şi haios, vorbind despre omul şi scriitorul Marian Ioan.
Alte voci, cunoscătoare a scrierilor aceluiaş autor, au
persuadat publicul vorbind despre ironia, sarcasmul şi francheţea regăsite în operelor
acestuia. Un personaj care spune lucrurilor pe nume, aşa cum îi stă bine românului
cu o coloană vertebrală dreaptă.
Ultimul cuvânt l-a avut autorul care a adus în discuţie relaţia
dumnealui cu cititorii. Spunea că are obiceiul să li se adreseze cu ,,fata
moşului’’, apelativ care s-a potrivit tuturor, cu mici excepţii: unul dintre
admiratorii săi fiind un tânăr de 17 ani
iar cel de-al doilea, o doamnă mai în vârstă decât dânsul care s-a simţit
flatată de sintagma ,,fata moşului’’. A vorbit despre rolul site-urilor unde a
găsit oameni minunaţi, mulţi dintre ei aflându-se în acel moment la eveniment, a
mulţumit doamnei Lăcrămioara, care a făcut posibilă organizarea acelei lansări,
punându-i la dispoziţie spaţiul Bibliotecii B.P. Haşdeu, domnului Ananie
Gagniuc, omul care a insistat să publice cartea, fiind încântat de textele citite
pe blogul scriitorului, a mulţumit
tuturor participanţilor la eveniment, invitându-i să servească, la final, un quelque
chose, apoi a încheiat cu lecturarea
unui fragment din cartea proaspăt lansată- ,,Zâmbete…ALTFEL’’.
Nu am să citez acel
fragment, pentru că îl găsiţi pe site-ul dumnealui, ci am să vă delectez cu un altul, din cartea proaspăt ieşită de sub
tipare, care m-a amuzat, chiar dacă în
final zâmbetul meu s-a trasformat în rictus, căci am realizat cu regret că, în spatele umorului, se ascunde realitatea
urâtă a unei naţii cu multe, foarte multe lipsuri. Fragmentul ales nu este
aleatoriu, dimpotrivă, el întăreşte
ideea, crezul că în România au rămas
doar hoţii şi fraierii care aşteaptă minuni, fără să facă nimic pentru o viaţă
decentă, cei care speră, deşi, pentru mine, speranţa e motivul neplauzibil al
oamenilor slabi care nu sunt capabili să ia taurul de coarne. Fragmentul ales
face parte din lectura ,,PARCĂ AR MAI FI, TOTUŞI, CINEVA P-ACILEA!’’, o lectură care ironizează,
precum scrierile caralegiene, aspecte ale societăţii contemporane legate de
anumite tipuri umane, clase sociale, care evidenţiază contrastul dintre
aparenţă şi esenţă, dintre pretenţii şi
realitate. Aşadar… au rămas ,,p-acilea’’: zugravul, baba urbană (,,Spre
deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul… Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei
e facut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze… La noi lipsesc cu
desăvârşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea
din Franţa, care merg la mitinguri când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează,mănîncă mult, bîrfesc pe toată lumea şi circulă gratis cu
RATB.’’), şoferul manelist, inginerul, bogatul cu Mercedes care ,,suferă că nu
are Bugatti’’, băiatul de club, politicianul tânăr ,,…şmecherul care se crede
mai tare decât băiatul de cartier, decât bogatul şi şoferul manelist la un loc…
este cel care o pupă -n bot pe baba urbană în campania electorală, îl cheamă la
miting pe şoferul manelist…’’. Încheierea ,,poveştii’’ primite pe net
concluzionează amar: ,,Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din
marfa asta, trebuie să facem o naţiune.’’
Cu regret trebuie să recunosc că mare dreptate a avut acela care spunea că ,,România este o ţară frumoasă, păcat că este
locuită’’.
Felicitări autorului!
happy end
