Joi, 7 martie, ora 19:00, la restaurantul Casa Jienilor din Bucureşti, a avut loc o nouă lansare de carte, patronată de editura ,,Tritonic'', autor - Adrian Suciu. Lume multă, scriitori precum Nora Iuga şi jurnalişti au participat la eveniment, într-o atmosferă de bon ton. Până când invitaţii s-au acomodat cu localul, au ascultat un jazz de excepţie, o combinaţie inspirată între chitară şi flaut. Domnul Bogdan Hrib, editorul cărţii, deschide evenimentul vorbind despre romanul nou apărut. Adrian Suciu lecturează câteva fragmente din cartea sa. Lansarea se încheie cu felicitări aduse autorului şi autografe din partea acestuia.
Ha! aşa ar suna o cronică fulger, standard, scrisă pentru o carte cuminte, daaaar pentru ,,Un roman de rahat'', e musai şi o cronică pe măsură. Aşadar, după ce am ratat o nouă întâlnire cu tânărul meu prieten Ionuţ Petraru, pentru că am prostul obicei să întârzii, am ajuns la Casa Jienilor, singură. Cine credeţi că a coborât dintr-un taxi? Amicul Ionuţ care a dat mărunţel din buze, mototolit fiind de obiceiul meu. Lasă micule, îţi trece, trebuie să te obişnuieşti cu hiba asta feminină, altfel rişti să întâlneşti doar fete de pension, fără culoare, care sunt mai punctuale decât moartea!
Am fost întâmpinaţi la intrare de un tânăr care ne-a întrebat dacă avem rezervare. Ups! mi-am spus. Ce să-i zic ăstuia care aşteaptă răspunsul, privind într-un catalog pe care-l ţinea important în mână? Omu' avea o mare responsabilitate, pe bună dreptate, precum sfântul Petru la porţile raiului. Am venit pentru lansarea de carte, mă trezesc vorbind. Dezamăgit îmi indică o scară care ducea undeva jos. Aha, mi-am spus! Acum pricepui şmenul. Cei cu rezervările, adică barosanii cu buzunarele raniţă de bănet, erau îndrumaţi sus, în rai, care va să zică, iar cei cu buzunarele cârpite de spirit hedonic, jos în iad, gândeam, în timp ce coboram scările unde m-am intersectat cu Adrian Suciu, protagonistul acestei seri. După ce ne-am... şi anume pupăcit, am coborât într-o sală mare, decorată rustic, o sală full, prietenoasă, un iad pe care-l recomand oricărui amator de vin bun, preparate ca la mama acasă şi hrană spirituală, amanetată sufletului celui care jonglează cu vorbe.
După un schimb de replici ,,delicat'' cu prietenii, interzis minorilor, Adrian Suciu prezintă ,,programul'' serii, în stilul său original, protocolar :,,Lansarea va fi extrem de simplă, lansările noastre sunt atipice, adică nu vin tot felul de oameni deştepţi să spună cuvinte deştepte despre carte, ne doare în cur... o carte dacă e bună, e bună, dacă e proastă poate să vorbească oricine ar fi despre ea, tot proastă rămâne... domnul Bogdan, editorul acestei cărţi, vă va vorbi despre roman, habar n-am dacă despre carte sau despre visele lui de viaţă ... după care vă voi citi ceva din ea, urmează autografe, apoi începe partea interesantă - oricare dintre cei aici de faţă poate veni să ne spună tot ce are pe suflet... acolo la uşă este o urnă argintie, în care oricine poate să pună o bancnotă când iese. Vă facem două promisiuni: că n-o să dăm niciun leu din banii ăia la guvernul României, iar cea de-a doua promisiune, toţi banii din urnă îi vom folosi numai pentru organizarea de chestii din astea.''
Domnul Bogdan Hrib ne vorbeşte succint despre conţinutul romanului spunând că este o carte picantă, un manuscris ,,dintr-o bucată, mi-a plăcut la nebunie... stilul distinsului autor mi-era cunoscut din precedenta tentativă...romanul e rezumat perfect -,,Un roman de rahat'', autor Adrian Suciu, despre noi înşine, fără milă şi fără iluzii, lectură interzisă proştilor''. Aminteşte cu această ocazie şi despre aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Editurii Tritonic.
,,Am fost şi eu însurat. Dragoste, nuntă, sex, nu neapărat în ordinea asta. Am stat cu nevastă-mea vreun an de zile. Mi-e tare greu acum să înţeleg cine a fost sadicul care a inventat instrumentul de tortură căruia îi zice pat conjugal... Ajunsesem să visez că fac pârţ. Mă trezeam de zece ori pe noapte, disperat, balonat şi mai trăgeam câte unul discret (...) de câte ori aud sintagma ,,pat conjugal'', mă balonez instantaneu.'', îşi începe lectura Adrian Suciu, cu şarmul său imuabil.
,,Femeile sunt urâte când se fac frumoase'', începe un nou fragment din lectura sa Adrian Suciu, scriind despre torturile prin care trec femeile când ajung la un salon de înfrumuseţare, amintindu-mi despre un episod haios din propria-mi experienţă, când mă aflam într-un asemenea salon ,,acvariu'', iar un individ se oprise în faţa geamului privindu-ne, cu ,,cea mai serioasă mutră de care era capabil''. Individul a pus ochii pe o ,,jună bine îmbrăcată şi drăguţă căreia o domniţă cosmeticiană îi făcea pedichiura...''. Ha! mi-am zis cu dispreţ, privindu-l. Ce face capsomanu' ăla acolo? Ce-o fi în capul lui de se uită ca cioara-n scorbură? Toate privirile s-au îndreptat către personajul curios care asista la facerea lumii. ,,Degeaba s-a asigurat că hainele stau bine pe el, că nu este descheiat la şliţ, degeba ne-a zâmbit galeş, degeaba ne-a salutat din priviri...era limpede că nu se lega niciun fel de simpatie între noi''. Eram ,,mahmură'' din cauza firelor smulse ,,unul câte unul din sprâncene'', dar asta nu m-a împiedicat să remarc privirea ,,galeşă'' a celui care se uita ,,ca boul, cu ochii mari, ce spuneau fără urmă de îndoială că nu are intenţii ofensive''. Era evident că individul ne deranja continuând să ne privească ,,suav''. Madam Monique, patroana salonului de frumuseţe, a ieşit să vorbească cu acel curios-ciudat care se pare că într-o viaţă anterioară fusese femeie şi acum, scena la care asista, îi răscolea subconştientul. ,,Eu rămân la părerea mea: e bine să te bucuri de miracol, fără să asişti la procedeul tehnologic al acestuia.'', îşi încheie autorul fragmentul, privindu-ne galeş. Mi se aprinde beculeţul şi mi se furnică şira spinării când realizez că mă aflu fix în faţa acelui ciudat care ne privea insistent în salonul de frumuseţe ,,Chic la Monique''.
Urmează un maraton scriptic prin viaţa Miticului de astăzi cu ciudăţeniile lui, un maraton care ridiculizeză clasa politică, justiţia, ''ţeava cu rahat'', masa nemonetară a românului, sistemul de viaţă al acestuia, snobismul, ignoranţa, infatuarea, prostia, nivelul de netrai şi alte asemenea gogoriţe ,,de rahat'', amestecat cu ironie, sarcasm, sinceritate, specifice stilului smuls, marca Adrian Suciu.
,,Un roman de rahat'' spune lucrurilor pe nume, fără ipocrizie, fără menajamente, scanând cu fidelitate societatea în care trăim, acel Gogu aflat printre noi, românul care se priveşte în oglindă, cu voia sau fără voia lui, regăsindu-se în lectura romanului. Punct.
