ascultaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Radio3P

Valeriu Cercel şi pamfletele sale

În periplul meu pe site-urile literare am întâlnit un pamfletist  care m-a cucerit cu ironia bine dozată a versului său.
,,A căzut guvernul!’’  este un pamflet despre infernul penibil  coborât în mijlcoul celor alesi, a celor care au călcat strâmb în timpul guvernării,  indivizi care nu se mai pot controla, comportându-se imoral, ţinând cu dinţii de scaunele lor,( Alţii-n hol, pe coridor,/Disperaţi, ieşiţi din minţi,/Ţin de scaunele lor/De-au rămas şi fără dinţi…), fără a incerca să persuadeze prin fapte palpabile, fapte de bine, venite in ajutorul omului de rand, de care nici nu le pasa. Autorul surprinde năravurile guverananţilor care devin penibili prin comportamentul lor. Stilul scrierii este foarte aproape de stilul caralegian, ironia, sarcasmul, aducând in prim-plan caracterul şi moralul  defectuos al celor care conduc ţara cu stângul. Toate cele nefăcute sunt bine conturate de un condei sigur care incearca si reuseste sa persifleze defectele unei guvernări unde se produc greseli, afectând viata oamenilor care se confruntă zilnic,  cu probleme nerezolvate de cei investiti cu aceste sarcini.

A căzut guvernul!

A picat, mai ieri, guvernul,

Tărăboi ca niciodat’ !

Parcă,-n Parlament, infernul,

Sediu’ şi l-a mutat,

Plânsete, madam Placintă

S-a trezit, chiar, la spital,

Toţi se-nghesuie să mintă

Într-un sumbru recital,

Alţii-n hol, pe coridor,

Disperaţi, ieşiţi din minţi,

Ţin de scaunele lor

De-au rămas şi fără dinţi…

Marketul e la pământ,

Leul e deja gunoi,

Dividendele-s în vânt

La cârnaţii de Pleşcoi,

Numa’ ţuica se mai vinde,

Şi-aia din economii

Ce-s făcute la merinde

Şi de pe la farmacii,

Iar la casa de nebuni,

Nu mai e loc de zevzeci,

Şi, nici vorbă, pe bani buni,

Să mai iei un loc de veci !…

Însă azi, cum au picat,

Po(a)nta, ce e foarte tare,

Deputaţi, oameni de stat,

Au picat toţi în picioare !

Leana, Crin, marele Boc

Şi Roberta, evident,

Fac dezbateri plini de foc

În acelaşi Parlament,

Hotărând ca să repare

Toate ce nu s-au făcut,

Găsind ca soluţionare…

Să mai facă-un împrumut !

Maria, femeia copil

bună drăguţă''

aşa întâmpină fiecare trecător râzând

pe acelaşi trotuar

în faţa aceluiaşi supermarket

în şezut pe cartoane balansându-se pe o melodie auzită doar de ea

câinii sunt prietenii ei

îşi ţin de cald în zilele friguroase

are o lume frumoasă în depozitul întunecat de vieţi pasagere

din mila lor trăieşte

i-am dat o portocală de Valentine's day

a primit-o inocent cu zâmbet larg

ca pe un ursuleţ de pluş

,,mă cheamă maria /tu ai un iubit?''

am râs amuzată

,,ştii că şi eu am unul?''

gândurile mele îşi dădeau coate chicotind

,,e Dumnezeu

şi el mă iubeşte pe mine''

vorbele ei parcă mi-au pălmuit sufletul

mi-am ridicat privirea spre cer

Doamne, uneori am impresia că nu exişti

de ce mă simt atât de murdară 

omul cu viaţa în gât

caută, tot caută,

caută în gunoaie şi vorbeşte cu ele:

,,vine masa, vine acum!''

un nor de vrăbii aterizează lângă el

ţop- ţop, ţop-ţop,

ciugulesc tot, apoi dispar.

faţa lui are culoarea aerului,

paltonul e prieten bun cu praful şi mizeria.

uneori dinţii din sticlă ai rozătoarelor se înghesuie să cineze din mâneci, să roadă buzunarele goale,

el râde.

,,vine masa, vine!''spune apăsând butonul din mijlocul gâtului

acolo unde viaţa refuză trecerea graniţei,

a ramas blocată strângând în dinţi moartea.

dispare odată cu ziua

lepădându-se de întuneric în vise,

unde totul e alb chiar şi vrăbiile

iar copacii au strălucirea miezului de pâine.

reapare dimineaţa cu acelaşi palton îngreunat de ani şi gunoaie,

căutând.

''vine, vine masa...!''

norul ţop-ţop, se sparge de trotuar

ciuguleşte pâinea din mâna omului împietrit

a cărui viaţă s-a transformat în firimituri,

o ultimă masă.

generaţii de vrăbii au fost salvate de el.

,,dacă nu erau ele aş fi pierit pe vremea foametei''

spunea.

Când cumperi plăcere... sufletul moare

maria nu auzea decât muzica paturilor scârţâind

respira aerul convulsiv al orgasmelor plătite

era tot timpul acolo pentru ei

în cămăruţa întunecată unde visurile

se topeau înghiţite de poftele emoticoanelor false revărsate peste trupul firav

ţigara fermecată o purta peste câmpuri

acasă

unde maica îi împletea cosiţe şi-i făcea clătite cu gem de prune

culese de ea din livadă

acasă unde soarele juca leapşa cu ramurile copacilor

sau ascunsa cu norii şi clopotniţa bisericii

maica s-a dus

ea a plecat la oraş să muncească

el a găsit-o rătăcită în gară

de atunci prietenul ei e trotuarul

gata fetiţo

ai banii pe masă

Mătuşa Anuţa

 

s-a certat cu Dumnezeu

nu eşti drept

de ce unii n-au ce mânca

iar alţii aruncă

El s-a supărat şi i-a luat vederea

nimeni nu mă judecă pe mine

tuna

Doamne facă-se voia ta

bâjbâia

mătuşa anuţa are acum patru mâini

două sunt ale sufletului

dăruieşte cu toate

păcat că nu e darnică şi cu ea

mucegaiul şi-a făcut tron din pâinea ei

se mulţumeşte cu pita caldă

coaptă pe vatra din ea

ia maică

ia

că pe mine nu mă lasă Dumnezeu