|
||||||||
Anotimpurile Pariului pe
Prietenie, culorile și roadele lui sunt aidoma ionatanului: toamna, fructele-s
coapte, dulci, pot fi culese. Dar nu te aștepta să aibă același
parfum cu floarea de astă-primăvară. Floarea ionatană a fost ca o
tinerețe care a avut nevoie de sensibilitate, căldură și delicatețe și mulțumită
vouă, le-a primit pe toate. Acum spiritul Pariului e sigur, e matur și are de
jur-împrejur o aură galbenă.
Prima ediție de toamnă a Pariului pe Prietenie va avea loc duminică, 23 septembrie 2012, ora 18:00 , la Mojo Club din București, strada Gabroveni numărul 14. Din program:Literatură: Clara Mărgineanu, Andrei Novac, Ștefan Ciobanu, Claudia Minela, Alex Turcu, Sorin Teodoriu. Muzică: Fox Studis, Nicu Nicușor, Ioana Pânzariu, Alexandru Cismaru și Cristian Mihai. Și lista rămâne deschisă prietenilor. Intrarea e liberă - vă așteptăm, iubitori de cultură. |
||||||||
RADIO VOCATIV
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Pariu pe Prietenie - 23 septembrie 2012 - ora 18:00 - MOJO
sâmbătă, 8 septembrie 2012
INVIZIBILĂ
invizibilă
sunt bolnavă
doctore
noaptea stelele par vârcolaci
muşcă din lună din somnul meu
ca posedatul din farisei la maslul sfântului Vasile
ca posedatul din farisei la maslul sfântului Vasile
sunt bolnavă doctore de câte ori văd în
jurul lui femei
de câte ori îi scapără lumina din ochi privindu-le
mii de draci
fac tumbe-n stomacul meu izbind pereţii inimii
ca o minge de bowling
de câte ori face dragoste cu o altă evă
plămânii refuză
oxigenul
sfârcurile se crispează precum cireşele amare
muşcate de
soarele amiezii
dorind ploaia de atingeri umede
dorind gura care răsfaţă acum
alţi muguri
gata să pocnească de plăcere în primăvara din el
sunt geloasă doctore
pe femeia care tăvăleşte
inimi pe podeaua iadului
strivindu-le apoi cu talpa ca pe nişte termite
doar Ea se poate înfăşura posesiv pe
sufletul bărbatului
ca viţa-de-vie pe aracii puternici unduindu-şi
cârceii pe bolta plăcerii
doar Ea poate zburda cu vântul în păr şi sânii
liberi
gata oricând să fie înhămaţi la căuşul palmelor aspre...
doar Ea poate
pulsa în inimi ritmul bolero de revel
poate încălzi pietrele trecând cu piciorul gol apa râului
lăsându-şi pulpele
dezvelite mângâiate de ra şi elios
e peste tot doctore
în parcuri plutind veselă pe role ca o duminică fără
griji
tremurând la primul sărut
e acolo în privirea pruncului pe care-l
alăptează
sunt bolnavă
doctore
de gelozie...
am lăsat-o în urmă cu el
sunt la apus
e frumos dar
atât
nu mai arde nu mai pulsează
aşteptăm noaptea când stelele par
vârcolaci
şi muşcă din lună din somnul meu
fă
ceva doctore şi adu-mi-o înapoi
i-am rămas datoare cu o iubire
cu o plimbare pe role
şi-a uitat în debara tenişii roşii cu şireturi roase
şi-a uitat printre cearşafuri căldura trupului şi hohotele de râs
şi nepăsarea zilei de mâine şi mirosul salcâmilor înfloriţi
şi pasiunea
şi dorinţa
şi
fă ceva
doctore
sunt
mmm
mmm
doamnă nu există
tinereţe fără bătrâneţe
şi nici viaţă fără de moarte
,,Inca un pas''- Catia Maxim
Citim împreună ? :))
Un fragment din romanul ,,Încă un pas'', pe care sper să-l reeditez în toamna aceasta.
"Ajung la hotel, în câteva minute. Locul rezervat de parcare îi aşteaptă. Smara coboară din mașină. Străbate, în fugă, drumul până la cameră. Greața o invadează. O fi de la bilă? De-ar ajunge mai repede la baie! S
Un fragment din romanul ,,Încă un pas'', pe care sper să-l reeditez în toamna aceasta.
"Ajung la hotel, în câteva minute. Locul rezervat de parcare îi aşteaptă. Smara coboară din mașină. Străbate, în fugă, drumul până la cameră. Greața o invadează. O fi de la bilă? De-ar ajunge mai repede la baie! S
ă se furişeze, să se strecoare! Nu
dorește să fie văzută, iar baia pare locul cel mai potrivit să se
ascundă. Să nu o vadă nimeni, să nu știe nimeni. Primul care nu trebuie
să-i vadă suferința e Adrian. Să fie cu mintea limpede! A venit
momentul ca el să decidă. Are nevoie de libertate. Ce dracu mai caută în
calea lui?
În cameră, Smara o zbugheşte în baie : umple cada cu apă, în timp ce se uită în oglindă. Are un chip interesant : ochii căprui, adânci şi trişti, tenul arămiu- speră ca în câteva zile să fie ciocolatiu- zâmbetul resemnat. Îi place chipul ei și, mai cu seamă pielea moale, catifelată și dulce. Din nou, surâsul perfid îi înfloreşte pe buzele senzuale. În fața oglinzii, se dezbracă, cu mişcări leneşe, atentă la detalii : în stare să fie critică cu propriul trup, să observe cele mai mici amănunte, să corecteze ce se poate.
Adrian îi strigă din dreptul ușii:
- Cobor pân' la maşină. Mă întorc repede.
- Bine, eu mă culc...
Zgomotul uşii de la intrare devine o gheară ce-i strânge inima şi-i dă senzaţia de gol. Până acum câteva zile, ea şi el erau un tot, dăltuit în piatră, pentru totdeauna. Ce prostie! Cum de a crezut? Cum de a uitat şi cum de a fost posibil? Dornică de certitudine, să fi închis, de bunăvoie, ochii ? Nu mai contează! Cutia Pandorei a fost deschisă. Cu şortul încă în mână, cu pașii nesiguri se apropie de cadă. Încearcă apa cu două degete. Toarnă puţin spumant, apoi cu gesturi sigure, oarecum precipitate, intră în cadă. Ce biiiine! Apa o cuprinde, bucată cu bucată, epiderma înfloreşte de plăcere sub spuma călduţă şi parfumată. Închide ochii. Încearcă să-şi golească mintea de gânduri.
De-ar putea să-şi curețe gândurile, să le înghesuie măcar într-un colţ, să nu le dea voie să o mai asalteze. Apa o răsfață și-și întinde picioarele. O înţeapă sânul stâng și-și pune, instinctiv, mâna pe el, să-l mângâie delicat. Sub mângâiere, sfârcul se întăreşte, tresare.... Adrian a coborât să îi dea telefon iubitei sale, Corina, tristă că a rămas singură, pentru că el a plecat în afurisitul ăsta de concediu cu Smara, neinspirata lui nevastă...! Nenorocit gând, nu-i dă o secundă pace, o torturează și sfâşie bucăţi din carnea ei. Cel mai greu e să se comporte normal, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla.
Nu mai ştie cât zace în apă. Într-un târziu iese, mai înviorată. I se pare că a dat jos de pe ea câteva kilograme. Scoate dopul de la cadă și lasă apa să se scurgă. Caută loţiunea de corp, o găsește și-și umple căuşul palmei cu lichidul catifelat și parfumat : ușor-ușor, puţin câte puţin, masează fiecare milimetru de piele, aşteaptă să se absoarbă total. Pielea înmugureşte sub mişcările abile. Unde oare le-a învăţat? Doreşte să mângâie şi îi place să fie mângâiată. Trebuie să cureţe baia: şi-a luat, de acasă, și loțiunea de curățat cada. Fără nimic pe ea, iese din baie. Îi place să umble așa, nu numai când e singură, dar și când e cu Adrian. Lasă deschisă uşa dintre cameră și baie, să se facă puţin curent, apoi se înfăşoară cu un prosop moale şi, în picioarele goale, iese pe balcon. Marea! Ce mult îndrăgește întinderea nesfârşită, privirea slobodă, nefracturata, luciul catifelat, culorile verzi, albastre, negre cu luciri roşietice, când soarele se arată cu fruntea îmbrobonată de picături, din baia lui matinală. Se așază pe şezlong și rămâne cu picioarele atârnate, fără papuci, cu prosopul în jurul trupului, petală gata să cadă la prima adiere de vânt.
Seara se lase şi, o dată cu ea, se simte un vânticel botezat briza mării : îi sărută pielea şi se înfioară. Închide ochii, adoarme ca pruncul după baie. Trăiri, sentimente ne însoţesc, chiar dacă se nasc în prima copilărie. Timpul curge netulburat, iar trupul se eliberează de stres, se relaxează și somnul o cuprinde, cu gesturi sigure, în braţele lui, ca un adevărat bărbat."
[Încă un pas, editura Echinox, Cluj, 2007]
În cameră, Smara o zbugheşte în baie : umple cada cu apă, în timp ce se uită în oglindă. Are un chip interesant : ochii căprui, adânci şi trişti, tenul arămiu- speră ca în câteva zile să fie ciocolatiu- zâmbetul resemnat. Îi place chipul ei și, mai cu seamă pielea moale, catifelată și dulce. Din nou, surâsul perfid îi înfloreşte pe buzele senzuale. În fața oglinzii, se dezbracă, cu mişcări leneşe, atentă la detalii : în stare să fie critică cu propriul trup, să observe cele mai mici amănunte, să corecteze ce se poate.
Adrian îi strigă din dreptul ușii:
- Cobor pân' la maşină. Mă întorc repede.
- Bine, eu mă culc...
Zgomotul uşii de la intrare devine o gheară ce-i strânge inima şi-i dă senzaţia de gol. Până acum câteva zile, ea şi el erau un tot, dăltuit în piatră, pentru totdeauna. Ce prostie! Cum de a crezut? Cum de a uitat şi cum de a fost posibil? Dornică de certitudine, să fi închis, de bunăvoie, ochii ? Nu mai contează! Cutia Pandorei a fost deschisă. Cu şortul încă în mână, cu pașii nesiguri se apropie de cadă. Încearcă apa cu două degete. Toarnă puţin spumant, apoi cu gesturi sigure, oarecum precipitate, intră în cadă. Ce biiiine! Apa o cuprinde, bucată cu bucată, epiderma înfloreşte de plăcere sub spuma călduţă şi parfumată. Închide ochii. Încearcă să-şi golească mintea de gânduri.
De-ar putea să-şi curețe gândurile, să le înghesuie măcar într-un colţ, să nu le dea voie să o mai asalteze. Apa o răsfață și-și întinde picioarele. O înţeapă sânul stâng și-și pune, instinctiv, mâna pe el, să-l mângâie delicat. Sub mângâiere, sfârcul se întăreşte, tresare.... Adrian a coborât să îi dea telefon iubitei sale, Corina, tristă că a rămas singură, pentru că el a plecat în afurisitul ăsta de concediu cu Smara, neinspirata lui nevastă...! Nenorocit gând, nu-i dă o secundă pace, o torturează și sfâşie bucăţi din carnea ei. Cel mai greu e să se comporte normal, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla.
Nu mai ştie cât zace în apă. Într-un târziu iese, mai înviorată. I se pare că a dat jos de pe ea câteva kilograme. Scoate dopul de la cadă și lasă apa să se scurgă. Caută loţiunea de corp, o găsește și-și umple căuşul palmei cu lichidul catifelat și parfumat : ușor-ușor, puţin câte puţin, masează fiecare milimetru de piele, aşteaptă să se absoarbă total. Pielea înmugureşte sub mişcările abile. Unde oare le-a învăţat? Doreşte să mângâie şi îi place să fie mângâiată. Trebuie să cureţe baia: şi-a luat, de acasă, și loțiunea de curățat cada. Fără nimic pe ea, iese din baie. Îi place să umble așa, nu numai când e singură, dar și când e cu Adrian. Lasă deschisă uşa dintre cameră și baie, să se facă puţin curent, apoi se înfăşoară cu un prosop moale şi, în picioarele goale, iese pe balcon. Marea! Ce mult îndrăgește întinderea nesfârşită, privirea slobodă, nefracturata, luciul catifelat, culorile verzi, albastre, negre cu luciri roşietice, când soarele se arată cu fruntea îmbrobonată de picături, din baia lui matinală. Se așază pe şezlong și rămâne cu picioarele atârnate, fără papuci, cu prosopul în jurul trupului, petală gata să cadă la prima adiere de vânt.
Seara se lase şi, o dată cu ea, se simte un vânticel botezat briza mării : îi sărută pielea şi se înfioară. Închide ochii, adoarme ca pruncul după baie. Trăiri, sentimente ne însoţesc, chiar dacă se nasc în prima copilărie. Timpul curge netulburat, iar trupul se eliberează de stres, se relaxează și somnul o cuprinde, cu gesturi sigure, în braţele lui, ca un adevărat bărbat."
[Încă un pas, editura Echinox, Cluj, 2007]
vineri, 7 septembrie 2012
Radio3P - Pariu pe Prietenie şi Bocancul Literar prezintă...
Profil radiofonic Viorel Gongu
Claudia Minela,
Radio3P & Radio Feel Music vă invită vineri, 7 septembrie 2012, la ora
20:00, în emisiunea ,,Vieţi între coperte’’, o emisiune care-şi propune să promoveze
literatura contemporană. Invitatul serii - scriitorul Viorel Gongu - care ne va prezenta noua sa
carte ,,Cămaşa de noapte’’, un
puzzle, proză scurtă, ce asamblat, formează omul şi viaţa cu neajunsurile şi
bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp al sufletului.
,,Violul’’, ‘’ Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart’’, ‘’Luminile s-au stins’’, ‘’Lumea
lui Lem’’ sunt doar câteva titluri ale creaţiilor aduse în discuţie.
Vă aşteptăm cu întrebări, păreri, sugestii şi dedicaţii pe Id messenger radio3P
: prietenieradio@yahoo.com
Radio3P
– muzică folk- http://poezia-codulspiritului.blogspot.ro/
Winamp Radio3P - http://5.154.84.31:8883/listen.pls
Radio Feel music - http://www.radiofeelmusic.eu/
Audiţie plăcută!
Audiţie plăcută!
PORTRET RADIOFONIC VIOREL GONGU
,,Puţini se nasc şi rămân oameni.'' (Viorel Gongu)
Mulţi
sunt cei care se joacă de-a scrisul, puţini sunt cei care fac un joc din scris,
reuşind să trezească interes pentru labirintul cuvintelor frumoase, labirint cu
o singură ieşire - spre sufletul cititorului. Unul dintre aceşti creatori de
jocuri este şi scriitorul Viorel Gongu.
A
debutat cu romanul ,,Bilete de loterie’’, publicat la Editura Topoexim,
Bucureşti 2011, un jurnal neobişnuit ce şi-a propus să dezvăluie misterele unei
femei, îndrăgostită de doi bărbaţi. Autorul se transpune în pielea
protagonistei încercând să transmită cognitiv
sentimentele femeii în anumite momente
speciale din viaţa ei.
,,Ultimul
trandafir’’, apărut la aceeaşi editură – Topoexim – reprezintă cea de-a doua
carte, un volum de versuri scris în formă fixă – glosse, sonete, stampe.
,,Cămaşa
de noapte’’ este un puzzle care asamblat, formează omul şi viaţa cu
neajunsurile şi bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp
al sufletului.
Punctul de pornire - naraţiunea
,,Cămaşa de noapte’’- are un fundament filosofic puternic ancorat în realitate
care jonglează cu ideea că oamenii ieşiţi din standardul normalităţii, nu sunt
în toate minţile. Imaginaţia unora de a vedea
lucrurile din jur altfel este privită ca o ciudăţenie de cei incadraţi
în matriţele obişnuite, preluate prin educaţie, de la generaţiile
anterioare. Astfel autorul dă viaţă
lucrurilor din casă, personificându-le şi vorbind cu ele. Ajuns la spital
constată cu uimire că medicul este tot un ciudat ca şi el, un om care vede
altfel lucrurile, auzindu-le cum grăiesc între ele. Răspunde medicului care-l
consultă fără rezerve, referindu-se la semnificaţia reală a unor lucruri văzute
din propriul unghi : ,, Sunt cuvinte care, prin alternanţa lor consonantică spun
una, dar înţelesul, impus şi acceptat de toţi este cu totul altul.
-Exemplifică!
-Dacă rostesc
cuvântul lună eu văd
degetul mare alunecând pe fundul unei tipsii de cupru. Dacă aş dori să transmit
eu cuvântul lună aşa aş face-o.
Apoi cuvântul
ZI îmi sugerează un cuţit tăind felii dintr-o jumătate de ceapă uscată. Dar nu
cred că e cazul să scriem un dicţionar explicativ corector. Şi acesta este un
capitol închis!’’
O altă ciudăţenie auzită de ,,bolnav’’
este aceea a vorbelor rostite de salvare: ,,Şi eu sunt obosită. Mai am două luni şi mă
casează. Vreau să devin un balansoar de curte, un leagăn de copil sau poate un
stâlp de înaltă tensiune, să stau şi să ascul vântul.’’, un moment sensibil captat
de undele speciale, ciudate, condamnate de societate.
Cămaşa
de noapte primită în dar de la Doina, o amică din grupul său de ,,prieteni’’, are
puterea albastră de a schimba totul în jur : ,, Ştii,
ceva mai devreme am surprins o scenă de dragoste între ochelarii tăi şi ai mei,
ca apoi să surprind într-o poziţie total indecentă pe cei doi de pe fotoliu…’’.
Cei doi de pe fotoliu fiind două halate de casă, al ei si al lui.
În final bolnavul cere ajutor medicului de
specialitate care-i spune că ar putea să-şi recapete limbajul universal, ceea
ce înseamnă - un ,,risc major... Nu vezi că lumea este bolnavă? Nu vezi că
suntem condamnaţi să trăim printre ei, după regulile lor, pentru că ei sunt
majoritari? La revedere şi te rog spune-i halatului doamnei că-l îmbrăţişez cu
drag.’’. Un final surpriză, imprevizibil.
Irealul întîlnit în proza scurtă a lui Viorel
Gongu reprezintă o categorie estetică în
care fapte neobişnuite, inexplicabile, intervin şi perturbă realitatea
cotidiană, precum în lectura ,,Lumea lui Lem’’, (Lem Stanislaw, scriitor
polonez SF), o lume care face referire la natura
inteligenţei în imposibilitatea
comunicării și înțelegerii reciproce, disperarea în fața limitelor omenești, locul omenirii în
Univers, al speciilor pe cale de dispariţie, cauzată de nocivitatea prezenţei omului,
de predispoziţia lui în a construi ceva, cu preţul dispariţiei a
altceva, dereglând astfel cursivitatea firească a vieţii, prin exterminarea unor specii din lumea
necuvântătoarelor, aşa cum este cazul exemplarului amintit în lectură – Fluturele Regina
Alexandra (nume dat de lordul Walter Rothschild). Este cel mai mare fluture din
lume, pe cale de dispariţie, căruia i se
dau şanse de supravieţuire doar în
lectură, din păcate.
O altă temă care se evidenţiază în naraţiunile
lui Viorel Gongu este tema copilăriei, bine conturată prin prezentarea faptelor,
a locurilor şi personajelor închise în folderul emoţional al memoriei afective.
Inventivitatea copilului sărac, speranţa că va fi perceput asemenea celorlalţi,
nefiind luată în seamă latura socială,
care nu depindea de el, au reprezentat baza morală pe care s-a construit,
călit, caracterul maturului de mai târziu. Atât în naraţiunea ,,Bicicleta’’,
unde este evidentă dorinţa micuţului de 8 ani
de a intra în posesia bicicletei, obiect ce constituie premiul unui
concurs de trotinete, cât şi în lectura ,,Suta de lei’’, descoperim momente
care l-au dezamăgit prin nedreptatea deciziilor luate de cei maturi. Rămâne să deceleze
cititorul cauzele dezamăgirilor din viaţa băieţelului care muncea din greu pentru
a strânge suma de bani ce reprezenta costul unui bilet la cinematograf sau
pentru a cumpăra piesa necesară reparării trotinetei defecte, găsite la gunoi, obiect
fără de care nu putea participa la concurs, pentru a-şi realiza visul mult
dorit, obţinerea bicicletei. Legat de acest episod voi cita două fragmente care reproduc atmosfera copilăriei
din acea perioadă: ,,Erau
vremurile când sufletul meu încă savura zorii, când ascultam pământul şi
trenurile. Cunoşteam foarte bine monedele de 5 bani… Uneori, printre monedele
de 5 bani, primite de la vecini drept răsplată, din restul rămas de la cumpărături,
căutam bănuţii care nu aveau steluţă pe stemă, între raze... În casă, într-o
cutie hexagonală de tablă, în care fuseseră dropsuri Kandia, aveam o mulţime de
bănuţi de un ban, … cu care tata, unchiul Jean şi verii lor jucau poker.
Stăteam în spatele lor şi chibiţam, prin fumul albăstrui de „Carpaţi” fără
filtru, ascultând în timpul jocului meciuri la difuzor (…). De pe atunci am
înţeles cu adevărat expresia „non idem est sic duo dicunt idem”… Ce dileme
aveam atunci când strângeam în pumn un „50 de bani”! Să-mi cumpăr două pahare
de sifon, să-mi iau un sirop sau să mai strâng până la un leu şi douăzeci şi cinci
de bani şi să merg la „Clubul C.F.R” să văd un film ... Afişele de la Club
anunţau un film extraordinar, „Godzila". Fotografiile lucioase, alb-negru,
mă fascinau cu animalul acela uriaş’’.(Suta de lei); ,, Lăptăreasa care
ştergea cu podul palmei numărul sticlelor de lapte scrise pe tocul uşii, sticle
ce urmau să fie plătite la leafă, căruţa cu gheaţă pentru răcitor, … erau doar
câteva amintiri rămase în cufărul încuiat al copilăriei anilor ’60. Am mâncat
acelaşi iaurt cu zahăr şi cu pâine alături de un ceai cu lămâie … am prăjit
două ouă şi le-am mâncat cu două felii de parizer … Cu
o seară înainte îmi spălasem pantalonii scurţi şi tenişii chinezeşti, cu talpă
verde, din cauciuc.’’ (Bicicleta)
Viorel Gongu, un mare iubitor de animale,
reuşeşte să impresioneze prin texte inspirate din realitate, precum ,,Bilete
pentru Monte Carlo’’ – în care stăpânul
descrie detaliat aroganţa celor care şi-au ales o meserie, cea de medic veterinar,
doar pentru bani, pentru a-şi petrece vacanţele în locuri costisitoare, vacanţe
făcute pe spinarea suferinţelor animalelor.
Este remarcabil cum stăpânii fac sacrificii
să diminueze, fără să aştepte nicio
răsplată din partea cuiva. Nu pot trece mai departe, fără să aduc în discuţie atracţia
autorului faţă de cai, animale mândre,
cu personalitate puternică. Calul din textele lui Viorel Gongu impresionează
copilul, este atras de tânăr şi iubit de adultul care îl admiră şi îl ţine aproape de sufletul
său, purtându-i de grijă - ,, Prima dată când am văzut un cal, de aproape, era
pe vremea când miroseam a iarbă crudă şi când străbunica, după ce îmi cerceta
picioarele desculţe … mă spăla cu apă de la gârlă şi mă aşeza pe prispă, pe un
braţ de pănuşe de anul trecut. Dormeam cu descântecele ei în gene şi cu visele
mele sub pleoape. Norii coborau pufoşi până pe obrajii mei şi erau calzi şi
tremurători. Am deschis ochii şi am văzut nişte dinţi mari zâmbind pe după
buzele moi şi calde. Ne-am privit o clipă în ochi şi nu ne-am temut. Vraja s-a
topit sub vocea hotărâtă a babei Şerbana: -Nea, boală!’’.
Precum Van Gogh (,,Bucuria vieţii’’, de Irving Stone) care
descoperă viaţa mizeră a minerilor, cu plămânii ciuruiţi, sutele de copii, sub 14 ani, care trudesc câte
12 ore zilnic în iadul minelor, expuşi
celor mai tragice accidente , pentru 2 franci pe zi, Virgil Gongu descoperă şi el lumea întunericului autohton unde cei oropsiti,
pentru a practica această meserie, ca un blestem, sunt nevoiţi să împartă cu
şobolanii aerul şi spaţiul galeriilor întunecate, reci, gata oricând să se prăbuşească peste ei,
galerii cu miros de mucegai şi umede,
unde minerii sunt urmăriţi, de la intrarea în şut şi până
la ieşire, de coasa morţii. Toate aceste aspecte neplăcute din
viaţa minerilor sunt inspirate din propria experienţă. Viorel Gongu cunoaşte
oameni speciali, care, în ciuda condiţiilor grele de muncă, au păstrat
delicateţea unui suflet sensibil. Am găsit povestea bărbatului care munceşte
in mină şi face tot posibilul ca
dragostea paternă să înlocuiască lipsurile. Atenţia cu care işi ingrijeşte fiica, compensează
lipsa mamei şi pe cea a banilor. Vestea că fetiţa este cerută în instanţă de
mama sa, afectează puternic viaţa celor doi, tată şi fiică ,, Îl privesc atent:
e albit la tâmple, cu faţa numai colţuri şi riduri. Prin căldura stătută se
aude o sonerie: ies copii de la şcoală. Îl văd tresărind. ..’’. (Luminile s-au stins).
Un alt personaj atipic mediului ostil din mină este nea Bibi, omul care ascunde in spatele
maştii de fier un suflet de copil, de artist - ,,violonistul infantarist’’- ,, Duritatea
şi uneori grosolănia lui cu oamenii din subordine m-a şocat. I-am reproşat
lucrul acesta şi mi-a replicat:
-Mă-sa şi ta-su mi i-a dat vii şi întregi. Numai aşa pot să-i dau teferi la liberare.
Toată această aparenţă de duritate ascundea un suflet ce se descoperea numai seara, cînd ne strângeam la ei acasă şi Bibi ne cânta din vioară. Cu ochii închişi călătorea, numai sufletul lui ştie pe unde.’’ (Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart).
-Mă-sa şi ta-su mi i-a dat vii şi întregi. Numai aşa pot să-i dau teferi la liberare.
Toată această aparenţă de duritate ascundea un suflet ce se descoperea numai seara, cînd ne strângeam la ei acasă şi Bibi ne cânta din vioară. Cu ochii închişi călătorea, numai sufletul lui ştie pe unde.’’ (Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart).
luni, 3 septembrie 2012
,,ZÂMBETE... ALTFEL'' - autor Marian Ioan ...o altfel de recenzie
,,Motto ...
Altfel:
Şi de-o fi şi-o
fi să mor,
Mor cu dinţii-n
gâtul lor.’’
Astfel îşi începe
scriitorul Marian Ioan noua sa
carte - ,,Zâmbete ...Altfel’’- apărută la Editura Adalex din Sibiu.
Marian Ioan,
scriitor contemporan, înzestrat cu un umor debordant, reuşeşte prin stilul său pitbull,
să ironizeze cu sarcasm defectele
societăţii româneşti. Sunt vizate în mod special organele...ţării care au la
activ multe, foarte multe bile negre.
Am lecturat cu plăcere aproape toate capitolele inserate
în carte. Spun aproape toate, căci am aflat printre ele şi câteva, ce-i drept în
număr redus, care au fost mai puţin interesante(CONCURS CU PREMII,PROVERBE
MILITARE ÎN INTERPRETĂRI MODERNE, URME DE NUCI, SOLDAŢI, VĂ ORDON TRCEŢI...LA
FĂCUT COPII!, DECLARAŢIE DE RĂZBOI. ). Este doar părerea unui cititor neavizat în domeniul criticii literare.
Voi marca acum
câteva texte de bon ton care au devenit subiect de discuţie în întâlnirile cu
prietenii mei, la o cafea de vorbă.
,,Este de
necontestat talentul scriitoricesc, umoristic, al autorului’’, spune râzând Dana, după ce am terminat lectura
,,Parcă-ar mai fi, totuşi, câte cineva p-acilea’’,
un text prin care Marian Ioan se întreabă retoric : ,,Cine a mai rămas în
România?’’, aducând în discuţie categoriile sociale rămase în ţară, categorii
care dăunează rău evoluţiei şi dezvoltării
ei, prin caracterul imoral al celor vizaţi în text. Amintesc aici: ,,Zugravul’’, cel cu o
ţigară în colţul gurii ,,şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii’’;
,,Baba urbană’’, care nu face altceva decît ,,votează, mănâncă mult, bârfeşte ... şi circulă gratis
cu RATB.’’; ,,Şoferul manelist’’-,,cel
mai relaxat dintre români... Îi place să împartă : opinii, muzică, pumni. Ştie
despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta,
devine foarte simplă’’; ,,Bogatul’’ - ,,cu Mercedes care suferă că nu are
Bugatti’’- şi consideră că <nu e bogat decât aici. Când iese din ţară e doar ostentativ >; ,,Băiatul
de club’’- ’’fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e
moartea de plictiseală...’’; ,,Politicianul tânăr’’, ,,şmecherul’’ care se
crede mai tare decât toţi cei amintiţi mai sus, cel care se compromite în
campania electorală şi ,,o pupă-n bot pe baba urbană, îl cheamă la miting pe
şoferul manelist... ’’.
,,Mi-ar fi plăcut
să facă fetele armată în locul nostru, să adune apa de pe jos cu şireturile de
la bocanci, să le văd executând sus –jos, după bunul plac al celui care le
ordonă, să urce cu masca pe figură...să le văd atunci...’’, spune amuzat Radu, făcând
referire la lectura ,,Fetele-s mai bune
în armată’’, lectură în care autorul consideră, pe bună dreptate, că fetele au
mai multe calităţi în ceea ce priveşte ordinea şi disciplina.
,,Nu râde Gogule, îl întrerupe Hary amuzat
fiind de ceea ce tocmai citise. Uite ce scrie aici în ,,Dacă femeile ar conduce
lumea’’, cum că ,,ar fi pace
veşnică...ar dispărea armamentele nucleare actuale...în schimb ar apărea <trăgătorul de păr> şi <zgârietorul
pe ochi>... Iar uniformele soldaţilor ar fi obligatoriu mini’’, încheie
râzând, apoi deschise o cutie cu bere pe care o goli jumătate, dintr-o suflare.
Noi, fetele, ne
retrăsesem în bucătărie să facem cafea. Chicoteam pe seama textelor
,,Declaraţie de dragoste’’. ,,Îmi plac
dinţii dumneavoastră’’, se apropie Raluca de Mihai, care tocmai intră pe uşă şi
o privea buimac. ,,Să vă uitaţi frumos
la mine!’’, spuse zâmbind sarcastic
Elena. Mihai se uita zăpăcit la
cele două fete. ,,Ce colon frumos ai ... n-am mai văzut amigdale mai frumoase
ca ale tale’’, continuă declaraţia Maria, clipind des, apoi se retrase lângă
celelalte prietene hohotind. ,,Băieţi, ce le-aţi pus fetelor în Cola?’’,,Zâmbete...Altfel’’, Gogule,
de Marian Ioan. Ia, citeşte şi tu! Vei
înţelege!’’, spuse Radu întinzându-i cartea şi luând sacoşa plină cu beri, pe
care le alinie în primul raft al
frigiderului. ,,Tembelică’’... şi anotimpurile’’, să citeşti, acolo scrie
despre tine, despre cumulul de funcţii
interzis de guvern care ţi-a ridicat moralul şi ţi-a dat curaj să ieşi de sub
pat’’...ha,ha, ha!
,,Să citeşti *ce
vrea femeili, sau ce car’va’zică o ţavă spartă* ! îl îndemnă Raluca la rându-i,
hohotind.
Pe rând, toţi îl îndrumam să citească lecturile care ne-au
plăcut cel mai mult. Am continuat să viscerăm fiecare text în parte, făcând haz
de necaz, precum Marian Ioan, de moralitatea societăţii române. A fost o
duminică minunată, petrecută cu prietenii, o duminică în care am citit,
amuzându-ne pe seama lecturilor scriitorului Marian Ioan, un Caragiale
contemporan, care loveşte în ignoranţa românului, în incompetenţa
guvernanţilor, în nepotism, prostie, aroganţă, penibilism, minciună, lene...şi
lista ar putea continua.
Am avut plăcerea
să-l cunosc la lansarea de carte. Este un om dinamic, spiritual, un om, printre
puţinii care ştiu să arate cu degetul către rău, zâmbind şi dăruind zâmbete pe
banda rulantă.
Închei prin a
reda unul dintre textele care aduc zâmbete de satisfacţie pe faţa bărbaţilor.
ÎN AŞTEPTAREA
VIITORULUI
Se ştie că bărbaţii trăiesc mai puţin
decât femeile.
Statisticile o
spun.
Se ştie că bărbaţii sunt mai puţin decât
femeile.
Statisticile o
spun.
Se
ştie că lumea este plină de războaie şi că, în războaie, mor mai mulţi bărbaţi
decât femei. Statisticile o spun.
Dacă se menţine trendul ăsta, cu siguranţă
se va ajunge şi în ziua în care lumea va fi constituită numai din femei şi un
bărbat. Şi, după ce se vor bate bine pe
el, femeile vor deveni înţelepte şi, în loc să se bată, riscând să-l omoare şi
pe el, vor trece la a-l îngriji. Îl vor hrăni cu ce vrea muşchii lui. Îi vor da
să bea numai ce vrea muşchii lui. Îl vor lăsa să se plimbe pe unde vrea muşchii
lui. Şi cred că îi vor cumpăra şi discurile pe care le vrea muşchii lui.
Maaamăăă, de-abia
aştept!
Mai uşor domnule Marian Ioan! Asta e posibil doar în rai
şi pentru a ajunge acolo, va trebui să vă lăsaţi cucerit de doamna cu
coasă. Statisitcile o spun.
Aici va rămâne un
singur bărbat care să profite de bunătatea femeilor şi anume TB, el ştie
să inoate in ape tulburi.
Statisticile o spun.
Va trebui sa
aşteptaţi, poate într-o altfel de viaţă, cu ,,Zâmbete ... Altfel’’.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
