***
Bunico
mi-ai lipsit atât de mult
tăcea
îmi mângâia creştetul cu mâinile-i mici şi aspre
ca în copilărie când adormeam amândouă
la umbra corcoduşului pitic
ţi-aduci aminte când mă certa mama
că alegeam caimacul din lapte
iar tu îl luai furioasă şi-l azvârleai la mâţe
zâmbea trist
avea ochii atât de vii şi calzi
atât de blânzi
ca-n serile când ne spunea basme
şi lemnele se certau între ele în sobă
în camera din faţă, de la drum,
exista o măsuţă rotundă pentru noi copiii
îmi plăcea cum răsturnai mămăliga pe ea
şi cum o tăiai cu aţa
precum dimineţile nopţile de vară
iar resturile din ceaun le dădeai porumbeilor
care-ţi gângureau pe prispă
,,sunt îngerii cerului, Dumnezeu i-a trimis, mămăiţă,
să vadă ce facem''
deschid ochii leneş
un porumbel mă priveşte blând
zâmbesc
,, sunt îngerii cerului...mămăiţă''
zboară
bunico!...
bunico!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu