L-am cunoscut pe Onu Pavelescu
la una dintre ediţiile Pariului pe Prietenie. Tot timpul în vervă, dinamic, Onu
Pavelescu reuşeşte să transmită atât membrilor trupei, cât şi publicului,
energia pozitivă, debordantă, emanată de prezenţa sa.
Onu Pavelescu s-a născut în
Bucureşti, la data de 17 martie 1964. A studiat 5 ani de violoncel (instrument,
teorie muzicală, iar în ultimul an a studiat pianul), la şcoala de muzică Iosif
Sava, între anii 1974-1978, perioadă în care a avut mai multe apariţii la
Ateneul Român, sala mică, cu orchestra şcolii sau acompaniat de pian. În anul
1978 a început să studieze chitara în particular, inţial cu un profesor, apoi
ca autodidact, având deja un bagaj de cunoşinţe muzicale, îndeajuns de mare
încât să poată evolua singur.
În perioada de
liceu,1978 – 1982, a participat la diverse spectacole, cu trupa liceului sau
individual, spectacole organizate în cadrul liceului sau între licee.
În anul 1983 a intrat în
trupa Polifonic (trupa Institului de Marină Mircea cel Bătrân), cântând aici până la terminarea facultăţii. Au fost
premiaţi la trei ediţii consecutive ale FACS-ului (Festivalul Artei şi Creaţiei
Studenţeşti), la două ediţii consecutive ale Festivalului Armonii de Primăvară
şi la alte concursuri la care au participat alături de trupe cunoscute. Au
participat la multe spectacole organizate în Constanta (la Casa de Cultură), în
Mangalia (la Casa Armatei), Năvodari, Mamaia, dar şi în Bucureşti, Timişoara,
Iaşi.
În perioada 1987 – 2008 a
continuat să exerseze chitara, dar a încetat să mai cânte în public.
În anul 2009 şi-a reluat
activitatea pe scenă cu grupul Karma. Au cântat împreună timp de un an în
cluburi şi ocazional la festivaluri, la radio şi TV. În anul 2009 a fondat
trupa de muzica pop-rock Micul Paris cu care cântă şi în prezent. Din acelaşi
an predă chitara la o şcoală particulară, la clasele I–VIII. Predă chitara şi
în particular, atât copiilor cât şi adolescenţilor.
Drumul spre succes este anevoios în orice domeniu, mai
ales în domeniul muzicii unde se resimte acut, pe o piaţă bogată în care orice
gen este ofertant. În urmă cu 4 ani, în
Bucureşti, s-a născut o trupă care a preluat denumirea interbelică a capitalei
de altă dată, Micul Paris, o trupă ieşită din standardele folk, pop şi rock, cu
un sound original, acustic, care a ajuns rapid la inima asculătorilor, pentru
că acolo, pe scenă, ei se dăruiesc fără rezerve, sunt sinceri iar publicul este
cel mai fidel senzor în domeniul spiritual.
Onu Pavelescu - chitară, voce,
violoncel; Luminta Maria - voce; Iuliana Chetrone - percuţie;Ion Calotă - bass
acustic; Dorin Munteanu - chitară acustică reprezintă familia trupei Micul
Paris.
,,Viaţa muzicală este una îndelungată atunci când
reuşeşti să îţi menţii traiectoria cu decenţă, renunţând la compromisuri şi
păstrând o imagine curată. Un exemplu valid, pentru tot ce înseamnă consecvenţă
în muzică de acest gen, este trupa Micul Paris.’’(Onu Pavelescu)
CM –
Când spui compromisuri, la ce te referi?
OP –
Orice deviere de la ce ţi-ai propus poate fi un compromis.
CM- De
ce Micul Paris?
OP –
Asa, ca să nu uităm ca am fost şi noi odata în rândul ţărilor civilizate.
CM
-Predai chitară atât copiilor cât şi adolescenţilor. Ce metode foloseşti pentru
a-i determina pe elevii tăi să îndrăgească orele în care studiază, pentru că nu
este uşor să repeţi încontinuu acorduri complicate, nemaivorbind despre teoria
muzicală predată?
OP –
Orele cu copiii sunt o joaca în care strecor pasiune pentru muzică şi
instrument. Este o metodă foarte eficientă, probată de caţiva ani buni. Copiii
invaţă cu plăcere şi pot trece astfel peste exerciţiile plictisitoare, uneori chiar dureroase. Cu
adolescenţii este mai simplu, am altă metodă mai directă.
CM -
Este complicat să lucrezi cu copiii? Te întreb pentru că am avut experienţă
timp de 12 ani cu elevi pe care îi pregăteam la limba română şi nu mi-a fost
uşor pentru început. Sunt energici, ştrengari, le place să fie în centrul
atenţiei şi gafează la fiecare ieşire în faţă. Trebuie să ai multă răbdare şi
mai ales tact. Nu oricine este dispus să se ,,joace’’ cu ei. Eu am reuşit
apropiindu-i şi jucându-mă pe texte. Tu
cum procedezi cu năzdrăvanii?
OP –
Tot aşa, jucându-mă cu ei şi glumind. Să ţinem cont că este vorba
de copii care au în mâini chitare, nu creioane. Dacă nu le pot menţine
interesul pentru ora de muzică se creează un vacarm în clasă, fiecare dând în chitară, de plictiseală, după bunul său plac.
CM - Care a fost cea mai simpatică întâmplare cu
micuţii?
OP
– Oh, în fiecare oră se întâmplă câte ceva haios! .. dar cea
mai recentă întâmplare simpatică a fost la Pariul pe prietenie din 20 oct. cand Andrada
– una dintre cele mai conştiincioase eleve - mi-a “şoptit” la microfon, pe
scena din Mojo, acordurile melodiei. Le uitasem pur şi simplu, de emoţie
probabil.
CM -
Este important ca artiştii deja consacraţi să promoveze tinerele talente? Care
au fost mentorii tăi şi ce amintiri plăcute ai din vremea aceea?
OP –
Haha, nu cred că intrebarea asta mi se adresează. Eu nu sunt nici artist
consacrat şi nicidecum vreun tânăr talent. Dar ca să-mi dau cu părerea, da, consider
că este foarte important ca tinerele talente să fie promovate... ceea ce, din
păcate, nu prea se întâmplă. Noi am încurajat întotdeauna muzica tânără, atât cât ne-a permis statutul... de altfel chiar şi la concertul
aniversar din 7 noiembrie am invitat doi tineri, Denisa Popa şi Ovidiu Achim,
să întinerească întregul spectacol cu prezenţa, talentul şi muzica lor.
CM - Îmi mărturiseai în scurtele
pauze de la Pariu pe Prietenie că ai întâmpinat destule obstacole, componenţa
trupei cunoscând mai multe formule. Este extrem de greu să o iei de la capăt cu
fiecare membru nou venit. Care au fost combinaţiile trupei?
OP – Da,
din nefericire pasiunea sau prietenia nu sunt mereu îndeajuns pentru a susţine
o echipă formată din 4-5 membri, fiecare având job-ul şi
problemele lui. Nici nu vreau să imi mai amintesc de câte ori am
luat-o de la început cu câte unul sau doi membri noi... iar ultima oară cu toti... dar
se pare că de data asta ne-am închegat mult mai bine şi mai durabil.
Din trupa Micul
Paris au mai făcut parte Adi Sebe, Radu Cartianu, Eugen Butaru, George Petcu,
Marius Vintilă, Narcis Dumitrache, Alex Petcu si Radu Popescu.
CM - În
perioada 1987 – 2008 ai continuat să exersezi la chitară, dar ai încetat să mai
cânţi în public. De ce ai luat această decizie?
OP – Nu
am avut de ales. În 1986 am terminat Insititulul de Marină Mircea cel Bătrân
din Constanţa (“şcoala de lupi de mare” cum zicea Toma Caragiu) şi am început
voiajele pe mările şi oceanele lumii. M-am rupt, pentru o perioadă de câţiva
ani, de activităţile normale de la uscat şi m-am rezumat la a cânta seara, pe
punte, marinarilor de pe navă. Era frumos totuşi, legănatul şi zgomotul
valurilor înlocuind într-un fel aplauzele de care mereu mi-a fost atât de dor
în acea perioadă!
CM-
În anul 2009 ţi-ai reluat activitatea pe scenă cu grupul Karma. Aţi cântat
împreună timp de un an în cluburi şi ocazional la festivaluri, la radio şi TV.
Care au fost membri grupului Karma? Ce amintiri frumoase ai cu ei?
OP – Da,
abia în 2009 am reuşit să mă reaşez, după tot felul de aventuri pe mare şi, ulterior, pe uscat. Am
numai amintiri frumoase cu Karma şi le mulţumesc pentru asta. Adi Sebe şi Tica
Lumînare, membri fondatori ai grupului folk-rock Karma, m-au ajutat să revin pe
scenă.
CM -
Care sunt piesele din repertoriul vostru cu cea mai mare priză la public? Cum
vă alegeţi textele, cine sunt autorii lor?
OP – Cântăm
în noua formulă de numai 8-9 luni. Este poate prematur să îmi dau cu părarea
dar se pare totuşi că piesele noastre sunt pe placul publicului, în special piesa “Un fel de
primăvară” pe versuri de Luminiţa Amarie, interpretată cu cor de copii (că tot
vorbeam de tinere talente). La cele doua emisiuni radio, de pe 1 şi 2
noiembrie, vom lansa piesa care poartă chiar numele trupei, Micul Paris. Este
vorba de emisiunile “Psihologul muzical” cu Andrei Partoş (Radio Romania
Actualităţi, 1 nov. ora 24:00) şi “Sala de repetiţii” cu A.G. Billig
(Radio3Net. 2 nov. ora 13:00).
La concertul aniversar din 7 noiembrie,
Adi Sebe şi Radu Cartianu din vechea formula a trupei ne vor onora cu
prezenţa în calitate de invitaţi şi vom cânta câteva piese foarte cerute
atunci. Să vedem, poate că de data asta rochia chiar va cădea (… “şi rochia,
uşor, las-o să cadă, obstacol inutil între noi doi”)!!!
Autorii textelor de acum sunt poeta Luminiţa Amarie şi bass-istul nostru
Ion Calota. În vechea formula Adi Sebe compunea muzica şi versurile. Este un
bun compozitor şi îi simt lipsa.
CM - Satisfacţia cea mai mare pentru o trupă este
să rămână împreună. Este important spiritul de echipă?
OP – Spiritul de echipă este esenţial, atât pentru o sincronizare
bună pe scena cât şi pentru o viaţă lungă şi frumoasă a trupei.
CM - Trupa a
susţinut concerte şi recitaluri în majoritatea cluburilor bucureştene: Mojo,
Silver Church, Route66, Iorn City, 100Crossroads, Damage, El Primer Comandante,
Fire Club, Frankie Cafee, Joy Pub, Kanto, Lotca, Society Pub, TheBlu'zz, Palatul
Ghica, restaurant L'ecrevisse, club Twice şi altele. Este publicul senzorul
principal în alegerea pieselor?
OP
– Sigur că ţinem
cont de reacţia publicului dar căutam să ne împunem stilul, să aducem ceva
nou. Insăşi
formula acustică, cu
bass acustic şi violoncel, fără efecte pe chitare şi alte ajutoare electronice, este ceva
inedit. Daca adăugăm şi piesele
noastre energice şi optimiste, aranjate pe mai multe voci, cred că reuşim să fim pe placul
spectatorilor venind cu ceva nou şi nu cântând numai ceea
ce ştim
dinainte că ar
putea fi pe placul tuturor.
CM - Cred
că aveţi multe amintiri împreună. Sunteţi ca o familie. Cum vă înţelegeţi la
repetiţii? Vă cunoaşteţi limitele, pentru că eu cred, din experienţă, că este
foarte important să cunoşti omul din echipă.
OP – Incă nu avem multe
amintiri, cum spuneam cântăm de puţin timp în actuala formulă. Dar cele pe
care le avem, de la repetiţii sau concerte, sunt din cele mai frumoase şi
haioase! Repetiţiile sunt un motiv şi o bucurie de a ne revedea, de a aranja
piese noi şi de a face haz de greşelile fiecăruia (gherle în limbaj „de specialitate”) iar
concertele, împletite cu emoţiile de rigoare, sunt poate cele mai frumoase
amintiri.
CM - Este
prietenia un factor important în activitatea voastră?
OP- Evident.
Este, de fapt, singurul liant alături de pasiune şi pricepere în ale muzicii.
CM - O
altă activitate a trupei este aceea a petrecerilor private unde Micul Paris a
asigurat de fiecare dată o atmosferă pe placul sărbătoriţilor şi a invitaţilor.
Cum se desfăşoară o asmenea petrecere?
OP – Depinde
de petrecere şi de... petrecăreţi. În general totul se aseamănă foarte mult cu
un conert în care dăm din noi tot ce putem iar publicul participă cu trup şi
suflet. Sunt însă şi
petreceri la care se cântă în surdină în timp ce sărbătoriţii stau la mese şi discută în şoaptă. La inceput ni
s-a parut ciudat, obişnuiţi fiind cu nebunia din cluburi, dar ne-am adaptat
repede situaţiei. Cele mai multe petreceri de acest gen au avut loc la
restaurantul L'ecrevisse, un restaurant intim cu specific franţuzesc, cu o
anumită
clientelă, unde
cântăm neamplificat.
Este şi asta o experientă interesantă.
CM - Micul
Paris a avut diverse apariţii la radio şi TV, la diverse emisiuni ale
posturilor TVH, TVRM, Radio3Net, având realizatori pe Sorin Lupaşcu şi Maria
Gheorghiu respectiv Mădălina Ion. A participat la Padina Fest, la concerte
caritabile, la diverse evenimente organizate, în Mall Băneasa sau la
inaugurarea Cinema Cafe din Ploieşti. Despre ce fel de evenimente este vorba?
Care a fost ultimul concert caritabil susţinut? A avut succes? Au mai
participat şi alţi folkişti sau alte trupe?
OP – Este
mult spus „concert caritabil susţinut” dar am participat intr-adevăr la câteva astfel de
concerte, în cluburi mari ca Silver Church sau Route66, alături de artişti şi trupe cunoscute ca Sarmalele reci,
Antract, Puiu Creţu's Band, Mihai Napu
şi Radu Pietreanu...
CM - La
începutul lui noiembrie Micul Paris împlineşte 4 ani. Vorbeşte-ne despre
spectacolul aniversar. Ţi-ai propus să faceţi un turneu prin ţară?
OP – Turmeu
în ţară? Sperăm la anul! Acum
am pregătit un
spectacol în adevăratul
sens al cuvântului,
nu o simplă cântare de club.
În primul rând îl
avem invitat special pe Marius Baţu, din grupul Poesis, cel care ne-a incântat atâţia ani cu
binecunoscuta piesă „Cantec soptit” şi alte capodopere ca „2000 de ani” sau
„Cea mai frumoasă”. Îi
avem ca invitaţi şi pe foştii
membri ai trupei Micul Paris, Adi Sebe şi Radu Cartianu cu care vom cânta piese din
vechiul repertoriu, foarte cerute atunci. Cum am mai spus, este posibil ca de
data asta rochia să cadă cu adevărat, să
vedem de pe cine! Suntem cu toţii curioşi! Vom mai avea şi un cor de copii iar
în deschidere ne vor încânta cu muzica şi tinereţea lor Denisa Popa şi Ovidiu Achim.
Mai avem şi... multe surprize pe care le vom dezvălui numai pe
data de 7 noiembrie, în club Mojo, dupa ora 20:00.
Doresc să mulţumesc
partenerilor media care au avut şi au în continuare un rol important în
promovarea acestui concert aniversar şi a trupei: Radio3Net, Psihologul
muzical, Concerte-azi.ro şi Advertising4U.ro.
CM - Îţi
mulţumesc pentru că ai acceptat interviul pentru Revista Flacăra lui Adrian
Păunescu. Un gând bun pentru cititorii acesteia.
OP – Mulţumesc şi eu, Claudia, mulţumesc
Revistei Flacara şi îi rog pe cititori să ducă mai departe,
ca şi pana acum, Flacăra marelui poet, participând la
evenimentele organizate sub deviza Cenaclului Flacăra şi aplaudându-i pe cei
care ne-au luminat viaţa cu muzica lor, pe versurile poetului, incă din negrele
vremuri comuniste.
la ,multi ani!
RăspundețiȘtergere