Povestea brânzei

După dubla lansare  de carte de la Muzeul Satului, mi-am luat una bucată prietenă la braţ şi am mişunat în ograda instituţiei.   Ne pusesem   în minte să devorăm  o pizza, noi, două pirpirii nemâncate, într-o zi de duminică, când femeile normale merg la biserică să facă mătănii, sub poala popii,  cu gândul la ce vor găti după  binecuvântare, nu să umble teleleu.  Aşadar tot întrebându-ne încotro să o apucăm, ne ieşi în cale un fel de han, ochios, rustic. Părea destul de comestibil pentru buzunarele noastre, la o primă ocheadă.  Ne aşezarăm la masă, pe terasa acestuia. Eram înconjurate de alte câteva  asemenea piese, unde şedeau  câţiva indivizi plictisiţi,  după ce au măcelărit cu poftă câteva cotlete certate cu grătarul. Lume multă, grupuri de copii vorbind tare, dorind astfel să iasă cât mai mult în evidenţă în faţa celorlalţi.   Îmi ţiuie şi acum urechile din pricina ţipetelor  ascuţite. O domniţă de-a casei ne dă Meniul pentru a comanda.  Ca prin minune  mi-a trecut o întreagă bucătărie prin  faţă, în timp ce răsfoiam lista de bucate : mămăligă bolţ, mmm! Ce savoare ! 15 lei  porţia?   Mi s-a pus pofta-n cui, singură şi nesmucită de nimeni , când văzui preţul. Nuuu! Ce-mi trebuie mie mămăligă? Imi fac şi acasă. Trecui mai departe -  tochitură cu afumătură… văleu! Déjà îmi plouă în gură. Îmi arunc ochii la scor, 18 lei. Îmi venea să plâng cu vorbe.  Lasă dragă, îţi trânteşti singură acasă şi mănânci pe săturate! Mi s-au plimbat aşa prin faţa ochilor, pe rând,  câteva feluri de mâncare  tradiţională, la preţuri netradiţionale.  I-am sugerat prietenei mele să cântăm la altă casă. Mergem în  Victoriei, la primăvara engleză, zice. 

Au acolo  pizza bună.  În drum spre ieşire  facem câteva fotografii caselor  bătrâneşti cu  prispă,  aparţinând  diverselor  zone importante din ţară. Mi-aduc  aminte de prispa bunicii, unde nopţile de vară erau răcoroase, iar ea îmi întindea ,,plapăma din lână’’,  jos,  îmi dădea cea mai mândră pernă mirosind a levănţică şi mă lăsa pradă parfumului de flori, adormite de cântecul  greierilor cosaşi.  Pe prispa aceea au crescut 6 fete şi copiii acestora! mă trezesc vorbind. Constat că Mălina dispăruse. Cine ştie  de când vorbeam singură! Oamenii treceau zâmbind pe lângă mine, privindu-mă suspect. La naiba, unde ai dispărut prinţesă? O zăresc  la un stand cu alimente eco.  

Îmi face semn că vine.  Subit foamea  îşi cerea  dreptul. Mă aşez pe o bancă, la umbra unui cireş negru şi citesc din cartea nou achiziţionată- ,,o sâmbătă care nu a existat’’, autor Liliana Filişan. Citesc  un poem, trei poezii, apoi incă două poeme şi vreo cinci poezii, iar Mălina, ioc să vină. O zăresc  în cele din urmă înotând în marea de oameni care trecea  grăbită pe alee. Se apropie.  Radia. Hait! Şi-o fi găsit prinţul mult visat,  gândeam, altfel nu văd de ce este atât de fericită. Abia aştept să se apropie şi să-mi povestească despre mica aventură.   Hai , dragă, nu mai veneai? De ce zâmbăreşti aşa fericită? Hi, hi, hi! Mi-am luat brânză… e de oaie! spune veselă, arătându-mi punga transparentă din care se vedea  o felie mare de brânză,  cam la un kilogram. Subit îmi cade faţa. Ia şi gustă! îmi spune, descoperind un colţ. Nu, mulţumesc ! refuz  jenată de prezenţa atâtor oameni care treceau pe lângă noi spre ieşire, privindu-ne. Hai, mă,  că e bună, gustă! insistă apropiindu-o mai mult de mine.  Phiu, al dracului miros de oaie! Rup dintr-un colţişor apoi mă grăbesc  să-i ofer o sacoşă, pentru  a pune în ea obiectul  eco, controversat, care nu se asorta nici cu săndăluţele mele roşii, elegante, nici cu compleul  şik, alb-negru, al Mălinei.  Despre  parfumul ei natural, de mioriţă, ce să mai vorbesc…?  Ieşim. Trebuie să luăm maşina X, apoi tramvaiul y, imi spune Mălina. Eu cu ochii la bucata de brânză, o aprob dând din cap. De s-ar rupe punga, să o pierzi pe stradă, îmi spun privind albicioasa cu ură.  Mă simţeam ca în filmele cu proşti.  Ne îndreptăm spre staţia de autobuz.  .,te crezi mare cucoană!’’ aud o voce răguşită care nu era nici a mea, nici a Mălinei. ,,habar n-ai că în viaţa anterioară ai fost cea mai productivă bârsană, dădeai cel mai bun lapte din care ieşea cea mai bună brânză, iar acum îţi pute… vrei să miroşi a parfum, dar tot oaie rămâi’’. Simt că înnebunesc auzind vorbele venite  din pungă, exact de unde albicioasa se pricopsise cu  ochi, nas şi gură.   Mă trezesc alergând spre staţie. Mălina încerca să-mi spună ceva.  Abia a ajuns şi ea, cu sufletul la gură, tocmai când maşina a oprit. Ne urcăm rapid, lăsând uşile să se închidă în urma noastră.  Unde mergem? mă întreabă. Unde găsim o terasă  ca să mâncăm o pizza. ,,Cu brânză’’, se auzi din nou vocea hodorogită, râzând sarcastic. Nu există aşa ceva, mă încurajez,  încercând să alung gândul de la eco însufleţit. ,,Nţţţ, nţţ! Iezist,  Ginuţa!’’.  Exişti pe dracu! Şi mă rog, cine-i Ginuţa? ,,Hi, hi, hi! Tu, fraiero! Aşa te-a botezat ciobanul  Ghe, erai prefarata lui’’. Dacă nu taci, am să-mi înfing  colţii în tine şi am să te devorez, chiar dacă mi se apleacă! o ameninţ printre dinţi. ,,fleoşc! Că sunt mâncată acum sau în următoarele ore, mi-e tot una… tuuuu,  tot Ginuţa rămâi, doar un pic schimbată, ţi-ai tras sandale şi te-ai parfumat. Fiţe de cuconetă, ha! Oiţa Ginuţa!’’. Du-te dracu! Îmi propun s-o ignor  şi să nu-i mai răspund. Trebuie să coborâm!spune Mălina. Am ajuns? Nu, am luat maşina în sens invers.  ,,Hahahahaha! Tipic oilor’’, se auzi hohotind. O ignor.  Tot drumul m-a şicanat. În cele din urmă ajungem la primăvara engleză.  Înainte de a face comanda intrăm la toaletă să ne aranjăm, să ne spălăm pe mîini şi alte alea. Un spaţiu atât de mic, n-am întâlnit nicăieri. Ca să poată ieşi persoana  care tocmai a tras apa, trebuia, fie să ne tragem burţile, trecând una pe lângă cealaltă, riscând să rămânem înţepenite acolo până la venirea unei echipe de descarcerare, fie să ne aşezăm în uşă, legănându-ne de pe un picior pe celălalt,   asistând  la nesimţirea celei care continua să se boiască tacticos, fără să-i pese  de persoanele care aşteptau politicos  la uşă.  Continua să se spele  pe mâini, să se şteargă, apoi să mai arunce  încă  o privire cretinei  arogante din oglindă.  Doamnă, v-aş  ruga  să vă grăbiţi, lumea aşteaptă! îndrăznesc s-o inoportunez.  Şi eu am aşteptat fără să spun nimic.  Şi mă rog, care lume, voi două şi brânza? Intră şi ea la pişu? întrebă persiflator râzând ironic. În sfîrşit vine spre noi, adică spre ieşire. Când ajunge în dreptul  uşii,  intru exact în momentul când ea iese şi o izbesc cu umărul, inteţionat, astfel încât tipa îşi pierde echilibrul şi se propteşte de braţul Mălinei atingând brânza.  La dracu! exclamă în timp ce ştergea  cu palma  zeama  de pe pulpă. Duse mâna la nas. Shit, shit, shit! Cum o să mă prezint acum în faţa lui Iubi mirosind în halul aşta? se lamentă individa, continuând să se şteargă.  Mă scuzaţi! intervin. Vă pot oferi un şerveţel parfumat, mai diminuează mirosul, spun pe un ton inocent. Tipa îmi aruncă o privire bisturiu care m-a convins că e musai  să intru să-mi văd de treaba mea.  ,,tot bengoasă ai rămas! aud vocea răguşită, chicotind. Aşa făceai cu suratele tale dacă îndrăzneau să se apropie de berbecii tăi.  Odată ai rătăcit-o  special pe neagra prin pădure. Era la fel de poductivă ca şi tine, dar din nefericire nu tot atât de deşteaptă. Tu ai revenit la turmă, pe ea n-am mai găsit-o… hahaha!’’.  M-a amuzat povestea bârsanei.  Dar tu cine eşti, de  ştii atât de multe? ,,sunt Ghe, Ginuţa dragă!’’.  De data asta m-am trezit râzând. Nu ştiu când am ajuns la masă, având o ditamai pizza în faţă. 

Vorbesc cu Mălina vrute şi nevrute, mănănc şi observ târziu dispariţia lui Ghe.  Unde ai pus brânza? Hihihi, în geantă, răspunde Malina afişând un zâmbet larg. Eşti dili? Dacă îţi curge pe acte şi  pe ce mai ai  acolo? N-are cum, e tare, spuse şi îmi întinse din nou bucata de brânză. Pune mâna! Brânza tare nu are zer. 

Cred şi eu că e tare, îmi spun în gând. Doar o fo’ Ghe. Atâtea  mândre i-au vizitat stâna şi au rămas peste noapte acolo. Ups!  De unde mi-a venit asta? Trebuie să plecăm, îi spun Mălinei, altfel o iau razna. Din geantă se auzi chicotind.  Acum de ce râzi? ,,Nu mai rămâneam burlac dacă întâlneam o femeie care să gândească ca blonda pe lângă care tocmai am trecut. Tipul de la masa din colţ o tot fixează.’’ Şi mă rog, ce mare brânză gândeşte? ,,Pe mine, un bărbat ca să mă cucerească trebuie mai întâi să-mi fută mintea…’’. Lăptari Tei! comand taximetristului  şi mă aşez comod pe bancheta din spate…

o nouă apariţie - poezie de 5 *****

O noua descoperire, poeta Liliana Filişan din Constanţa.  Poezia acesteia, indiferent de haina pe care o îmbracă, fie haina  armonioasă,  purtată de strălucirea ludică a versului  în formă fixă, fie haina modernă a femeii  puternice,  care nu are rezerve în a-şi exprima gândurile liber, nonconformist,  adună în jurul ei spiritul hedonic, o plăcere neajustată de prejudecăţi, transmiţând  cititorului estetica realităţii, filtrată de sufletul educat în spiritul cultului pentru cuvântul frumos.  Antonimiile, sursă de viaţă, şochează prin trăiri intense,  trecând lectorul  prin emoţii  neaşteptate, aşa cum am simţit citind prozo-poemul ,,cana de lut şi profesiunea de femeie (de-a râsu’ plânsu’)’’, unde inocenţa fetiţei care s-a împiedicat de aripi şi le-a aruncat în dulapul negru,  viaţa, se transformă în timp, în  femeia care s-a izbit de nevolnicia existenţei sale,  experienţă  care-i repugnă. Finalul prozo-poemului se transformă uşor în poezie cu  o filosofie despre condiţia femeii  mature care-şi doreşte să redevină îngerul  copil, scutit de experienţa unei vieţi secerate de evenimente neplăcute, o viaţă cu un  destin impus, nedrept, neacceptat.

,,mă dureau îngrozitor semnele din umeri

se face dragoste

după ce terminăm de murit vertical în noi înşine

în genunchi se verifică reflexele în oamenii mici instinctele

primare sete foame sex

nu există îngeri nu există diavoli

nu există simplu doar zbor în sens  invers

am ales de atunci să rămân femeie

în semnele acelea cineva mă înşeală în fiecare noapte cu mine

uneori dimineaţa găsesc uşile dulapului deschise

un copil plângând şi o perche de aripi’’

Liliana Filisan

Ieri la 11:20

ora ceaiului
(Poemele Te iu… Lui)


privesc viaţa cu pumnii încleştaţi cu teama de a nu fi descoperită
cu ochii strânşi cum priveam în copilărie în camera bunicii prin gaura cheii
chinuindu-mă să văd unde ascunde secretele
pe care trebuia să le găsesc doar când voi creşte
nu am crescut până la seninătatea privirilor ei
nu am timp să mai cresc până la curăţenia înţelepciunii ei

bărbatul este bărbat îmi spunea
nu încerca să îl înţelegi că ai să rămâi fată bătrână
primeşte-l în fiecare noapte ca în prima noapte
doar patul uneşte îndepărtarile dintre oameni

nu am învăţat niciodată asta
în religia mea a existat dintotdeauna o singură poruncă
iubeşte
şi am iubit cu mine toată
roată
desfrânată
până la pata de ruj de pe cămaşă
pata care rosteşte indiferenţa de la o margine la cealaltă
când gândurile bărbatului rostesc rugăciunea de seară în trupul altei femei

nu ai ştiut bunico erai prea tânără atunci
sunt pete care îţi înnegresc sufletul şi nu mai pot fi scoase niciodată
fluturi albi zburau pe câmpul de luptă de la conacul constantinofka
cămaşa bunicului avea doar o gaură în piept şi o decoraţie năclăită de sânge

nu m-a ţinut niciodată pe genunchi spunându-mi poveşti
şi am crezut în toate poveştile din braţele în care am stat
am despicat nopţile cu maceta nevrozelor mele
până ce lumina a rămas doar o întrebare retorică pe buzele dimineţilor

la ora însingurărilor când umbrele îşi aşteaptă pomenirea
în cana de ceai din flori de tei o neînţeleasă metempsihoză 

Liliana Filisan

duminică lângă Constanta, Romania

Ordinul Tăcerii

În irişii telurici peste sahare ning
cenuşi însângerate dintr-un infern baroc,
în grea predestinare luminile se sting
prin Ordinul Tăcerii semnat de nenoroc.

Se surpă-n urmă scara pe care am păşit
cu palma agăţată de cerul tău inert,
de umbră dezlegată. Dar timpul netrăit
m-a învăţat căderea. Să plec? Să uit? Să iert?

Mi-e ţintuit în piatră şi cel din urmă pas.
Mult prea târziu să plece şi prea grăbit să stea
mă înzideşte timpul în care am rămas
alături de o moarte ce nu a fost a mea.

Liliana Filisan

Ieri

iubirea ca o violenţă domestică
(Poemele Te iu… Lui)


am început să fumez iarbă
halucinând o primăvară teiului statornic în secătuire
trag cu nesaţ în plămâni fumul ca aerul printr-o fereastră deschisă
ameţesc
nu mai simt nimic
numai aud nimic
doar aşa mai pot privi viaţa în ochi

în mine o fetiţă joacă şotron
aruncă piatra pe asfaltul copilăriei sare într-un picior şi îmi zâmbeşte
în zâmbetul acela moare fiecare privire înapoi
dincolo de trupul meu se aşează toamna
uşor nevrotică uşor indecisă ca orice femeie matură

ziua se chirceşte strângându-şi genunchii la piept
ca ultima bătaie de inimă în trupul muribundului
corhote de amanţi se preling printre coapsele nopţii
precum culorile printre degetele orbului
noi nu

pentru că încă respir mai cred că trăiesc
iubirea aceasta ca o violenţă domestică trecută sub tăcere
ascunsă de teama de a nu fi văzută
sub mânecile din ce în ce mai scurte ale înstrăinării

fumez iarbă cu viaţa mea
ea râde şi îmi spune drogato nu mai faci nici doi bani
ameţesc
nu mai simt nimic
nu mai aud nimic
o privesc fix în ochi şi îi spun
hai sictir proasto n-o să te mai las să mi-o tragi înc-odată

Mulţumesc domnului Daniel Vorona şi autoarei Ileana Filişan pentru cartea dăruită. Aştept lansarea.

Dublă lansare de carte, găzduită de Muzeul Satului...

Duminică , 2 mai,  poezia a avut  redez-vous la Muzeul Satului, într-un decor  în care soarele a reuşit  să îndepărteze  norii certăreţi pentru o jumătate de oră,  participând la eveniment. Dubla lansare de carte i-a avut ca protagonişti pe George Tei,  cu volumul de versuri ,,Niciodată cuvintele’’, Editura  Topoexim şi  pe Mariana Mihai cu volumul său de debut ,,Puterea simplităţii’’, publicat la aceeaşi editură. 

Poetul George Tei vorbeşte succint despre cartea Marianei Mihai apoi predă microfonul  actriţei Cristina  Deleanu care deschide şirul lecturilor  alese cu poezia ,,Noaptea’’. Următorul invitat,  actorul Eugen Cristea, mărturiseşte că i-a plăcut în mod special poezia- manifest - ,,Încotro’’.  Urmează actorul Eusebiu Ştefănescu  care încheie seria  poeziilor  selectate pentru lectură, din volumul Marianei Mihai - ,,Puterea simplităţii’’.

Criticii Nicolae Georgescu şi  George Mihalcea punctează câteva calităţi  ce primează în versurile autoarei. ,,Mariana Mihai beneficiază  de o fermecătoare, deplină şi definitivă  naivitate ... închei prin a remarca, ceea ce din punctul meu de vedere, în această primă apariţie, reprezintă zona către care eu aş sfătui-o să se îndrepte mai târziu, aici a reuşit să treacă cumva dincolo, într-o dimensiune paralelă  în care trăieşte’’, încheie  criticul literar, George Mihalcea, făcând referire la poezia ,,Amurg’’, pe care o prezintă publicului, lecturând-o.

Urmează momentul  lansării celui de-al doilea volum de versuri  - ,,Niciodată cuvintele’’-  autor George Tei, Omul care spunea despre sine: ,, Sunt un om obişnuit ce şi-a depăşit condiţia socială... Scriu poezie pentru poezie... Această stare poate fi observată în majoritatea versurilor mele... Trăiesc Poezia până la contopirea cu ea... Se spune că nu eşti împlinit dacă nu ai o familie, o casă, un copil şi nu ai sădit un pom... Mă simt împlinit prin faptul de a fi Om, în primul rând... Sunt tatăl a patru copii şi bunicul a opt nepoţi... Am  o casă... Am sădit un tei şi un brad în faţa ferestrei mele...’’. A plantat flori, multe flori nemuritoare pe care oamenii le-au adunat din cărţile lui şi s-au bucurat de ele citindu-le.

Cartea a fost prezentată de criticii literari: Nicolae Georgescu, George Mihalcea, Lucian Gruia. Aceştia au adus cuvinte de laudă pentru talentul lui George Tei de a crea frumosul, respectând în acelaşi timp prozodia rondelulului, referindu-se strict la poezia scrisă în formă fixa,  omiţând să aducă în discuţie talentul nativ al poetului de a scrie cu aceeaşi abilitate şi spirit hedonic poezie în vers alb.

După eveniment participanţii au poposit într-un foişor unde au schimbat cateva impresii despre lansarea la care au participat, au servit dulciuri, au făcut fotografii, au glumit şi au legat simpatii, antipatii. Mariana Mihai a dat autografe împărţind zâmbete şi mulţumiri celor care i-au stat alături într-un moment atat de important.

Nu închei înainte de a lăsa un personaj controversat să-şi spună părerea, Dya Cusurgescu.

Cum ţi s-a părut evenimentul? ,,trei lucruri nu mi-au plăcut: despre unul ai amintit şi tu, dezinteresul faţă de versul alb. Doi – gălăgia infernală făcută de copiii care se agitau, strigau şi alergau fără ca cineva să le facă observaţie iar  cel de-al treilea a fost intervenţia din  final a doamnei Lia Cosma, reprezentant al Muzeului Satului, care a exagerat spunând:,,…rareori întâlneşti momente atât de înălţătoare să asişti la lansarea a două cărţi de poezie semnate de nume sonore în literatura română şi mai ales de prezenţa, alături de aceşti doi corifei ai poeziei noastre, a unor actori cunoscuţi precum ….’’. ,,nume sonore… orifei ai poeziei noastre’’, exagerat şi fals din moment ce poeta era la primul său volum de poezii.  Am întâlnit acolo iubitori ai muzicii folk şi ai poeziei: Sorin Andrei – moderator şi realizator al unor emisiuni de muzică şi poezie la Radio Enigma, poeţii Mălina Constantin şi Cătălin Codru, scriitorul Ion Coliţă, Tudor Meiloiu, artist platisc, etc.

Hm, nimic nu-ţi scapă! Bine Dya. Eşti o cusurgioaică şi cârcotaşă. Şi acum să încheiem pe un ton pacifist aducând în atenţia iubitorilor de poezie şi versul alb al poetului George Tei.

,,am intrat/ pe bulevard în galoşi/ îmi simt/ picioarele arzând şi inima/ strivită de privirile/ celorlalţi trecători/mă văd/ stingher şi timid/ cu încălţările mele, dar/şi mai trist că/muţi,/ din cei ce trec/pe lângă mine, sunt goi/ pe dinăuntru/când mie îmi lipseşte/ doar o pereche de pantofi…’’.

oameni de valoare in umbra modestiei(interviu aparut in Revista Flacara lui Adrian Paunescu

Au apărut numerele 19 şi 20 ale revistei Flacăra lui Adrian Păunescu

,,Detest femeia redusă la o condiţie inferioară, exalt excepţionalul ei aport la frumuseţea lumii, nu pot rămîne indiferentă căci ea este Viaţa.’’



Angela Nache Mamier - poet, critic literar, profesor de limbă franceză trăieşte în prezent în Franţa. A absolvit Liceul nr.4 din Braşov şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, 1967-1972. A lucrat ca profesor de limbă română şi franceză în colegii şi licee din România şi Franţa. Debutează în Revista Luceafărul, 25 iunie 1977, unde este descoperită şi publicată de poetul Geo Dumitrescu. În 1980 câştigă concursul de poezie ,,Miraculum’’ (Dacia) iar în 1983 are loc apariţia primului său volum de versuri ”Miraculum” - (lector poetul Vasile Igna- prefaţă -Mircea Iorgulescu); în 1985 - Editura Dacia îi va publica volumul “Femina” (lector poetul Vasile Igna); în 1986 - pleacă în Franţa unde exersează ca profesor, autor de critică literară, poet în cenaclul “Humanisme et culture”; (dupâ o lungă perioadă de tăcere din motive personale) revine în viaţa literară - în anul 2007 răspunde invitaţiei de a participa la Festivalul Internaţional de poezie - ”Voix de la Méditerranée” – invitaţie care aduce după sine debutul literar în Franţa, cu volumul de versuri - “Dolor” (bilingv) - éditions Clapas (lectori C.Liromon,J.Robin); în iunie 2008 cunoaşte lumina tiparului volumul de poezie ,,Celebratio’’ , apărut la Editions Kogaïon(ARP),iar în 2013 volumul bilingv „Memoriaé-éditions Clair de Plume 34(France).
Activitatea literară este marcată de participarea ca membru activ la şedinţele unor prestigioase mişcări literare : Cenaclul de luni, Cenaclul 19, Astra, Humanisme et Culture - Frontignan Franţa si creatoare a cenaclului „Musc’art” în 2012 la Frontignan.
Publicaţii de poezie în reviste literare române şi franceze : Viaţa Studenţească, Luceafărul (unde poetul Geo Dumitrescu a debutat-o (la 25 juin 1977), România literară, Vatra, Astra, Tribuna, Braşovul literar şi artistic , Luceafărul românesc on line, Monitorul cultural on line, L’Eloge du Danube on line (directeur Artur Sivestri), Salmigondis (France)2007- invitée au Festival Internaţional de Poésie de Lodève, Rencontres du Sud(Frontignan), L’Echo de la Parole (Frontignan,Pézénas), Gardiolarem, Midi Libre ,Thau info.


Am avut onoarea să o cunosc pe doamna Angela Nache Mamier, activând pe diferite site-uri literare, o prezenţă delicată având darul de a îndrepta scrierile începătorilor prin comentarii obiective, folosind un ton blând, de pedagog înnăscut. Timpul şi afinităţile comune au făcut posibilă apropierea a două suflete iubitoare de poezie. Sunt fericită să cunosc asemenea oameni.
CM- Doamnă Angela Nache Mamier în prezent locuiţi în Franţa. Când aţi plecat din România, cu doi ani înaintea căderii lui Ceauşescu, spuneaţi că aţi luat cu dumneavoastră ,,două valize, doi copii, două cărţi şi alte două manuscrise şifonate, rebelii nu erau publicaţi decît foarte rar, am ales o retragere discretă’’. Sunteţi o prezenţă discretă şi mai ales modestă, motiv ce m-a determinat să vă aleg ca prim reprezentant al interviurilor ,,oameni de valoare, în umbra modestiei’’. De ce aţi ales Franţa şi ce a schimbat ea în viaţa dumneavoastră?

A.N. M. – O ființă care simte nevoia irepresibilă de a scrie urmează un drum literar ori o traiectorie spirituală care se grefează pe toate tentațiile cele mai intime de a exista ...Interesul pentru cultura franceză(predată în România si apoi în Franta) m-a condus spre contacte prin corespondență cu fascinanta patrie a drepturilor omului ...Fiecare semn de viață de la corespondentul francez, era o consolare pentru umilința de a trăi o dictatură demențială, fiecare cuvânt rostit în această limbă avea sunetul de nesperat al demnității umane. Am plecat deci cu totul întâmplător, pentru că soțul meu, Pierre, a decis că aveam dreptul să cunosc o altă viață, că plecarea era singurul remediu de a respira, de a ieşi dintr-un vid existențial. Sunt aici de 25 de ani şi rădăcinile româneşti m-au ajutat să am aripi pentru acest voiaj existențial, savurez libertatea, învăț legile democrației, un ideal indispensabil, singurul model până azi care respectă persoana umană,deși uneori pentru unii, chiar și aici poate părea utopie.

CM - Aţi luat acolo amintirea fiinţelor dragi, a locurilor natale de care aţi rămas legată, dar şi spiritul românesc. V-a rămas în suflet poezia despre care spuneaţi că ,,fără o viziune clară şi sinceritate nu putem fi mesagerii ei. ‘’ Ce reprezintă poezia pentru dumneavoastră, când aţi făcut primul pas, cine a fost mentorul spiritual?

A.N.M.- Critica literară a salutat acest omagiu adus României misterioase în volumul meu intitulat ”Celebratio”. Imi permit să o citez în acest sens pe autoarea postfeţei cărţii, Nicole Pottier: ”Românca, femeie şi poeta cu aceste trei prerogative, Angela Nache Mamier, aduce un frumos omagiu ţării sale, rădăcinilor ei şi strămoşilor, cât şi Vieţii care înglobează speranţa şi lumina într-o lirica sobră, reţinută, demnă şi clarvăzătoare, departe de clişee şi de sentimentalism debordant. Celebrare dar şi mărturie, pline de umanism, ancorată în realitate ca pâinea cea de toate zilele; O poezie salvatoare şi un strigăt din inimă”.
Nu am pretenția de a da definiția poeziei, dar ceea ce resimt este o dimensiune de vis, în care viața este mai suportabilă, este o fereastră spre frumusețile existenței, o stare de grație, dar în cazul meu, un mod de a iriga prin poezie cotidianul, dar și o tribună contestatară.
Mentorul meu a fost Geo Dumitrescu, o fire insurgentă, o voce distinct, un poet care a contribuit la înnoirea liricii vremii, renunțând la floricele în favoarea unui limbaj frust, sincer, dezabuzat, împotriva unei lumi robotizate .

CM - ,,Rebelii erau publicaţi foarte rar’’, aţi afirmat într-un interviu. Eraţi o rebelă? De ce vă consideraţi aşa?

ANM - Rebelul este cel care aspiră la fericire, care impune ideile sale, este un indisciplinat, un contestatar, rezistă pe vremuri de criză.
Condiţia echivocă a femeii astăzi e exprimată în accente politice directe, fără echivoc şi mai ales fără cochetărie: “Pungi de plastic păsări mai slabe/Cu gust de găină,/Etichete, coloranţi aglomerări/Leagă la gura borcanul sfidării cu celofan/Magazine ciudate-ţi taie/orice surplus de elan orice răzvrătire/Nu-ndrăznesc să mai spun ce gândesc/Mă grăbesc să observ salturi în statutul/economico-social al femeilor/Azi bat singure-un cui în perete/mai celibatare, independente/pasiunea arde orice vârstă/Bărbatul fatal maxiatractiv le întâmpină/Obosit şi grăbit/Izbucnirile sângelui sufletul nu mai duc/Sub un tren plicticos şi banale (O, Karenina!)/Astăzi blocul de gheaţă, turnul adevărului,/Mă ţin paradoxal în picioare/Chiar umblu...”.
Am fost printre puţinii care au scris, în acea perioadă, poeme anticeauşiste (1980-1989), publicate în volumele «Miraculum» , Editura Dacia, 1982, «Femina», Editura Dacia, 1985 şi în publicaţiile literare româneşti ale vremii, mai ales în Revista Vatra, condusă de scriitori rebeli ca Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Cornel Moraru ...Strada Cosmos «Astra», noiembrie, 1981, Editura Dacia, 1982 -
Toate drumurile sunt pe hartă-n/echilibru convenţional/sâmbăta, duminica ori la salar/ cartierul miroase a bere ori vodcă/ în aromele florilor aspre/ sădite de-un activ cetăţean voluntari/ pensioner,/ ce contraste,/ un adevăr relativ, dar trist ca acesta,/poate fi rama-n care/şi suflet, şi sânge pentru semeni tresar,/o femeie cu plase, cu umerii tari,/mărşăluind cu-atâta demnă răbdare/ este nobil pretextul/ unui posibil poem/ viguros, energetic, chiar extraordinar,/ doar să-l culegi de pe pleoapele-i albe/ de pe chipul de zahăr şi sare/ din zâmbetu-i rar.../Rug («Luceafărul», 1981) (Ed. Dacia, 1982)- M-ating de tot să pot pricepe,/Chiar dacă nu dintru-nceput,/ Poemele sunt îndoiala/ În trupul de sub spartul scut./ Şi-i prea stupid în cortul vostru/ În care voi, cu sacii plini,/ Vă daţi în petec ori de-a surda,/ Numai poetul peregrin,/ Nemulţumit de-aşa scofală,/ Se lasă-ncinerat pe crini.
CM - Am întâlnit pentru prima dată la dv., termenul de ,,femelistă’’. Am crezut că este o greşeală de redactare. Vă rog să ne explicaţi semnificaţia acestui cuvânt pe care l-aţi atribuit femeii

Puţin câte puţin, de la începuturile mele literare, am simţit că luam un sens, o direcţie pe care am numit-o în intimitate : Femelism (femeie, gen feminin, femelă…) Toate poemele se învârteau de maniera repetitivă în jurul unor noţiuni repetitive, întrebări chinuitoare, în jurul revoltelor şi convingerilor mele.
O femelistă nu este o feministă, ea consideră ca autoare, cea care este capabilă de a nu maimuţări muşchii linguali masculini, se simte egala bărbatului, fără nici o dorinţă de distrugere a acestuia (în opoziţie cu feministele, prea masculine şi psiho-rigide din punctul meu de vedere).
Ea îşi asumă pe deplin arhetipul de Mater Universalis, tigroaică modernă, care trăieşte la 200 km pe oră, asumă un cotidian (în toate colţurile Planetei) cu aceeaşi abnegaţie şi demnitate.

CM - În ţară aţi fost membru multor cenacluri literare. Vorbiţi-ne despre oamenii întâlniţi acolo. Îmi mărturiseaţi că sunteţi iniţiatorul unui cenaclu în Franţa, că invitaţi acolo români. Spuneţi-ne câte ceva despre cenaclul dv.

ANM- Ca studentă am asistat la reuniunile de cenaclu la Facultatea de Filologie, eram un boboc timid, dar versurile suprarealiste ale lui Adrian Păunescu erau foarte aplaudate, la fel ca și cele ale Constanței Buzea, în săli arhipline. Apoi la Brașov am frecventat cenaclul profesorilor de la Casa Corpului Didactic, unde fostul meu profesor, poetul Petru Homoceanu, oficia marea lecție a poeziei universale. Am fost un timp secretara cenaclului de pe lângă Revista Astra, condus cu aplomb de profesorul şi prozatorul Ion Popescu Topolog, criticul şi filozoful Aurel Brumaru. Aici l-am întâlnit pe poetul Ioan Pop Barassovia, un rebel şi autentic poet cu care mi-am găsit afinități, amândoi fiind publicați de revista Vatra, revista dizidenților la acea epocă... Apoi a urmat aventura Cenaclului 19, la Casa de cultură din Brașov, unde Adrian Munteanu era animator cultural și în mod spontan, noi, mai tinerii autori, ne-am hotarât să apărăm adevărata literatură, refuzând să scriem la comandă poeme ceaușiste, (Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Marius Oprea, Andrei Bodiu, Ovidiu Moceanu, Vasile Gogea, Gheorghe Crăciun, Barassovia etc... scriitori care au pus bazele poeziei cotidianiste, în același timp cu "lunediștii de la București, susținuți de către Nicolae Manolescu .
În Franța am participat la un cenaclu "Humanisme et culture" unde lunar ascultam poeți invitați din toată Franța, apoi am creat un cenaclu intitulat "Musc'art" la Frontignan, care reunește forțe locale artistice diverse (poeți, prozatori, sculptori, pictori etc...). Anul acesta am creat un concurs de poezie intitulat “La poésie avant toute chose”, pe lânga revista Thau info din Sète, orasul lui Paul Valéry, fiind numită preşedinta a juriului.

CM - Poezia m-a învăţat că este « drum interior », în « căutare de spiritualitate », că nu supravieţuieşte întotdeauna « bandelor literare » şi spiritului lor de « comando »’’. Mi s-a părut amuzantă afirmaţia aceasta, gândindu-mă că un asemenea ,,comando’’ ne-a apropiat.
Ion Caraion spunea în cartea sa de critică literară - ,,Jurnal I’’- că poezia nu poate fi niciodată învinsă, că este ,,ceea ce nu se poate înfrânge decît tot prin poezie … Poţi lupta împotriva poeziei … au făcut-o mai totdeauna tobele, obscurantismul, dogmatismele, obedienţa, comanda, linguşelile, invidia, complexele de inferioritate, confuzia şi cîte alte mizerii ce definesc inferioritatea speţei umane … Este nu dificil, e imposibil să ucizi cuvintele. Cuvintele poeziei nu sunt slugi…’’. Ce părere aveţi despre limbajul folosit de mulţi dintre autorii lecturaţi de dv.? În lirica actuală se mai foloseşte limbajul literar?

ANM- Timpul literaturii nu este cel cronologic. Adevărata poezie nu are frontiere, bariere, generații, bande, grupuri... Artistul este o ființă singuratică, există uneori în grupuri, dar adevăratul talent se poate dezvolta în ermit. În anii 1980 pentru foarte mult timp, optzeciștii bucureșteni au impus o anumită presiune ,o adevarată dictatură, ca și cum cei care nu făceau parte din Cenaclul de luni erau niște nuli ... În acest timp, poeți de excepție existau și creau o literatură cu nimic mai prejos în provincie și de atunci nu au schimbat conduita morală. Mult zgomot pentru nimic, aș spune, uneori pentru acești indivizi băgăcioși. Poeți ca Gheorghe Ene, Iova, Barassovia, au ales discreția, ca să dau un exemplu, au urmat un drum personal, nu au suportat să joace pe "frații siamezi" în literatură! Azi, poeți rari și abia cunoscuți există, creează și joacă cu onestitate acest "nobil pariu cu eternitatea" care este scrisul ...nu au blog, nu sunt pe site-uri, nu au timp, fiecare secundă este consacrată travaliului artistic, nu suportă clavierul unui ordinator. Din cronicile cărţilor mele se poate observa că am fost situată printre scriitorii izolati,marginali,discreţi, deci, citez unele fragmente in acest sens :
„Miraculum”
Prefaţa de Mircea Iorgulescu
„Angela Nache, după câte ştiu, nu aparţine vreunuia din cele câteva grupuri sau grupări poetice ale tinerilor, afirmate în ultimii ani foarte energic, până la a deveni unul dintre cele mai interesante fenomene literare ale actualităţii. Nu este prin urmare, nici echinoxistă, nu face parte din Cenaclul de Luni, nu are legături cu noua poezie ieşeană ; despre ea se poate spune, cel mult, că reeditează într-un fel, experienţa lui Liviu Ioan Stoiciu, spre a aminti numele unui alt debutant de marcă al anilor din urmă; este cu alte cuvinte, izolată de curenţii lirici ai momentului, dar întâlneşte substanţa lirismului contemporan venind pe o cale poetică proprie. Izolarea, în acest caz, se vădeşte a fi o şansă, cu atât mai mult că nu este chibzuită, premeditată, strategică. „Am avut şansa, prin concurs, de a avea un poet şi editor ilustru, domnul Vasile Igna, care nu m-a cenzurat, ceea ce era excepţional pentru aceste timpuri tulburi...

CM - ,,de Mater Universalis, tigroaica moderna’’ - vă consideraţi o femeie puternică? Care au fost cele mai mari încercări cărora le-aţi făcut faţă?
ANM - Nu știu în ce măsură sunt cu adevărat o femeie puternică …Nu visam să trăiesc ca "cetățean al lumii", nu am fost pregătită și nu am simțit timpul care a trecut nespus de repede din clipa când în 1987 părăseam România cu două valize şi doi adolescenți. Un fel de pariu cu sine însăși , unde un eșec ar fi fost de neconceput. Un om reușește destinul său cu cât împinge limitele forțelor sale cât mai departe. Exilul este cel mai greu examen l-a care m-a supus existența și bilanțul este fericit,pentru că sunt suma unei mentalităti pozitive, a unui curaj, a unui angajament față de ai mei, datoram patriei mele această reușită, căci școala românească mi-a deschis porți, m-a transformat într-o ambasadoare ad-hoc și toți prietenii mei iubesc România, au plecat în voiaj pentru a o descoperi la fața locului ţara.

CM - Aţi amintit despre două ,,mitologii în filigran, despre opresiunea seculară a femeilor , despre reformele superficiale şi lente pentru a le ameliora viaţa, mizeria materială, spirituală şi sexuală, respect mamei, menajerei, cea care procreează, considerată în anumite colţuri ale planetei, ca fiind un instrument sexual la dispozitia soţului’’. Consideraţi că poezia pe care aţi creat-o sau cea pe care o scrieţi este un manifest în această direcţie? Despre ce scrie Angela Nache Mamier?

ANM - Poemele mele devin variantele revoltelor mele, asteptărilor mele-indisciplinele mute care se eliberează prin scris.
Sosirea în Fraţa a precipitat şi mai şi trezirea constiinţei mele, demistificarea normelor dominante. Detest femeia redusă la o condiţie inferioară, exalt excepţionalul ei aport la frumuseţea lumii, nu pot rămîne indiferentă căci ea este Viaţa.
Incoerenţele vieţii în cuplu,viaţa socială ori politica mă interpelează deopotrivă ; Totul merge prea repede (exista un pericol ?) resimt în acelaşi timp un ataşament puternic la progresul care mă fascinează şi o nevoie melancolică de a păstra totul din trecutul meu. Ca o formă de neo-romantism, o nevoie de e denunţa o anumită violenţa atît de evidentă împotriva femeilor. Am această hipersensibilitate în neuroni, ea face parte din conştiinţa mea” femelista” ! (cuvânt care aici nu a şocat pe nimeni…)

CM - L-aţi cunoscut pe Adrian Păunescu şi Marin Sorescu. Povestiţi-ne despre acea perioadă.

ANM - Pe Adrian Păunescu l-am văzut pe băncile universității, era mai în vârstă, eu boboc, dar era omniprezent la televiziune, cenaclul Flacăra era nespus de popular, era o personalitate mereu în mod "expres", un poet incandescent care a atins culmi de poezie dar și o anumită putere, care era "libertatea" sa, construită de el, pentru a exista ... Poetul Geo Dumitrescu mi-a mărturisit că era de o extremă generozitate, a făcut mult bine, a ajutat mulți scriitori care se marginalizaseră . Pe Marin Sorescu l-am cunoscut la Brașov și ajunsă la Paris, la un Salon al cărții unde am discutat mai mult, era un om rezervat, deloc vorbăreț, modest și intelligent, misterios. Nichita Stănescu, cu un an înaintea morții, cu Dora pe genunchi, avea o suită de amici de care era nedespărțit…Am reținut erudiția, vocea caldă, frumusețea sa spirituală dar și fizică, avea cei mai "oceanici" ochi pe care i-am întâlnit în viața mea...divini. Lista ar putea continua ... întâlniri despre care voi vorbi într-o carte viitoare…

CM - Nu ştim mai nimic despre poezia franceză contemporană. Vorbiţi-ne puţin despre spiritul liric francez actual, amintind câteva nume importante ale literaturii prezente.

ANM - Vastă întrebare ... Poeții de azi sunt aceiaşi sculptori de cuvinte aici, ca peste tot și de când lumea ... Unii continuă cu supraealismul ,alții scriu clar, direct, unii adoră sonetul, alții poezia politică ... alții experimentează sunt performeri. Poezia se schimbă de la o epocă la alta, vânzările au scăzut , apar nenumărate edituri, deși popularitatea poeziei este în scădere, deși numărul autorilor prezenți pe internet dă impresia unui număr mare de autori. Primăvara poeților reunește 10000 de manifestări, la Lodève și la Sète se organizează anual festivaluri de poezie internatională, care reunesc fiecare peste 100 de poeți din lumea întreagă ... Jacques Ancet, Olivier Arezki, Claude Aslan, René Barbier, Emmanuel Berland, Marc Bernelas etc…e o listă dintr-o lungă enumeraţie posibilă …sunt poeţi interesanţi şi diferiţi, aici la faţa locului.


CM - Vă mulţumim pentru interviu. În încheiere v-aş ruga să transmiteţi un gând bun romanilor.

ANM - Citez din memorie cu aproximaţie :"Adevărata fericire nu depinde decât de noi, să nu pierdem încrederea în sine căci fără aceasta nu se poate reuşi în viaţa şi mai ales să se ştie că nimic nu e pierdut definitiv”. (Dalai-Lama)

Claudia Minela

Arhaic la Pariu pe Prietenie - 12 mai 2013

Duminica, 12 mai, a avut loc o nouă ediţie a evenimentului Pariu pe Prietenie. ,,… Tema anchetei: premiile literare… într-o scurtă scrisoare mi-l descria cu multă căldură pe Gellu Naum. Mi-a povestit că îi visase, cu câteva nopţi în urmă, numărul de telefon, dar că nu a avut curajul să telefoneze la numărul din vis…’’. Un text incitant despre hazardul obiectiv, citit de Ştefan Ciobanu care deschide seara evenimentului Pariu pe Prietenie, apoi ne prezintă cele două cărţi oferite de Editura Litera, cărţi ce urmează să fie oferite ca premiu celor care vor răspunde corect întrebărilor puse de invitaţi.  Momentul muzical special ne este oferit de un interpret neobişnuit, Vlad Marinciu, elev în clasa a VI a, la şcoala nr. 146 - I.G. Duca din Petroşani. Vlad îmbină pasiunea pentru sport, (practică fotbal de performanţă, de 6 ani, la Sportul Studenţesc), cu dragostea pentru muzică. Este pregătit la chitară de profesorul Stan Zamfirescu şi are o chemare pentru muzica  secolului al XVI-lea. Mărturiseşte că şi-a cumpărat chitara din proprii bani şi că, de peste doi ani, studiază acest instrument. Ascultăm câteva  piese: Studiu, Bondarul şi Grizzli. Vlad este răsplătit cu aplauze. Acest gen muzical se află pentru prima dată  la Pariu pe Prietenie. Vlad Marinciu îşi încheie minirecitalul cu piesa ,,Allegro’’ de Mauro Giuliani. Urmează moment liric cu Florin şi Diana Caragiu, un cuplu care se completează, creaţiile lor  formând un ansamblu simbolistic celest, un grupaj de mesaje venit din interior unde ,,puiul de pasăre loveşte în cădere inima ta/durerea lasă cuvintele să trăiască…’’(F.C.),  răsfrângându-se  dincolo de vorbe ,,deasupra  norilor de piatră/ nu avem voie să fim obosiţi/ când ziua-şi strânge genunchii’’(F.C.), în puritatea credinţei şi a sufletelor iubitoare de Dumnezeu. ,,Zilele merg în genunchi spre apus … acel canoe în lacrima  sărată a meduzei/când liniştea stătea în cot şi ne privea’’ (D.C.), spiritul divin se simte cu fiecare vers, făcând din poezia lor mesagerul dragostei a tuturor celor văzute şi nevăzute. Ştefan Mardale ne încântă cu melodiile sale alese din repertoriul lui Valeriu  Sterian(Glasul pământului) şi Nicu Vladimir(Drum de rouă, Pădure). Ştefan Mardale, provocat de Sorin Teodoriu, ne mărturiseşte că nu era atras de muzica folclorică, dar că în timp şi-a schimbat părerea. Întrebat dacă  a apărut vreodată la radio, Ştefan Mardale răspunde că nu s-a întâmplat asta, dar că a apărut la TV. făcând-o fericită pe mama sa. Născut la 15 iunie 1965, Sighetu Marmaţiei, Maramureş, scriitorul Mihai-Hafia Traista  a absolvit Facultatea de Jurnalism si Facultatea de Limbi si Literaturi Străine la  Universitatea din Bucureşti. Este membru al Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2012, preşedintele Asociaţiei Culturale - Creştine a Ucrainenilor din România, ,,Taras Şevcenko”, secretar de redacţie al revistei scriitorilor ucraineni din România -  ,,Nas Holos” (,,Vocea noastra”), redactor şef al Revistei trimestriale de literatură, artă şi cultură - ,,Mantaua lui Gogol”. Publică  articole, proză, grafică, poezie în publicaţii din Ucraina, Ungaria, Danemarca, Anglia, Canada, Italia – în Diaspora ucraineană, ilustreză cărţi. Este autorul mai multor cărţi: Simfonia ierbii de mătase; Dimineţi azurii; Suflet de hutul; Nu da crezare ochilor tăi; Pe cărări de mălin; Puntea; Ibovnice cu ochi de Maramures; Omul de dincolo; Femeia în mov; Zâmbete Maramureşene. Mihai- Hafia Traista ne prezintă noua sa carte ,,Omul de dincolo. Femeia în mov’’, apoi ne binedispune citind din păţaniile unchiului Fedea, personaj bine strunit din condei, ale cărui păţanii se află   în cartea ,,Ibovnice cu ochi de Maramureş’’. Ştefan Doru Dăncuş, un prieten bun al pariorilor vorbeşte despre relaţia de prietenie ce s-a legat între el şi cei aflaţi  în sală: ,,nu voi decât să spun că apreciez că Pariu pe Prietenie are o continuitate extraordinară, unele acţiuni de tipul ăsta au dispărut, s-au mai făcut şi în ţară, dar au scăzut ca valoare. Extraordinar este că acest Pariu pe Prietenie încă există! Cum să nu vin aici şi să nu mă întâlnesc cu prietenii mei…’’. Impresionantă declaraţie! Ştefa Doru Dăncuş  ne vorbeşte despre noua sa carte ,,Eliberarea’’ despre care spune că este un eseu social. ,,Să nu vă gândiţi nicio clipă că vă vor salva popii şi politicienii de toate mizeriile, noi singuri ne vom salva’’, spune scriitorul apoi aminteşte despre noul său volum ce urmează a fi publicat  curând - ,,Avocaţii cerului’’- o carte scrisă în acelaşi registru. Vali Niţu este următorul invitat care-şi prezintă cărţile de proză, surprinzând plăcut cititorii care ştiu că acesta a scris doar poezie. Aflăm de la domnia sa că prima carte de proză scurtă a fost susţinută de prietenul său Ştefan Doru Dăncuş care i-a publicat-o la editura  Singur. Cea de-a doua carte de proză scurtă -,,Buzunarul timpului de la piept’’ este noua apariţie despre care autorul dezvăluie că reprezintă un jurnal al femeilor, iubitelor din viaţa sa.  Momentul muzical următor a fost remarcabil. Trupa ,,Arhaic’’ a adus cu sine atmosfera maramureşană, odată cu muzica şi portul artiştilor. Trupa Arhaic a luat fiinţă, din iniţiativa cantautorului Nicolae Doboş, care semnează şi muzica grupului. În componenţă: Sorin Preda - chitară şi Nicolae Doboş - blockflote, fluier irlandez, duduk, caval. Fiecare melodie s-a impus prin calitatea versurilor şi mai ales prin calitatea interpretării artiştilor. Nicolae Doboş surprinde publicul prin naturaleţea şi delicateţea interpretării, aduceri aminte a vremurilor de mult apuse, pe când haiducii cutreierau codrii,  în lung şi în lat, făcându-şi singuri dreptate, luând de la cei bogaţi şi dăruind celor săraci. Astăzi, haiducii din Arhaic, dăruiesc cu generozitate din bogăţia sufletelor iubitoare de cânt şi port românesc. Este răvăşitor sunetul toacei sau vaietul prelung al cavalului din care strigă o doină sau o baladă. Am asistat pentru prima oară la o piesă cântată la două fluiere odată. Măiestria interpretării a smuls aplauze publicului şi a stârnit admiraţie. Arhaic a câştigat pariul cu prietenia, cu oamenii aflaţi la Mojo Club, astfel încât noul album- ,,Să taci’’- a fost solicitat de către  participanţii la eveniment, ca o mărturie prezenţei lor acolo. Vasile Muste, Lucian Blaga(Elegie) şi George Coşbuc (Mama) au fost poeţii aleşi pentru a reprezenta spiritul curat românesc, prin versurile lor. Aplauze, aplauze, aplauze! Tânărul Radu Andrei Popa, inspirat fiind  de frumuseţea cântecelor  trupei Arahaic a dedicat muzicii lor un poem, relizat pe loc. Epigrame adresate poetelor Mirela Lungu şi Clara Mărgineanu au fost scrise şi interpretate de  Aculin Tănase. Urmează o serie de epigrame care aduc un plus de energie spiritului armonios din acea seară.   Grupul Arhaic încheie evenimentul Pariu pe Prietenie. Poezia ,,Mama’’, de George Coşbuc, pusă pe note, a avut un impact emoţionant asupra tuturor. Încă o seară reuşită, în ciuda faptului că nu am avut sunet, muzica şi literatura au dovedit incă o dată, prin reprezentanţii ei, că nu trebuie să strigi ca să te faci auzit, e suficient să şopteşti din adâncul sufletului, să laşi lumina să ţi se aştearnă pe chip, pentru ca frumosul să eclipseze totul în jur. Ave, prieteni!