RADIO VOCATIV

vineri, 27 iulie 2012

Pâş, pâş, în Bucureşti pe furiş! Lansare de carte la Biblioteca B. P. Haşdeu - ,,Zâmbete…ALTFEL’’- autor Marian Ioan



Miercuri, 25 iulie 2012, la Biblioteca Matropolitană Bucureşti, filiala Bogdan Petriceicu Haşdeu, a avut loc lansarea cărţii ,,Zâmbete... ALTFEL’’, autor Marian Ioan.
Scriitorul  mi-a fost recomandat de prietenul Vasile Dumitru, un consumator înrăit de literatură care serveşte zilnic pagini de poezie sau proză, urmand sa scrie despre ele pe propriul blog.
Să revenim. Spuneam că mi-am luat inima-n dinţi, pentru că în piept nu mai avea loc din cauza caniculei şi am pornit grăbită spre locul cu pricina, unde avea loc lansarea. ,,Căldură mare mon cher, caldură mare!’’, cum bine spunea conu’ Iancu. Am luat un taxi,  pentru a ajunge la timp. Ei aş, ţi-ai găsit! Omul de la volan era atât de concentrat în dialogul cu ,,naşu’,, încât m-a plimbat prin Bucureşti cam 30 de minute. Fierbeam în suc propriu… dar cum aflam  eu altminteri preţurile unei nunţi? Nu ştiam de ce nu dorm liniştită noaptea. Am aflat preţul la florile de pus în piept nuntaşilor, preţul buchetului de mireasă, auzi lume, 120 de lei, am aflat taxa ,,pahonţului de popă, care l-a întrebat pe naş dacă ştie cine a fost Eminescu, adică nenea de pe bancnota de 200 de lei’’ şi lista ar putea continua. Am ajuns la adresă. Profit de faptul că dialogul dintre naş şi fin  încă nu se terminase, scot un Grigorescu, îl arunc pe banchetă şi-i spun cu tupeu şoferului: pe Enescu îl iei de la naşu’ că m-ai plimbat tot Bucureştiul şi am întârziat. Ave Gogule! Am trântit uşa şi am intrat în primul bloc, strecurându-mă pe lângă un locatar care tocmai se retrăgea spre casă. Priveam la Gogu amuzată cum dădea mărunţel din buze, căutând o intrare. A renunţat neaşteptat de uşor, pornind în  trombă. Eram pregătită să mă joc puţin cu el. N-a fost să fie.  Trebuia să mă mulţumesc doar cu ideea că i-am stricat ziua.
Am ajuns la Biblioteca B.P. Haşdeu. Acolo - multă lume- atmosferă plăcută, relaxantă, toţi participanţii aveau zâmbetul pe buze.
A luat cuvântul domnul Ananie Gagniuc care a prezentat lucrarea, cum a făcut şi în prefaţa acesteia.  ,,…l-am îndemnat să scoată această carte … pentru că are un alt stil de a scrie umor. E …altfel! …E sincer până la cruzime… În scrierile sale,  Ioan Marian îşi pune cenuşă în cap, după ce ne dă foc… uneori e ironic, până la cruzime, alteori e răutăcios, dar pe bună dreptate…’’.   
Poetul Liviu Zanfirescu a cuvîntat pe acelaşi ton prietenesc şi haios, vorbind despre omul şi scriitorul Marian Ioan.
Alte voci, cunoscătoare a scrierilor aceluiaş autor, au persuadat publicul vorbind despre ironia, sarcasmul şi francheţea regăsite în operelor acestuia. Un personaj care spune lucrurilor pe nume, aşa cum îi stă bine românului cu o coloană vertebrală dreaptă.
Ultimul cuvânt l-a avut autorul care a adus în discuţie relaţia dumnealui cu cititorii. Spunea că are obiceiul să li se adreseze cu ,,fata moşului’’, apelativ care s-a potrivit tuturor, cu mici excepţii: unul dintre admiratorii săi  fiind un tânăr de 17 ani iar cel de-al doilea, o doamnă mai în vârstă decât dânsul care s-a simţit flatată de sintagma ,,fata moşului’’. A vorbit despre rolul site-urilor unde a găsit oameni minunaţi, mulţi dintre ei aflându-se în acel moment la eveniment, a mulţumit doamnei Lăcrămioara, care a făcut posibilă organizarea acelei lansări, punându-i la dispoziţie spaţiul Bibliotecii B.P. Haşdeu, domnului Ananie Gagniuc, omul care a insistat să publice cartea, fiind încântat de textele citite  pe blogul scriitorului, a mulţumit tuturor participanţilor la eveniment, invitându-i să servească, la final, un quelque chose,  apoi a încheiat cu lecturarea unui fragment din cartea proaspăt lansată- ,,Zâmbete…ALTFEL’’.
 Nu am să citez acel fragment, pentru că îl găsiţi pe site-ul dumnealui, ci am să vă delectez cu  un altul, din cartea proaspăt ieşită de sub tipare,  care m-a amuzat, chiar dacă în final zâmbetul meu s-a trasformat în rictus, căci am realizat cu regret că,  în spatele umorului, se ascunde realitatea urâtă a unei naţii cu multe, foarte multe lipsuri. Fragmentul ales nu este aleatoriu, dimpotrivă, el  întăreşte ideea, crezul  că în România au rămas doar hoţii şi fraierii care aşteaptă minuni, fără să facă nimic pentru o viaţă decentă, cei care speră, deşi, pentru mine, speranţa e motivul neplauzibil al oamenilor slabi care nu sunt capabili să ia taurul de coarne. Fragmentul ales face parte din lectura ,,PARCĂ AR MAI FI, TOTUŞI, CINEVA  P-ACILEA!’’, o lectură care ironizează, precum scrierile caralegiene, aspecte ale societăţii contemporane legate de anumite tipuri umane, clase sociale, care evidenţiază contrastul dintre aparenţă şi esenţă,  dintre pretenţii şi realitate. Aşadar… au rămas ,,p-acilea’’: zugravul, baba urbană (,,Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot.  Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul… Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e facut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze… La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri când nu citesc literatură de stânga. Babele noastre doar votează,mănîncă mult, bîrfesc pe toată lumea şi circulă gratis cu RATB.’’), şoferul manelist, inginerul, bogatul cu Mercedes care ,,suferă că nu are Bugatti’’, băiatul de club, politicianul tânăr ,,…şmecherul care se crede mai tare decât băiatul de cartier, decât bogatul şi şoferul manelist la un loc… este cel care o pupă -n bot pe baba urbană în campania electorală, îl cheamă la miting pe şoferul manelist…’’. Încheierea ,,poveştii’’ primite pe net concluzionează amar: ,,Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.’’
Cu regret trebuie să recunosc că mare dreptate a avut  acela care spunea că  ,,România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită’’. 
















Felicitări autorului!
happy end

marți, 24 iulie 2012

teoria vorbirii (1)





În ultima vreme am asistat la tot soiul de discuţii controversate, mai mult sau mai puţin avizate, în ceea ce priveşte respectarea şi folosirea corectă a semnelor de punctuaţie, precum şi respectarea, folosirea corectă a regulilor privind fonetica, morfologia, sintaxa, aspecte ale limbii române contemporane(cuvinte folosite greşit în comunicare; substantive cu două forme de plural; folosirea greşită a unor neologisme recente; pleonasme; dezacorduri; greşeli în folosirea unor forme gramaticale; greşeli în accentuarea cuvintelor).  Pentru o mai bună înţelegere a acestora, pentru că eu însămi m-am confruntat şi mă confrunt cu situaţii care mi-au creat probleme în acest sens, am decis să mă aventurez pe drumul încâlcit al studierii normelor ortografice, ortoepice, gramaticale şi de punctuaţie ale limbii române, în vederea cunoaşterii şi aplicării normelor pentru a  emite lectorului, corect şi limpede,  mesajul literar.  Documentaţia care va sta la baza aestor studii este următoarea: Gramatica limbii române pentru admiterea în licee, examenul de bacalaureat şi admiterea în facultăţile de Drept, Academia de poliţie, Filologie, Jurnalistică, Filosofie, Sociologie etc.-autori: Silvestru Boatcă, Marcel Crihană, Mircea Mardare (Editura Carte Şcolii); Gramatica practică a limbii române- autor Ştefania Popescu (Editura Tedit FZH); Limba Română/ o gramatică sintetică- autori Adrian şi Georgeta Costache(Editura Art); Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie al limbii române/ ediţia a- III-a, autor - Gh. Constantinescu-Dobridor (Editura Lucman).   


I. Punctuaţia

Ştiaţi că...?

virgula se pune(în cadrul propoziţiei) :
-  între două sau mai multe părţi de propoziţie de acelaşi fel(nelegate prin conjuncţiile şi , sau), aflate în raport de coordonare prin juxtapunere;
Atenţie! Virgula se pune între părţi de propoziţie de acelaşi fel precedate de adverbul de mod ,,şi’’.
Ex: ,,În adâncu-i se pătrunde/ Şi de lună(,)şi de soare(,)/Şi de paseri călătoare...’’.
A nu se confunda conjuncţia copulativă ,,şi’’ cu adverbul de mod ,,şi’’.
Deci: virgula NU se pune înainte şi după conjuncţia ,,şi’’.
 -  între părţile de propoziţie coordonate prin joncţiune copulativă sau disjunctivă, când conjuncţia se repetă sau când legătura se face prin locuţiuni conjuncţionale în corelativ: Nu stă nici în casă, nici afară. Era nu numai indiscretă, dar şi obraznică;
 -  virgula desparte atributele izolate şi apoziţiile de restul propoziţiei: Acel adolescent(,) Ionuţ(,) inteligent şi haios, a intrat la jurnalism;
 -  virgula desparte complementele antepuse verbului: Lui i-am dat bani, celuilat, încă nu;
 -  desparte adverbele de negaţie sau de afirmaţie atunci când sunt echivalente cu o propoziţie: Da, ai dreptate. Nu, nu mă duc;
 -  virgula izolează de restul propoziţiei cuvintele în vocativ: Să nu te superi, omule, pentru asta!;
 -  izolează cuvintele incidente de restul propoziţiei: Ar fi vrut, desigur, să plece;
     -  virgula desparte o interjecţie de restul propoziţiei: Ei, ce părerea ai?
     -  inainte de o conjunctie adversativa ( dar, iar, ci )
    -  inaintea unei conjunctii conclusive: (asadar, asa ca )
Când sunt urmate de un vocativ sau un imperativ, interjecţiile nu se desprat prin virgulă: Măi omule, fii mai atent! Ia pleacă de aici!

Virgula în frază
-           virgula se pune între două sau mai multe propoziţii de acelaşi fel, aflate în raport de coordonare prin juxtapunere: Nu ştiu/ când a plecat, /unde a plecat/ şi când se întoarce.;
-          atributiva izolată se desparte prin virgulă de restul frazei: Regulile de bază,/ de care am mai amintit,/ nu se mai aplică;
-          completivele directe şi indirecte se despart de obicei prin virgulă când stau înaintea regentei(propoziţiei conducătoare): Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.;
-          subordonata concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regenta ei: A plecat devreme, deşi nu era cazul.;
-          Subordonata consecutivă se desparte prin virgulă de regenta ei, cu excepţia situaţiei când este introdusă prin ,,de’’ şi urmează imediat după verbul regent: Minte de îngheaţă apele.;
-          Circumstanţialele deloc, de timp, de cauză, de scop şi condiţionalele se despart de obicei prin virgulă când se află înaintea regentei.

Unde nu se foloseşte virgula?
- inaintea pronumelui relativ “care”, atunci cand acesta este folosit pentru a oferi o informatie relevanta: Elevii care nu poarta uniforma nu vor fi primiti in scoala.
- inaintea unei conjunctii copulative: Nu am mancat si nici nu am baut nimic toata ziua
- nu se despart prin virgula subiectul si predicatul
- nu se despart predicatul si complementul direct sau indirect

vineri, 20 iulie 2012

Pariu pe Prietenie foto hazzz

,<<<<<<<<<< Viorel Gaiţă şi concursul de dicţie
- Pilimon cu pila lungă şi-a pilit pila pe dungă, râu rrrrrăţuşcă  rrrrrămurrrrrică, punga-n pilă, pila-n pungă, rrrică nu ştia să zică Pilimon cu pila-n pungă..rrrrâu răţuşcă rrrrrrămurrrică....na că deja le-am încurcat...
clik

- Dacă-ai ştii mata de când n-am mai dormit iou... care va' zică, două  zile la primărie, două la poliţie... deci eu cu cine votez? hâc!... >>>>>>>>>>>>>>>>>
clik
<<<<<<<<<<<<<<< uite aşa şi iar aşa,
furios sunt că mândra
mândra mea cu ochi de sticlă
s-o dus dracu  cu mitică

clik
de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris de noi apoi nu-i nici una si nici alta...de o punem de-un război război clik


esti de groază! iar stai cu paratul pe mine, fată?
clik











ps! ps! iar i s-a aprins beculeţul, e de rău...!
clik
- ia mâna ca te pocnesc!
- ba tu, ba tu
ei drăcie, ţi-ai luat-o în cap!
plici!
clik
tatăl: iar m-ai coşcărit de bani!
fiul: doar o îngheţată, tati!
tatăl: o îngheşată? i-ai luat pe toţi!
fiul: şi, şi fro 5 sticle de cic cu guler...Hâc! Bardon!
clik
dacă v-aş fi spus că sticlele de bere cresc uneori între sâni, nu m-aţi fi crezut... iată dovada, dragilor!
să vă văd acum ce alegeţi, că amândouă nu se poate : ori bere, ori că că...
clik
ia să văd cum fac...îl dau pe făt un cm. mai în jos şi pe Ştef cu 3 cm. mai sus şi o bag pe Clau între ei. da, da , acum e bine
clik







                                                                                                                                                     
R: mi-e somn!
                                                                            M: stai, nu închide ochii! ai o musculiţă!
                                                                          
 R: şi ei îi e somn, să termine de cântat la chitară şi ne culcăm amândouă ...
 M: ce?
 clik
                                                                                                        
mmmm! vino la tata să te mângâie!
zât, mâţă, m-ai zgâriat!

noapte bună copii!
clik

luni, 16 iulie 2012

Leonard Ancuţa - !NFERNUL




Infernul, o cartea care conţine adevărul brut despre mizeriile lumii, în spatele cărora se ascund gânduri şi sentimente potrivnice condiţiei umane.
  Scuturată de orice pudibonderism, scrierea se transformă în infernul fiecărui cititor, care se regăseşte în anumite gânduri, situaţii, ce preced neputinţa de a interveni în paralelismul existenţial de criză, a ceea ce înseamnă înfometarea a trei miliarde de oameni.
Într-o societate în care ,, Banii sunt o chestie fără viaţă'' iar ,,Omul este moartea'', Leonard Ancuţa îşi ia libertatea de a deveni Dumnezeu, dând viaţă unui personaj controversat, ce  poartă masca drogului ,,psihotrop LUM!N'', prin care cerne binele de rău, ucigând ce dăunează umanităţii şi implicit lui, dând astfel  sens vieţii, însuşindu-şi personalitatea Justiţiarului fără scrupule, imprumutând, asemeni lui Breton
  Copilăria aspră, lipsa de afectivitate a părinţilor, preocupaţi de altceva decât de creşterea armonioasă a progeniturii lor, transformă puritatea copilului, în pragmantismul sadic al maturului de mai târziu, care spune despre el că este,, un om al mulţimii...la fel acelui fir de nisip care formează deşertul'', un om fără importanţă care-şi pune întrebarea, fără să găsească răspunsul: ,, Cum poate fi o lume în care te naşti plângând?''.
Cuvintele bunicului rămân în subconştientul nepotului, ca un adevăr absolut. El spunea că în lume nu mai există bărbaţi adevăraţi, ci homosexuali, că adevăraţii bărbaţi sunt cuceritorii lumii, în epoca noastră existând doar doi: Hitler şi Stalin, concluzionează personajul.
O mamă aspră,, doamna N'', a făcut din copilul de atunci, un egoist care să poată face,, faţă unei crize mondiale de proporţii'', un om al cărui lucru cel mai de preţ pe lume este,, să îţi fie bine, chiar dacă lucrul acesta înseamnă ca tuturor celorlalţi să le fie rău.'' Suntem supuşi atenţiei unui periplu în trei etape din viaţa protagonistului: copilăria, adolescenţa şi maturitatea, toate trei fiind transpuse prin alternanţă, toate trei având crimele sale.
Astfel, copilul se maturizează, primind lovituri de la viaţă. Este  marcat sufleteşte şi se  transformă într-un taifun de nestăvilit. Seceră vieţi, fără să aibă regrete. O minte diabolică ce calculează fiecare mişcare a viitoarelor victime. Este criminalul perfect. Începe  de copil, ucigându-şi mama, tatăl vitreg şi pe vecinul vinovat de dispariţia primului său câine.
Obsedat de faptul că trece neobservat pe lângă oameni, face în aşa fel încât să-şi schimbe viaţa, călăuzit fiind de această calitate de a fi ignorat. Începe prin a se asocia cu o crupieră dintr-un cazinou, care avea aceeaşi dorinţă ca şi a lui, de a fura, folosindu-şi cu abilitate ascuţimea minţii. Reuşesc prin viclenie să dispară, cu trei milioane de ,, coco'', fugind în Jakarta unde ,, curva'' îl ademeneşte pe o insulă pustie, îl adoarme şi dispare cu banii. Este găsit după patruzeci şi cinci de zile. Înainte de a o învăţa să ,,cânte'' la vioară, îi interpretează două simfonii de Beethoven, apoi o decapitează cu o ,,coardă de chitară înfăşurată în jurul gâtului''.  Numeşte acel an, anul Beethoven.  Singurul lucru frumos din viaţa lui este vioara.
Urmează o serie de crime, care mai de care mai spectaculoase. ,, Înămolirea în viaţa lor'', a vagabonzilor care dorm pe bănci, îl determină să bea cot la cot cu ei, să facă sex, să cânte, apoi să-i ucidă, plecând de la locul faptei fluierând ,, Sonata despărţirii'' sau ,,Claire de Lune'' de Beethoven. ,, Am băut 57 de sticle...în memoria căţelului meu. Dar am fluierat de fix 50 de ori''.
Saty, (numele ales de personaj, vine de la satisfactie, iar cel care-i va şti adevăratul nume- Victor- va muri) renunţă greu la copilărie, dorind să rămână Peter Pan.  Trece printr-o serie de experienţe neplăcute până ajunge la actul sexual în sine. Imaginea sfântă şi senzaţia atingerilor mamei sale, atunci când fâceau baie împreună, îl urmăresc de câte ori încearcă ,, să şi-o tragă''. El asociază fiecărui contact cu alte femei, amintirea trupului propriei mame.
Acuza adusă Domnului( Inginerului şef), de a fi făcut o lume imperfectă, este precedată de dorinţa de distrugere a acesteia, printr-un război nuclear pornit de LUM!N /Saty. Din păcate ,, Restartul întregii omeniri eşuează''.
Concepţia despre iubire este inedită. Las cuvintele lui să vorbească: ,, (...) iubirea înseamnă să fii liber, să fii anarhic, să nu depinzi de nimeni şi de nimic, numai de tine. Cu alte cuvinte să-ţi fuţi mama. Asta e iubirea, dar nimeni nu crede în forma asta de dragoste. Toţi vor varianta clasică.''  





,,Iubirea e amintirea unui viol’’. L&A Leonard Ancuţa





Cunoscându-i foarte bine poezia, am devenit nerăbdătoare să parcurg cele cinci capitole ale primului său volum de versuri- ,,Iubirea e amintirea unui viol’’. L&A
Volumul debutează cu ,,poemul viol’’ unde autorul se identifică cu  stări ale ,,unei lumi/ (în) care speră că mahmureala o să dureze puţin’’. Îşi asumă rolul actantului ce are o altă viziune despre lume: ,, prin ochii mei violul devine artă.../ sînt trenul care face dragoste cu femeile...sînt execuţia/ măiastră din fiecare cuvânt.../ sînt o bucată de pământ/ singura locuibilă...’’. Aceste simboluri telurice reprezintă curriculum vitae pentru un suflet care trăieşte prin puterea cuvântului liră, prin iubire.
Capitolul întâi - ,,azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume’’ tratează, într-o manieră vulcanică, tema iubirii. Veşnic îndrăgostit, Leonard Ancuţa, realizează o atmosferă erotică, transpusă în diferite imagini, eşantioane onirice, captivante, de la iubirea ,,blestemul curcubeului’’, o explozie de plăcere, înrudită cu posesia femeii iubite, o pasiune greu de stăpânit - ,,am nevoie de corpul tău/ să-l posed să-l hrănesc să-l umplu cu toate culorile/ mările se vor revărsa pe noi să ne spele...’’, până la iubirea cea din urmă, devastatoare, din poezia ,, am slăbit maria’’,  prin care simte răceala morţii ,,dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un câmp de bătălie...’’.
,,viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală’’, cel de-al doilea capitol, reprezintă  modalitatea inedită, nonconformistă de percepţie a iubirii, despre care poetul spune că este ,,un forceps în mîna unui stomatolog...un hamster cu sînge de cobră...e ura unui dumnezeu rămas singur...amintirea unui viol... iubirea e când nu te mai trezeşti niciodată’’, imagini cu o capacitate de martelare a egoului, vecină cu autoumilirea, ce  şochează lectorul prin îndrăzneala ideilor, a imaginilor, până la acceptarea firească a realităţii, persuadând prin folosirea  limbajului colocvial ,,femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni/ vreau să ţi-o trag în inimă/ în venă.../ moartea nu are prezervative şi se vinde pe nimic .../am un trup steril/ incapabil a fi fecundat/ de propria viaţă’’.
Următoarele  două capitole- ,,liga poeţilor extraordinari’’ şi ,,postulatele iubirii pure’’, devoalează recluziunea spirituală,  filosofică, prin versuri edificatoare asupra universului liric, captând lectorul longue duree, în universul bătrânuluitrăgător care plonjează ,,staz ebene’’: ,,dacă viaţa ar fi o lamă de cuţit/aş sângera până la moarte’’.
Despre cel din urmă capitol nu voi spune decât că, a fost o surpriză neaşteptată. Las plăcerea cititorului de a-l  descoperi, parcurgând întregul volum de poezii ,, iubirea e amintirea unui viol’’, autor Leonard Ancuţa, un ,,diavol cu sentimente.’’



miercuri, 11 iulie 2012

Valeriu Cercel şi pamfletele sale



În periplul meu pe site-urile literare am întâlnit un pamfletist  care m-a cucerit cu ironia bine dozată a versului său.
,,A căzut guvernul!’’  este un pamflet despre infernul penibil  coborât în mijlcoul celor alesi, a celor care au călcat strâmb în timpul guvernării,  indivizi care nu se mai pot controla, comportându-se imoral, ţinând cu dinţii de scaunele lor,( Alţii-n hol, pe coridor,/Disperaţi, ieşiţi din minţi,/Ţin de scaunele lor/De-au rămas şi fără dinţi…), fără a incerca să persuadeze prin fapte palpabile, fapte de bine, venite in ajutorul omului de rand, de care nici nu le pasa. Autorul surprinde năravurile guverananţilor care devin penibili prin comportamentul lor. Stilul scrierii este foarte aproape de stilul caralegian, ironia, sarcasmul, aducând in prim-plan caracterul şi moralul  defectuos al celor care conduc ţara cu stângul. Toate cele nefăcute sunt bine conturate de un condei sigur care incearca si reuseste sa persifleze defectele unei guvernări unde se produc greseli, afectând viata oamenilor care se confruntă zilnic,  cu probleme nerezolvate de cei investiti cu aceste sarcini.

A căzut guvernul!

A picat, mai ieri, guvernul,
răboi ca niciodat’ !
Parcă,-n Parlament, infernul,
Sediu’ şi l-a mutat,

Plânsete, madam Placintă
S-a trezit, chiar, la spital,
Toţi se-nghesuie să mintă
Într-un sumbru recital,

Alţii-n hol, pe coridor,
Disperaţi, ieşiţi din minţi,
Ţin de scaunele lor
De-au rămas şi fără dinţi…

Marketul e la pământ,
Leul e deja gunoi,
Dividendele-s în vânt
La cârnaţii de Pleşcoi,

Numa’ ţuica se mai vinde,
Şi-aia din economii
Ce-s făcute la merinde
Şi de pe la farmacii,

Iar la casa de nebuni,
Nu mai e loc de zevzeci,
Şi, nici vorbă, pe bani buni,
Să mai iei un loc de veci !…

Însă azi, cum au picat,
Po(a)nta, ce e foarte tare,
Deputaţi, oameni de stat,
Au picat toţi în picioare !

Leana, Crin, marele Boc
Şi Roberta, evident,
Fac dezbateri plini de foc
În acelaşi Parlament,

Hotărând ca să repare
Toate ce nu s-au făcut,
Găsind ca soluţionare…
Să mai facă-un împrumut !

Share |