RADIO VOCATIV

joi, 20 iunie 2013

Pariu pe Prietenie editia de vacanta



Pentru că abia aşteptăm cu toţii să ne luăm zborul spre destinaţiile la care am visat un an întreg, vă propunem o ultimă întâlnire înainte de vacanţa mult dorită!
Aşa cum v-am obişnuit, vom avea invitaţi pe ambele segmente:

LITERATURĂ:

Katja Millay - lansare de carte "Mare Tranquillitatis’’, prezintă Adrian Deliu şi Anca Eftimie,
Cezara Răducu,
Loreta Popa si
Teodora Ionescu - lansare de carte "Boala Vindecărilor"

MUZICĂ:

Fox Studis,
Jonathan David,
Ana-Maria Dumitru,
Robert Şercău,
Iulia Andreea Bolcu… şi lista rămâne deschisă!
Nu uitaţi! Duminică, 23 iunie, la Mojo Club Music, ora 18:00, str. Gabroveni nr. 14, Bucureşti, vă invităm să participaţi la evenimentul Pariu pe Prietenie, înainte de vacanţă.
Intrarea liberă!
Nu vor lipsi, aşa cu v-am obişnuit la ultimele ediţii, nici concursurile unde veti putea câştiga cărţi oferite de Editura Litera, unul dintre partenerii Pariului pe Prietenie. Trebuie doar să fii atent la detalii.

lansare de carte la Pariu pe Prietenie

Duminică, 23 iunie, la Mojo Club Music, situat pe strada Gabroveni nr. 14, ora  18:00, în cadrul eveimentului cultural Pariu pe Prietenie, va avea loc lansarea romanului ,, Mare Tranquillitatis'', autor Katja Millay, publicat la editura EPICA, traducere - Adrian Deliu, prezentare Anca Eftime.
Oamenii care au făcut posibilă editarea acestui minunat roman sunt :Anca Eftime, director editorial Editura EPICA,  Adrian Deliu, traducatorul cărţii,   jurnalista Lucia Golfin,  celebrul fotograf de nuduri roman, Cristian Crisbasan şi pe fiica acestuia Alexandra, ei fiind autorii copertei ediţiei noastre, tatăl în calitate de fotograf, Alexandra în calitate de model.


Nominalizată la categoria
CEA MAI BUNĂ CARTE PENTRU YOUNG ADULT ȘI NEW ADULT
 a anului 2012, pe GOODREADS
Un MUST-READ pentru iubitorii genului Young, New și Mature Adult               
Traducere de Adrian Deliu
EPICA/Young Adult/+16 ani/Contemporary Fiction/love story/dramă

,,Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieți cu puteri supraomenești care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, și muzica se dezintegrează, și viața e nașpa.
N-AM MAI ROSTIT O VORBĂ DE FAȚĂ CU VREO ALTĂ PERSOANĂ DE 425 DE ZILE.
Îmi detest mâna stângă. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stângă.''

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul - identitatea, spiritul, dorința de a trăi - să plătească pentru asta.
Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.
Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.
Share |