Poetul Radu
Demetrescu – Gyr născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel, studiază la Liceul "Carol
I" din Craiova. Licenţiat in litere
si filosofie; dr. în litere, prof. secundar, asist, universitar, conf. la
Institutul de Literatură şi prof. de limba franceză la Şcoala de Geniu.
Între anii
1963 şi 1975, a desfăşurat activitate redacţională la ,,Glasul Patriei’’
(ulterior: Tribuna României). A debutat la 14 ani, publicând în revista
liceului poemul dramatic în versuri ,,In munţi’’. Iniţial a folosit pseudonimul
Radu Grui (invocând toponimicul Dealul Gruiului), modificat ulterior în Radu Gyr. Alte pseudonime: Ioachim Puşcaşu,
Nenea Răducu. Debut editorial cu volumul de versuri ,,Linişti de schituri’’(1924), a colaborat la revistele:Cele trei Crişuri, Năzuinţa, Adevărul literar
şi artistic, Gândirea, Ramuri, Ritmul vietii, Falanga etc.
A publicat,
până la sfârşitul războiului, şapte culegeri de poezie, trei studii critice (,Învierea"
de Tolstoi, 1927; Eposul popular iugoslav, in colab. cu A. Balota, 1936;
Curentele de avangardă, 1937), precum şi mai multe volume pentru copii.
Participarea la Mişcarea Legionară e plătită cu aproape douăzeci de ani de
detenţie politică. După detenţia de sub regimul Carol al II-lea este închis şi
de Antonescu este eliberat şi trimis spre ,,reabilitare’’ în batalioanele de la
Sărata. În 1945, regimul comunist îl încadrează în ,,lotul ziariştilor’’ şi îl
condamnă la 12 ani. Revine acasă în 1956, dar după doi ani este din nou arestat
şi condamnat la moarte pentru poezia ,,Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! Sub
regimul comunist a executat aproape 16 ani de detenţie.
Versurile sale au fost interzise timp de 50 de ani,
întreaga sa ,,operă de sertat’’, de incontestabilă valoare, a cunoscut lumina
tiparului doar după moartea poetului. Toate poeziile sale create în închisoare,
şoptite în ceasuri crâncene de tortură, au susţinut nenumăraţi nedreptăţiţi ai
soartei în puşcăriile comuniste, aşa cum spunea Simonne Popa, fiica poetului:
,,versurile sale au constituit o adevărată hrană spirituală pentru cei sortiţi
foamei fiziologice şi terorii’.
,,Mântuit din iadul temniţei prin poezie, Radu Gyr lasă
posternităţii o operă a cărei flacără pură va lumina veacurile, mărturie a
capacităţii creatorului de a iybândi în lupta cu stihiile vieţii.’’ (Silvia
Colfescu)
Flămând
Nu mă osândi, stăpâne, pentru
poftele-mi deșarte
Că de suflet mă desparte trupul, care cere pâine
Cum aș zdrobi cu silă glasu-ți cărnii care țipă
Însă, Doamne, n-am aripă, plămădit sunt din argilă.
Of...
Cum a distrus în mine
Flămânzenia nebună tot ce sufletu-mi adună
Să se-apropie de tine,
Doamne,
Nu-mi mai pot fi ca și cei sătui de grâu, de poame,
Căci într-un pustiu de foame
Mi se rătăciră pașii.
De voi fi fost, cândva, ciorchine
Azi sunt prăștină stoarsă-n teasc
În flămânzenia din mine
Turnați
o zeamă și renasc
Priviți-mi
hoitu cum se strânge
Un borș de știr l-ar
încălzi
Un
fir de iarbă de-aș atinge
Fulgerător aș înverzi
Lăsați-mi
mâna de fantomă
Din pom să ia măcar un măr
Mușcând,
m-aș umple de aromă
Și-aș mai trăi, întradevăr.
În țara
turmelor și-a pâinii
Visez o cină de ciuperci,
Lăsați-mă
s-acir cu câinii
La raiul unui blid de teci
În bezna nopților adâncă
Prăpăstii oarbe se deschid
Când ultimul lingău mănâncă,
Eu zac pe lingură și blid
O milostivule, Tu care
Din doi ciortani și cinci colaci
Făcut-ai munte de mâncare
Să saturi gloata de săraci,
Repetă, Bunule, minunea,
Și ospătează mii de guri,
Iar mie ascultă-mi rugăciunea:
Dă-mi coșul cu firmituri!
În țara
turmelor și-a pâinii
Visez o cină de ciuperci,
Lăsați-mă
s-acir cu câinii
La raiul unui blid cu terci
În bezna nopților adâncă
Prăpăstii oarbe se deschid
Când ultimul lingău mănâncă,
Eu zac pe lingură și blid
***
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te,
Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!