doar gânduri cuibărite în umbre de tăceri
ascund cătuşe crescute din braţele tale
grele
grele şi strânse pe încheieturile nopţilor
linişte
e liniştea în care strigătul copacilor bătrâni îmi bântuie mintea
sfredelind aşteptări carnivore
las în urmă geruri tolstoiene
zăpezi topite de tălpile mele încercând să păşească pe cărări amorţite
de lumina opacă din tine
lasă-mă să trec
soarele nu încălzeşte niciodată în spatele norilor
niciodată
se stinge se stinge
se stin...