RADIO VOCATIV

miercuri, 6 iunie 2012

Pariu pe Prietenie si prietenii săi...Fox Studis, duminică, 10 iunie 2012 la Mojo Club

Fox Studis la Pariu pe Prietenie


Fox Studis inseamna:
Tatiana Ojog – voce
Marius Ojog – chitara
Grupul “FOX STUDIS” s-a infiintat in septembrie 2006.
In acelasi an am participat la diferite spectacole de gen unde am fost clasificati ca gen de muzica “Folk Alternativ “ , cu influente din jazz.
Dupa acest pas au urmat o serie de participari si la alte festivaluri de gen din tara:

-Festivalul National de Folk “Moldavia Folk” 2006 , Iasi-locul I.  Festivalul National de Folk “Prima Iubire”-2006 , premiul special “Opinia Reghineana” , Reghin; “Festivalul Castanilor” , premiul pentru Virtuozitate Instrumentala ; Festivalul “Gil Ionita” , premiul pentru “Cea mai buna voce”. etc






Trebuie să amintesc faptul că soţii Ojog sunt susţinătorii tinerelor talente in muzica folk. Am avut ocazia să-i cunosc la ei acasă, în Călăraşi. Tatiana este severă cu cei care-şi doresc să nu rămână la stadiul de amatori. Salut iniţiativa lor şi le doresc succes!

Convoi de tăcere - autor Ştefan Ciobanu



Poetul Ştefan Ciobanu, câştigătorul mai multor premii, a reuşit să se impună în poezia contemporană prin stilul său deosebit, un stil care nu este la îndemâna oricui.
Versurile sale  au  influenţe suprarealiste, creaţiile lui  aducând un aer nou, penetrabil pentru lectorul cu deschidere către modern. Amintesc faptul că Ştefan Ciobanu este implicat în viaţa literară românească, activitatea sa ramificându-se pe mai multe planuri: apariţii editoriale în reviste literare – Dacia Literară; Luceafărul; Vatra; România literară; Poezia; Convorbiri literare; Dunărea de jos; Citadela; Actualitatea literară;Cetatea Culturală; Oglinda literară; Climate literare etc.- membru activ pe site-uri de profil (agonia, bocancul literar, unde este şi editor, hermeneea, etc.); Poezii editate în antologia Virtualia - Iaşi, 2011, Antologia Artgothică 2011 - Sibiu, 2011, Ca la o linie de start - Timişoara, 2007.
Este autorul a două volume de poezii ,,aliona’’, publicat în Bucureşti, 2007 (debut editorial) si ,, Convoi de tăcere’’, publicat  la Iaşi, 2009.
 Am intrat în posesia volumului de versuri - ,,Convoi de tăcere’’-  un volum cu o configuraţie aparte şi  conţinut care nu lasă loc comentariilor negative.   Cartea este structurată pe patru capitole - eu, tu , el, ea - şi se remarcă printr-un joc de cuvinte, cu sensuri profunde, în spatele cărora  se află un actor care-şi joacă bine rolul.
Astfel trăim amintirea copilăriei, inocenţă lăsată în braţele timpului, o trecere spre maturitate care lasă în urmă imaginea bunicului, a soldăţeilor care trec ,,în coloană/sub framul obez’’…chipul mamei/(care) trece în lingura cu supă’’, nerostitul ,,creşti naibii creşti… somnul ca o mobilă pe care nu se aşterne praf’’, genunchii roşii ,,ca doi sori la asfinţit’’, rugăciunea ,,înger îngeraşul meu’’, toate acestea reprezentând cutia Pandorei, în care sunt încuiate  trecutul, copilăria.
O altă tematică bine conturată în lirica lui Ştefan Ciobanu, pe lângă cea a copilăriei, este tema trecerii de la adolescenţă, la maturitate. Extrapolând semnificaţia discursului liric, putem afirma că versurile lui reprezintă lumea în care trăim, o lume în care se evidenţiază un ansamblu de trăsături ce compun viziunea despre viaţă, într-un limbaj care-l particularizează. ,,cana galbenă… cât o fântână…periuţa de dinţi/ cu zâna măseluţă/ ascunsă în ea… scrisorile ei/ împachetate frumos…momentele acelea/ când simţi nevoia / să primeşti o basculă de aer proaspăt…’’ toate aceste elemente construiesc un întreg, o formă de manifestare, armonie sufletească, interpretată de actorul care joacă rolul tânărului de treizeci de ani,  vârstă importantă pentru bărbatul ce refuză să renunţe la puritatea sufletului de copil, rămas în subconştient, ca religia în inima unui credincios. Impresionantă s-a dovedit a fi poezia ,,viaţa mea’’, unde trecerea timpului marchează imagini episodice din viaţa auctorială, asemenea unui film,  la realizarea căruia se face un montaj bine ales - ,,copilăria … era o adevărată poartă prin care intra viaţa’’, adolescenţa i se ,,înfăşura în jurul gâtului ca un fular/… mîinile se depărtau de zona inimii/ tălpile deveniseră urma uriaşă plină cu apă/…’’ în care sărea dorind să ,,stropească cerul’’, este perioada în care cunoaşte oameni noi, învaţă de la ,,lucrurile pe care  nu le-a avut,'' îşi pune dorinţe ,,dezlegate la şiret’’ iar inima, spune autorul, o pune  ,,la zid’’, marcând ,,cu cretă cât a mai crescut’’. Adolescenţa conferă sentimentul împlinirii prin intensitatea trăirilor care converg către o iubire puternică ce creează sentimentul zborului - ,,când făceam dragoste/ hainele mele pur şi simplu  zburau prin cameră/ în stoluri amestecându-se cu ale ei/ formând o pastă care am aflat că se cheamă noapte…’’. Ultima parte este o revenire la varsta de treizeci de ani, barbatul puternic ale cărui temeri dezvăluite în adolescenţă ,,stau pe el ca nişte ace de brad’’,  este speriat că umbra lui ,,nu se aşază pe nimic’’. Finalul este apoteotic, devoalează spiritul singuraticului, a celui împăcat cu sine, dornic în a-şi găsi motivaţia pentru o viata în doi.
,,Sorin’’, cum numeşte poetul soarele, este un element des întâlnit  în  creaţiile lui. Personificat  i se adresează deschis, ca unui prieten, creând în acest fel o punte de legătură între celest , oniric şi teluric, între dorinţă şi păcat, lumină şi pâclă existenţială -  ,,trec prin cimitir deseori precum/sorin(aşa îi zic eu la soare) pe cer’’(e prea devreme să fie azi).
În poezia ,,acatist’’, soarele este prezent sub forma unei dorinţe - ,,mama te mângâia pe păr la culcare mâna ei se mânjea de sorin (cum îi spuneai tu la soare încă de pe atunci  că îţi doreai un frate)...’’.
Aş vrea să mă opresc în mod special la poezia ,,acatist’’, o complexitate de trăiri şi imagini puternice, transcendentale, care surprind prin diversitatea ,,canonică’’, transformată ingenios în condac şi icos, laude aduse vieţii, bucuriei de a trăi, de a iubi, un imn care preaslăveşte senzualitatea iubitei şi sentimentele stârnite de prezenţa acesteia, o odă a bucuriei cu mare încărcătură emoţională. Limbajul folosit este interesant prin asocierea cuvintelor sfinte, preluate din acatist, cu expresii colocviale, un limbaj neaoş, amalgam de dorinţe- îndemnc ătre iubită - ,,Bucură-te iubito cea care ai în loc de sfârcuri doi ochi de înger/ Bucură-te iubito că ţie nu-ţi mai răsare noaptea de sub pat/ Bucură-te iubito cea frumoasă ca miezul unei rodii/Bucură-te iubito ca şi când ai deveni Duminică’’. Cea de-a şaptea zi semnifică apogeul bucuriei femeii de a exista în viaţa îndrăgostitului, precum o zi de sărbătoare permanentă. Întregul acatist reprezintă  un zbor, un joc de trăiri şi imagini care vin din trecut - ,,Îmi este dor de cârligele bunicii care ţineau dimineaţa agăţată de sârmă...Învăţătorul meu este cerşetorul dimineţii care-şi caută mîinile sub pietre’’- şi se sparg în prezent - ,,Cititul doar decupează din norii de hârtie forme fără lesă şi când/ mergi prin pădure singurul lucru prin care te deosebeşti de copacii din jur este inima răsucită în piept ca o ţigară în scrumieră...’’- precum valurile furioase, la mal, după o noapte furtunoasă. Imagini suprarealiste, trecut şi prezent, alcătuiesc un poem remarcabil, Ştefan Ciobanu deţinând aici arta de a clădi un concern de sentimente, de trăiri profunde, realizate cu originalitate, naturaleţe. Reuşeşte să aducă un stil nou în poezia contemporană prin ineditul imaginar, suprarealist - ,,Când va veni el în pieptul tău va începe să crească o girafă şi te vei trezi cu capul în nori fericită inima deja la regim va semăna cu un cântec de fluier...’’.
,,Convoi de tăcere’’ reprezintă un  montagnes-russe de trăiri şi imagini care te ridică şi te coboară cu mare viteză, într-o simbioză a suprarealismului secondat de realitate, dăruindu-ţi o lume specială, în care-ţi doreşti să rămâi, o lume permisibilă în care totul este admis, indiferent de aparenţa ireală, totul se încadrează într-o normalitate din care faci parte, o altfel de lume pe care o descoperi doar citind versurile lui Ştefan Ciobanu.


Share |