Pariu pe prietenie -Clara Mărgineanu (varianta nouă) PpP aniversare 3 ani Bucuresti Club Mojo

Clara Mărgineanu
Afirmă cu mândrie că meseria de jurnalist cultural este cea mai frumoasă meserie din lume, pentru care ,,la serviciu" înseamnă cărţi, lucrări de artă, săli de spectacol şi oameni frumoşi. De asemenea, se consideră norocoasă că face parte din echipa TVR: „Televiziunea Română este un mare noroc al vieţii mele. Sunt unul dintre oamenii fericiţi care îşi face meseria cu dragoste, bucurie, pasiune. Într-un poem scriam că
«îmi fac şi eu, ca şi ploaia meseria / într-o lume în care ispita e pe gratis / iar dezertarea un exerciţiu de stil»."

Pariu pe prietenie

Prietenia e ruptă din rai, e sfânta putere secretă,

Descântă de frică şi-ţi spune râzând că e bine,

Erorile vin din ego, splendorile vin din sine,

Când lecţia nu este bine învăţată, se repetă.

Iubirea de oameni cere migală şi suferinţă

Mai ales când în stele se spintecă azurul cu un cuţit

Singurătatea plânge cu raze, iluzia a adormit,

Prietenia e coroană de spini, devenire şi biruinţă.

Între graniţă şi orizont, între sfârşit şi vamă,

Un torent de milă arde un crâmpei de vină,

Să taci elocvent când cuvintele sunt ghilotină

Prietenia se practică, nu se declamă.

Poate rămâne doar această rană pe hârtie,

Un pariu reînoit mereu, pe prietenie,

Ploaia va spăla toate acestea şi vom spune

Slavă Cerului, a fost doar Poezie.

 Sorin Teodoriu şi Clara Mărgineanu fondatori, realizatori, susţinători, moderatori ai Cenaclului Pariu pe Prietenie

Pariu pe prietenie -Clara Mărgineanu (varianta 1)

în braţele prietenilor,

poposesc rar, doar să mă odihnesc,

apoi pornesc

către nicăieri, către pretutindeni,

pentru a mă întoarce mereu.

prietenia trăieşte atât cât ne vor trăi lacrimile.

la capătul disperărilor şi al nopţilor

ultimul urlet, ultimul pariu

ll condamnatului,

rămâne curajul înfipt în creier de cineva,

de celălalt, de altcineva…

ei făceau sărbători şi înţelegeau tot,

ciocnind ultima cupă, spuneau:

,,lăsaţi-l, prietenul e obosit,

în zori pleacă iar,

viaţa i-a făcut injecţii cu sânge de nomad…”

de atâtea ori, la ghilotină,

prin mulţimea înfuriată,

se ascundeau ochii unui prieten,

un prieten venit tocmai atunci

să-mi aducă un cal şi să-mi împuşte călăul…

viaţa mea este

un nesfârşit pariu pe prietenie.

dacă nu voi mai avea timp

să vă spun că am câştigat, 

căutaţi-mă în ochii celor ce, măcar o secundă,

au crezut în mine.

 

Fata de asfalt - Clara Mărgineanu

Fata de asfalt are cuie bătute în destin,

peste ea trece marfarul,

prin ea curge vinul sângelui de om iubit,

se hrăneşte cu pustiu şi-l visează,

în maidane de lux, pe prinţul fericit.

i-au dat să bea otravă, absenţă şi moarte,

zăcământ în adâncurile de niciodată,

este iubirea ei de fată de asfalt,

răstignită între carte şi parte.

viaţa ei ,fără de chip, în tăişuri  este tencuită;

face zilnic injecţii cu lumină albastră,

în creierul ei de fată de asfalt, neiubită;

la început părea şi ea un copil ca toţi ceilalţi,

apoi a văzut că nu are părinţi şi nici fraţi,

ca n-are plâns şi că viaţa o strânge,

că, pe asfalt, e o baltă de sânge.

a învăţat, din asfalt, să închidă  o mie de uşi

peste ură şi peste ocară;

voia vântului spulberat a fost

să se nască, şi ea, într-o vară,

să se hrănească cu pumni,

să bea aplauze pe săturate,

să se apere de mulţimi, cu aripi sfărâmate.

într-o duminică însingurată

va şti că e destul, că e prea mult,

se va spânzura cu rangul vieţii ei,

pierdută la barbut.