
Sâmbătă, 6 octombrie 2012, împreună
cu tinerii mei prieteni, am cinat ,,La Scena'', un restaurant situat
într-o frumoasă casă boierească de secol nouăsprezece.
Asemenea celorlalţi consumatori am
servit cu plăcere specialitatea casei - ,,Extrem''- de William
Mastrosimone, o coproducţie a teatrelor InDart & Arca.
Totul a început pe un fundal muzical
apetisant, dinamic. Mai întâi am ,,degustat'' decorul- un atelier
de pictură- pe fundalul căruia, ca o premoniţie a ceea ce urma să
se întâmple, trona o căsuţă de păpuşi, într-o atmosferă
stranie, dată de culoarea gri a postamentului pe care se afla şi de
lumânările aprinse din interiorul miniaturii. În stânga scenei -
scara, fotoliul roşu, în formă de scoică - în dreapta scenei -
ştenderul pe care zăceau câteva costume colorate, şevaletul, masa
plină de mărunţişuri aflată pe mijlocul încăperii - contrastau
vizibil cu atmosfera bacoviană aflată pe fundal, toată recuzita,
transmiţând prin diversitate şi colorit, alături de muzică -
viaţă, optimism.
Apariţia primului personaj –
Marjorie – captează atenţia tuturor prin mişcările rapide
făcute în relizarea unui tablou.
Cel de-al doilea personj – Raul-
intră vorbind la telefon, dând senzaţia că locuieşte acolo.
Marjorie îl priveşte pentru câteva secunde
contrariată şi văzând că bărbatul nu se opreşte, încearcă
să-i atragă atenţia prin diverse gesturi. De aici începe
conflictul. Astfel aflăm din dialogul, jocul şi mimica celor doi că
Raul îşi căuta prietenul care locuia acolo. Era doar o scuză
pentru a pătrunde în casa noii sale victime, bărbatul dovedindu-se
a fi un violator-criminal. Nu voi devoala conflictul dramatic,
expoziţiunea, intriga sau punctul culminant, dar mă voi opri asupra
interpretării actorilor şi personajelor.
Alecsandra Timofte - o tânără şi
frumoasă actriţă, talentată, joacă rolul personajului
principal- Marjorie- o femeie puternică, dinamică ce trăieşte
prin arta sa, pictura. Experienţa neplăcută, tentativa de viol a
cărei victimă a fost, îi zdruncină viaţa, stabilitatea psihică,
astfel încât ea se transformă într-o persoană agresivă,
răzbunătoare, dorind moartea violatorului : ,,Voi chiar nu
înţelegeţi că nu vreau să simt gust de vomă ori de câte ori mă
atinge un bărbat? Vreau să-mi trăiesc viaţa...'', accentuează
Marjorie, încercând să-şi convingă prietenele că a luat
decizia cea mai bună, dispariţia atentatorului. Replica a curs
natural, actriţa transmiţând prin gestică şi tonalitatea vocii -
durere, dezgust, umilinţă. Un joc impecabil, persuasiv care merită
aplauze.
Terry – personaj interpretat de
actriţa Silvia Gagu este femeia-copilă, în aparenţă, distrată,
imprevizibilă, un personaj simpatic ce tratează viaţa cu
superficialitate până în clipa în care Marjorie, prietena sa,
devine victimă. Momentele euforice, de bucurie, de la apariţia pe
scenă a personajului amintit, sunt înlocuite de panică, disperare,
oripilare. Actriţa intră în febra jocului trecând de la o stare
la alta, transmiţând publicului când ilaritate, naivitatate -
dând replici în doi peri, precum fetiţele teribiliste, stârnind
astfel hohote de râs- când replici tăioase - ,,...iar dacă nu
găseşti niciun idiot... tu eşti perfectă pentru asta'' sau
replici mature care şochează: ,,şi ce era să fac, să distrug pe
toată lumea?...şi mi-am ţinut gura'', spune Terry confesându-se
prietenelor sale, devoalând un moment dureros din trecut, când ea
chiar fusese victima unui viol. Silvia Gagu impresionează prin
coloritul jocului, pus bine la punct, până în ultimul detaliu,
actriţa interpretând un rol dificil, cu naturaleţe şi
originalitate.
Beatrice Peter, în rolul Patriciei,
conferă stabilitate grupului prin stăpânire de sine, raţionament,
ea fiind mesagerul pacifist dintre cei doi - Raul şi Marjorie.
Datorită profesiei, Patricie reuşeşte să aplaneze conflictul prin
obiectivitatea caracteristică meseriei. Îşi acuză prietena că a
mutilat ,,un om'', folosind un spray cu vopsea pentru a se apăra şi
a-l mobiliza pe Raul, toxicitatea produsului afectând vederea
acestuia. Nefiind implicată direct în conflict, netrăind drama
prietenelor sale, judecă la rece, în prisma psihologului, fiind
singura care tolerează şi înţelege comportamentul uman, ea refuză
categoric ideea unei crime. Are o atitudine critică învinovăţind-o
şi reproşând prietenei sale că aţâţă bărbaţii prin ţinuta
sumară purtată ,,de ce să sufere toţi bărbaţii pentru poftele
tale?''. Actriţa Beatrice Peter reuşeşte să intre în pielea
personajului său, o tipologie a femeii cerebrale care găseşte
soluţii pentru orice situaţie.
Personajul care şi-a pus pregnant
amprenta pe reuşita spectacolului este Raul, interpretat cu
abilitate de actorul Cătălin Stelian, care a avut un rol complex,
dificil, prin care s-a evidenţiat.Raul se manifestă diferit în
funcţie de circumstanţe- profită de naivitatea lui Terry,
încercând să o convingă prin viclenie de bunele sale intenţii,
determinând-o să se apropie pentru a găsi o modalitate să se
elibereze, căci Marjorie l-a legat. Raul este tipul individului
frustrat, agresiv, inteligent care ţese în jurul său intrigi,
minţind cu seninătate, manipulând astfel minţile femeilor pentru
a-şi atinge scopul- violul urmat de crimă.
În monologul din final, Raul se
deconspiră mărturisindu-şi crimele cu infatuare, dezvăluind
motivele ce l-au determinat să ajungă acolo.
,,un elefant, se legăna, pe o pânză
de păianjen şi pentru că, nu se rupea, a mai chemat un elefant
…urăsc liniştea!... îmi plac
aluniţele... nevastă-mea...pe ea n-o violează nimeni că e
urâtă...de fiecare dată când ucid pe cineva, scrie despre mine în
ziare... Tatăl
nostru/ Care eşti
în ceruri/
Sfinţească-se
numele Tău/ Vie
împărăţia Ta/ …'',
tot acest monolog, rezultatul trecerii prin mai multe stări
psihice, reuşeşte să transmită spectatorului intensitatea
rostirii în nuanţe impresionante, ipostaze ale bărbatului copil,
soţ care-şi urăşte consoarta, criminal.
Finalul piesei de
teatru ,,Extrem'' este un final deschis, care dă posibilitatea
spectatorului să-şi imagineze ce doreşte.
Nu pot încheia fără
să amintesc despre motorul care a pus în funcţiune spectacolul,
regizorul Bogdan Gagu, care captivează sala
prin punerea în scenă a unor detalii, ce te ţin în tensiune.
Amintesc aici spirala făcută de Marjorie în aşteptarea lui Terry
de la farmacie, spirală simbolizând trecerea timpului, proporţional
cu dorinţa femeii de a-l ucide pe Raul - cu cât timpul(cele 20 de minute
date pentru revenirea de la farmacie) se micşorează, cu atât
spirala şi răbdarea protagonistei creşte, devenind un vulcan
înainte de a erupe. Orice minut în plus, ar fi pus viaţa lui Raul
în pericol. Voi lăsa în aer misterul acestei scene.
Felicit întreaga
echipă pentru realizarea unui spectacol de excepţie.
Alecsandra Timofte-
Marjorie
Cătălin Stelian –
Raul
Silvia Gagu –
Terry
Beatrice Peter –
Patricie
***
Scenografia –
Răzvan Plăiaşu
Costume - Cătălina
Tăbăcaru
Aranjament muzical – Dan Simion
Machiaj – Raluca
Crăciun
Foto şi video –
Ştefan Cociorvei
,,Extrem'' un spectacol pus în scenă de
Bogdan Gagu care spunea:
,,am pariat pe
umanitatea care se ascunde în spatele oricărui individ...''.
Aţi câştigat
pariul, spectacolul a fost răsplătit cu aplauze, aplauze, aplauze,
la scenă deschisă.
Felicitări!
Mulţumesc pentru invitaţie domnului Dan Simion, directorul teatrului InDart.