RADIO VOCATIV

miercuri, 16 ianuarie 2013

Adrian Suciu - Alo



am vorbit cu mama azi-noapte.

„alo! alo!”, a spus şi-apoi m-a ascultat
într-o tăcere metalică.

i-am povestit înfrigurat ultimii treizeci de ani
fără ea ca şi cînd ar fi fost o sărbătoare continuă
şi fiecare înfrîngere o invitaţie la bal.

„alo! alo!” a spus
şi-a început să plîngă ca un copil prost. am alinat-o
povestindu-i două fotografii uzate din care o ştiu
nepoţii ei. i-am explicat cum a fost prima zi
de şcoală. cum am înfiat primul cîine vagabond.
cum mă strîngeau pantofii noi la prima nuntă.

„alo!” a spus şi s-a închis.

mamă ai tăi au uitat că locurile de veci
pe pămînt se plătesc o dată la treizeci de ani. sau
n-au numărat anii cu grijă.
bref, nu mai ai loc pe pămînt.

să mă mai suni din senin
chiar dacă telefonul e vechi şi legătura proastă.




Alo - Adrian Suciu




Share |