RADIO VOCATIV

sâmbătă, 24 august 2013

tabăra de creaţie de la Agries în Flacăra lui Adrian Păunescu





INTERVIU - FLACĂRA LUI ADRIAN PĂUNESCU- Marian Dragomir



MARIAN DRAGOMIR
Născut în oraşul lui N. Stănescu este licenţiat în limba şi literatura română - limba şi literatura engleză / membru al cenaclului „Atitudini”  – Casa de Cultura „I. L. Caragiale” / membru al cenaclului Orfeu- Biblioteca Județeană „N Iorga” Ploiești.
            A apărut în reviste precum: Constelaţii diamantine, Oglinda Literară, Jurnal of educational Science&Psychology, Metamorfoze, Atitudini, Cetatea lui Bucur, Perpessicius, Regatul cuvântului, Literaria, Nome Artis, Actualitatea literară, Poezia, Fereastra, Spirala Cunoaşterii etc.
A apărut în antologii literare precum: Poetic@ (cenaclul online Lira 21), Melancolie Diesel (Cenaclul „Atitudini” ), Daimon din Reflex (Cenaclul „Atitudini” ), Expresia Ideii I, II şi III (Cenaclul online Expresia Ideii), Coordonator Proiect „Echinocţiu Liric”  – Culegere de versuri şi proză poetică, supliment al revistei „Atitudini” , nr. 3 /martie 2012, „Pentru cine creşte iarba” (cenaclul Perpessicius-Crihană), Antologia „Poeme, Antologia “Poeme Hai Hui”, editurile Grinta & Singur, 2012 etc./ prefațator - Antologiilor cenaclului „Expresia Ideii” (2010, 2011, 2012, 2013) Cronopedia (2013) etc.
Cărțile publicate: Paradigma comunicării verbale la adolescenți, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, București, 2010, Stihuri pentru viața mare, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, București, 2010, Carte cu măști, Editura Grinta, 2012.
  
C.M. - Eşti redactor şi corector al revistei ,,Atitudini’’, revistă susţinută de Casa de Cultură „I.L. Caragiale” Ploiești. Nu e uşor, această activitate necesită putere de concentrare şi mult timp. Cum reuşeşti să faci faţă?

M.D – Cred că în orice lucru trebuie să ai în vedere ideea de sacrificiu, sacrificiul timpului liber, a unor bani și de ce nu sacrificii ce țin de timpul petrecut alături de cei dragi. Cred că și în ceea ce realizez eu la revista Atitudini, de care sunt foarte legat, am avut de făcut unele sacrificii deoarece pentru a scoate un produs bun trebuie sa lași de la tine și să fii dispus să petreci timpu liber în fața laptopului pentru a încerca să scoți cel mai bun produs. Eu sunt și profesor așa ca am avut de trecut și obstacolul unor idei preconcepute, dar profesorii, mai ales când e vorba de cuvântul scris, au unele idei preconcepute, poate tocmai datorită faptului că ei, involuntar, se raportează la unele modele de top ale culturii. Cred că este important să faci ceea ce vrei în conformitate cu propria structura, dacă vrei sa te raportezi la un ideal este foarte greu, idealul poți să ți-l faci cu timpul. Astfel, cred că am reuști să fac față prin doctrina pașilor mărunți ... pas cu pas până mi-am dat seama că deja în 3, 4 ani totul a devenit de la sine și sacrificiul despre  care vorbeam la început nu mai este resimțit astfel.

C.M. - Am citit cu interes mai multe numere ale revistei „Atitudini”, unde tu ai o serie de interviuri cu diverse personalităţi din lumea culturală. Îmi permit să te trag de urechi, pentru că, într-un interviu extrem de interesant, nu ne-ai spus nimic despre intervievat, despre scriitoarea Hanna Bota. Te rog să o faci acum. Aşadar, cine este misterioasa Hanna Bota? Prin ce s-a făcut remarcată?
M.D.- Cred că am o afinitate față de Hanna Bota datorită faptului că este un adevărat antropolog, din aceia care, cu ranița în spate, investighează lumi îndepărtate, civilizații care sunt pe cale de dispariție, sau mai bine zis sunt pe care de a fi asimilate de era modernă. Am întâlnit-o pe Hanna Bota în sala mare a hotelului Prahova din Ploiești în timp ce se pregătea pentru o conferință ce avea ca tema dezbaterea lumii pe care a întâlnit-o în Vanuatu. Amuzant este ca în revista „ Atitudini” am pus titlul articolului „Hanna Bota- Ultimul canibal”, fapt ce a atras câteva zâmbete ironice. De ce? Pentru că am lăsat să se înțeleagă că ea ar fi fost ultimul canibal. Oricum noi suntem ultimii canibali, ce fac planeta asta să intre în derivă. Revenind la Hanna Bota pot să spun că este extraordinară prin naturalețea comportamentului și a limbajului fără emfază. De asemenea, pe lângă doctoratul în antropologie, am descoperit și un poet valoros. Experiența din Vanuatu a produs pe lângă acest jurnal de călătorie și un volum foarte bun de versuri "Poeme pentru Yerutonga" apărut în 2010. Am lecturat volumul și cred că pentru cine vrea să descopere o lume îndepărtată și exotică este cartea cea mai indicată. Lectura celor două volume: "Ultimul canibal. Jurnal de antropolog" și "Poeme pentru Yerutonga" cred că fac un tot unitar. Și nu mai punem în discuție ca Hanna este ca o imagine a femeii în lumea grecească .
Dacă revenim la partea literară o regăsim ca participant la Turneul poeţilor români în Ungaria, Slovacia, traducerea poeziilor şi editarea în antologii în limbile respective, septembrie 2007, organizator: Balazs F. Attila, proiect finanţat de Promocult sau o mai regăsim călătoare în India Calcutta, New Delhi, Agra, Jaipur, februarie 2008, în cadrul proiectului Cărţile românilor în India.

C.M. – Ai decis să-ţi dedici întreaga viaţă adolescenţilor, alegând să devii profesor de limba şi literatura română. Aştept de mult o asemenea ocazie în care să-mi vărs năduful pe un prof de modă nouă. Legat de materia pe care o predai, îţi place programa şcolară? Te întreb pentru că elevii nu sunt atraşi, la vârsta lor, de tehnica literară. La ce le foloseşte să facă un eseu argumentativ, în care să ţină cont de nişte paşi, zic eu rigizi, cum ar fi: relevarea particularităţilor discursului narativ - planuri narative, alternanţă/înlănţuire, incipit, final- prezentarea lacunară a construcţiei subiectului, cu integrarea parţială a conceptelor operaţionale etc. Dacă ar fi să depindă de tine pregătirea tinerilor, ce ai schimba, ce ai aduce nou în manualele de limba română, pentru ca adolescenţii să fie atraşi de carte. Ce le-ai recomanda să citească?

 M.D. – Este o întrebare foarte dificila, la care m-am gândit și eu de multe ori. Inițial am considerat că avem destule oportunități în ceea ce privește plaja materialelor didactice pentru limba și literatura română. Mă refer, logic, la manualele alternative, care sunt variate și sunt cât de cât interesante, până la un anumit punct. Programa școlară cred că ar trebui reevaluată și redimensionată pentru a face față noilor lecturi și moduri de relaționare la limbaj și literatură. Cred că în primul rând ar trebuie un nou canon literar în care să pătrundă și scriitori mai recenți decât Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Astfel, la nivelul literaturii cred ca ar trebui studiat textul actual cu toate elementele ce țin de mediul socio-cultural actual, elemente la care se pot ralia și tinerii. Este important să se formeze un gust pentru literatura postdecembristă din clasele mici, deoarece textul actual este un amestec de stiluri și de imagini ce necesită o educare pentru o înțelegere globală.
Elementele de teorie literară sunt importante pentru că reprezintă trusa cu care se analizează un text, dar cred ca o critică la nivelul școlar trebuie să fie globală, uneori se ajunge la o exagerare voită prin implicarea unor termeni de naratologie de nivel de facultate. Este nevoie de o înțelegere globală a textului și implicarea elevului în trăirea și emoția exprimată, astfel trebuie cultivată senzația și capacitatea de empatie a elevului, dar este un deziderat cam ambițios pentru lipsa de interes pe care o înfățișează unii elevi la clasă.
Textul argumentativ… are o structură și conectori pe care poate ar trebui să știm să-i jonglăm, cred ca ne lipsește capacitatea de a ne argumenta dorințele și idealurile și aici este marea noastră problemă. Un exemplu relevant este textul argumentativ cu care un tânăr aplică la o universitate din Statele Unite. Acolo, după părerea mea, s-a ajuns la o artă a argumentării unei opinii, discutându-se și ultimul cuvânt dintr-un paragraf. Este relevant un astfel de text pentru că oferă posibiltatea de a marca textul cu subiectivitatea celui ce îl realizează prin exemplele utilizate și prin mărcile cu care dă savoare acelui text. Din păcate la noi totul se rezumă la formă, fondul este auxiliar și aceasta este problema unui astfel de text.

C.M. - Am fost impresionată de felul în care ploieştenii ştiu să-şi omagieze personalităţile, valorile culturale locale, ca Nichita Stănescu şi I.L. Caragiale. Vorbeşte-ne despre activităţile ce au avut loc în această primăvară, despre concursurile iniţiate de Casa de Cultură „ „I.L. Caragiale”.
M.D. – Cred că cele mai importante concursuri ale Casei de Cultură „I. L. Caragiale” sunt: „Concursul Naţional de Proză Scurtă” Ploieşti care se află la Ediţia a X-A și se desfășoară în luna mai; Concursului Național de Poezie „ Iulia Hașdeu”, aflat tot la Ediția a X-a. Anul acesta, Marele Premiu - în valoare de 1000 de lei - a fost câștigat de Cristi-Ana Popescu, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, membră a cenaclului „Atitudini”. Eu am participat la acest concurs în ultimii ani ca membru al juriului și pot să spun ca este dificil când ai de jurizat peste 50 de înscrieri la poză si peste 150 la poezie. Sunt de asemenea fericit că premiile însumează peste 3000 de lei, ceea ce înseamnă ca este un concurs serios care are capacitatea de a evidenția ce este actual în planul creativ școlar românesc. De asemenea, alte activități în care Casa de Cultură este implicată este Festivalul Nichita Stănescu, anul acesta am participat cu peste 20 de elevi voluntari care au ajutat la buna desfășurare a „Târgului de Carte” organizat cu acest prilej și Zilele Ploieștiului. Eu sunt bucuros că astfel, cu toate că elevii sunt dintr-un liceu tehnologic, am oferit posibilitatea descoperirii unui alt univers în care elevii nu sunt cantonați în programa școlară. Cred că activitatea extrașcolară este răspunsul pentru modul în care ar trebui să participe activ elevul la acțiunile cultural ale comunității.

C.M. – Revenim acum la poetul Marian Dragomir. Cum a început pasiunea ta pentru poezie? Ce simţi atunci când scrii? Întreb pentru că poezia ta are nuanţe filosofice, iar tematica, deşi diversificată, nu are acel lirism al sufletului, versurile fiind scrise într-un registru pragmatic, modern, citadin, social. Am întâlnit foarte rar tema iubirii. Crezi că iubirea a devenit o temă banală, prea des uzitată de scriitorii contemporani?

M.D. – La facultate, alături de câțiva amici, am ajuns la Palatul Culturii din Ploiești, într-un birou cam înghesuit unde am dat pentru prima data nas în nas cu poezia, cu Ion Stratan și cel ce avea sa îmi devină un bun prieten, Gelu N. Ionescu. Prin 2002 se petrecea toată istoria asta. Din această primă întâlnire au rezultat și altele, a pornit chiar și tema de licență „Poezia erotică la Mihai Eminescu și Nichita Stănescu”. Stratan a fost contactul cu poezia ploieșteană și cel ce m-a direcționat în cheia lecturii lui Nichita Stănescu. Este o legendă literară, în frumoasa tradiţie a lui Labiş şi Nichita Stănescu. Foarte important ca poet, Stratan a fost şi un personaj incomparabil, dar din păcate eu nu l-am văzut decât spre sfârșitul vieții, un poet din cei ce „surprind viaţa adevărată”, cum spunea un alt poet, recent plecat dintre noi, Alexandru Mușina. La cenaclul „Atitudini” nu am mai venit decât foarte rar pentru că aveam multe de făcut la facultate, așa ca a fost mai mult o perioada de tatonări.
Prima poezie nu o mai știu exact, era sigur ceva în vers clasic, care mi se părea extraordinar de greu de realizat, perfectă în formă și eufonică până în pânzele albe.
În 2008 Gelu N. Ionescu mi-a dat un telefon, am vorbit și am zis că trec pe la „Atitudini”. Într-o zi de vară, în luna mai 2008 , cred că era, am venit “ în vizită’ la cenaclul Atitudini, care se mutase din vechea clădire într-un bloc pe strada Democrației. Am urcat la etajul patru, tot un birou, tot elevi, dar fără Stratan, în schimb am dat de Ioan Vintilă Fintiș și Martin Culcea. Vizita mea s-a extins până în prezent și cred ca am să fiu în continuare musafirul care nu mai pleacă.

C.M. – Am descoperit printre activităţile de suflet întreprinse de tine şi pe aceea de a iniţia liceenii în arta discursului liric contemporan, făcându-i părtaşi la câteva şedinţe literare, ţinute în cadrul cenaclurilor al cărui membru eşti. Salut această iniţiativă. Cum au primit elevii şedinţele ? Există printre ei şi tineri care scriu?

 M.D.- Am încercat de mai bine de 4 ani să atrag elevii mei și nu numai la cenaclul „Orfeu”, cenaclul se organizează sub patronajul Bibliotecii Județene N. Iorga din Ploiești. În luna octombrie 1967 prin demersul inimosului director prof. Gheorghe Macsim, lângă Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti lua fiinţă primul cenaclu literar pentru copii şi tineret, conducerea revenind poeţilor: George Moroşanu, Niculae Rădulescu-Lemnaru şi Hristu Cândroveanu. Am încercat să atrag mai mulți tineri, chiar anul trecut am organizat și o lecție deschisă cu ocazia comemorării lui I. Stratan la care a participat o întreagă clasă. Vin mulți, puțin rezistă. Am în minte cam 10 elevi care au revenit constant după primul meu imbold și care sper să își desăvârșească propriile căutări în ceea ce privește stilul. Aceste căutări eu încerc să le îndrum, după timpul meu disponibil și dorința lor de a mă lăsa să-i ghidez în lumea versurilor. Este și logic ca după un timp, unii să dorească să se exprime plenar fără nici-o cârjă oferită de mine. Astfel este frumos, când vezi, că, după 6 luni sau 1 an, cei pe care i-ai adus încep să își formeze o viziune poetică proprie, bună, rea este a lor și le respect sentimentele și modul de exprimare.
Când am ajuns la „Orfeu” credeam că o să stau puțin timp, dar mi-am dat seama că este un proiect de lungă durată, așa că an după an aduc noi elevi, unii cresc și termină facultatea luând drumul Bucureștiului, alții revin chiar și la facultate deoarece se leagă prietenii adevărate. Profesorul devine prieten, cel cu care ieși, după ședința de cenaclu, la un suc sau o bere (dacă tânărul poet este trecut de 18 ani, așa zice legea).

C.M.- „Paradigma comunicării verbale la adolescenți”, interesant titlul. De ce ai simţit nevoia să scrii despre acest subiect? Vorbeşte-ne, te rog, despre carte!

M.D. – Cartea reprezintă lucrarea de disertație la masterul „Management educațional în context european”. Consider că arta educaţiei se referă la relaţiile intersubiective dintre educatori şi educaţi, la mecanismele de proiecţie interpersonală prin empatie, simpatie, comuniune simbolică şi rezonanţă afectivă. Această „artă“ a profesorului valorifică aptitudinea sa de a pătrunde şi înţelege motivaţiile şi aspiraţiile partenerului. Este o „artă“ simplă, care nu se predă la universitate, dar care implică angajarea personală a educatorului.

Scopul a fost de a releva anumite trăsături la nivelul metalimbajului deoarece elevii din cadrul liceelor utilizează un anumit limbaj caracterizat prin o puternică subiectivitate dată de factorii înconjurători. Obiectivul pe care mi l-aş propune este definirea, în termeni largi, a argoului în cadrul limbajului adolescentin. Acest argou este definit ca un ansamblu bazat pe apartenenţa la un grup, un limbaj special, uneori utilizând un lexic parazitar, semnificaţii sociale ale vocabularului. Am cules mai multe exemple de argou al tinerilor și am să dau câteva exemple grăitoare, sper: a (nu ) pica la eugenie = a fi circumspect, greu de păcălit; agarici = 1. subst. com.; (fraier); termen peiorativ; 2. persoana care vorbeşte fără să ştie care este subiectul discuţiei; chav = cuvânt ce provine din limba engleză unde denumeşte pe cei care poartă imitaţii, aur fals ş.a.m.d; inox = denumire generică pentru vodca populară consumată de obicei de către persoane din clasa de jos în localuri de categorie inferioară.

C.M. – Ai fost solicitat de nenumărate ori pentru selectarea creaţiilor diverselor antologii apărute. Ai făcut parte din juriul multor concursuri de literatură. În prezent jurizezi un concurs de poezie. Vorbeşte-ne despre el. Care sunt criteriile după care se face selecţia creaţiilor trimise? Ar fi interesant de ştiut cum punctezi poeziile din concurs, pentru că ele vin pe parcurs şi e dificil să fii obiectiv în asemenea momente. Există riscul ca o poezie, care a primit punctaj maxim până la jumătatea perioadei trimiterilor, să fie greşit jurizată, ea fiind în final sub nivelul poeziilor primite după?

M.D.- Cred că subiectivitate există în orice acțiune umană, așa că un concurs este supus unui astfel de demers. Eu mă bucur că mai mulți tineri au răspuns prezent la inițiativa lui Ovidiu Bufnilă de a participa la concursul Strada Mare. Este un concurs ce promite și sunt încredințat că membrii juriului: Ștefan Ciobanu, Marius Surleac, Raluca Neagu și Ovidiu Raul Vasiliu vor avea o viziune destul de obiectivă, dar este și normal că se va impune în jurizare și o viziune proprie, cu afiliații în ceea ce privește definirea termenului de poetic în zilele noastre. Trecând de aceste elemente, este foarte bine că există un astfel de demers și că juriul, compus din tineri inimoși, și-a asumat răspunderea de a evalua și de a nota creațiile celor ce participă.
În ceea ce privește sistemul de notare, vorbesc aici de mine, este important să nu fii entuziasmat de la primele lecturi și să încerci, pe cât posibil, să ai o grilă proprie de evaluare pornind de la tipologia textului liric, adică să evaluezi după criterii prestabilite precum tipologia versului, dacă este în clasic, dacă modern etc. Eu am în grila mea șase criterii după care dau notă și finalul este media, poate și din această cauză am fost mai încet la jurizarea primelor poezii. Așa că așteptăm cititorii acestei reviste să participe la concurs și sper să și câștige.

C.M. ,,Carte cu măşti’’ este noul tău volum pe care l-ai prezentat şi la „Pariu pe Prietenie”. De ce ai ales titlul acesta? Poetul poartă măşti atunci când scrie? Simte nevoia de a se transpune în mai multe ipostaze? Care sunt poeţii tăi de suflet şi de ce?

M.D. Este un volum de suflet, apărut la editura „Grinta” din Cluj-Napoca, în colecţia „Poezia 9” coordonată de Adrian Suciu, căruia îi mulțumesc. Cartea are 97 de pagini, 41 de texte, format personalizat (landscape, 130x190), coperţile şi desenele interioare aparţinând autorului. De asemenea, aşezarea în pagină a textelor cred că este în concordanță cu procesul de „dereglare a simţurilor”. Cred că faţă de primul meu volum, „Stihuri pentru viaţa mare”, acesta reprezintă un progres prin formula poetică neoavangardistă, tematica abordată şi prin imaginarul poetic şi ideatică. Cred că fiecare avem în noi un sine ironic, sarcastic, epatant, revoltat, cinic, dar şi drăgăstos, melancholic. Eu încerc să plimb cititorul dincolo de măşti și sper să reușesc.

C.M. – Pe când un nou volum de versuri?
Mulţumesc pentru că ai acceptat să răspunzi provocării mele. Ave!

M.D. - Cred că noul meu volum o să apară după luna septembrie, deoarece, ca orice profesor,  încerc să îmi perfecționez poemele și de trei luni lucrez la ele. Sunt spre finalul formei pe care vreau să o dau trăirilor mele expuse în versuri. Referitor la editura unde aș vrea să public acest volum, mai este timp să cercetez. Cred că este la fel de important, ca și conținutul, să ai alături de tine o editură bună, cu oameni sufletiști care cred în tine și  în ceea ce ai realizat, din această cauză sunt în căutări febrile și m-am orientat asupra unor edituri, dar să văd condițiile de editare.
Vă mulțumesc pentru acest interviu și aș vrea să urez cititorilor zile de vară frumoase pline de inspirație și vise devenite reale. Vă las cu un scurt poem din viitorul volum. AVE!
- pericol -
este periculos
să uiți locul nașterii
să înăbuși vocea celor morți
ce se răscoală
când te cheamă  în vise//
este periculos
să renunți la hainele
cu care te-ai învățat
de dragul modei//
este periculos
să refuzi îngerii
în fața cărora mama îngenunchea
rugându-se să supraviețuiești
în locul unde ai ales să te naști//
este periculos
să uiți camera rece
unde singurătatea

ți-a fost alinare



Share |