RADIO VOCATIV

joi, 26 decembrie 2013

Trupa Micul Paris - Onu Pavelescu, interviu - Revista Flacăra lui Adrian Păunescu.20-26 decembrie



,,versurile şi muzica sunt printre acele lucruri simple care ne aduc motive de bucurie în fiecare zi, iar când cele două se împletesc, nu putem decât să îmbrăţişăm o dublă bucurie şi să o savurăm din plin".(Onu Pavelescu, fondatorul trupei Micul Paris).



L-am cunoscut pe Onu Pavelescu la una dintre ediţiile Pariului pe Prietenie. Tot timpul în vervă, dinamic, Onu Pavelescu reuşeşte să transmită atât membrilor trupei, cât şi publicului, energia pozitivă, debordantă, emanată de prezenţa sa.
Onu Pavelescu s-a născut în Bucureşti, la data de 17 martie 1964. A studiat 5 ani de violoncel (instrument, teorie muzicală, iar în ultimul an a studiat pianul), la şcoala de muzică Iosif Sava, între anii 1974-1978, perioadă în care a avut mai multe apariţii la Ateneul Român, sala mică, cu orchestra şcolii sau acompaniat de pian. În anul 1978 a început să studieze chitara în particular, inţial cu un profesor, apoi ca autodidact, având deja un bagaj de cunoşinţe muzicale, îndeajuns de mare încât să poată evolua singur.
În perioada de liceu,1978 – 1982, a participat la diverse spectacole, cu trupa liceului sau individual, spectacole organizate în cadrul liceului sau între licee.
În anul 1983 a intrat în trupa Polifonic (trupa Institului de Marină Mircea cel Bătrân), cântând aici  până la terminarea facultăţii. Au fost premiaţi la trei ediţii consecutive ale FACS-ului (Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti), la două ediţii consecutive ale Festivalului Armonii de Primăvară şi la alte concursuri la care au participat alături de trupe cunoscute. Au participat la multe spectacole organizate în Constanta (la Casa de Cultură), în Mangalia (la Casa Armatei), Năvodari, Mamaia, dar şi în Bucureşti, Timişoara, Iaşi.
În perioada 1987 – 2008 a continuat să exerseze chitara, dar a încetat să mai cânte în public.
În anul 2009 şi-a reluat activitatea pe scenă cu grupul Karma. Au cântat împreună timp de un an în cluburi şi ocazional la festivaluri, la radio şi TV. În anul 2009 a fondat trupa de muzica pop-rock Micul Paris cu care cântă şi în prezent. Din acelaşi an predă chitara la o şcoală particulară, la clasele I–VIII. Predă chitara şi în particular, atât copiilor cât şi adolescenţilor.


Drumul spre succes este anevoios în orice domeniu, mai ales în domeniul muzicii unde se resimte acut, pe o piaţă bogată în care orice gen este ofertant.  În urmă cu 4 ani, în Bucureşti, s-a născut o trupă care a preluat denumirea interbelică a capitalei de altă dată, Micul Paris, o trupă ieşită din standardele folk, pop şi rock, cu un sound original, acustic, care a ajuns rapid la inima asculătorilor, pentru că acolo, pe scenă, ei se dăruiesc fără rezerve, sunt sinceri iar publicul este cel mai fidel senzor în domeniul spiritual.
Onu Pavelescu - chitară, voce, violoncel; Luminta Maria - voce; Iuliana Chetrone - percuţie;Ion Calotă - bass acustic; Dorin Munteanu - chitară acustică reprezintă familia trupei Micul Paris.

,,Viaţa muzicală este una îndelungată atunci când reuşeşti să îţi menţii traiectoria cu decenţă, renunţând la compromisuri şi păstrând o imagine curată. Un exemplu valid, pentru tot ce înseamnă consecvenţă în muzică de acest gen, este trupa Micul Paris.’’(Onu Pavelescu)

CM – Când spui compromisuri, la ce te referi?

OP – Orice deviere de la ce ţi-ai propus poate fi un compromis.

CM- De ce Micul Paris?

OP – Asa, ca să nu uităm ca am fost şi noi odata în rândul ţărilor civilizate.

CM -Predai chitară atât copiilor cât şi adolescenţilor. Ce metode foloseşti pentru a-i determina pe elevii tăi să îndrăgească orele în care studiază, pentru că nu este uşor să repeţi încontinuu acorduri complicate, nemaivorbind despre teoria muzicală predată?

OPOrele cu copiii sunt o joaca în care strecor pasiune pentru muzică şi instrument. Este o metodă foarte eficientă, probată de caţiva ani buni. Copiii invaţă cu plăcere şi pot trece astfel peste exerciţiile  plictisitoare, uneori chiar dureroase. Cu adolescenţii este mai simplu, am altă metodă mai directă.

CM - Este complicat să lucrezi cu copiii? Te întreb pentru că am avut experienţă timp de 12 ani cu elevi pe care îi pregăteam la limba română şi nu mi-a fost uşor pentru început. Sunt energici, ştrengari, le place să fie în centrul atenţiei şi gafează la fiecare ieşire în faţă. Trebuie să ai multă răbdare şi mai ales tact. Nu oricine este dispus să se ,,joace’’ cu ei. Eu am reuşit apropiindu-i şi jucându-mă  pe texte. Tu cum procedezi cu năzdrăvanii?

OP Tot aşa, jucându-mă cu ei şi glumind. Să ţinem cont că este vorba de copii care au în mâini chitare, nu creioane. Dacă nu le pot menţine interesul pentru ora de muzică se creează un vacarm în clasă, fiecare dând în chitară, de plictiseală, după bunul său plac.

 CM - Care a fost cea mai simpatică întâmplare cu micuţii?

 OP Oh, în fiecare oră se întâmplă câte ceva haios! .. dar cea mai recentă întâmplare simpatică a fost la Pariul pe prietenie din 20 oct. cand Andrada – una dintre cele mai conştiincioase eleve - mi-a “şoptit” la microfon, pe scena din Mojo, acordurile melodiei. Le uitasem pur şi simplu, de emoţie probabil.

CM - Este important ca artiştii deja consacraţi să promoveze tinerele talente? Care au fost mentorii tăi şi ce amintiri plăcute ai din vremea aceea?

OP Haha, nu cred că intrebarea asta mi se adresează. Eu nu sunt nici artist consacrat şi nicidecum vreun tânăr talent. Dar ca să-mi dau cu părerea, da, consider că este foarte important ca tinerele talente să fie promovate... ceea ce, din păcate, nu prea se întâmplă. Noi am încurajat întotdeauna muzica tânără, atât cât ne-a permis statutul... de altfel chiar şi la concertul aniversar din 7 noiembrie am invitat doi tineri, Denisa Popa şi Ovidiu Achim, să întinerească întregul spectacol cu prezenţa, talentul şi muzica lor.

CM - Îmi mărturiseai în scurtele pauze de la Pariu pe Prietenie că ai întâmpinat destule obstacole, componenţa trupei cunoscând mai multe formule. Este extrem de greu să o iei de la capăt cu fiecare membru nou venit. Care au fost combinaţiile trupei?

OP Da, din nefericire pasiunea sau prietenia nu sunt mereu îndeajuns pentru a susţine o echipă formată din 4-5 membri, fiecare având job-ul şi problemele lui. Nici nu vreau să imi mai amintesc de câte ori am luat-o de la început cu câte unul sau doi membri noi... iar ultima oară cu toti... dar se pare că de data asta ne-am închegat mult mai bine şi mai durabil.
Din trupa Micul Paris au mai făcut parte Adi Sebe, Radu Cartianu, Eugen Butaru, George Petcu, Marius Vintilă, Narcis Dumitrache, Alex Petcu si Radu Popescu.

CM - În perioada 1987 – 2008 ai continuat să exersezi la chitară, dar ai încetat să mai cânţi în public. De ce ai luat această decizie?

OPNu am avut de ales. În 1986 am terminat Insititulul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa (“şcoala de lupi de mare” cum zicea Toma Caragiu) şi am început voiajele pe mările şi oceanele lumii. M-am rupt, pentru o perioadă de câţiva ani, de activităţile normale de la uscat şi m-am rezumat la a cânta seara, pe punte, marinarilor de pe navă. Era frumos totuşi, legănatul şi zgomotul valurilor înlocuind într-un fel aplauzele de care mereu mi-a fost atât de dor în acea perioadă!

CM- În anul 2009 ţi-ai reluat activitatea pe scenă cu grupul Karma. Aţi cântat împreună timp de un an în cluburi şi ocazional la festivaluri, la radio şi TV. Care au fost membri grupului Karma? Ce amintiri frumoase ai cu ei?

OP – Da, abia în 2009 am reuşit să mă reaşez, după tot felul de aventuri pe mare şi, ulterior, pe uscat. Am numai amintiri frumoase cu Karma şi le mulţumesc pentru asta. Adi Sebe şi Tica Lumînare, membri fondatori ai grupului folk-rock Karma, m-au ajutat să revin pe scenă.

CM - Care sunt piesele din repertoriul vostru cu cea mai mare priză la public? Cum vă alegeţi textele, cine sunt autorii lor?

OP Cântăm în noua formulă de numai 8-9 luni. Este poate prematur să îmi dau cu părarea dar se pare totuşi că piesele noastre sunt pe placul  publicului, în special piesa “Un fel de primăvară” pe versuri de Luminiţa Amarie, interpretată cu cor de copii (că tot vorbeam de tinere talente). La cele doua emisiuni radio, de pe 1 şi 2 noiembrie, vom lansa piesa care poartă chiar numele trupei, Micul Paris. Este vorba de emisiunile “Psihologul muzical” cu Andrei Partoş (Radio Romania Actualităţi, 1 nov. ora 24:00) şi “Sala de repetiţii” cu A.G. Billig (Radio3Net. 2 nov. ora 13:00).
La concertul aniversar din 7 noiembrie,  Adi Sebe şi Radu Cartianu din vechea formula a trupei ne vor onora cu prezenţa în calitate de invitaţi şi vom cânta câteva piese foarte cerute atunci. Să vedem, poate că de data asta rochia chiar va cădea (… “şi rochia, uşor, las-o să cadă, obstacol inutil între noi doi”)!!!
Autorii textelor de acum sunt poeta Luminiţa Amarie şi bass-istul nostru Ion Calota. În vechea formula Adi Sebe compunea muzica şi versurile. Este un bun compozitor şi îi simt lipsa.

  CM - Satisfacţia cea mai mare pentru o trupă este să rămână împreună. Este important spiritul de      echipă?

  OP Spiritul de echipă este esenţial, atât pentru o sincronizare bună pe scena cât şi pentru o viaţă lungă şi frumoasă a trupei.

 CM - Trupa a susţinut concerte şi recitaluri în majoritatea cluburilor bucureştene: Mojo, Silver Church, Route66, Iorn City, 100Crossroads, Damage, El Primer Comandante, Fire Club, Frankie Cafee, Joy Pub, Kanto, Lotca, Society Pub, TheBlu'zz, Palatul Ghica, restaurant L'ecrevisse, club Twice şi altele. Este publicul senzorul principal în alegerea pieselor?

  OPSigur că ţinem cont de reacţia publicului dar căutam să ne împunem stilul, să aducem ceva nou. Insăşi formula acustică, cu bass acustic şi violoncel, fără efecte pe chitare şi alte ajutoare electronice, este ceva inedit. Daca adăugăm şi piesele noastre energice şi optimiste, aranjate pe mai multe voci, cred că reuşim să fim pe placul spectatorilor venind cu ceva nou şi nu cântând numai ceea ce ştim dinainte că ar putea fi pe placul tuturor.

CM - Cred că aveţi multe amintiri împreună. Sunteţi ca o familie. Cum vă înţelegeţi la repetiţii? Vă cunoaşteţi limitele, pentru că eu cred, din experienţă, că este foarte important să cunoşti omul din echipă.

OPIncă nu avem multe amintiri, cum spuneam cântăm de puţin timp în actuala formulă. Dar cele pe care le avem, de la repetiţii sau concerte, sunt din cele mai frumoase şi haioase! Repetiţiile sunt un motiv şi o bucurie de a ne revedea, de a aranja piese noi şi de a face haz de greşelile fiecăruia  (gherle în limbaj „de specialitate”) iar concertele, împletite cu emoţiile de rigoare, sunt poate cele mai frumoase amintiri.

CM - Este prietenia un factor important în activitatea voastră?

OP- Evident. Este, de fapt, singurul liant alături de pasiune şi pricepere în ale muzicii.

CM - O altă activitate a trupei este aceea a petrecerilor private unde Micul Paris a asigurat de fiecare dată o atmosferă pe placul sărbătoriţilor şi a invitaţilor. Cum se desfăşoară o asmenea petrecere?

OPDepinde de petrecere şi de... petrecăreţi. În general totul se aseamănă foarte mult cu un conert în care dăm din noi tot ce putem iar publicul participă cu trup şi suflet. Sunt însă şi petreceri la care se cântă în surdină în timp ce sărbătoriţii stau la mese şi discută în şoaptă. La inceput ni s-a parut ciudat, obişnuiţi fiind cu nebunia din cluburi, dar ne-am adaptat repede situaţiei. Cele mai multe petreceri de acest gen au avut loc la restaurantul L'ecrevisse, un restaurant intim cu specific franţuzesc, cu o anumită clientelă, unde cântăm neamplificat. Este şi asta o experientă interesantă.

CM - Micul Paris a avut diverse apariţii la radio şi TV, la diverse emisiuni ale posturilor TVH, TVRM, Radio3Net, având realizatori pe Sorin Lupaşcu şi Maria Gheorghiu respectiv Mădălina Ion. A participat la Padina Fest, la concerte caritabile, la diverse evenimente organizate, în Mall Băneasa sau la inaugurarea Cinema Cafe din Ploieşti. Despre ce fel de evenimente este vorba? Care a fost ultimul concert caritabil susţinut? A avut succes? Au mai participat şi alţi folkişti sau alte trupe?

OPEste mult spus „concert caritabil susţinut” dar am participat intr-adevăr la câteva astfel de concerte, în cluburi mari ca Silver Church sau Route66, alături de artişti şi trupe cunoscute ca Sarmalele reci, Antract, Puiu Creţu's Band,  Mihai Napu şi Radu Pietreanu...

CM - La începutul lui noiembrie Micul Paris împlineşte 4 ani. Vorbeşte-ne despre spectacolul aniversar. Ţi-ai propus să faceţi un turneu prin ţară?

OP – Turmeu în ţară? Sperăm la anul! Acum am pregătit un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, nu o simplă cântare de club. În primul rând îl avem invitat special pe Marius Baţu, din grupul Poesis, cel care ne-a incântat atâţia ani cu binecunoscuta piesă „Cantec soptit” şi alte capodopere ca „2000 de ani” sau „Cea mai frumoasă”. Îi avem ca invitaţi şi pe foştii membri ai trupei Micul Paris, Adi Sebe şi Radu Cartianu cu care vom cânta piese din vechiul repertoriu, foarte cerute atunci. Cum am mai spus, este posibil ca de data asta rochia să cadă  cu adevărat, să vedem de pe cine! Suntem cu toţii curioşi! Vom mai avea şi un cor de copii iar în deschidere ne vor încânta cu muzica şi tinereţea lor Denisa Popa şi Ovidiu Achim. Mai avem şi... multe surprize pe care le vom dezvălui numai pe data de 7 noiembrie, în club Mojo, dupa ora 20:00.
Doresc să mulţumesc partenerilor media care au avut şi au în continuare un rol important în promovarea acestui concert aniversar şi a trupei: Radio3Net, Psihologul muzical, Concerte-azi.ro şi Advertising4U.ro.

CM - Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat interviul pentru Revista Flacăra lui Adrian Păunescu. Un gând bun pentru cititorii acesteia.

OP –  Mulţumesc şi eu, Claudia, mulţumesc Revistei Flacara şi îi rog pe cititori să ducă mai departe, ca şi pana acum, Flacăra marelui poet, participând la evenimentele organizate sub deviza Cenaclului Flacăra şi aplaudându-i pe cei care ne-au luminat viaţa cu muzica lor, pe versurile poetului, incă din negrele vremuri comuniste.

Doi fetuşi într-o inimă




Eram doi fetuşi. ne dezvoltam în acelaşi pântec, ca doi gemeni hrănindu-se într-o singură placentă. sărutul nostru, două tuburi de oxigen conectate la aceeaşi sursă, transmite viaţă sexelor noastre nedespărţie, al tău înăuntrul meu, strâns îmbrăţişat de pereţii calzi şi umezi, o a doua inimă pulsează vinul erect şi viaţa explodează în noi ca sângele într-o aortă tocmai desfundată, intrată în circuit normal, prin care sângele aleargă.

E cald şi bine în pântecul inimii printre lichide încă necunoscute nouă. ne leagănă plăcut. te simt puternic în mine. nu ne-am născut încă, trăim intens nemurirea dintre noi, trăim haosul unei iubiri sortite universului, în oceanul imens, necunoscut.   

Mi-am dezlipit gura de a ta, pentru câteva clipe, şi totul s-a rupt. ne-am născut prematur, ne-am născut ţipând despărţirea, ne-am născut plângând singurătatea, am scâncit înstrăinării, am supt de la sâni diferiţi, am coborât pe pământ acceptându-ne moartea.

De ce a trebuit să muşc din mărul ăla? de ce?

luni, 23 decembrie 2013

... din porţelan



Sunt o păpuşă fără cap. în fiecare seară ţi-l trimit să te joci cu el, în fiecare seară te joci cu el. l-ai scos de acolo pe Baudelaire, ca pe un stol de albatroşi cu pliscurile lovite de pipele marinarilor. albatroşii survolează spaţiul acela gol din tine, unde ar fi trebuit să bată o inimă, ar fi trebuit, dar o inimă din porţelan nu bate niciodată.

Se spune că păpuşile cu cap din porţelan sunt valoroase, mult mai valoroase decât cele normale. păpuşile, da. inimile din porţelan zac, zac o veşnicie pe aceeaşi etajeră cu iubirea din porţelan, şi nimeni nu le bagă în seamă şi plâng pe furiş, să nu le vadă regii pânzelor castelane.

Zenobia...zenobia...zenobia! ecoul coboară cu picioarele goale în mlaştini, capul meu se rostogoleşte obosit pe o pernă de vise închise în burta unui elefant din porţelan ieftin, unde sute de capete aleargă virtual fără corp, fără suflet, fără iubire, fără tine M. tu vrei doar strălucirea, fără alte anexe muiereşti. Nu sunt cruce la căpătâiul tăcerii, încă.

E ultima seară când îţi trimit capul meu transformat în capul Medusei sacrificat de Perseus pentru că privirea ei transforma oamenii în piatră, a mea îi transformă în scrum.


Lasă-mi poeţii şi cărţile lor să trăiască izolaţi pe insula Neura, în mintea mea verde! tu vei rămâne cel mai ieftin porţelan aşezat de senectute pe un mileu îngălbenit, aşteptând ziua când îţi vei amesteca cioburile cu ochii din porţelan ai morţii, acolo, jos, la picioarele mele, făcut scrum. 


duminică, 15 decembrie 2013




Să ne adunăm într-un fulg de nea, prieteni! Să lăsăm întunericul dincolo de poarta florilor dalbe. Am strâns  pentru voi gânduri frumoase, am pus în brăduţ versuri, notele, ca nişte îngeri invizibili alintă creştetul copilului din noi care încă mai crede în lumea frumoasă a basmelor, cu oameni buni. Prieteni, ştiaţi că avem îngerul nostru? Da, el este aici, printre noi, tot timpul. Acum se înalţă spre vârful bradului şi pune steluţa, steluţa prieteniei. Heeei, copii! strigă de sus. Legaţi-vă  şireturile de la bocanci şi haideţi să colindăm lumea iubind!
Vom colinda dăruindu-vă momente literare şi muzicale de excepţie, dacă veţi participa la ultima ediţie din acest an a Pariului pe Prietenie, duminică, 15 decembrie, ora 18:oo, în Mojo Club,  situat pe str. Gabroveni  nr. 14, vizavi de magazinul Cocor. Spiritul sărbătorilor de iarnă va anima atmosfera acestei seri. Colinde, poezie, muzică folk,  ne vor fi dăruite de prietenii noştri scriitori şi folkişti.
Muzică:
Elena Shen
Cantos – Mihai şi Codruţa Lojewski
Flavio Gabriel Amariei

Literatură:
Ştefan Ciobanu – Lansare de carte ,,de-a buşilea prin aer’’
Raluca Neagu – poezie
Cristian Ţîrlea – poezie

Intrarea Libera!


marți, 3 decembrie 2013

La Biblioteca Metropolitană lansare Antologia Lira 21

Antologia Lira21 din acest an

Fac parte din antologia de poezie şi proză Lira21 din acest an. Lansarea va fi la Bucureşti, Biblioteca Metropolitană, sâmbătă 7 decembrie, orele 9.30.

vineri, 29 noiembrie 2013

CĂMAŞA DE NOAPTE - VIOREL GONGU

  1. ,,Cămaşa de noapte’’ este un puzzle care asamblat, formează omul şi viaţa cu neajunsurile şi bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp al sufletului.
Punctul de pornire - naraţiunea ,,Cămaşa de noapte’’- are un fundament filosofic puternic ancorat în realitate care jonglează cu ideea că oamenii ieşiţi din standardul normalităţii, nu sunt în toate minţile.
Irealul întâlnit în proza scurtă a lui Viorel Gongu reprezintă  o categorie estetică în care fapte neobişnuite, inexplicabile, intervin şi perturbă realitatea cotidiană, precum în lectura ,,Lumea lui Lem’’, (Lem Stanislaw, scriitor polonez SF).
 O altă temă care se evidenţiază în naraţiunile lui Viorel Gongu este tema copilăriei, bine conturată prin prezentarea faptelor, a locurilor şi personajelor închise în folderul emoţional al memoriei afective. 
Viorel Gongu, un mare iubitor de animale, reuşeşte să impresioneze prin texte inspirate din realitate, precum ,,Bilete pentru Monte Carlo’’ – în care stăpânul descrie detaliat aroganţa celor care şi-au ales o meserie, cea de medic veterinar, doar pentru bani, pentru a-şi petrece vacanţele în locuri costisitoare, vacanţe făcute pe spinarea suferinţei animalelor.  Este remarcabil  cum stăpânii fac sacrificii să diminueze,  fără să aştepte nicio răsplată din partea cuiva.
Precum Van Gogh în romanul ,,Bucuria vieţii’’, de Irving Stone care descoperă viaţa mizeră a minerilor, cu plămânii ciuruiţi,  sutele de copii, sub 14 ani, care trudesc câte 12 ore zilnic în iadul  minelor, expuşi celor mai tragice accidente , pentru 2 franci pe zi, Virgil Gongu descoperă şi el lumea întunericului autohton unde cei oropsiti, pentru a practica această meserie, ca un blestem, sunt nevoiţi să împartă cu şobolanii aerul şi spaţiul galeriilor întunecate, reci, gata oricând să  se prăbuşească peste ei, galerii  cu miros de mucegai şi umede, unde minerii  sunt urmăriţi, de la intrarea în şut şi până la ieşire, de  coasa morţii. Citind ,,Cămaşa de noapte’’, volum cu povestioare inspirate din viaţa reală, veţi rezona cu  întâmplările expuse  de Viorel Gongu.

CRONICILE UNUI SCANDALAGIU ALTFEL

  1. ,,Cronicile unui scandalagiu altfel’’- Câţi dintre noi nu se  lovesc  zilnic de neajunsuri? Câţi dintre noi nu suportă tratamentul  inuman,  prescris pe reţete stresante,   de doctorii societăţii care ne conduc? ... ne conduc spre cel din urmă drum.  Toţi avem aceleaşi nemulţumiri, dar niciunul nu are curajul să spună lucrurilor pe nume, atunci când trebuie, sau să-şi manifeste nemulţumirea vizibil. Ne merităm soarta. Nicio naţiune nu s-a schimbat în bine  vorbind  pe la colţuri, aşa cum o face ţăţica... Ţăţica Românica.  Mai sunt şi excepţii, puţine, ce-i drept. Am cunoscut un ,,scandalagiu altfel ’’ care ştie să rotunjească  cu măiestrie cuvântul , astfel încât ironia să usture politichia, chiar dacă usturimea se manifestă oleacă pe la colţul coatelor, pentru că este ştiut faptul că dumnealor, conducătorii, au un scut de neputut, un miserupism debordant, împotriva cărora orice lovitură este barată. Aşadar, scandalagiul  adună în cartea sa cronici prin care radiografiază cu exactitate  defectele societăţii în care trăim, ridiculizând penibilul întâlnit la fiecare pas, începând  cu bruştuluitul  fără motiv al copilului,  şocul avut într-o bancă, aflând că moneda naţională nu mai este leul ci ronul,  admiraţia pentru Gâscanul, fotbalistul care a jucat în echipa naţională fără pretenţia de a fi vedetă, cu demnitatea unui adevărat om de valoare care ,,ne-a dat o lecţie de bun simţ şi modestie’’, până la politicienii care au  lăsat să se producă confuzia dintre rom şi român, România devenind peste noapte ţara romilor, numiţi de alte naţiuni  gitanes, gipsy etc.  Despre discriminări şi alte scandalagisme altfel veţi  alfa doar intrând în posesia  volumului ,,Cronicile unui scandalagiu altfel’’, autor Ioan Marian.
LECTURĂ PLĂCUTĂ!

NOAPTEA LUTIERILOR - autor Viorel Gongu

  1. ,,Noaptea lutierilor ’’  - un volum de versuri ca un potpuriu venit pe undele  unui suflet aparent singuratic, boem,  o muzică intensă  care trece de la doina plaiurilor mioritice,  scrisă într-un registru modern, până la citadinul alterat pe care-l respirăm zilnic, sufocaţi fiind de legile nescrise ale supravieţuitorului în lupta cu viaţa.  O concesie venită din spiritul unui om care iubeşte viaţa în forma ei nativă, aşa cum a fost creată de divinitate  – natură, vieţuitoare – dar şi sub forma unică a sufletului  peren de poet – iubire, revoltă, anxietate, bucurie. ,,Noaptea lutierilor’’ merită atenţia cititorului pentru că lecturând poeziile lui Viorel Gongu, vom urca încă o treaptă spre spiritul  efervescent, înălţător,  la care toţi râvnim.
 
LECTURĂ PLĂCUTĂ!
Share |