Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, gazda mutor evenimente literare, graţie mărinimiei domnului Ion Buciuman, pastor, fondatorul şi creatorul cenaclalului Fractali, om de cultură, eseist, scriitor, relizator al unor emisiuni TV(cu şi despre poezie şi autorii acestora.).
Sâmbătă, 23 iunie
2012, după ce am ieşit de la Biblioteca Metropolitană, unde a avut loc
lansarea Antologiei Cenaclului Lira 21, după ce am servit masa în
oraş cu doi prieteni poeţi şi am dat o raită la anticariat, de unde mi-am
procurat doua volume de poezii Nichita Stănescu, un volum de versuri de Minulescu şi o carte de critică literară
al cărei autor este Nicolae Manolescu, după
ce am înfruntat infernul canicular al betoanelor Bucureştene, unde ,,soarele
s-a topit şi a curs pe pământ’’, cum bine spunea Nicolae Labiş, am pornit spre Balta Albă pentru a ne atinge
cea de-a doua ţintă – Cenaclul Fractali. Însoţită de micuţa mea prietenă Raluca
Neagu, am ajuns la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, un lăcaş sfânt care
găzduieşte deseori lansări de carte şi şedinţele Cenaclului Fractali. Iată cum, încă o dată, s-a dovedit
că poezia nu are graniţe, pătrunde oriunde,
ştiut fiind faptul că şi ea este tot o creaţie a Domnului, întru
delectarea sufletelor prin cuvântul frumos.
Ajunsă în sala
imensă, unde au loc întâlnirile
religioase adventiste, am fost întâpinate de jovialul pastor Ion Buciuman, om
de cultură, eseist, scriitor, realizator de emisiuni TV (cu şi despre poezie).
Deşi aici se
citesc versuri şi se lucrează foarte
atent la structura compoziţională a textelor propuse, de data aceasta, tema
şedinţei a fost Eminescu şi filosofia existenţială, viaţa, moartea şi iubirea
în lirica poetului. Fiecare membru al
cenaclului a participat aducând în discuţie una dintre poeziile creatorului de
frumos. Au fost lecturate pasaje din
mari critici literari care au scris
despre opera lui Eminovici.
,,Eminescu nu
este exclusiv un poet liric...nu face nici o distincţie de principiu între
poemul epic sau alegoric şi poemul pur
liric. O înţelegere ,,cuprinzătoare’’ a
poeziei este la fel de evidentă la el, ca şi la poeţii baroci. Toate marile poeme din
tinereţe(începând cu Memento mori) ca
şi câteva din capodoperele maturităţii (Luceafărul,
Scrisorile), sînt descriptive, epice satirice, alegorice – indiferent de
magma vizionară pe care imaginaţia îşi clădeşte castelele – adică, în esenţă,
clasice. ..poeziile gnomice sau de ,,idei’’, ţin de o reflexivitate discursivă,
pe care modernii o vor ocoli...’’. (Nicolae Manolescu)
Domnul Ion Buciuman se înscrie la cuvânt ca un elev silitor ce este. Minunat, un om deosebit de sensibil.