RADIO VOCATIV

vineri, 27 iulie 2012

Pâş, pâş, în Bucureşti pe furiş! Lansare de carte la Biblioteca B. P. Haşdeu - ,,Zâmbete…ALTFEL’’- autor Marian Ioan



Miercuri, 25 iulie 2012, la Biblioteca Matropolitană Bucureşti, filiala Bogdan Petriceicu Haşdeu, a avut loc lansarea cărţii ,,Zâmbete... ALTFEL’’, autor Marian Ioan.
Scriitorul  mi-a fost recomandat de prietenul Vasile Dumitru, un consumator înrăit de literatură care serveşte zilnic pagini de poezie sau proză, urmand sa scrie despre ele pe propriul blog.
Să revenim. Spuneam că mi-am luat inima-n dinţi, pentru că în piept nu mai avea loc din cauza caniculei şi am pornit grăbită spre locul cu pricina, unde avea loc lansarea. ,,Căldură mare mon cher, caldură mare!’’, cum bine spunea conu’ Iancu. Am luat un taxi,  pentru a ajunge la timp. Ei aş, ţi-ai găsit! Omul de la volan era atât de concentrat în dialogul cu ,,naşu’,, încât m-a plimbat prin Bucureşti cam 30 de minute. Fierbeam în suc propriu… dar cum aflam  eu altminteri preţurile unei nunţi? Nu ştiam de ce nu dorm liniştită noaptea. Am aflat preţul la florile de pus în piept nuntaşilor, preţul buchetului de mireasă, auzi lume, 120 de lei, am aflat taxa ,,pahonţului de popă, care l-a întrebat pe naş dacă ştie cine a fost Eminescu, adică nenea de pe bancnota de 200 de lei’’ şi lista ar putea continua. Am ajuns la adresă. Profit de faptul că dialogul dintre naş şi fin  încă nu se terminase, scot un Grigorescu, îl arunc pe banchetă şi-i spun cu tupeu şoferului: pe Enescu îl iei de la naşu’ că m-ai plimbat tot Bucureştiul şi am întârziat. Ave Gogule! Am trântit uşa şi am intrat în primul bloc, strecurându-mă pe lângă un locatar care tocmai se retrăgea spre casă. Priveam la Gogu amuzată cum dădea mărunţel din buze, căutând o intrare. A renunţat neaşteptat de uşor, pornind în  trombă. Eram pregătită să mă joc puţin cu el. N-a fost să fie.  Trebuia să mă mulţumesc doar cu ideea că i-am stricat ziua.
Am ajuns la Biblioteca B.P. Haşdeu. Acolo - multă lume- atmosferă plăcută, relaxantă, toţi participanţii aveau zâmbetul pe buze.
A luat cuvântul domnul Ananie Gagniuc care a prezentat lucrarea, cum a făcut şi în prefaţa acesteia.  ,,…l-am îndemnat să scoată această carte … pentru că are un alt stil de a scrie umor. E …altfel! …E sincer până la cruzime… În scrierile sale,  Ioan Marian îşi pune cenuşă în cap, după ce ne dă foc… uneori e ironic, până la cruzime, alteori e răutăcios, dar pe bună dreptate…’’.   
Poetul Liviu Zanfirescu a cuvîntat pe acelaşi ton prietenesc şi haios, vorbind despre omul şi scriitorul Marian Ioan.
Alte voci, cunoscătoare a scrierilor aceluiaş autor, au persuadat publicul vorbind despre ironia, sarcasmul şi francheţea regăsite în operelor acestuia. Un personaj care spune lucrurilor pe nume, aşa cum îi stă bine românului cu o coloană vertebrală dreaptă.
Ultimul cuvânt l-a avut autorul care a adus în discuţie relaţia dumnealui cu cititorii. Spunea că are obiceiul să li se adreseze cu ,,fata moşului’’, apelativ care s-a potrivit tuturor, cu mici excepţii: unul dintre admiratorii săi  fiind un tânăr de 17 ani iar cel de-al doilea, o doamnă mai în vârstă decât dânsul care s-a simţit flatată de sintagma ,,fata moşului’’. A vorbit despre rolul site-urilor unde a găsit oameni minunaţi, mulţi dintre ei aflându-se în acel moment la eveniment, a mulţumit doamnei Lăcrămioara, care a făcut posibilă organizarea acelei lansări, punându-i la dispoziţie spaţiul Bibliotecii B.P. Haşdeu, domnului Ananie Gagniuc, omul care a insistat să publice cartea, fiind încântat de textele citite  pe blogul scriitorului, a mulţumit tuturor participanţilor la eveniment, invitându-i să servească, la final, un quelque chose,  apoi a încheiat cu lecturarea unui fragment din cartea proaspăt lansată- ,,Zâmbete…ALTFEL’’.
 Nu am să citez acel fragment, pentru că îl găsiţi pe site-ul dumnealui, ci am să vă delectez cu  un altul, din cartea proaspăt ieşită de sub tipare,  care m-a amuzat, chiar dacă în final zâmbetul meu s-a trasformat în rictus, căci am realizat cu regret că,  în spatele umorului, se ascunde realitatea urâtă a unei naţii cu multe, foarte multe lipsuri. Fragmentul ales nu este aleatoriu, dimpotrivă, el  întăreşte ideea, crezul  că în România au rămas doar hoţii şi fraierii care aşteaptă minuni, fără să facă nimic pentru o viaţă decentă, cei care speră, deşi, pentru mine, speranţa e motivul neplauzibil al oamenilor slabi care nu sunt capabili să ia taurul de coarne. Fragmentul ales face parte din lectura ,,PARCĂ AR MAI FI, TOTUŞI, CINEVA  P-ACILEA!’’, o lectură care ironizează, precum scrierile caralegiene, aspecte ale societăţii contemporane legate de anumite tipuri umane, clase sociale, care evidenţiază contrastul dintre aparenţă şi esenţă,  dintre pretenţii şi realitate. Aşadar… au rămas ,,p-acilea’’: zugravul, baba urbană (,,Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot.  Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul… Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e facut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze… La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri când nu citesc literatură de stânga. Babele noastre doar votează,mănîncă mult, bîrfesc pe toată lumea şi circulă gratis cu RATB.’’), şoferul manelist, inginerul, bogatul cu Mercedes care ,,suferă că nu are Bugatti’’, băiatul de club, politicianul tânăr ,,…şmecherul care se crede mai tare decât băiatul de cartier, decât bogatul şi şoferul manelist la un loc… este cel care o pupă -n bot pe baba urbană în campania electorală, îl cheamă la miting pe şoferul manelist…’’. Încheierea ,,poveştii’’ primite pe net concluzionează amar: ,,Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.’’
Cu regret trebuie să recunosc că mare dreptate a avut  acela care spunea că  ,,România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită’’. 
















Felicitări autorului!
happy end

Share |