RADIO VOCATIV

marți, 14 august 2012

Poetulstrăzii/ Marius ŞtefanAldea (prezentare de carte, recenzie)




,,Stăm prost cu banii cu sănătatea
Stăm prost cu somnul şi cu visele
stăm prost cu nervii şi cu femeile
stăm prost cu gloanţele şi cu prietenii...
poezia mea- poezia ta
devine o junglă
de plăcere...''(Mail cătrePoetulstrăzii)

Câţi dintre cititori sunt pregătiţi să accepte realitatea străzii transpusă în poezie, realitate percepută de tânăra generaţie, eliberată de prejudecăţi, o generaţie care încearcă să ne servească adevărul în starea pură, folosind cel mai la îndemână mijloc persuasiv – limbajul colocvial? Lirismul îmbracă forme noi, surprinzând receptorul prin ingeniozitate, imaginaţie, dinamism, cuvânt liber, spontaneitate, ironie. A nu accepta poezia tânără, înseamnă a-ţi renega copiii, a le încătuşa gândurile, a-i priva de libertatea cuvântului.
,,Poetul străzii'', un volum de versuri cu o abordare inedită, aparţine tânărului scriitor  Marius ŞtefanAldea, unul dintre iniţiatorii revistei pentru literatura tânără ,,SubCultura - Kalaşnikov de idei'', al cărui redactor şef este. Tonul liric percutează convingător, sub forma unor mailuri trimise diverselor personalităţi sau omului de rând, din anturajulsău, omul străzii, care poate fi însuşi lectorul.
Fiecare destinatar - căruia poetul îi trimite mail -  şi expeditor, de la care primeşte corespondenţa virtuală, se remarcă prin trăsături definitorii inspirate de vicii, opere literare, viaţă, tipologie umană. Discursul liric este frust, prietenesc, ironic, spontan, degajat.
Volumul cuprinde trei părţi : inbox, sent, trash, cuvinte ce fac parte din limbajul tehnicii moderne, adaptat liricului, cu semnificaţii şi simboluri permisibile.
Marius  Ştefan Aldea îşidefineşte propria creaţie printr-un discurs sincer. Astfel descoperim în ,,Mail de la prietenul Nichita'' tema singurătăţii, receptată de tristeţe, un discurs confesiv, ca de la amic la amic : ,,Bătrâne, de la o vreme tristeţea mă ţine în bas/... Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine, /derbedeule/... ia spune-mi, cum e cu fata aia?... trage-o de sfârcuri cât încă se mai gândeşte la tine'' şi încheie pe acelaşi ton ironic, relaxat, sub care se ascunde mascată tristeţea- ,,Dar de toate astea mă doare în cenuşă, ca să zicem aşa.''
Am fost plăcut impresionată de versul clasic întâlnit în poezia lui, folosit din ce în ce mai rar în zilele noastre, mai cu seamă în creaţiile poeţilor nonconformişti. În Mail de la prietenul Bacovia se regăsesc elemente ale poeziei simboliste, adaptate cu uşurinţă noului stil- limbaj lejer, ironic libertin  - care smulge un zâmbet cititorului, prin tonul amical, uşor golănesc : ,,vin fiert cu gutuie/ şi un gât de femeie vioară/ şi-o acreală dulce- amară/ de toamnă/ târzie...''.
O abordare ludică întâlnim în ,,Mail de la  Andre Breton, cel cu bretonul beton'', unde Marius Ştefan Aldea foloseşte elemente suprarealiste, emblematice în opera părinteluisău ,,moartea e o curvă/ cu costum la dungă/ ce râde priveşte/ iar breton e peşte.''
Poetul tratează iubirea când pasional - ,,Hai să facem patul scânduri/ să facă infarct tăietorii de lemne/ să urle răşina în paişpe păduri/ iar sânii să-ţi râdă ca felinele-n bezne'', când melancolic- ,,bineînţeles că s-a gândit toată ziua/ la mâna de pe sânul ei/ (la mâna cea cunoscătoare de geometrii)... ea se uita/ tot timpul după mine, când plecam, cu ochi umezi şi bovini'', când jucăuş- ,,... ne tăvăleam într-o  cameră de cămin/ peste cărţi uitate pe sub cearceaf/ în timp ce miocardul meu se lua la trântă/ cu miocardul tău în Cişmigiu;/ bineînţeles, toanto, că în anotimpul ăla/ i-am şifonat pe nichita stănescu şi pe clasicii/ francezi''.
Anumite poeme sunt învăluite în mister, creând imagini sensibile ce depăşesc graniţa obişnuitului ,,despic cerul cu o pasăre/ şi îmi curge amurg pe mâini/ niciodată nu am trăit atâta Roşu... stelele îşi beau ultima ceaşcă/ de cafea neagră... tocmai atunci răsărea din tine viaţa/ tocmai atunci/ îmi curgea dimineaţă/ pe mâini/ şi mă învăluia ceaţa'', neobişnuitul aflându-se în spatele temei acestor versuri (cezariana).
Poemul pivot, cel mai reuşit al volumului este ,,Mail către prietenii mei, cei pe cale de dispariţie'' în care tânărul poet subjugă persiflator prezenţa morţii, tratând-o atipic - ,,să dea dracu să plângeţi la înmormântarea/ mea,/ derbedei sentimentali...voi să nu vă ascundeţi beliţii dinţi/ orbiţi-o pe moarte/ cu zâmbetul vostrusănătos/ râdeţicând m-acoperiţi cu pământ/ voi şti că m-aţiiubit;/... nu lăsaţi niciun popă să se atingă de mine/ şi să-mi cânte verzi şi uscate, citiţi nişte poezii/ aprindeţi câte o ţigară/ radeţi câteva sticle de vin...''.
Marius Ştefan Aldea, poetul străzii, reuşeşte printr-un stil descriptiv degajat, natural, specific generaţiei tinere, să trateze temele poemelor sale- viaţa şi moartea, iubirea şi ura, versul şi poeţii- cu francheţe discursivă inedită, reuşind astfel să-şi apropie cititorul, tratându-l ca pe un bun prieten, căruia i se destăinuie sadacat, la un pahar de vorbă.
Recomand cu plăcere lecturarea poemelor străzii, lăsând ultimul cuvânt autorului, care se adresează generaţiei sale. El reneagă poezia modernă, involutivă, critică cu sarcasm drumul arid al liricii către proză, concluzionează cu modestie că este un ,,simplu cititor''.
,,Fraţilor, n-aţi fost nici primii şi nici ultimii,/ ce faceţi voi în poeziile voastre/ au făcut-o alţii în prozalor/ cu un secol în urmă;.../ nu vă supăraţi pe mine,/ sunt doar un simplu cititor,/ deloc pudibond, un derbedeu manierat,/ un vagabond analfabet, stilat/ al vostru, nicuşor/ băiat de curte, crescut în Obor''.






Share |