De patru ani am
decis să scot din viața mea televizorul. Plăcerea crainicilor de a informa
telespectatorii despre omorurile, jafurile și tot ce se întâmplă urât în viața
românilor, a devenit emblematică. Mimica fețelor este a unor roboți frumoși care au aceeași
reacție, adică niciuna, atunci când
anunță nașterea unui pui de leu alb, starea vremii sau oripilanta crimă comisă de un bărbat care
și-a ucis mama cu 20 de lovituri de cuțit. Despre cultură nici pomeneală. Au
considerat probabil că este neinteresantă pentru masa majoritară de indivizi
ignoranți pe care doar șocul, maneaua și
scandalurile vedetelor îi țin aproape de
sticlă. Hrana spirituală este doar a ciudaților, a nebunilor care scriu, cred
ei.
În prima zi a
anului am aflat cu regret despre dispariția
poetului Traian T. Coșovei. Am așteptat în fața televizorului ca acei roboței
să anunțe trecerea în neființă a unei mari valori lirice românești, o pierdere
incontestabilă pentru literatura contemporană. Febra revelionului organizat de edilii Bucureștiului
a împânzit cu agresivitate micile ecrane
a primei zi din an. Nimic despre câștigătorul
Premiului Uniunii Scriitorilor, al Premiului
,,Nichita Stănescu” (2000), nimic despre câștigătorul Premiului Asociației
Scriitorilor din București,și al Academiei Române, despre cel care a fost
membru activ al ,,Cenaclului de Luni” condus de Nicolae Manolescu. Românii ar
fi trebuit să știe măcar în asemenea moment valoarea poetului Traian T. Coșovei
care împreună cu Florin Iaru, Ion Stratan și Mircea Cărtărescu, creează primul
nucleu elitist al Generației ‘80 (Generația în blugi). Câți dintre cei care stau cu ochii pironiți pe ecran,
seară de seară, știu despre volumul de versuri ,,Aer cu diamante” carte în care
apar toți cei patru poeți optzeciști? Câți dintre ignoranții avizi după
senzații tari știu că TraianTe, cum îi spuneau prietenii. a inițiat o serie de
acțiuni culturale încurajându-i pe mai
tinerii săi colegi, vorbind despre cărțile acestora la lansări(Eduard Zalle,
Leonard Ancuța, Catia Maxim, Camellia Iuliana Radu etc.). În anul 1990,
redactează împreună cu Dan Goanță revista ,,Vești proaste”, din
care apar 6 numere, iar mai târziu, împreună cu prozatorul Mircea
Nedelciu, editează ziarul ,,Punga d'un kil - organ de stat la coadă”.
Acesta era tipărit pe pungi de hârtie destinată ambalării produselor
alimentare, sub deviza: ,,Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza”. Noi,
cei care iubim cuvântul liră nu putem ignora valoarea, spontaneitatea,
nonconformismul celui pe care Dumnezeu a decis să-l ia prea devreme din lumea
magiciei cuvintelor.
rămas-au poteci de vorbe în urma lui/un
suflet între coperte trăind veşnicia,/ca florile de câmp adunând în ierbar
soarele şi vântul. /s-a strecurat ca fulgul de păpădie în prima zi din an./ e
liber, între cer şi pământ îşi caută pacea sufletului/.aprind un strop de
lumină pentru cel ,,Uitat de toţi, în mansarda unui surâs'' unde şi-a
învăţat,,povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.'' Dumnezeu să-l
ierte!
,,A murit astăzi omul Traian T Coșovei.
Poetul Traian T Coșovei e nemuritor.”, scria
cu durere în suflet poetul Adrian Suciu.
Bătrâneţile unui băiat cuminte
Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit de rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.
Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.
Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...
Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.
Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.
Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.
Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit de rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.
Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.
Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...
Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.
Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.
Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.