RADIO VOCATIV

joi, 25 iulie 2013

joint, raţiune şi putere (1)

 Rătăcesc asemenea nălucilor din miturile străvechi, căutându-şi liniştea sufletului. Fac asta seară de seară, de când el m-a abandonat în arena leilor, lăsându-i să mă sfâşie, umilindu-mă chiar sub privirea lui tăioasă.

Deschid haina, vreau să simt frigul tăidu-mi trupul gol, de fapt vreau să simt durerea, o durere mai puternică decât cea de atunci, poate aşa reuşesc să uit săgeţile din ochii lor hulpavi de vulturi, pândind prada în agonie, aşteptând să moară pentru a se înfrupta din ea.

Dacă am putea să dispărem, când viaţa ne apasă umerii ca o stâncă, n-am mai trăi durerea. Un câine stă zgribulit în faţa unui bloc, mă aude, ciuleşte urechile, se uită plictisit la mine apoi îşi reia poziţia de covrig. Aş vrea să mă pot face şi eu covrig şi să dorm nepăsătoare în faţa unui bloc.

Mă retrag spre casă. Trântesc uşa în urma mea, îmi caut bâjbâind liniştea, e în sertarul servantei mici, acolo unde ţin iarba. Răsucesc un joint şi trag cu lăcomie. Primul fum mă ameţeşte, mă relaxează, mă eliberează...Simt mai puţin durerea, din ce în ce mai puţin.

E mai , soare, copaci înfloriţi, păsări guvernând crengile şi văzduhul. Plutesc deasupra oraşelor europene şi poposesc în marile magazine de lux, acolo unde mi –am petrecut întreaga viaţă. Am fost angajata unei firme italieneşti renumite, de confecţii pentru femei şi bărbaţi. Făceam sondaje de opinie şi spionaj comercial. Îmi place competiţia, îmi place să tai în carne vie şi să câştig cu orice preţ. Rolul meu era de a mă infiltra printre angajaţii sau clienţii magazinelor rivale şi de a raporta produsele viabile, preţuri, furnizori, reţele de transport, modalitatea achiziţionării produselor comerciale, sponsori, publicitate, tot ce ţine de întreaga activitate comercială şi în plus sabotarea concurenţei.

În opt ani am reuşit să mă specializez în domeniu, să învăţ cinci limbi străine, să simt pulsul pieţei, am reuşit să am un cont dolofan în bancă. Am devenit pion principal la nivel administrativ, dobândind statutul de şef al departamentului RCS- Relaţii Comerciale Secrete- un departament puternic, cu angajaţi bine pregătiţi. Formam o echipă invincibilă. Pas cu pas am cucerit aproape întreaga piaţă economică, lanţul de magazine se mărea lună de lună, în toate ţările, profitul creştea, aveam tot ce-mi doream, numai viaţă paticulară nu. Îmi plăceau relaţiile fulger, cu trăiri intense, meseria nu-mi permitea altceva. Bărbaţii se foiau în jurul meu ca motanii în jurul cănii cu smântână. Aproape toţi plecau lingându-se pe bot, pentru că îmi alegeam doar unul dintre ei, petreceam noaptea împreună şi dispăream a doua zi, lăsând amintire, pe pat, sutienul meu roşu, de fiecare dată un alt sutien roşu, de fiecare dată alt bărbat, fără momente penibile lacrimogene.

Mă amuza aventura asta. Niciodată nu repetam experienţa cu acelaşi individ. Bărbaţii, nişte băieţi mari, în dorinţa lor de a se afla între coapsele femeii dorite, deveneau vulnerabili şi atunci harşt, îi executam, obţinând astfel informaţiile necesare. Eram sigură pe mine până când l-am cunoscut, la o recepţie pretenţioasă, organizată cu ocazia deschiderii unui nou magazin, în Franţa. Era reprezentantul revistei de modă, patronată de acelaşi concern de magazine, era singurul dintre cei prezenţi, care nu-mi dădea importanţă, preferând animatoarele de acolo. Ignoranţa lui mă revolta, mă incita. Era un tip înalt, avea ochii negri şi mari, ten măsliniu, proaspăt ras, părul lung strâns într-o coadă la spate; purta pantalon negru, cămaşă de aceeaşi culoare; avea aerul unui om de afaceri, arogant, sigur pe el, distant, rece, zâmbea din complezenţă. În cele din urmă am renunţat, chiar dacă în seara aceea îl alesesem pentru o noapte de refulare pasageră. Am acceptat invitaţia altui individ. Spre surprinderea mea, la ieşire mă aştepta el.

- Domnule, vă mulţumesc pentru că aţi condus-o până aici! Draga mea, taxiul ne aşteaptă, spuse întinzându-mi braţul şi zâmbi, descoperind o dantură perfectă.

Am ajuns la hotel. S-a aşezat în fotoliu, mă privea în tăcere. Pentru prima dată m-am simţit stingherită, ca o elevă care nu şi-a învăţat lecţia stând în faţa profesorului. Era o atmosferă încărcată, am simţit nevoia să deschid geamul apoi am ocupat celălalt fotoliu. Continua să mă privească în tăcere fără ca faţa lui să trădeze vreun gând, era nemişcată asemenea unei statui, o statuie frumoasă.
- Aş bea ceva, comandă-mi te rog un Martini cu gheaţă, am spus, încercând să rup monotonia, tăcerea apăsătoare dintre noi.
- Ok! Până atunci dezbracă-te încet, cât mai încet.

Am zâmbit. S-a ridicat, a stins lumina şi-a reluat locul şi a comandat un Martini şi un Whisky.
- De ce ai stins lumina?
- Pentru că vreausă te văd în lumina lunii.
- Mă rog, am spus iritată, descheind fermoarul rochiei şi lăsând-o să-mi alunece peste şolduri. Am ridicat-o şi am azvârlit-o cu dispreţ in direcţia lui. Poftim, acum ce urmează?
- Continuă!
- Sunt obişnuită să fiu dezbrăcată de bărbaţi, am ripostat.
- Da, pe vremea când erai tânără, acum nu mai esti.

Am simţit că explodez. Nu ştiu când am ajuns lângă el, am prins rochia şi m-am îndreptat furioasă spre uşă. L-am auzit râzând. Nimeni nu-şi bătuse joc de mine până atunci. Mi-a tăiat calea.
- Ai reacţionat exact aşa cum mă aşteptam. Eşti nărăvaşă, spuse smulgându-mi rochia din mână, apoi m-a lipit de el sărutându-mă diavoleşte.

Eram răvăşită, răscolită de fiecare atingere a lui. Se transformase brusc într-un uragan, mă transformasem brusc într-un vulcan. Nu s-a oprit nici când angajatul hotelului ne-a adus comanda. I-a deschis uşa şi a continuat să mă devoreze. Eram surprinsă, excitată, plină de dorinţă, răspundeam cu aceeaşi pasiune chemărilor lui. Nu ştiu când am ajuns în pat, goi, nu ştiu când mi-am pierdut capul, poate atunci când mi-a plimbat gheţa pe trup, nu ştiu când am ajuns să-mi doresc să-l simt explodând în mine, ştiu doar că telefonul lui a sunat, având impactul unui duş rece. Aşteptam nerăbdătoare să incheie conversaţia şi să sfârşească ce a început.
- Am înţeles. Să aduci rucsacul... În cinci minute sunt jos.
- E atât de urgent? Am întrebat dezamăgită, fierbând, privindu-l cum îşi trage cu viteză pantalonii.
- Dap. Sorry! Poate altă dată, spuse grăbit.
- Altă dată nu va mai exista am spus sigură pe mine.

Mi-a prins faţa în mână, m-a privit fix. Ochii aceia negri îmi răscoleau mintea şi stomacul.
- Cum te cheamă? întreb în cele din urmă, încercând să rup impactul puternic pe care-l avea asupra mea.
- Mihnea. Spui că nu va mai exista? Eu n-am să accept niciodată doar o noapte de sex şi un sutien roşu ca amintire, Elia, draga mea...

Mă sărută şi dispăru, aşa cum apăruse, ca un vis.
De unde îmi ştia numele, de unde îmi cunoştea obiceiul, de unde... apăruse acest individ? mă întrebam privind pe geam un tip îmbrăcat în negru, aruncându-se în şaua unei motociclete care dispăru ca o săgeata din faţa hotelului.
Share |