RADIO VOCATIV

vineri, 5 septembrie 2014

PRAGUL - DOINA ROMAN - EDITURA TRACUS ARTE

Doina Roman debutează cu romanul fantastic ,,Pragul’’, publicat la Editura Tracus Arte. Lansarea a avut loc în cadrul Salonului Internaţional de carte Bookfest, Bucureşti, 2014.
,,…îţi iroseşti sentimentele …şi ştii că ele sunt limitate. Dacă le consumi când nu trebuie şi pe cine nu trebuie, mai târziu te trezeşti sărac în faţa vieţii.’’(Pragul)
,,Pragul’’, o poveste fantastică pentru toate vârstele are darul de a fascina, dând frâu liber imaginaţiei, exact ca în copilărie, când ascultam sau citeam basmele cu sufletul la gură, aşteptând finalul în care binele învinge răul. Aşa pare la o primă citire, dar în profunzimea lui, romanul are rolul gnomic de a trage un semnal de alarmă, atenţionând că suntem la un pas de a ne autodistruge - ,,Lumea, clanurile stăteau să piară în sărăcie şi complet dezumanizate, fără sentimente, nişte sclavi, roboţi doar cu dorinţa de a munci pentru Ligă şi oreade…’’.
Personajele din romanul ,,Pragul’’ îşi pierd cu bună ştiinţă sentimentele bune, acestea fiind monedă de schimb pentru diverse favoruri, cedându-le clanului Colector care le depune în banca sentimentelor, unde zăceau ,,paleţi de lingouri transparente’’, ca nişte cărămizi de sticlă ,,în care plutea o bilă mică … (cărămida) Era inscripţionată cu 5000 de albastre, pe colţ, în filigran’’.
Povestea se învârte în jurul unei genţi în care exista o casetă neobişnuită unde se aflau sentimente. Caseta trebuia hrănită de cineva din clanul Civililor, o persoană simplă care să nu atragă atenţia celorlalte clanuri, avide după conţinutul pradei. Lia (Civila, Vindecătoarea), a făcut faţă unei testări riguroase fiind singura persoană la care caseta reacţiona, singura persoană care putea hrăni geanta neobişnuită doar printr-o singură atingere.
Doina Roman surprinde cititorul prin acţiunea care se desfăşoară alert pe tot parcursul romanului, precum derularea unui film, bine strunit de regizor, până în cele mai mici amănunte. Astfel urmărim cum Pisică, unul dintre personajele negative, abil, fură geanta cu sentimente, fără să ştie ce se află în ea, chiar de sub nasul Katenei, o femeie puternică din neamul de temut al kraborilor, Katenă receptor, o poliţistă ce deţinea puteri supranaturale, având darul de ,,a simţi ce se întâmplă cu cei din neamul ei şi cu cei din alte patru clanuri… ştia tot timpul cu o oră înainte ce va face un krabor…putea vedea scene din viaţa lui…’’. Unchiul Katenei, Crius, unul dintre cei doi protagonişti ai romanului, având o funcţie de conducere în Ligă, apela deseori la ea pentru prinderea infractorilor. Relaţia dintre ei era una specială, împreună reuşeau să prindă cu uşurinţă pe cei care încălcau legea.
Nu voi intra în detalii, lăsând plăcerea cititorului de a descoperi singur firul narativ cronologic, toate misterele şi rolul fiecărui personaj din carte, lupta dintre clanuri pentru a salva sau distruge omenirea. Cititorul va fi fascinat să descopere personaje ca Mima, un fel de omidă de mărimea unui iepure care avea puterea să ia forma oricărui lucru şi oricărei fiinţe, să descopere armele urilor(soldaţi) frumoşi , dar urât mirositori, vipera suliţă din al cărui sânge se extrăgea ultimul drog, VS, care ,,te face să te simţi Dumnezeu…nemuritor’’. Romanul devine din ce în ce mai interesant odată cu descoperirea celorlalte personaje sau locuri, personaje neobişnuite, fantastice şi fascinante: Podul Care Se Termină Când Vrea El, Liftul Nebun, Puţul Vesel, Gara Părăsită, Grassen, un fel de porc cu pene distrugător care ,,nu lasă urme nicăieri, nici măcar în memoria celor din jur. Putea să digere până la 4 case pe noapte fără să se vadă ceva anume. Era ca o gaură negră. Tot ce intra în gura lui dispărea fără urmă…’’, sagavele, plante care ,,străbăteau pereţii de cărămidă şi erau pe alocuri tăiate pentru că începuseră să crească agresiv în interior cu muguri cât o minge’’.
Interesant mi s-a părut şi modul în care evolua un personaj, el fiind respectat, de temut, în funcţie de nivelul pe care-l obţinea în urma puterilor deţinute. Cel mai mic era nivelul 10, cel superior , nivelul 27 care conferea individului putere, frumuseţe fără sentimente şi nemurirea , cea din urmă obţinută cu ajutorul Zeeatinei, ‘’nemurirea în stare pură’’, un element important pentru Ligă, soluţie pentru care muncesc toţi emigranţii de sub lacuri. Veţi mai întâlni şi alte personaje sau plante cum ar fi florile felinar carnivore, Pisică şi Slăninuţă(fiul unui Colector) care pun la cale spargerea băncii de sentimente, copacii plângători, Krâcii şi copacul Doică etc.
Nu sunt de neglijat nici scenele erotice, senzuale care sunt când pline de pasiune, sălbatice, când tandre şi delicate. ,,… Algar o apucă de păr, o trase spre el şi o sărută prelung, muşcându-i buza până la sânge … O aduse lângă el şi îi smulse hainele, o îndoi ca pe o frunză, o plie pe după el … şi o pătrunse… Katena era aproape leşinată, nu mai avea voinţă … Nu mai scotea decât un ah, oh, şi pântecul îi ardea ca jarul… Capul îi vuia ca valul izbit de ţărm şi ar fi vrut să moară şi ar fi vrut să ucidă şi ar fi vrut să nu se mai termine şi să moară din nou în clipa aceea luând cu ea toată sclipirea şi forţa de vulcan ce izvora încet, fără voia ei, din ea. Se atingeau ca două stânci îmbrăcate în catifea … se iubeau într-un fel dur şi dulce ca două săbii într-un duel la lumina lumânării.’’
Doina Roman scrie motivat, cu pasiune, intrând în pielea personajelor sale pe care le îndrăgeşti pentru că sunt spontane, au umor, inteligenţă, sunt creative, puternice. În ciuda acţiunii complexe şi a multitudinii de personaje, autoarea scrie lejer, romanul fiind o provocare pentru cel care-l citeşte. Se remarcă prin originalitate şi naturaleţe, dialogurile având un umor savuros. Autenticul şi dinamismul sunt la ele acasă
După ce termini de citit ,,Pragul’’, îţi dai seama că dincolo de lumea fantastică întîlnită în roman, există un mare adevăr şi anume acela că noi, oamenii, din păcate, ne degradăm cu fiecare generaţie, devenind nişte roboţi a căror scară valoarică nu mai este cea reală, ci una patronată de nepăsare, de foloase, ne dăm seama că trăim într-o lume lacomă, coruptă, unde doar puterea, banii, fuga după înavuţire rapidă, ura şi dezbinarea au înlocuit sentimentele reale, frumoase, dăruite de Creator care ne-a înzestrat cu iubire, milă, smerenie, virtute, curăţenie, cumpătare, răbdare, blândeţe, hărnicie, bucurie, cinste, optimism, veselie, fidelitate etc.
Dacă ar fi să daţi unul dintre aceste sentimente, pentru a obţine bogăţie sau putere, frumuseţe sau nemurire, la ce aţi renunţa? Eu încă mai negociez cu mine.
Lectură plăcută!

LITERATURĂ UNIVERSALĂ - LANGSTON HUGHES (1902- 1967)

Scuipători de alamă
------------------

Curăţă scuipătorile, băiete,
Detroit,
Chicago,
Atlantic City,
Palm Beach.
Curăţă scuipătorile.
Aburii din bucătăriile hotelurilor,
Şi fumul din holurile hotelurilor,
Şi mizeria din scuipătorile hotelurilor:
O parte din viaţa mea.
Hei, băiete!
Cinci cenţi,
Zece cenţi,
Un dolar.
Doi dolari pe zi.
Hei, băiete!
Cinci cenţi,
Zece cenţi,
Un dolar,
Doi dolari
Cumpără ghete pentru copil.
Trebuie plătită chiria.
Gin sîmbătă,
Biserică duminica.
Doamne!
Copii şi gin şi biserică
Şi femei şi duminică
Toate-amestecate cu cenţi
Şi dolari şi scuipători curate
Şi chiria de plătit.
Hei, băiete!
O strălucitoare tingire de-alamă e pe placul Domnului.
Alamă strălucitoare lustruită precum chimvalele
Dansatoarelor Regelui David
Precum cupele de vin ale lui Solomon.
Hei, băiete!
O scuipătoare curată pe-altarul Domnului.
O scuipătoare curată strălucitoare proaspăt lustruită –
Cel puţin aşa ceva pot oferi.
Haide-ncoa’, băiete!

****
Mama către fiu
---------------

Ei bine, fiule, îţi spun:
Viaţa n-a fost pentru mine o scară de cleştar.
A mai avut şi cuie,
Şi aşchii,
Şi fuşteie rupte,
Şi locuri fără covoare pe jos –
Goale.
Însă tot timpul
Am suit mai departe,
Şi-am ajuns în locuri de adăstat,
Şi-am cotit de după colţuri,
Şi uneori am mers prin întuneric
Pe unde nu era nici lumină.
Aşa că, băiete, nu te-ntoarce.
Nu te-aşeza pe trepte
Fiindcă ţi se pare că-i mai puţin greu.
Să nu cazi tocmai acum
Căci, scumpule, eu tot mai merg-
Tot mai urc,
Şi viaţa nu a fost pentru mine o viaţă de cleştar.

Ku klux klan
------------

M-au dus
Într-un loc dosit.
Au spus: ,,Crezi
În măreaţa rasă albă?’’
,,Domnule’’, am răspuns,
,,Drept să vă spun,
Aş crede în orice,
Dacă mi-aţi da drumul.’’

Altul a spus:,,Mă,
Nu cumva
Tu stai acolo
Gata să mă ucizi?’’

M-au lovit în cap
Şi m-au trântit la pămînt.
Şi-apoi m-au călcat în picioare
Făcându-mă una cu pulberea.


Careva din klan rosti:
,,Uită-te drept în ochii mei,
Negrule, şu spune-mi: crezi
În măreţia rasă albă?’’

(În româneşte de Ion Caraion – din ,,Antologia poeziei americane’’, Editura Univers, Bucureşti 1979 – Poezia negrilor)

Aug 28
0 0

Nebunii ăştia frumoşi



Trebuie să spăl bine podeaua în cârciuma boemă unde haite de poeţi au băut toată noaptea, 
ţinând pe picioare fetişcane fardate strident.Latră unul la altul, râd zgomotos şi râgâie după fiecare înghiţitură de ciuc. recită într-o limbă cunoscută doar lor. 

Încă o bere, moşule! şi încă una! şi capul li se bălăgăne în ritmul versurilor împleticite în nopţi de beţie. Doamne, rataţii ăştia îşi ling versurile ca pe nişte răni deschise în ei, apoi le îneacă în bere, amorţindu-le până la lichidare. 

Ascultă Melanie – mr. tambourine man- Led Zep le trece prin vene! sunt irecuperabili,
nemuritori.

Nebunii poeţi frumoşi trăiesc visând, visează trăind ... măcar atât, dacă viaţa asta împuţită îi tratează cu spatele înşirând ca pe nişte mărgele zilele sărăciei în care banii zboară din buzunarele lor ca fluturii din rohodos, răstignind versuri, cu moartea pe moarte călcând.

joint, raţiune şi putere (fragment de roman)


(...)Se înserase. Elia era obosită. Simţea nevoia să facă un duş şi să doarmă multe ore. Doar odihnită lua cele mai deştepte decizii.  Au achitat o cameră la o pensiune din apropierea Sibiului, spre Păltiniş. Peisajul era feeric. În sala de mese, la intrare, se afla un acvariu mare cu peşti exotici,  cât palma, albi şi portocalii. Privindu-i te relaxai. În timpul cinei au avut plăcerea să asculte poezie modernă. Un grup de scriitori citeau pe rând din propriile creaţii. Îşi aminti că pe vremuri şi ea versuia.  Este atât de plăcut sentimentul de a-ţi împărţi gândurile cu cei care înţeleg ce simţi atunci când scrii. A înţeles din discuţiile lor că sunt într-o tabără de literatură şi jurnalistică - ,,Singur’’- parcă se numea, coordonată de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş cel care i-a invitat să participle la seara literară. Elia a primit trei volume de versuri  cu autograful  autorilor – ,,Caietul roşu’’,  semnat Camelia Iuliana Radu, ‘’Caietul albastru’’, autor Ştefan Doru Dăncuş, ‘’despre ea, niciodată’’, semnat de  Adriana Lisandru. Momentele acelea au sensibilizat-o.  Avea lacrimi în ochi şi strângea cărţile la piept cu mult drag.  I se păreau atât de frumoşi oamenii aceia, încât simţi nevoia să se retragă, pentru a nu-i murdări.
-Despre asta nu  mi-ai povestit niciodată, Elia, spuse Ics  când ajunseră în cameră.  Nu vrei să vorbim puţin? Tu nu ai plans în viaţa ta. Acum ai lacrimi în ochi.
-E greu, Ics, e greu.
-Fă un efort. E important să-ţi aduci aminte toate momentele de vârf din viaţa ta, e important să te vindeci. Ia caietul!
Fără să lase volumele din mână Elia scoase caietul din rucsacul pe care-l purta tot timpul cu ea. Îl deschise şi începu să scrie până adormi. Ics o privea cu compasiune. Luă caietul şi  o acoperi cu un cearşaf.
Citi:
După experienţa neplăcută din facultate, cu profu’  pe care l-am iubit enorm, am jurat să nu mă mai îndrăgostesc. De câte ori un bărbat mă plăcea, îl seduceam apoi  îi dădeam cu flit. Cuvintele mătuşii îmi reveneau  în minte obsedant. Îmi impusesem să le port după mine peste tot, ca pe un talisman: ,,Bărbaţii sunt o sursă de câştig şi doar un moment de relaxare, fetiţo, să ţii minte asta! Niciunul nu e capabil să iubească femeia, decât dacă îi este supusă. Să nu te laşi dominată de sentimente, pentru că vei simţi focul iadului. Fii stăpână pe tine, independentă, nimeni să nu-ţi tulbure gândirea, altfel vei deveni încă o victimă manipulată, sclava nr. N de pe lista cuceritelor slabe.’’ Zece ani  am încercat să uit trauma lăsată de cel pe care-l ucisesem pentru infidelitate. Nu m-am regăsit mult timp în nimic. Tot ce făceam mă plictisea, până într-o zi  când am găsit, navigând pe internet,  câteva reţele de socializare. Am cunoscut mulţi oameni. Mă plicitseau. Singurele de care m-am ataşat au fost două femei, Leontina, o adolescentă cu mult mai tânără decât mine, extrem de serioasă pentru cei 17 ani pe care-i avea şi Maria, un înger care nu  vorbea, doar îmi  urmărea activitatea din umbră.  Nu  ştiu cum reuşeau dar,  de câte ori aveam neplăceri, cele două suflete erau lângă mine făcându-mă,  fie chiar şi prin simpla prezenţă, să nu mă simt singură. Cuiva îi păsa de mine. Le caracterizau discreţia şi bunul simţ. Începusem să scriu poezii. A fost greu la început pentru că literatura este o lume a  bărbaţilor iar ei se impun cu forţa în orice domeniu. De ce ar face  aici excepţie? Eram activă comentând ceea ce citeam. Astfel am cunoscut un drac de om care avea curajul, ca şi mine, să le spună celor antitalent că nu sunt buni de nimic. Îl admiram din umbră. L-am susţinut un timp până când s-a dovedit a fi un individ extrem de periculos şi incomod. Jignea gratuit pe toată lumea, mai ales pe cei care îl contraziceau. Îmi plăcea ideea că avea încredere în mine. În timp ajunsesem şi la discuţii mai intime. Îmi spunea că vrea să-şi refacă  viaţa. Fiind liberă, plăcându-mi ca bărbat, plăcându-mi  discuţiile interminabile până după miezul nopţii despre literatură, despre religie, filosofie, mi-am deschis pentru prima dată sufletul după 10 ani. Şi l-am apropiat. Visam la momente frumoase când va veni în ţară, trăia de mulţi ani în străinătate. Era căsătorit şi voia să scape de o căsnicie care se banaliza pe zi ce trece. Nu  avea nimic în comun cu soţia sa. În fine. A venit şi ziua în care mi-am dat seama că aşa proceda cu toate femeile. Din nou am fost şocată, dezamăgită. Când i-am reproşat asta am primit cele mai urâte şi umilitoare cuvinte din viaţa mea. O experienţă care m-a lecuit de amor. Din nou am respectat legea mătuşii. Nu s-a terminat aşa. Mi-am făcut două conturi ,,pseudonime’’ prin care avertizam toate femeile din lista lui ce fel de om este. Am primit ameninţări din partea lui, dar nu.îmi  păsa. Îi stricam cea mai mare plăcere, căci era masochist, trăia din nenorocirile victimelor sale. A recunoscut asta spunându-mi că îi place să le facă să se îndrăgostească de el până,,se cacă  pe ele’’, apoi să le ,,înfigă cuţitul’’ în vulvă. Dezgustătoare gândire, josnic individ. I-am venit de hac, vara următoare când a venit în ţară să continue construirea casei. I-am spus că îmi face plăcere să-l revăd. A fost de accord să mergem într-un loc retras să petrecem o seară împreună. Atunci am înţeles de ce proceda aşa cu femeile pentru că era impotent. Nu  le putea satisface.  Plângea de ciudă. Nu mi-a fost milă. Jubilam. I-am propus să ne jucăm. Era încântat de idée. L-am legat de mâini şi picioare apoi l-am mângâiat peste tot. Eram amândoi goi. Locul mâinilor a fost luat de gura mea. L-am chinuit de plăcere mult timp. Asta îşi dorea, nu  banalul. I-am atins sexul cu buzele. Tremura, gemea când l-am atins cu limba. M-am jucat puţin apoi am trecut la planul meu. Tâiam cu lama apoi lingeam. La primele cinci tăieturi nu a realizat pentru că era excitat la maxim. Tăiam şi lingeam, tăiam şi lingeam sângele care curgea. Când şi-a dat seama ce fac era prea târziu. A avut un orgasm puternic. Măcar mori fericit, nemernicule! i-am spus. Apoi i-am astupat gura şi l-am lăsat să sângereze pănă când aveau să-l găsească gazdele a doua zi, mort. Am renunţat definitiv la poezie care-mi aducea aminte de el. Acel episod a rămas închis pentru totdeauna. Femeile pe care le-a chinuit au fost răzbunate. îşi aminti câteva dintre versurile scrise atunci…e ca un diavol care se hrăneşte cu păcate. vânează suflete doar de dragul de a ucide apoi abandonează stârvurile. next! spune sarcastic privind spre altă victimă.
Îşi înfige dinţii adânc în carnea sufletului ei şi sângele aleargă împletindu-şi drumurile în barbă, ca vinul pe buza damigenei. simt pitonul încolăcit pe trupul meu care zvâcneşte dorindu-l până la posedare(...)
Ultima dată am visat că trupurile noastre fremătau într-un yin & yang frenetic, că ne atingeam sexul cu buzele, dar nimic altceva nu s-a întâmplat, n-a existat finalul care te înalţă deasupra universului pentru că oniris a dispărut odată cu zorii, pentru că aşa am vrut eu, pentru că nu ai ce căuta în viaţa mea Nemernicule! doar dacă-ţi vinzi sufletul.
ţi-l cumpăr



Ics a rămas pe gânduri mult timp. O privea dormind. Nu ştia ce să facă în continuare, ca medic currant. Pacienta lui era un caz special. Analiza fiecare moment din viaţa ei şi concluziona scriind într-un raport secret, aflat într-un folder separat de celelalte cazuri. Terapia prin scris dădea roade. Era un studiu de care se ocupa, punându-l în practică, încă de pe vremea studenţiei.  (...)

va urma
Share |