După dubla lansare de carte de la Muzeul Satului, mi-am luat una
bucată prietenă la braţ şi am mişunat în ograda instituţiei. Ne pusesem
în minte să devorăm o pizza, noi,
două pirpirii nemâncate, într-o zi de duminică, când femeile normale merg la
biserică să facă mătănii, sub poala popii, cu gândul la ce vor găti după binecuvântare, nu să umble teleleu. Aşadar tot întrebându-ne încotro să o apucăm,
ne ieşi în cale un fel de han, ochios, rustic. Părea destul de comestibil
pentru buzunarele noastre, la o primă ocheadă.
Ne aşezarăm la masă, pe terasa acestuia. Eram înconjurate de alte
câteva asemenea piese, unde şedeau câţiva indivizi plictisiţi, după ce au măcelărit cu poftă câteva cotlete
certate cu grătarul. Lume multă, grupuri de copii vorbind tare, dorind astfel
să iasă cât mai mult în evidenţă în faţa celorlalţi. Îmi ţiuie şi acum urechile din pricina
ţipetelor ascuţite. O domniţă de-a casei
ne dă Meniul pentru a comanda. Ca prin
minune mi-a trecut o întreagă bucătărie prin
faţă, în timp ce răsfoiam lista de
bucate : mămăligă bolţ, mmm! Ce savoare ! 15 lei porţia? Mi s-a pus pofta-n cui, singură şi nesmucită
de nimeni , când văzui preţul. Nuuu! Ce-mi trebuie mie mămăligă? Imi fac şi
acasă. Trecui mai departe - tochitură cu
afumătură… văleu! Déjà îmi plouă în gură. Îmi arunc ochii la scor, 18 lei. Îmi
venea să plâng cu vorbe. Lasă dragă, îţi
trânteşti singură acasă şi mănânci pe săturate! Mi s-au plimbat aşa prin faţa
ochilor, pe rând, câteva feluri de
mâncare tradiţională, la preţuri
netradiţionale. I-am sugerat prietenei mele
să cântăm la altă casă. Mergem în Victoriei, la primăvara engleză, zice.
Au
acolo pizza bună. În drum spre ieşire facem câteva fotografii caselor bătrâneşti cu
prispă, aparţinând diverselor zone importante din ţară. Mi-aduc aminte de prispa bunicii, unde nopţile de vară
erau răcoroase, iar ea îmi întindea ,,plapăma din lână’’, jos, îmi
dădea cea mai mândră pernă mirosind a levănţică şi mă lăsa pradă parfumului de
flori, adormite de cântecul greierilor
cosaşi. Pe prispa aceea au crescut 6
fete şi copiii acestora! mă trezesc vorbind. Constat că Mălina dispăruse. Cine
ştie de când vorbeam singură! Oamenii
treceau zâmbind pe lângă mine, privindu-mă suspect. La naiba, unde ai dispărut
prinţesă? O zăresc la un stand cu
alimente eco.
Îmi face semn că
vine. Subit foamea îşi cerea
dreptul. Mă aşez pe o bancă, la umbra unui cireş negru şi citesc din
cartea nou achiziţionată- ,,o sâmbătă care nu a existat’’, autor Liliana Filişan.
Citesc un poem, trei poezii, apoi incă
două poeme şi vreo cinci poezii, iar Mălina, ioc să vină. O zăresc în cele din urmă înotând în marea de oameni
care trecea grăbită pe alee. Se apropie. Radia.
Hait! Şi-o fi găsit prinţul mult visat, gândeam,
altfel nu văd de ce este atât de fericită. Abia aştept să se apropie şi
să-mi povestească despre mica aventură.
Hai , dragă, nu mai veneai? De ce
zâmbăreşti aşa fericită? Hi, hi, hi! Mi-am luat brânză… e de oaie! spune veselă,
arătându-mi punga transparentă din care se vedea o felie mare de brânză, cam la un kilogram. Subit îmi cade faţa. Ia
şi gustă! îmi spune, descoperind un colţ. Nu, mulţumesc ! refuz jenată de prezenţa atâtor oameni care treceau
pe lângă noi spre ieşire, privindu-ne. Hai, mă, că e bună, gustă! insistă apropiindu-o mai
mult de mine. Phiu, al dracului miros de
oaie! Rup dintr-un colţişor apoi mă grăbesc
să-i ofer o sacoşă, pentru a pune în ea obiectul
eco, controversat, care nu se asorta nici cu săndăluţele mele roşii,
elegante, nici cu compleul şik,
alb-negru, al Mălinei. Despre parfumul ei natural, de mioriţă, ce să mai
vorbesc…? Ieşim. Trebuie să luăm maşina
X, apoi tramvaiul y, imi spune Mălina. Eu cu ochii la bucata de brânză, o aprob
dând din cap. De s-ar rupe punga, să o pierzi pe stradă, îmi spun privind
albicioasa cu ură. Mă simţeam ca în
filmele cu proşti. Ne îndreptăm spre
staţia de autobuz. .,te crezi mare
cucoană!’’ aud o voce răguşită care nu era nici a mea, nici a Mălinei. ,,habar
n-ai că în viaţa anterioară ai fost cea mai productivă bârsană, dădeai cel mai
bun lapte din care ieşea cea mai bună brânză, iar acum îţi pute… vrei să miroşi
a parfum, dar tot oaie rămâi’’. Simt că înnebunesc auzind vorbele venite din pungă, exact de unde albicioasa se
pricopsise cu ochi, nas şi gură. Mă
trezesc alergând spre staţie. Mălina încerca să-mi spună ceva. Abia a ajuns şi ea, cu sufletul la gură, tocmai
când maşina a oprit. Ne urcăm rapid, lăsând uşile să se închidă în urma noastră. Unde mergem? mă întreabă. Unde găsim o
terasă ca să mâncăm o pizza. ,,Cu
brânză’’, se auzi din nou vocea hodorogită, râzând sarcastic. Nu există aşa
ceva, mă încurajez, încercând să alung
gândul de la eco însufleţit. ,,Nţţţ, nţţ! Iezist, Ginuţa!’’.
Exişti pe dracu! Şi mă rog, cine-i Ginuţa? ,,Hi, hi, hi! Tu, fraiero!
Aşa te-a botezat ciobanul Ghe, erai
prefarata lui’’. Dacă nu taci, am să-mi înfing
colţii în tine şi am să te devorez, chiar dacă mi se apleacă! o ameninţ
printre dinţi. ,,fleoşc! Că sunt mâncată acum sau în următoarele ore, mi-e tot
una… tuuuu, tot Ginuţa rămâi, doar un
pic schimbată, ţi-ai tras sandale şi te-ai parfumat. Fiţe de cuconetă, ha! Oiţa
Ginuţa!’’. Du-te dracu! Îmi propun s-o ignor
şi să nu-i mai răspund. Trebuie să coborâm!spune Mălina. Am ajuns? Nu,
am luat maşina în sens invers.
,,Hahahahaha! Tipic oilor’’, se auzi hohotind. O ignor. Tot drumul m-a şicanat. În cele din urmă ajungem
la primăvara engleză. Înainte de a face
comanda intrăm la toaletă să ne aranjăm, să ne spălăm pe mîini şi alte alea. Un
spaţiu atât de mic, n-am întâlnit nicăieri. Ca să poată ieşi persoana care tocmai a tras apa, trebuia, fie să ne
tragem burţile, trecând una pe lângă cealaltă, riscând să rămânem înţepenite
acolo până la venirea unei echipe de descarcerare, fie să ne aşezăm în uşă, legănându-ne
de pe un picior pe celălalt, asistând la nesimţirea celei care continua să se
boiască tacticos, fără să-i pese de persoanele
care aşteptau politicos la uşă. Continua să se spele pe mâini, să se şteargă, apoi să mai arunce încă o
privire cretinei arogante din
oglindă. Doamnă, v-aş ruga
să vă grăbiţi, lumea aşteaptă! îndrăznesc s-o inoportunez. Şi eu am aşteptat fără să spun nimic. Şi mă rog, care lume, voi două şi brânza?
Intră şi ea la pişu? întrebă persiflator râzând ironic. În sfîrşit vine spre
noi, adică spre ieşire. Când ajunge în dreptul
uşii, intru exact în momentul
când ea iese şi o izbesc cu umărul, inteţionat, astfel încât tipa îşi pierde
echilibrul şi se propteşte de braţul Mălinei atingând brânza. La dracu! exclamă în timp ce ştergea cu palma
zeama de pe pulpă. Duse mâna la
nas. Shit, shit, shit! Cum o să mă prezint acum în faţa lui Iubi mirosind în
halul aşta? se lamentă individa, continuând să se şteargă. Mă scuzaţi! intervin. Vă pot oferi un
şerveţel parfumat, mai diminuează mirosul, spun pe un ton inocent. Tipa îmi
aruncă o privire bisturiu care m-a convins că e musai să intru să-mi văd de treaba mea. ,,tot bengoasă ai rămas! aud vocea răguşită,
chicotind. Aşa făceai cu suratele tale dacă îndrăzneau să se apropie de
berbecii tăi. Odată ai rătăcit-o special pe neagra prin pădure. Era la fel de
poductivă ca şi tine, dar din nefericire nu tot atât de deşteaptă. Tu ai
revenit la turmă, pe ea n-am mai găsit-o… hahaha!’’. M-a amuzat povestea bârsanei. Dar tu cine eşti, de ştii atât de multe? ,,sunt Ghe, Ginuţa
dragă!’’. De data asta m-am trezit
râzând. Nu ştiu când am ajuns la masă, având o ditamai pizza în faţă.
Vorbesc
cu Mălina vrute şi nevrute, mănănc şi observ târziu dispariţia lui Ghe. Unde ai pus brânza? Hihihi, în geantă, răspunde
Malina afişând un zâmbet larg. Eşti dili? Dacă îţi curge pe acte şi pe ce mai ai
acolo? N-are cum, e tare, spuse şi îmi întinse din nou bucata de brânză.
Pune mâna! Brânza tare nu are zer.
Cred şi eu că e tare, îmi spun în gând. Doar
o fo’ Ghe. Atâtea mândre i-au vizitat
stâna şi au rămas peste noapte acolo. Ups!
De unde mi-a venit asta? Trebuie să plecăm, îi spun Mălinei, altfel o
iau razna. Din geantă se auzi chicotind.
Acum de ce râzi? ,,Nu mai rămâneam burlac dacă întâlneam o femeie care
să gândească ca blonda pe lângă care tocmai am trecut. Tipul de la masa din
colţ o tot fixează.’’ Şi mă rog, ce mare brânză gândeşte? ,,Pe mine, un bărbat
ca să mă cucerească trebuie mai întâi să-mi fută mintea…’’. Lăptari Tei! comand
taximetristului şi mă aşez comod pe
bancheta din spate…
