RADIO VOCATIV

miercuri, 5 iunie 2013

PARIU PE PRIETENIE 9 IUNIE LA MOJO CLUB

Fotografie


Societatea oamenilor zero-dimensionali se desfășoară respectând cu strictețe legile tropismelor. Când intră șefu', oamenii zero-dimensionali se ridică și fac reverențe, face șeful o glumă - râde tot biroul, este șeful încruntat - lumea privește grav și e tristă. Evadarea dintr-o astfel de societate ne este la îndemână, în general se întâmplă vineri seară, iar duminică, 9 iunie 2013, putem petrece împreună o seară în afara dimensiunilor și normelor impuse, o seară de Pariu pe Prietenie.

Îngerii CANTOS, Teodora Ionescu, Eugen Avram, Tică Lumânare, Felix Nicolau, Gabriel Nedelea cu Opera Poetică Virgil Mazilescu, Sorin Teodoriu, Ștefan Ciobanu, cu toții vă așteptăm de la ora
18:00 la Mojo Club Music din București, strada Gabroveni nr. 14. 

Lansarea cărţii Operă Poetică Virgil Mazilesc sperăm să vă atragă într-un număr cât mai mare, pentru că avem de a face cu un autor de o ţinută poetică deosebită, autor care a ales să fie un scriitor caltitativ şi nu cantitativ, cuprins atât de rar în paginile unei cărţi. Mulţumim lui Gabriel Nedelea că a ales să lanseze cartea la Pariu pe Prietenie.

Intrarea este liberă.

Povestea brânzei




După dubla lansare  de carte de la Muzeul Satului, mi-am luat una bucată prietenă la braţ şi am mişunat în ograda instituţiei.   Ne pusesem   în minte să devorăm  o pizza, noi, două pirpirii nemâncate, într-o zi de duminică, când femeile normale merg la biserică să facă mătănii, sub poala popii,  cu gândul la ce vor găti după  binecuvântare, nu să umble teleleu.  Aşadar tot întrebându-ne încotro să o apucăm, ne ieşi în cale un fel de han, ochios, rustic. Părea destul de comestibil pentru buzunarele noastre, la o primă ocheadă.  Ne aşezarăm la masă, pe terasa acestuia. Eram înconjurate de alte câteva  asemenea piese, unde şedeau  câţiva indivizi plictisiţi,  după ce au măcelărit cu poftă câteva cotlete certate cu grătarul. Lume multă, grupuri de copii vorbind tare, dorind astfel să iasă cât mai mult în evidenţă în faţa celorlalţi.   Îmi ţiuie şi acum urechile din pricina ţipetelor  ascuţite. O domniţă de-a casei ne dă Meniul pentru a comanda.  Ca prin minune  mi-a trecut o întreagă bucătărie prin  faţă, în timp ce răsfoiam lista de bucate : mămăligă bolţ, mmm! Ce savoare ! 15 lei  porţia?   Mi s-a pus pofta-n cui, singură şi nesmucită de nimeni , când văzui preţul. Nuuu! Ce-mi trebuie mie mămăligă? Imi fac şi acasă. Trecui mai departe -  tochitură cu afumătură… văleu! Déjà îmi plouă în gură. Îmi arunc ochii la scor, 18 lei. Îmi venea să plâng cu vorbe.  Lasă dragă, îţi trânteşti singură acasă şi mănânci pe săturate! Mi s-au plimbat aşa prin faţa ochilor, pe rând,  câteva feluri de mâncare  tradiţională, la preţuri netradiţionale.  I-am sugerat prietenei mele să cântăm la altă casă. Mergem în  Victoriei, la primăvara engleză, zice. 


Au acolo  pizza bună.  În drum spre ieşire  facem câteva fotografii caselor  bătrâneşti cu  prispă,  aparţinând  diverselor  zone importante din ţară. Mi-aduc  aminte de prispa bunicii, unde nopţile de vară erau răcoroase, iar ea îmi întindea ,,plapăma din lână’’,  jos,  îmi dădea cea mai mândră pernă mirosind a levănţică şi mă lăsa pradă parfumului de flori, adormite de cântecul  greierilor cosaşi.  Pe prispa aceea au crescut 6 fete şi copiii acestora! mă trezesc vorbind. Constat că Mălina dispăruse. Cine ştie  de când vorbeam singură! Oamenii treceau zâmbind pe lângă mine, privindu-mă suspect. La naiba, unde ai dispărut prinţesă? O zăresc  la un stand cu alimente eco.  



Îmi face semn că vine.  Subit foamea  îşi cerea  dreptul. Mă aşez pe o bancă, la umbra unui cireş negru şi citesc din cartea nou achiziţionată- ,,o sâmbătă care nu a existat’’, autor Liliana Filişan. Citesc  un poem, trei poezii, apoi incă două poeme şi vreo cinci poezii, iar Mălina, ioc să vină. O zăresc  în cele din urmă înotând în marea de oameni care trecea  grăbită pe alee. Se apropie.  Radia. Hait! Şi-o fi găsit prinţul mult visat,  gândeam, altfel nu văd de ce este atât de fericită. Abia aştept să se apropie şi să-mi povestească despre mica aventură.   Hai , dragă, nu mai veneai? De ce zâmbăreşti aşa fericită? Hi, hi, hi! Mi-am luat brânză… e de oaie! spune veselă, arătându-mi punga transparentă din care se vedea  o felie mare de brânză,  cam la un kilogram. Subit îmi cade faţa. Ia şi gustă! îmi spune, descoperind un colţ. Nu, mulţumesc ! refuz  jenată de prezenţa atâtor oameni care treceau pe lângă noi spre ieşire, privindu-ne. Hai, mă,  că e bună, gustă! insistă apropiindu-o mai mult de mine.  Phiu, al dracului miros de oaie! Rup dintr-un colţişor apoi mă grăbesc  să-i ofer o sacoşă, pentru  a pune în ea obiectul  eco, controversat, care nu se asorta nici cu săndăluţele mele roşii, elegante, nici cu compleul  şik, alb-negru, al Mălinei.  Despre  parfumul ei natural, de mioriţă, ce să mai vorbesc…?  Ieşim. Trebuie să luăm maşina X, apoi tramvaiul y, imi spune Mălina. Eu cu ochii la bucata de brânză, o aprob dând din cap. De s-ar rupe punga, să o pierzi pe stradă, îmi spun privind albicioasa cu ură.  Mă simţeam ca în filmele cu proşti.  Ne îndreptăm spre staţia de autobuz.  .,te crezi mare cucoană!’’ aud o voce răguşită care nu era nici a mea, nici a Mălinei. ,,habar n-ai că în viaţa anterioară ai fost cea mai productivă bârsană, dădeai cel mai bun lapte din care ieşea cea mai bună brânză, iar acum îţi pute… vrei să miroşi a parfum, dar tot oaie rămâi’’. Simt că înnebunesc auzind vorbele venite  din pungă, exact de unde albicioasa se pricopsise cu  ochi, nas şi gură.   Mă trezesc alergând spre staţie. Mălina încerca să-mi spună ceva.  Abia a ajuns şi ea, cu sufletul la gură, tocmai când maşina a oprit. Ne urcăm rapid, lăsând uşile să se închidă în urma noastră.  Unde mergem? mă întreabă. Unde găsim o terasă  ca să mâncăm o pizza. ,,Cu brânză’’, se auzi din nou vocea hodorogită, râzând sarcastic. Nu există aşa ceva, mă încurajez,  încercând să alung gândul de la eco însufleţit. ,,Nţţţ, nţţ! Iezist,  Ginuţa!’’.  Exişti pe dracu! Şi mă rog, cine-i Ginuţa? ,,Hi, hi, hi! Tu, fraiero! Aşa te-a botezat ciobanul  Ghe, erai prefarata lui’’. Dacă nu taci, am să-mi înfing  colţii în tine şi am să te devorez, chiar dacă mi se apleacă! o ameninţ printre dinţi. ,,fleoşc! Că sunt mâncată acum sau în următoarele ore, mi-e tot una… tuuuu,  tot Ginuţa rămâi, doar un pic schimbată, ţi-ai tras sandale şi te-ai parfumat. Fiţe de cuconetă, ha! Oiţa Ginuţa!’’. Du-te dracu! Îmi propun s-o ignor  şi să nu-i mai răspund. Trebuie să coborâm!spune Mălina. Am ajuns? Nu, am luat maşina în sens invers.  ,,Hahahahaha! Tipic oilor’’, se auzi hohotind. O ignor.  Tot drumul m-a şicanat. În cele din urmă ajungem la primăvara engleză.  Înainte de a face comanda intrăm la toaletă să ne aranjăm, să ne spălăm pe mîini şi alte alea. Un spaţiu atât de mic, n-am întâlnit nicăieri. Ca să poată ieşi persoana  care tocmai a tras apa, trebuia, fie să ne tragem burţile, trecând una pe lângă cealaltă, riscând să rămânem înţepenite acolo până la venirea unei echipe de descarcerare, fie să ne aşezăm în uşă, legănându-ne de pe un picior pe celălalt,   asistând  la nesimţirea celei care continua să se boiască tacticos, fără să-i pese  de persoanele care aşteptau politicos  la uşă.  Continua să se spele  pe mâini, să se şteargă, apoi să mai arunce  încă  o privire cretinei  arogante din oglindă.  Doamnă, v-aş  ruga  să vă grăbiţi, lumea aşteaptă! îndrăznesc s-o inoportunez.  Şi eu am aşteptat fără să spun nimic.  Şi mă rog, care lume, voi două şi brânza? Intră şi ea la pişu? întrebă persiflator râzând ironic. În sfîrşit vine spre noi, adică spre ieşire. Când ajunge în dreptul  uşii,  intru exact în momentul când ea iese şi o izbesc cu umărul, inteţionat, astfel încât tipa îşi pierde echilibrul şi se propteşte de braţul Mălinei atingând brânza.  La dracu! exclamă în timp ce ştergea  cu palma  zeama  de pe pulpă. Duse mâna la nas. Shit, shit, shit! Cum o să mă prezint acum în faţa lui Iubi mirosind în halul aşta? se lamentă individa, continuând să se şteargă.  Mă scuzaţi! intervin. Vă pot oferi un şerveţel parfumat, mai diminuează mirosul, spun pe un ton inocent. Tipa îmi aruncă o privire bisturiu care m-a convins că e musai  să intru să-mi văd de treaba mea.  ,,tot bengoasă ai rămas! aud vocea răguşită, chicotind. Aşa făceai cu suratele tale dacă îndrăzneau să se apropie de berbecii tăi.  Odată ai rătăcit-o  special pe neagra prin pădure. Era la fel de poductivă ca şi tine, dar din nefericire nu tot atât de deşteaptă. Tu ai revenit la turmă, pe ea n-am mai găsit-o… hahaha!’’.  M-a amuzat povestea bârsanei.  Dar tu cine eşti, de  ştii atât de multe? ,,sunt Ghe, Ginuţa dragă!’’.  De data asta m-am trezit râzând. Nu ştiu când am ajuns la masă, având o ditamai pizza în faţă. 


Vorbesc cu Mălina vrute şi nevrute, mănănc şi observ târziu dispariţia lui Ghe.  Unde ai pus brânza? Hihihi, în geantă, răspunde Malina afişând un zâmbet larg. Eşti dili? Dacă îţi curge pe acte şi  pe ce mai ai  acolo? N-are cum, e tare, spuse şi îmi întinse din nou bucata de brânză. Pune mâna! Brânza tare nu are zer. 


Cred şi eu că e tare, îmi spun în gând. Doar o fo’ Ghe. Atâtea  mândre i-au vizitat stâna şi au rămas peste noapte acolo. Ups!  De unde mi-a venit asta? Trebuie să plecăm, îi spun Mălinei, altfel o iau razna. Din geantă se auzi chicotind.  Acum de ce râzi? ,,Nu mai rămâneam burlac dacă întâlneam o femeie care să gândească ca blonda pe lângă care tocmai am trecut. Tipul de la masa din colţ o tot fixează.’’ Şi mă rog, ce mare brânză gândeşte? ,,Pe mine, un bărbat ca să mă cucerească trebuie mai întâi să-mi fută mintea…’’. Lăptari Tei! comand taximetristului  şi mă aşez comod pe bancheta din spate…







Share |