RADIO VOCATIV

joi, 13 iunie 2013

FLACĂRA LUI ADRIAN PĂUNESC - Oameni de valoare în umbra modestiei - scriitorul Mihai Hafia Traista







Mihai-Hafia Traista

Scriitor şi jurnalist de expresie ucraineană, Mihai-Hafia Traista reuşeşte să se impună în lumea literară contemporană printr-un stil autentic, fiind un păstrător fidel al obiceiurilor şi tradiţiei româneşti, lecturile sale păstrând limbajul specific zonei maramureşene şi portul omului simplu din mediul rural,  realizând prin intermediul regionalismelor atmosfera zonei căreia îi aparţine. Înzestrat cu  spirit umoristic nativ, Mihai-Hafia Traista reuşeşte să ţină lectorul aproape de scrierile sale, realizând printr-o tehnică bine stăpânită, bazată pe cunoaşterea tipologiei umane, personaje în jurul cărora se nasc poveşti de viaţă, cu caracter moralizator, făcând haz de necaz.
Născut la 15 iunie 1965, Sighetu Marmaţiei, Maramureş, scriitorul Mihai-Hafia Traista  a absolvit Facultatea de Jurnalism si Facultatea de Limbi si Literaturi Străine la  Universitatea din Bucureşti. Este membru al Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2012, preşedintele Asociaţiei Culturale - Creştine a Ucrainenilor din România, ,,Taras Şevcenko”, secretar de redacţie al revistei scriitorilor ucraineni din România -  ,,Nas Holos” (,,Vocea noastra”), redactor şef al Revistei trimestriale de literatură, artă şi cultură - ,,Mantaua lui Gogol”.
Publică  articole, proză, grafică, poezie în publicaţii din Ucraina, Ungaria, Danemarca, Anglia, Canada, Italia – în Diaspora ucraineană, ilustreză cărţi.
Cărţi publicate: Simfonia ierbii de mătase, Editura Mustang, Bucureşti, 2001 (poezii, lb. ucraineană); Dimineţi azurii, Editura Mustang, Bucureşti, 2004 (proză scurtă, lb. ucraineană); Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2008 (nuvele, lb. ucraineană); Nu da crezare ochilor tăi, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (proză umoristică lb. ucraineană); Pe cărări de mălin, Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2009 (povestiri şi poveşti pentru copii, lb. ucraineană); Puntea, Editura RCR Editorial, Bucureţti, 2010 (proză umoristică lb. ucraineană); Ibovnice cu ochi de Maramures. (proză umoristică şi teatru); Omul de dincol . Femeia în mov (nuvele lb. română, editura Librarium Haemus, 2013); Zâmbete Maramureşene,  Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2013 (proză umoristică lb. ucraineană).
Piesa de teatru se joaca la Teatrul Eugen Ionescu din Slatina, de catre trupa ProArt, în regia lui Ion Nicu Popa (PIN)

*C.M. – Ai o gamă amplă de creaţii, începând cu articole apărute în diverse publicaţii din ţară şi din afara ei, poezii scrise în formă fixă şi în vers alb, continuând cu proză scurtă umoristică, proză cu tentă religioasă, istorică, literatură pentru copii, ai scris  şi o piesă de teatru, eşti pasionat şi realizezi grafică,  o grafică bazată pe imagini, personaje din basme, ilustrezi cărţi. Te regăseşti  în toate aceste genuri? Care este cel mai apropiat sufletului tău şi de ce?

M.H.T. – Trăiesc din ceea ce scriu şi desenez. Colaborez cu mai multe publicaţii, trebuie să scriu în fiecare lună o povestire sau poveste pentru copii şi să o ilustrez, pe urmă am rubrici permanente de umor în câteva publicaţii, trebuie să scriu şi proză scurtă pentru câteva publicaţii în care apar aproape în fiecare număr. De multe ori scriu la comandă, mai ales studii literare, eseuri, recenzii de cărţi, dar şi proză. Trebuie să scrii ce îţi cere redactorul şef al fiecărei publicaţii, el plăteşte tu construieşti, confecţionezi ce îţi cere. E ca în orice meserie. Un tâmplar bun face mese, scaune, dulapuri, dar va face şi un sicriu dacă i se va comanda, de aceea este tâmplar, poate nu-l va face cu mare plăcere, dar îl va face cu aceeaşi pricepere ca şi dulapul sau scaunul. Desigur că mă regăsesc în fiecare dintre aceste genuri. Şi fiecare îmi pare cel mai important în momentul în care scriu. După aceea îmi par toate la fel de importante.    

*C.M.-  Eşti  secretar de redacţie al revistei scriitorilor ucraineni din România -  "Nas Holos" (Vocea noastra).  După câte ştiu, ucrainenii reprezintă ca mărime, cam al treilea grup etnic din ţară, având în jur de 60.000 de persoane. Cum se împacă literatura ucraineană cu cea românească? Ce cuprinde ,,Naş Holos’’?

M.H.T – Literatura ucraineană din România este un altoi al literaturii române pe trunchiul literaturii ucrainene, continuitatea ei este asigurată de trecut și prezent, de venirea noilor talente, din cele două mari și veșnic proaspete izvoare de inspirație: literaturile ucraineană și română. În plus, înflorirea literaturii ucrainene din România este călăuzită mereu de marile genii tutelare ale popoarelor ucrainean și român: Taras Șevcenko și Mihai Eminescu care sunt stelele călăuzitoare în marea aventură lirică pe mările furtunoase ale literaturii și prin golfurile marilor ei speranțe.
Prima tribună a noii literaturi ucrainene din România a fost publicația de limbă ucraineană Novyi vik” (Vilne Slovo”, în prezent), înființată în anul 1949. În jurul acesteia și-au unit condeiele și talentele primul val de scriitori ucraineni din Bucovina care s-au refugiat în România. Cel de-al doilea val de scriitori, toți originari din România, a fost format din tinerele talente Ivan Fedko, Stepan Tkaciuc, Iuri Pavliș, Myhailo Mihailiuk, Corneliu Irod şi alții. Al treilea val de scriitori s-a compus din poeții Ivan Kovaci, Mykola Corsiuk, Myhailo Nebeleak, Pavlo Romaniuk, Ivan Onujyk, Teofil Reboșapka etc. Apoi noua literatură ucraineană din România și-a urmat cursul firesc.
Dar adevărata și impetuoasa dezvoltare a noii literaturi ucrainene din România a început odată cu înființarea editurii ,,Kriterion” și a cenaclului literar ucrainean din București, iar scriitorii Gheza Domokos, și Zaharia Stancu, au fost mentorii spirituali și nași noii literaturi ucrainene din România. Zaharia Stancu a aprobat înființarea cenaclului literar ucrainean sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România, iar Gheza Domokos a început să dea undă verde spre tipografii scrierilor semnate de noua pleiadă de scriitori ucraineni din România. Și astfel, an de an, s-au înmulțit nu numai scriitorii ucraineni din România, ci și operele literare, cu precădere volumele de poezii. Literatura ucraineană din România, deși destul de tânără, prin valorea ei a devenit portdrapelul și exemplul demn de urmat de literaturile Diasporei ucrainene, inclusiv din Canada și S.U.A., care se afirmă de peste două secole. Mulți scriitori ucraineni din România sunt laureați ai premiilor Uniunii Scriitorilor din România și ai altor premii de mare prestigiu din Ucraina și Diaspora ucraineană.
,,Naş Holos” este revista scriitorilor ucraineni din România în care îşi publică propiile creraţii literare: proză, poezie, eseuri, studii literare dar şi foarte multe traduceri din limba română. Publicaţia este distribuită în întreaga Diasporă, fiind considerată una dintre cele mai prestigioase reviste de literatură ucraineană din lume.


*C.M. –  Mihai-Hafia Traista este redactor şef al Revistei ,,Mantaua lui Gogol’’. Am citit cele două reviste pe care mi le-ai dăruit la Pariu  pe Prietenie. Am găsit acolo autori despre care n-am auzit, dar care scriu fără cusur poezie, proză, interviuri cu scriitori, studii literare, am citit cu interes cronica scrisă de tine, cronica romanului ,,Depech Mode’’, autor Serghei Jadan. M-am bucurat găsind articole şi lecturi în proză, semnate de scriitori consacraţi: Rodian Drăgoi (Arta poetică în proză), Nicolae Cornescian (Foileton: Extreme II), Leo Butnaru (Noua generaţie şi panfuturismul) etc. De ce Mantaua lui Gogol­ şi ce-şi propune în continuare această revistă?

M.H.T – Mottoul revistei este ,,Noi toţi ne tragem din Mantaua lui Gogol” în plus, atât Dostoievski căruia îi aparţin cuvintele de mai sus, cât şi Gogol au fost de naţionalitate ucraineană, la fel ca şi Bulgakov şi mulţi alţii.
,,Mantaua lui Gogol” în primul rând promovează cultura şi literatura ucraineană, mai ales cea contemporană, căci în România datorită tensiunilor politice exisistente între cele două ţări vecine, aproape nu se traduce nimic din această literatură, care trăişte un reveriment aproape miraculos. În afară de ,,Moscoviada”, ,,Douăsprezece inele” şi “Europa mea” a lui Iuri Andruhovici  şi  ,,Studii în teren despre sexul ucrainean” a lui Oxana  Zabujko cititorului român nu îi sunt cunoscute operele unor scriitori de valoare care se află pe rafturile librăriilor din întreaga lume cum ar fi: Serhiy Zhadan, Maria Matios, Taras Prohasiko, Evghenia Kanonenko, Yuri Vinniciuk, Tania Maliarciuk, Jurij Izdryk, Lubko Dereş ş.a. La fel publicăm creaţiile scriitorilor români din ţară, precum şi din Diaspora română, Republica Moldova,  dar şi creaţiile scriitorilor altor minorităţi.

*C.M.- Eşti printre puţinii autori care prin lecturile lor  stârnesc rîsul. Am spus mereu că râsul este o terapie antistres. Am găsit acest tratament în proza ta descoperind un personaj drag mie, Unchiul Fedea, protagonistul multor ,,pătăranii’’. Cum s-a născut unchiul Fedea? De unde îţi alegi personajele? Există şi un sâmbure de adevăr în episoadele cu unchiul?

M.H.T. – Unchiul Fedea, este un personaj real, care a facut parte din garda lui Lenin, asta era cartea lui de vizită, poate nici nu a făcut, nu are nici o importanţă, important este că oamenii nu l-au uitat, era un fel de ,,Păcală” al satului, numai că desori se păcălea pe sine însuşi. Multe din ,,pătărăniile” sale au fost transmise din generaţie în generaţie, sunt cunoscute de toţii oamenii din sat, de aceea am crezut că este datoria mea să ajut la păstrarea amintirii acestui unchieş simpatic.  Consătenii mei şi acum îmi povestesc tot felul de întâmplări cu unchiul Fedea, unele sunt inventate de ei, altele sunt bancuri în care îl plasează pe unchiul Fedea ca erou principal, la fel am păţit  şi cu baba Hafiţa care este tot un personaj real.

*C.M. – În nuvela ,,Baba Hafiţa’’ ai ales ca motto o strofă semnată de Adrian Păunescu. De ce ai simţit nevoia să-l alegi ca autor al motto-ului? L-ai cunoscut pe Adrian Păunescu?

 M.H.T – Nu, din păcate, nu am avut această onoare. Dar în shimb cunosc bine opera lui Adrian Păunescu, iar strofa pe care am ales-o ca motto: ,,Şi, din nedreptate-n nedreptate,/ Nu ştiu cum se face că, la noi,/ Tot ţăranii le plătesc pe toate,/ Chiar primind pământul înapoi. exprimă adevărul despre patima ţăranilor, care au fost asupriţi sub toate regimurile chiar şi acum sub Imperiul Uniunii Europene.

*C.M.- Scrii poezie, o faci cu discernământ şi mai ales cu spirit ludic, folosind limbajul literar, plăcut, un joc de cuvinte în care se împletesc stările de visare cu cele elegice, stări platonice cu cele de o sensibilitate specifică scriitorilor optzecişti. Este poetul un instrument al imaginaţiei sale căutându-se, reinventându-şi cu fiecare stare de spirit alt ego? Sau poezia a devenit o unealtă a intemperanţei juvenile, o formă de a se evidenţia a celui care scrie? Cum ţi se pare poezia ultimilor 10 ani?
M.H.T – Rareori cochetez cu poezia, cunosc prea puţin poezia contemporană românească ca să pot răspunde la întrebare. Îmi place poezia clasică.  Dintre poeţii contemporani îmi plac Coşovei şi Ion Mureşan.

*C.M. – Ai amintit  despre ,,Primăvara poeţilor’’. Ce sărbătoare este aceasta şi când va avea loc, ţinând cont ca luna mai este ultima luna de primăvară? Vorbeşte-ne puţin despre  însemnătatea acestei sărbători în lirica actuală.

M.H.T. – ,,Festivalul Le Printemps des Poètes”, aflat la a XV-a ediţie în Franţa, a fost importat în România prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, anul trecut la a VIII-a ediţie din România a participat şi Asociaţia ,,Taras Şevcenko” împreună cu Uniunea Scriitorilor din România prin organizarea unei manifestări literare nimită ,,Poezia română de astăzi” la care au participat poeţi români şi ucraineni. Nu ştiu încă data precisă, dar sunt sigur că şi anul acesta vom organiza o asemenea manifestare în colaborare cu Ambasada Ucrainei la Bucureşti.

 *C.M.- Este ştiut faptul că lumea scriitorilor aparţine bărbaţilor. Sunt femeile o verigă atât de slabă, de neluat în seamă, devreme ce în ,,Mantaua lui Gogol’’ prezenţa acestora este modestă, către deloc? Spun asta pentru că într-un număr al revistei am găsit doar două poete, iar în cel de-al doilea, nici una. Cu siguranţă cunoşti  scriitoare contemporane. Apreciezi vreuna dintre ele?

M.H.T – În ,,Mantaua lui Gogol” publicăm ce ni se trimite, din păcate am primit puţine materiale semnate de femei, asta nu înseamnă că ele ar fi o verigă slabă, Doamne fereşte! Dar sper că numărul viitor să se îmbogăţească cu cel puţin cu două nume: al tău şi al Adrianei Lisandru. Desigur apreciez multe scriitoare contemporane, mai ales cele care scriu proză aş aminti aici pe Silvia Zabarcencu, Catia Maxim, Doina Ruşti şi bineînţeles Claudia Minela.

*C.M. –,,Ibovnice cu ochi de Maramureş’’ este piesă de teatru. Ai intrat şi în acest domeniu scriitoricesc penuric. Există din ce în ce mai puţini scriitori care se încumetă să realizeze piese de teatru. Cum este teatrul contemporan, care sunt temele principale abordate?

M.H.T. – Aş răspunde la acestă întrebare astfel: Sunt din ce în ce mai puţini regizori care pun în scenă o piesă scrisă de un autor român nu prea cunoscut, fie el chiar un scriitor bun. Piesa mea a avut noroc cu regizorul Ion Nicu Popa, care a ales să pună în scenă alături de piesa lui Valeriu Butulescu ,,Logodnicile aterizează… la Paris” şi ,,Ibovnicele cu ochi de Maramureş”. Ambele piese sau bucurat de succes. Acum am terminat o altă piesă, tot comedie ,,Logodnicii Amaltheiei” să vedem ce soartă va avea…

*C.M. – Din activitatea ta literară lipseşte romanul. Pe când un roman semnat Mihai Traista?

M.H.T – Am scris deja două romane în limba ucraineană: ,,Conokrad” şi ,,Între dragoste şi moarte” ele au apărut în foileton, primul în revista ,,Naş holos”, iar  al doilea în periodicul ,,Ucrainskyi visnyc” (,,Curierul ucrainean”), dar şi unul în limba română ,,Castelul din Rónaszék” câteva fragmente din el au apărut în revista ,,Suspans.ro” al editurii ,,Nemira”. Toate urmează să apară şi sub formă de carte.

C.M. - Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să răspunzi acestui interviu. În încheiere te-aş ruga să laşi câteva gânduri cititorilor Revistei ,,Flacăra lui Adrian Păunescu’’.

M.H.T – Doresc revistei ,,Flacăra…” să nu se stingă niciodată, iar cititorilor ei să ardă în sufletele lor flacăra nestinsă a iubirii de frumos şi adevăr.






Share |