RADIO VOCATIV

sâmbătă, 8 septembrie 2012

INVIZIBILĂ




invizibilă

sunt bolnavă doctore
noaptea stelele par vârcolaci 
muşcă  din lună din somnul meu 
ca posedatul din farisei la maslul sfântului Vasile
sunt bolnavă doctore de câte ori văd în jurul lui femei
de câte ori îi scapără lumina din ochi privindu-le
mii de draci fac tumbe-n stomacul meu izbind pereţii inimii 
ca o minge de bowling  

de câte ori face dragoste cu o altă evă 
plămânii  refuză oxigenul  
sfârcurile se crispează precum cireşele amare 
muşcate de soarele amiezii 
dorind ploaia de atingeri umede 
dorind gura care răsfaţă acum alţi muguri 
gata să pocnească de plăcere în primăvara din el 

sunt geloasă doctore
pe femeia care tăvăleşte inimi pe podeaua iadului 
strivindu-le apoi cu talpa ca pe nişte  termite 
doar Ea se poate înfăşura posesiv pe sufletul bărbatului 
ca viţa-de-vie pe aracii puternici unduindu-şi cârceii pe bolta plăcerii 
doar Ea poate zburda cu vântul în păr şi sânii liberi 
gata oricând să fie înhămaţi la căuşul palmelor aspre...
doar Ea poate pulsa în inimi ritmul  bolero de revel 
poate încălzi pietrele trecând cu piciorul gol apa râului 
lăsându-şi pulpele dezvelite mângâiate de ra şi elios 

e peste tot doctore
în parcuri  plutind veselă pe role ca o duminică fără griji
tremurând la primul sărut 
e acolo în privirea pruncului pe care-l alăptează 

sunt bolnavă doctore
de gelozie... 
am lăsat-o în urmă cu el 

sunt la apus 
e frumos dar atât 
nu mai arde nu mai pulsează 
aşteptăm noaptea când stelele par vârcolaci 
şi muşcă din lună din somnul meu   

fă ceva doctore şi adu-mi-o înapoi 
i-am rămas datoare cu  o iubire 
cu o plimbare pe role  
şi-a uitat în debara tenişii roşii cu şireturi  roase
şi-a uitat printre cearşafuri căldura trupului şi hohotele de râs
şi nepăsarea zilei de mâine şi mirosul salcâmilor înfloriţi
şi pasiunea 
şi dorinţa
şi


fă ceva doctore
sunt 
mmm

doamnă nu există tinereţe fără bătrâneţe
şi nici viaţă fără de moarte

,,Inca un pas''- Catia Maxim




Citim împreună ? :))
Un fragment din romanul ,,Încă un pas'', pe care sper să-l reeditez în toamna aceasta.

"Ajung la hotel, în câteva minute. Locul rezervat de parcare îi aşteaptă. Smara coboară din mașină. Străbate, în fugă, drumul până la cameră. Greața o invadează. O fi de la bilă? De-ar ajunge mai repede la baie! S
ă se furişeze, să se strecoare! Nu dorește să fie văzută, iar baia pare locul cel mai potrivit să se ascundă. Să nu o vadă nimeni, să nu știe nimeni. Primul care nu trebuie să-i vadă suferința e Adrian. Să fie cu mintea limpede! A venit momentul ca el să decidă. Are nevoie de libertate. Ce dracu mai caută în calea lui?
În cameră, Smara o zbugheşte în baie : umple cada cu apă, în timp ce se uită în oglindă. Are un chip interesant : ochii căprui, adânci şi trişti, tenul arămiu- speră ca în câteva zile să fie ciocolatiu- zâmbetul resemnat. Îi place chipul ei și, mai cu seamă pielea moale, catifelată și dulce. Din nou, surâsul perfid îi înfloreşte pe buzele senzuale. În fața oglinzii, se dezbracă, cu mişcări leneşe, atentă la detalii : în stare să fie critică cu propriul trup, să observe cele mai mici amănunte, să corecteze ce se poate.
Adrian îi strigă din dreptul ușii:
- Cobor pân' la maşină. Mă întorc repede.
- Bine, eu mă culc...
Zgomotul uşii de la intrare devine o gheară ce-i strânge inima şi-i dă senzaţia de gol. Până acum câteva zile, ea şi el erau un tot, dăltuit în piatră, pentru totdeauna. Ce prostie! Cum de a crezut? Cum de a uitat şi cum de a fost posibil? Dornică de certitudine, să fi închis, de bunăvoie, ochii ? Nu mai contează! Cutia Pandorei a fost deschisă. Cu şortul încă în mână, cu pașii nesiguri se apropie de cadă. Încearcă apa cu două degete. Toarnă puţin spumant, apoi cu gesturi sigure, oarecum precipitate, intră în cadă. Ce biiiine! Apa o cuprinde, bucată cu bucată, epiderma înfloreşte de plăcere sub spuma călduţă şi parfumată. Închide ochii. Încearcă să-şi golească mintea de gânduri.
De-ar putea să-şi curețe gândurile, să le înghesuie măcar într-un colţ, să nu le dea voie să o mai asalteze. Apa o răsfață și-și întinde picioarele. O înţeapă sânul stâng și-și pune, instinctiv, mâna pe el, să-l mângâie delicat. Sub mângâiere, sfârcul se întăreşte, tresare.... Adrian a coborât să îi dea telefon iubitei sale, Corina, tristă că a rămas singură, pentru că el a plecat în afurisitul ăsta de concediu cu Smara, neinspirata lui nevastă...! Nenorocit gând, nu-i dă o secundă pace, o torturează și sfâşie bucăţi din carnea ei. Cel mai greu e să se comporte normal, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla.
Nu mai ştie cât zace în apă. Într-un târziu iese, mai înviorată. I se pare că a dat jos de pe ea câteva kilograme. Scoate dopul de la cadă și lasă apa să se scurgă. Caută loţiunea de corp, o găsește și-și umple căuşul palmei cu lichidul catifelat și parfumat : ușor-ușor, puţin câte puţin, masează fiecare milimetru de piele, aşteaptă să se absoarbă total. Pielea înmugureşte sub mişcările abile. Unde oare le-a învăţat? Doreşte să mângâie şi îi place să fie mângâiată. Trebuie să cureţe baia: şi-a luat, de acasă, și loțiunea de curățat cada. Fără nimic pe ea, iese din baie. Îi place să umble așa, nu numai când e singură, dar și când e cu Adrian. Lasă deschisă uşa dintre cameră și baie, să se facă puţin curent, apoi se înfăşoară cu un prosop moale şi, în picioarele goale, iese pe balcon. Marea! Ce mult îndrăgește întinderea nesfârşită, privirea slobodă, nefracturata, luciul catifelat, culorile verzi, albastre, negre cu luciri roşietice, când soarele se arată cu fruntea îmbrobonată de picături, din baia lui matinală. Se așază pe şezlong și rămâne cu picioarele atârnate, fără papuci, cu prosopul în jurul trupului, petală gata să cadă la prima adiere de vânt.
Seara se lase şi, o dată cu ea, se simte un vânticel botezat briza mării : îi sărută pielea şi se înfioară. Închide ochii, adoarme ca pruncul după baie. Trăiri, sentimente ne însoţesc, chiar dacă se nasc în prima copilărie. Timpul curge netulburat, iar trupul se eliberează de stres, se relaxează și somnul o cuprinde, cu gesturi sigure, în braţele lui, ca un adevărat bărbat."

[Încă un pas, editura Echinox, Cluj, 2007]
Share |