RADIO VOCATIV

sâmbătă, 27 iulie 2013

joint, raţiune şi putere (2)

2.
uDupă plecarea străinului, eram furioasă, am comandat încă un Martini. Aveam pe mine doar lenjeria intimă, rubinie. Mi-am aprins ţigara şi-am aşteptat, asemenea văduvei negre, venirea victimei, care şi-a făcut simţită prezenţa imediat.
-Intră! se auzi vocea uşor răguşită, aparent absentă a roşcatei.
În uşă se ivi acelaşi tânăr care adusese comanda mai devreme. Era stingherit de prezenţa femeii frumoase din faţa lui, îmbrăcată sumar. O măsură din cap până în picioare : înaltă, ten deschis, ochi de pisică - culoarea smaraldului- buze pline, părul lung, ondulat şi des, acaju, se revărsa pe umerii rotunzi, uşor pistruiaţi, un decolteu generos lăsa descoperit pe jumătate cupa plină a sânilor, toate aceste imagini îl făcură pe tânăr să înghită în sec.
-Doamnă, unde vă las comanda?
- Unde vrei, răspunse rece. De ce mă priveşti aşa? Dacă mă doreşti poţi să-mi spui. E simplu, nu-i aşa? zâmbi dezgustată de stângăcia lui.
-Ăăăă! Ştiţi, începu tânărul să se bâlbâie, nu vreau să deranjez… nu mi-am permis.
-Lasă vorba şi fă-o, până nu mă râzgândesc! porunci scurt.
Urmară câteva momente de aşa zise tandreţuri din partea lui. Elia începuse să se plictisească. Îl agăţă de cravată şi-l trase uşor până în dreptul patului, apoi îl trânti peste haine… se descătuşă ca o sălbatică imaginându-şi că e Mihnea.
- Gata, ieşi! Până termin duşul, să dispari! spuse tăios, privindu-l cu dispreţ.
- Dar eu nu am…încercă tânărul înfiebântat să-şi ceară dreptul.
- Nu comenta , ieşi, dacă nu vrei să-ţi pierzi serviciul! spuse pentru ultima dată, după care intră în camera de baie, trântind uşa în urma ei.

În noaptea aceea zadarnic încercă să şi-l scoată din minte pe diavolul care îi poseda gândul şi trupul. Adormi cu greu. Dimineaţă se trezi buimacă.
,,Acum să-ţi revii, proasto! Trebuie să ai mintea limpede, acolo nimeni nu are voie să te răvăşească. Fii atentă la mine, el nu există…ai înţeles? Nu există, nu există!'' spuse privindu-se furioasă în oglindă. ,,Azi ai lucruri mult mai importante de făcut, decât să te gândeşti la un arogant''. Hm!,, Sunt obişnuită să fiu dezbrăcată de bărbaţi.../ Da, pe vremea când erai tânără, acum nu mai eşti.’’ îi reveniră în minte cuvintele lui, care parcă tăiau bucăţi din ea, din viaţa ei.,,Nu există!'', se răsti din nou la femeia din oglindă.

Ajunse la birou înaintea tuturor. Comandă secretarei o cafea şi dădu drumul filmărilor făcute în magazinul de confecţii sport pentru bărbaţi ,,Start Atletik’’, obiectivul acelei zile. Îl studiase în urmă cu o săptămână, când fusese angajată acolo ca marchandaizer. Adunase toate datele importante, astfel încât reuşi să detecteze punctele vulnerabile ale magazinului, înfiinţat de aproximativ o lună, date suficiente pentru o lovitură puternică, ce avea să zdruncine întreaga afacere, scoţându-i de pe piaţă, pentru ceva timp, pe cei care le stăteau în cale.
-Cafeaua ta Elia, spuse Alina, secretara,  punând pe birou ceaşca preferată a şefei, verde fistic, din care ieşeau aburi aromaţi, de cafea proaspăt făcută, care dilatară uşor nările fine ale femeii. Boss te cheamă la el, urgent!
-Of! Parcă e un copil, nimic nu face fără mine, bombăni nemulţumită şi ieşi ţinând între palme cana fierbinte.
- ’neaţa boss! intră ea deschizând cu şoldul uşa. Fusta neagră, până deasupra genunchiului, se ridică, descoperindu-i pulpa puternică.
- ’neaţa, spuse morocănos de această dată bărbatul trecut de şaizeci de ani. Veşti proaste. Rechinul, aşa îi spuneau directorului, ne trimite pe cineva de la serviciul protecţie şi pază. Azi veţi fi însoţiţi de patru indivizi înarmaţi, să vă acopere spatele. Uite planul, spuse aruncând pe masă un proiect.
-Rahat! izbucni Elia. Aşa miroase dacă e amestecat, a rahat! Mare lucru să dau foc depozitului şi să ies, conform planului...
-Ştttt! Vorbeşte mai încet, trebuie să vină trupa din moment în moment. Ştii că nici mie nu-mi place amestecul altor servicii, dar n-avem încotro. Nu eu hotărăsc, din păcate.
- Şefu’ au sosit domnii de la...
Secretara nu apucă să termine fraza căci intrară posesiv trei bărbaţi, dând-o la o parte din uşă, toţi având aceeaşi statură atletică, înalţi şi bine legaţi.
- Voi nu ştiţi să aşteptaţi, pentru a fi invitaţi? daţi buzna aşa ca în staul? se înfipse în ei roşcata. Aveam o discuţie particulară cu şeful meu. Vă rog să ieşiţi din birou şi să aşteptaţi să vă chemăm.
- Discuţiile particulare, în afara serviciului, nu aici, se auzi o voce cunoscută, venită din spatele uriaşilor.
Elia scăpă cana, care făcu un zgomot infernal la atingerea cu podeaua, împrăştiind cafeaua peste tot. În pragul uşii apăru îmbrăcat în negru, motociclistul din faţa hotelului.
- Eu nu lucrez cu el, nici moartă, ripostă privindu-l cu ură. Nici moartă, să fie clar!
- Aici nu facem ce vrem. Nu vrei, eşti liberă să-ţi dai demisia, domniţă.
- Cine dracu te crezi? se înfurie şi mai rău. Daţi buzna aici, acum îmi spui şi ce trebuie să fac ?...la dracu boss...!
- Dânsul este şeful echipei, domnul ...

***

Cineva spunea că,, există ceva mai trist decât bătrâneţea şi anume să rămâi copil o viaţă întreagă. Adică să ai mintea unui copil şi să te comporţi astfel.’’. L-aş contrazice, spunând la rându-mi că un copil este maleabil, ca o plastilină, pe care oricine o poate modela cum vrea, doar dându-i puţină încredere în el. Un copil simte şi iubeşte sincer, râde sincer, se expimă sincer, are încredere în cei din jur, spune lucrurilor pe nume, are lumea lui fără minciună, o lume bună şi frumoasă în care toţi se iubesc o lume în care e veşnic soare. Atunci când nu te mai porţi ca un copil, când nu mai poţi râde din tot sufletul, când nu mai poţi visa, când încetezi să mai vezi lucrurile frumoase din jurul tău- umbra unui copac, zborul misterios al unui porumbel, mersul anevoios al unei gărgăriţe pe firul de iarbă înrourat- copilul din tine moare şi individul devine, indubitabil, un monstru ignorant care distruge totul în calea lui, fără scrupule, pentru că nisipul nu mai modelează castele la malul mării, ci năruie vieţi, călcând pe cadavre pentru a ajunge sus, pe val, de unde nu mai vrea să coboare. Îşi doreşte din ce în ce mai mult, supremaţia, asocierea cu Dumnezeu, pentru a împărăţi lumea, îşi va dori să fie el Dumnezeu, precum şi-a dorit Lucifer. Un copil nu-şi doreşte să împărăţească lumea, ci doar dragostea, atenţia părinţilor săi şi jocul, inventând artificii năstruşnice.
*
Copilul din Elia a murit de la vârsta de zece ani, odată cu părinţii săi, într-un accident de avion. A fost crescută de mătuşa sa, avocat renumit, o femeie ahtiată după câştig, o femeie aspră cu ea însăşi. Vorbele ei cădeau asupra copilei de atunci, ca focul unui pluton de execuţie, mutilându-i sufletul. ,,Bărbaţii sunt o sursă de câştig şi doar un moment de relaxare, fetiţo, să ţii minte asta! Niciunul nu e capabil să iubească femeia, decât dacă îi este supusă. Să nu te laşi dominată de sentimente, pentru că vei simţi focul iadului. Fii stăpână pe tine, independentă, nimeni să nu-ţi tulbure gândirea, altfel vei deveni încă o victimă manipulată, sclava nr. N de pe lista cuceritelor slabe.’’ A înţeles mai târziu vorbele ei, pe vremea când era studentă la drept, atunci când l-a întâlnit pe Liviu Stoenescu, frumosul profesor de drept constituţional, un bărbat cu 15 ani mai în vârstă decât ea. Relaţia lor a fost scurtă , din cauza năravului prost de a cuceri alte şi alte studente, de fiecare dată alte victime inocente îi cădeau în plasă. Aventurile pasagere ale bărbatului au luat sfârşit odată cu accidentul avut la ski, pe pârtia Arlberg din Austria, excursie organizată de el, când Elia a terminat anul doi. A rămas paralizat de la brâu în jos. Nu se ştie cum ajunsese în prăpastia de la poalele muntelui, toţi apropiaţii spuneau că stăpânea perfect sportul de iarnă şi cunoştea foarte bine pârtia pe care o survola ades, de câte ori avea ocazia. Susţinea cu tărie că fusese împins de un tip îmbrăcat în negru, care a trecut pe lângă el ca fulgerul. Degeaba s-au făcut cercetări, atentatorul nu a fost găsit niciodată. De atunci Elia evita orice apropiere, de orice natură, scut ce bara loviturile nedorite, devenise o femeie pragmatică şi rece, închisă, o femeie sigură pe ea. Singurul om care-i câştigase încrederea era un medic psiholog, Ics, aşa-i spunea, pentru că bărbatul nu punea preţ pe nume, bani, oameni, relaţii… ci doar pe viaţă. Îl cunoscuse la sala de fitness, care se afla lângă cea de aerobic, sală pe care Elia o frecventa de trei ori pe săptămână. Ics era un tip bine făcut, trăgea de fiare, practicase cândva sport, se mişca cu mare uşurinţă la tenis, trăia sănătos. Ordinea în care îşi ţinea echipamentul, modul frust de a spune lucrurilor pe nume, blândeţea din voce, uşor senzuală, concepţia despre viaţă, o făcuse să-şi dorească des compania lui. O asculta într-un mod special, descoperind în ea o altfel de Elia, rafinată, sensibilă, având slăbiciune pentru artă, în speţă pentru pictura lui Pierre Soulages şi pentru cea a lui Sabin Bălaşa, cel din urmă, un artist care înţelegea şi aprecia femeia expunând-o, printr-o cromatică celestă, într-o lumină dincolo de cunoaşterea proprie. Pierre Soulages, prin arta sa, pictură în negru, reuşea să treacă dincolo de gândurile Eliei, descoperind femeia din ea, ca pe o intrare în iad. Se regăsea în cele două stiluri – albastrul- cerul, pacea liniştea- negrul, femeia introvertită, diabolică, capabilă să ucidă pentru a-şi păstra poziţia socială, independenţa. Ascultau ore în şir Rahmaninov, Andre Rieu, Chris Spheeris, Kenny G.
Învăţase de la el că viaţa trebuie sorbită, strop cu strop, că nu trebuie să-i refuzi nimic, că este foarte important să te cunoşti şi mai ales să fii sincer cu tine însuţi, să-ţi accepţi defectele şi să faci din ele calităţi, pentru a putea merge mai departe… O învăţase să uite trecutul, să renunţe la prejudecăţi, să fie,,futut’’ la maxim prezentul, aşa cum îi plăcea lui să spună, referindu-se, desigur, la modul de a-ţi trăi viaţa din plin. A fost greu să se descopere pe sine, apoi totul a decurs normal. I-a vorbit despre trecutul ei, pentru a se elibera ca de o povară, scriind şi citindu-i. El fuma şi asculta. Tensiunea acapara liniştea de până atunci. Încerca să se detaşeze de povestea ei, de Elia din caiet, monstrul, văduva neagră care-şi prindea victimele în plasă, le devora, apoi se lepăda de ele ca de o lenjerie intimă transpirată. Trebuia să-şi păstreze cumpătul, trebuia să asculte, altfel o pierdea pentru totdeauna. Avea probleme mari de personalitate, trebuia vindecat sufletul, dacă nu şi-l vânduse iadului. Era incredibil ce putea face femeia asta. Uneori avea senzaţia că nu o mai putea recupera. Se înserase şi ea tot citea, se aprindea pe măsură ce ucidea, ochii îi scăpărau demonic. Vântul lovea cu putere perdelele, o ploaie puternică se năpustea asupra pământului, asemenea neliniştii din ea. Fulgerele se împerecheau cu privirea ei, aveau culoarea mării în plină furtună. Ics fu cutremurat de sentimentul descătuşării naturii în tandem cu cel al Eliei, parcă erau aceeaşi fiinţă. A încercat să o smulgă din braţele crimelor retrăite, pentru moment se transformase în diavoliţă. Avea atâta ură în ochi, încât el, aproape hipnotizat, s-a rupt de realitate, dorindu-şi moartea. Pentru o clipă şi-a imaginat că strânge un cuţit în pumn şi că îşi va tăia pieptul gol, acolo în faţa ei, iar ea va continua să privească zâmbind cum se scurge tot lichidul vâscos din el. Se simţea bine, o căldură blândă îi curgea prin vene ca o eliberare. A fugit la fereastră, rafale de ploaie îi plesneau obrajii. S-a ridicat pe vârfuri şi a privit golul imens ce se desfăcea sub ochii lui, ca un panteon. Şi-a dorit să fie vultur. Se ridică pe vârfuri, simţea cum îi cresc aripi. Ploaia nu contenea să-i taie faţa, ca o furie de lame mânuite de un muribund. ,,cum mă cheamă?’’întrebă el… Ea continua să citească pe un ton macabru care îţi dădea fiori: ,,… horcăia târându-se la picioarele mele, îi ieşeu ochii din orbite, mă striga implorând îndurare. Se zbătea ca un şarpe fără cap. Râdeam privindu-l cum se stinge uşor, uşor, spumegând, scoţând ultimul strop de otravă amestecat cu bucăţi din plămân şi ficat.’’ ,,Cum mă cheamă, auzi? Cum? Cine dracu’ te crezi?’’. ,,Mi-am făcut loc în lumea spionajului eliminând primul obstacol, pe şeful meu. Am fost numită în locul lui , la scurt timp. Am învins!’’. ,,Cine dracului te crezi?’’. A râs isteric …Ics a avut senzaţia că pereţii erau îmbrăcaţi în plasme imense şi că Elia şi Mihnea intrau şi ieşeau peste tot. Femeia asta pusese stăpânire pe mintea lui? Începea să înnebunească? O luă de mână şi, aproape smucind-o, a tras-o după el.
-Acum vom spăla mizeria din trup, ai înţeles? Din tot trupul Elia şi din minte. Te vei elibera de rău.
-Cum?
-Ai să vezi .
Au alergat prin ploaie ca nebunii, până în parcul unde făceau jogghing, câteodată, în weekend, atunci când nu era plecată în misiune.
Ics se opri în faţa ei şi o dezbrăcă, apoi făcu şi el acelaşi lucru, aruncând hainele ude cât colo şi se trânti pe spate, în iarbă. Ea îl urmă în tăcere.
-Ce simţi?
-Frică, răspunse Elia, închizând ochii.
-De ce?
Urmară câteva momente de linişte, doar ploaia se auzea scâncind, ca un copil luat de la sânul mamei.
-Nu vreau să te pierd.
-N-o să se întâmple asta, dacă mă asculţi.
-Eu te ascult, doar că tu, se pare că încalci înţelegerea noastră. Te-am surprins privindu-mă ca pe o pradă, exact ca bestiile alea. Tu eşti altfel Ics. Dacă mă vrei aşa cum mă vor ceilalţi…
- Heeii! Nu te mai gândi. Sunt şi eu om. Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place. Eşti o femeie frumoasă Elia.
-Am să te ucid, spuse calm, cu convingere. Am să te ucid…


Share |