Parcul Plumbuita

Parcul Plumbuita

O altă zi caniculară, greu de suportat în Bucureşti. Am ieşit la plimbare, pentru o gură de aer, în parcul Plumbuita, situat în cartietul Colentina, Doamna Ghica, al sectorului 2.

Am parcurs aleile parcului  amintindu-mi cu plăcere de locurile pe care le băteam uşor, la pas, în plimbările nocturne cu prietenii. Aici am amintiri frumoase de la spectacolul dat în aer liber de Toto Cutugno, marele cântăreţ şi compozitor Italian care a coborât printre românii de rând,  invitându-i să cânte împreună cu el hiturile anilor ‘70-‘80, îndrăgite de fanii ,,un italiano vero’’. "L'italiano", ''Solo noi'', ''Serenata'' ,''Emozioni'' sunt doar câteva dintre piesele care au făcut ca parcul să răsune într-un singur glas.

Alt punct de atracţie  pentru vizitatori este şi izvorul  limpede,  de unde locuitorii cartierului îşi procură apa potabilă curată, sănătoasă, fără clor şi depuneri ciudate. Tot timpul aici e lume multă. Izvorul se află la poalele bisericii Plumbuita, un lăcaş cu un istoric renumit. 

                                         Oamenii se duc cu bidoanele pentru apa sanatoasa.

Biserica Plumbuita  a fost ctitorită pentru prima dată în anul 1585 de voievodul Ţării Româneşti Petru cel Tânăr. După ce a suferit distrugeri masive, a fost ridicată pentru a doua oară în anul 1647 de domnitorul Matei Basarab, adăugându-se şi Casa Domnească. În această din urmă construcţie aflată în imediata apropiere a lăcaşului sfânt, este amenajat un muzeu cu obiecte de artă religioasă, busturi ale domnitorilor români şi picturi murale originale.

În imediata apropiere a Bisericii se află Palatului Ghica ridicat de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica în anul 1822, după planurile arhitectului spaniol Xavier Villacrosse. Lângă palatul de pe malul lacului Plumbuita se găseste biserica Ghica-Tei, ctitorită la 10 ani după finalizarea palatului. Reşedinţa regală a fost restaurată in anul 1979 şi a funcţionat mult timp ca un restaurant. Biserica si palatul sunt legate printr-un tunel subteran de aproximativ un kilometru.

Cele două lăcaşuri impresionante prin istoric şi arhitectură reprezintă o continuitate a parcului Plumbuita, un parc frecventat şi de personaje non grata. Aici, cu ceva timp în urmă, se ţineau lupte de câini. Bietele animale de rasă, erau antrenate să fie agresive, erau antrenate să ucidă, stăpânii lor câştigând bani frumoşi din pariuri. Câinii erau aţâţaţi unul împotriva celuilalt, lupta se dădea pe viaţă şi pe moarte. Ieşea din ring doar cel mai puternic, precum gladiatorii din arena morţii. Aceste concursuri se ţineau târziu, în noapte, cu uşile închise, până când un iubitor de animale a descoperit masacru. De atunci parcul a fost înconjurat de garduri şi păzit de angajaţii primăriei.

Plumbuita a fost gazda numeroaselor târguri şi concursuri de animale, concursuri de  role, desen pe asfalt, concurs de şah etc. 

                                                Sediul echipei de fotbal  ,,Clubul juniorilor''

 

                             
                                               Nelipsitele aparate de gimnastica pentru întreţinere

      Civilizatie - 

 incredibil, dar adevarat

 

                       Ar fi multe de spus despre acest parc, dar mai bine  las imaginile să vorbească.

                                        

 

Am întâlnit aici mai mulţi pescari. Primul m-a privit suspect, morocănos, dar nu m-a refuzat atunci când l-am rugat să-mi arate ce a prins. I-am urat fir întins!

 

                        Cel de-al doilea pescar a fost o ea care tocmai scotea un baboi din apă.

                                      

-                                                  -_  Cum vă numiţi? întreb amuzată fiind de ţinuta cochetă a pescăriţei.

-                                                   _    Doamna Mariana, a răspuns jovial.

-                                                   _   Aţi prins ceva? întreb încercând să mă apropii de doamnă.

-                                                    _ Da. Uitaţi! Şi mă conduce către sacoşa cu peşte. 

B                           Băgă mâinile în ea şi scoase de acolo doi peşti.

 

-          - Sunt somotei asiatici, îmi explică zâmbind mândră, apoi, vorbăreaţă nevoie mare, îmi povesteşte despre pasiunea ei pentru pescuit. Îmi iau rămas bun de la doamnă şi trec mai departe. 

 

-          Ultimul pescar mi-a mărturisit câteva dintre secretele pescuitului. Imi spunea că le dă somoteilor drumul in apă pentru că lui îi plac cărăşeii.

  Tocmai în acel moment scoate unul cât palma, frumuşel. Îl întreb dacă dă la viermuş. Se uită la mine amuzat şi-mi arată un bob alb pe care-l formează rotunjindu-l între degetul mare şi arătător. Ridic din umeri neştiind ce momeală este. Imi arată produsul finit pe care, apoi, îl introduce în ac şi aruncă undiţa din nou în apă.

-                                                                                            

                                                                                                               _    E pâine înmuiată, ăsta e secretul...

   

 

Râd amuzată. L-am rugat, ca şi pe ceilalţi doi, să-mi arate plasa cu peşte, dar m-a refuzat categoric spunând că există o superstiţie: ,,dacă un pescar arată peştele prins, nu mai prinde''. Din noua am râs , i-am mulţummit şi m-am retras spre casă. 

 

Soarele  ardea din ce în ce mai puternic. Am întâlnit din nou, ca şi în Parcul Circului, oamenii care muncesc în arşiţă şi ploaie ca noi să putem admira frumuseţea parcurilor. 

Nu ezitaţi să vizitaţi Parcul Plumbuita şi clădirile din jurul lui.

 

O vară răcoroasă!

ave

                                         

Unde se refugiază bucureştenii pe caniculă?

Mă număr printre cei privilegiaţi care trăiesc înconjuraţi de verdeaţă, în Bucureştiul îngropat în betoane care se transformă vara în iad, unde aerul este irespirabil. Am norocul să locuiesc in cartierul Tei, un cartier care-şi merită numele din plin. Este o feerie să adulmeci mireasma florilor de tei, atunci când aceştia înfloresc. Parcurile care înconjoară  cartierul, reprezintă refugiul celor care locuiesc aici. 

Vă voi  prezenta astăzi Parcul Circului, construit în anul 1961, pe o suprafaţă de 26 de hectare. Atât pe vremea când eram copilă, cât şi după, parcul a constituit un punct de atracţie, datorită Circului de Stat, aflat în incintă, chiar pe aleea principală. Mi-amintesc cu plăcere de bucuria manifestată atunci, când părinţii mei ne duceau la spectacol. Ajungeam întotdeauna mai devreme, astfel încât aveam timp să ne distrăm la  maşinuţe, să devenim lipicioase în jurul gurii  de la vata pe băţ, să stresăm leagănele şi  să ne cocoţăm în toţi copacii pitici. Parcul Circului a fost şi va rămâne pentru mine o lume frumoasă, o lume a  celor mici, fără griji, o lume a poveştilor, o lume misterioasă. 

Iarna pârtiile purtau numele personajelor din desene animate. Cea mai lungă era pârtia Scooby Doo. Iată cum am descris  iarna copilăriei mele, amintire legată şi de Parcul Circului:

de atunci (1)

(doar merele miros a scorţişoară)

când iernile-şi lăsau greu bătrâneţile peste oraş

luam săniile şi alergam spre derdeluş în parcul circului

pârtiile purtau nume date de noi

Miki Mouse, Donald, Pluto, Tom şi Jerry

îmi plăcea Scooby Doo

era cea mai abruptă

zburam  în ţara zăpezilor

acolo unde toţi oamenii poartă fular căciulă şi

nasul roşu

acolo unde miroase a ger şi neaua are gust de vată pe băţ

pârtieeeeeeee!strigam zburând

iar sufletul parcă-mi ieşea pe gură abur

de atunci

săgeata/ sania mea/ stă ascunsă în zăpezile timpului

bună dimineaţa la moş ajun

ne daţi sau nu ne dati

oamenii zâmbeau şi ne dăruiau

bănuţi portocale nuci şi mere

multe mere

de atunci

ei nu mai zâmbesc iar uşile rămân închise şi triste

din mere mama făcea plăcintă

mirosea a scorţişoară şi brad

el era bucuria noastră

păstram poleiala ciocolatelor

din care făceam ghirlande şi îmbrăcam nuci

pe care măria sa bradul le primea cu braţele deschise

era prietenul meu

seara îmi spunea poveşti despre ţara moşului

unde bomboanele creşteau în pomi şi ciocolatele pe câmpuri

eheee!

de atunci bradul nu-mi mai vorbeşte...

globurile strălucesc precum gheaţa pe geamuri

de atunci

doar merele miros a scorţişoară

Cum arată astăzi Parcul Circului?  Oază de lumină, un colţişor de rai, unde oamenii respiră pace şi linişte. Aleile curate sunt străjuite de copaci care umbresc totul în jur.

Oamenii îşi petrec timpul fie citind, fie supraveghindu-şi nepoţii sau copiii. 

 Există locuri special amenajate pentru cei mici, în care descoperi topogane, leagăne, scări mari şi  mici pe  care ei urcă şi coboară, totul e viu colorat,  tentant pentru joacă. Tot în acest loc am descoperit două fiinţe frumoase, admirate de micuţi. Doi ponei, unul de culoarea ciocolatei, Mircea, cel de-al doilea de culoarea cafelei cu lapte. Poneii înhămaţi la o mini caleaşcă vopsită în două culori, roşu şi alb, erau plimbaţi, contra cost,  pe aleile principale ale parcului.

Lângă locul de joacă, se află un alt spaţiu unde oamenii joacă ping-pong, fac gimnastică la aparatele speciale, se bucură de condiţiile aflate în acel loc.

O altă atracţie este menajeria circului. Acolo, îngrijitorii de animale, sunt în continuă mişcare. Hrănesc vietăţile care fac spectacolulşi curăţă cuştile acestora. Din păcate n-am putut pătrunde mai adânc în acel loc îngrădit. M-am mulţumit să fotografiez pe furiş, cămilele cu două cocoaşe.

 Parcul Circului este renumit  pentru statuetele sculptate de artistul plastic C. Teodorescu, sculpturi realizate din trunchiul copacilor uscaţi. 

 Lacul reprezintă  atracţia de vârf a parcului. Este o imagine de vis pătura de nuferi albi şi roz ce acoperă apa. 

În spatele unei salcii bătrâne am descoperit cu surpriza un cârd de raţe sălbatice care s-au ascuns de privirea mea imediat.

Oameni de toate vârstele se plimbă, admiră covoarele de flori multicolore, hrănesc porumbeii, se odihnesc citind, fac yoghin şi gimnastică de întreţinere. 

Toate frumuseţile acestui parc sunt întreşinute de oamenii care muncesc permanent, pe frig sau caniculă, când alţii se relaxeaza.

Chapeau, oameni ocrotitori ai florilor!

Dacă treceţi prin Bucureşti , nu ocoliţi un petic de rai, Parcul Circului!