Claudia Minela,
Radio3P & Radio Feel Music vă invită vineri, 7 septembrie 2012, la ora
20:00, în emisiunea ,,Vieţi între coperte’’, o emisiune care-şi propune să promoveze
literatura contemporană. Invitatul serii - scriitorulViorel Gongu - care ne va prezenta noua sa
carte ,,Cămaşa de noapte’’, un
puzzle, proză scurtă, ce asamblat, formează omul şi viaţa cu neajunsurile şi
bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp al sufletului.
,,Violul’’, ‘’ Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart’’, ‘’Luminile s-au stins’’, ‘’Lumea
lui Lem’’ sunt doar câteva titluri ale creaţiilor aduse în discuţie.
Vă aşteptăm cu întrebări, păreri, sugestii şi dedicaţii pe Id messenger radio3P
: prietenieradio@yahoo.com
,,Puţini se nasc şi rămân oameni.'' (Viorel Gongu)
Mulţi
sunt cei care se joacă de-a scrisul, puţini sunt cei care fac un joc din scris,
reuşind să trezească interes pentru labirintul cuvintelor frumoase, labirint cu
o singură ieşire - spre sufletul cititorului. Unul dintre aceşti creatori de
jocuri este şi scriitorul Viorel Gongu.
A
debutat cu romanul ,,Bilete de loterie’’, publicat la Editura Topoexim,
Bucureşti 2011, un jurnal neobişnuit ce şi-a propus să dezvăluie misterele unei
femei, îndrăgostită de doi bărbaţi. Autorul se transpune în pielea
protagonistei încercândsă transmită cognitiv
sentimentelefemeii în anumite momente
speciale din viaţa ei.
,,Ultimul
trandafir’’, apărut la aceeaşi editură – Topoexim – reprezintă cea de-a doua
carte, un volum de versuri scris în formă fixă – glosse, sonete, stampe.
,,Cămaşa
de noapte’’ este un puzzle care asamblat, formează omul şi viaţa cu
neajunsurile şi bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp
al sufletului.
Punctul de pornire - naraţiunea
,,Cămaşa de noapte’’- are un fundament filosofic puternic ancorat în realitate
care jonglează cu ideea că oamenii ieşiţi din standardul normalităţii, nu sunt
în toate minţile. Imaginaţia unora de a vedealucrurile din jur altfel este privită ca o ciudăţenie de cei incadraţi
în matriţele obişnuite, preluate prin educaţie, de la generaţiile
anterioare.Astfel autorul dă viaţă
lucrurilor din casă, personificându-le şi vorbind cu ele. Ajuns la spital
constată cu uimire că medicul este tot un ciudat ca şi el, un om care vede
altfel lucrurile, auzindu-le cum grăiesc între ele. Răspunde medicului care-l
consultă fără rezerve, referindu-se la semnificaţia reală a unor lucruri văzute
din propriul unghi : ,, Sunt cuvinte care, prin alternanţa lor consonantică spun
una, dar înţelesul, impus şi acceptat de toţi este cu totul altul.
-Exemplifică!
-Dacă rostesc
cuvântul lună eu văd
degetul mare alunecând pe fundul unei tipsii de cupru. Dacă aş dori să transmit
eu cuvântul lună aşa aş face-o.
Apoi cuvântul
ZI îmi sugerează un cuţit tăind felii dintr-o jumătate de ceapă uscată. Dar nu
cred că e cazul să scriem un dicţionar explicativ corector. Şi acesta este un
capitol închis!’’
O altă ciudăţenie auzită de ,,bolnav’’
este aceea a vorbelor rostite de salvare: ,,Şi eu sunt obosită. Mai am două luni şi mă
casează. Vreau să devin un balansoar de curte, un leagăn de copil sau poate un
stâlp de înaltă tensiune, să stau şi să ascul vântul.’’, un moment sensibil captat
de undele speciale, ciudate, condamnate de societate.
Cămaşa
de noapte primită în dar de la Doina, o amică din grupul său de ,,prieteni’’, are
puterea albastră de a schimba totul în jur : ,, Ştii,
ceva mai devreme am surprins o scenă de dragoste între ochelarii tăi şi ai mei,
ca apoi să surprind într-o poziţie total indecentă pe cei doi de pe fotoliu…’’.
Cei doi de pe fotoliu fiind două halate de casă, al ei si al lui.
În final bolnavul cere ajutor medicului de
specialitate care-i spune că ar putea să-şi recapete limbajul universal, ceea
ce înseamnă - un ,,risc major... Nu vezi că lumea este bolnavă? Nu vezi că
suntem condamnaţi să trăim printre ei, după regulile lor, pentru că ei sunt
majoritari? La revedere şi te rog spune-i halatului doamnei că-l îmbrăţişez cu
drag.’’. Un final surpriză, imprevizibil.
Irealul întîlnit în proza scurtă a lui Viorel
Gongu reprezintă o categorie estetică în
care fapte neobişnuite, inexplicabile, intervin şi perturbă realitatea
cotidiană, precum în lectura ,,Lumea lui Lem’’, (Lem Stanislaw, scriitor
polonez SF), o lume care face referire la natura
inteligenţei în imposibilitatea
comunicării și înțelegerii reciproce, disperarea în fața limitelor omenești, locul omenirii în
Univers, al speciilor pe cale de dispariţie, cauzată de nocivitatea prezenţei omului,
de predispoziţia lui în a construi ceva, cu preţul dispariţiei a
altceva, dereglând astfel cursivitatea firească a vieţii, prin exterminarea unor specii din lumea
necuvântătoarelor, aşa cum este cazul exemplarului amintit în lectură – Fluturele Regina
Alexandra (nume dat de lordul Walter Rothschild). Este cel mai mare fluture din
lume, pe cale de dispariţie, căruia i se
dau şanse de supravieţuire doar în
lectură, din păcate.
O altă temă care se evidenţiază în naraţiunile
lui Viorel Gongu este tema copilăriei, bine conturată prin prezentarea faptelor,
a locurilor şi personajelor închise în folderul emoţional al memoriei afective.
Inventivitatea copilului sărac, speranţa că va fi perceput asemenea celorlalţi,
nefiind luată în seamălatura socială,
care nu depindea de el, au reprezentat baza morală pe care s-a construit,
călit, caracterul maturului de mai târziu. Atât în naraţiunea ,,Bicicleta’’,
unde este evidentă dorinţa micuţului de 8 anide a intra în posesia bicicletei, obiect ce constituie premiul unui
concurs de trotinete, cât şi în lectura ,,Suta de lei’’, descoperim momente
care l-au dezamăgit prin nedreptatea deciziilor luate de cei maturi. Rămâne să deceleze
cititorul cauzele dezamăgirilor din viaţa băieţelului care muncea din greu pentru
a strânge suma de bani ce reprezenta costul unui bilet la cinematograf sau
pentru a cumpăra piesa necesară reparării trotinetei defecte, găsite la gunoi, obiect
fără de care nu putea participa la concurs, pentru a-şi realiza visul mult
dorit, obţinerea bicicletei. Legat de acest episod voi cita două fragmente care reproduc atmosfera copilăriei
din acea perioadă: ,,Erau
vremurile când sufletul meu încă savura zorii, când ascultam pământul şi
trenurile. Cunoşteam foarte bine monedele de 5 bani… Uneori, printre monedele
de 5 bani, primite de la vecini drept răsplată, din restul rămas de la cumpărături,
căutam bănuţii care nu aveau steluţă pe stemă, între raze... În casă, într-o
cutie hexagonală de tablă, în care fuseseră dropsuri Kandia, aveam o mulţime de
bănuţi de un ban, … cu care tata, unchiul Jean şi verii lor jucau poker.
Stăteam în spatele lor şi chibiţam, prin fumul albăstrui de „Carpaţi” fără
filtru, ascultând în timpul jocului meciuri la difuzor (…). De pe atunci am
înţeles cu adevărat expresia „non idem est sic duo dicunt idem”… Ce dileme
aveam atunci când strângeam în pumn un „50 de bani”! Să-mi cumpăr două pahare
de sifon, să-mi iau un sirop sau să mai strâng până la un leu şi douăzeci şi cinci
de bani şi să merg la „Clubul C.F.R” să văd un film ... Afişele de la Club
anunţau un film extraordinar, „Godzila". Fotografiile lucioase, alb-negru,
mă fascinau cu animalul acela uriaş’’.(Suta de lei); ,, Lăptăreasa care
ştergea cu podul palmei numărul sticlelor de lapte scrise pe tocul uşii, sticle
ce urmau să fie plătite la leafă, căruţa cu gheaţă pentru răcitor, … erau doar
câteva amintiri rămase în cufărul încuiat al copilăriei anilor ’60. Am mâncat
acelaşi iaurt cu zahăr şi cu pâine alături de un ceai cu lămâie … am prăjit
două ouă şi le-am mâncat cu două felii de parizer … Cu
o seară înainte îmi spălasem pantalonii scurţi şi tenişii chinezeşti, cu talpă
verde, din cauciuc.’’ (Bicicleta)
Viorel Gongu, un mare iubitor de animale,
reuşeşte să impresioneze prin texte inspirate din realitate, precum ,,Bilete
pentru Monte Carlo’’ – în care stăpânul
descrie detaliat aroganţa celor care şi-au ales o meserie, cea de medic veterinar,
doar pentru bani, pentru a-şi petrece vacanţele în locuri costisitoare, vacanţe
făcute pe spinarea suferinţelor animalelor.Este remarcabil cum stăpânii fac sacrificii
să diminueze, fără să aştepte nicio
răsplată din partea cuiva. Nu pot trece mai departe, fără să aduc în discuţie atracţia
autorului faţă de cai, animalemândre,
cu personalitate puternică. Calul din textele lui Viorel Gongu impresionează
copilul, este atras de tânăr şi iubit de adultul care îl admiră şi îl ţine aproape de sufletul
său, purtându-i de grijă - ,, Prima dată când am văzut un cal, de aproape, era
pe vremea când miroseam a iarbă crudă şi când străbunica, după ce îmi cerceta
picioarele desculţe … mă spăla cu apă de la gârlă şi mă aşeza pe prispă, pe un
braţ de pănuşe de anul trecut. Dormeam cu descântecele ei în gene şi cu visele
mele sub pleoape. Norii coborau pufoşi până pe obrajii mei şi erau calzi şi
tremurători. Am deschis ochii şi am văzut nişte dinţi mari zâmbind pe după
buzele moi şi calde. Ne-am privit o clipă în ochi şi nu ne-am temut. Vraja s-a
topit sub vocea hotărâtă a babei Şerbana: -Nea, boală!’’.
Precum Van Gogh (,,Bucuria vieţii’’, de Irving Stone) care
descoperă viaţa mizeră a minerilor, cu plămânii ciuruiţi, sutele de copii, sub 14 ani, care trudesc câte
12 ore zilnic în iadulminelor, expuşi
celor mai tragice accidente , pentru 2 franci pe zi, Virgil Gongu descoperă şi el lumea întunericului autohton unde cei oropsiti,
pentru a practica această meserie, ca un blestem, sunt nevoiţi să împartă cu
şobolanii aerul şi spaţiul galeriilor întunecate, reci, gata oricând să se prăbuşească peste ei,
galeriicu miros de mucegai şi umede,
unde minerii sunt urmăriţi, de la intrarea în şut şi până
la ieşire, de coasa morţii. Toate aceste aspecte neplăcute din
viaţa minerilor sunt inspirate din propria experienţă. Viorel Gongu cunoaşte
oameni speciali, care, în ciuda condiţiilor grele de muncă, au păstrat
delicateţea unui suflet sensibil. Am găsit povestea bărbatului care munceşte
in mină şiface tot posibilul ca
dragostea paternă să înlocuiască lipsurile. Atenţiacu care işi ingrijeşte fiica, compensează
lipsa mamei şi pe cea a banilor. Vestea că fetiţa este cerută în instanţă de
mama sa, afectează puternic viaţa celor doi, tată şi fiică ,, Îl privesc atent:
e albit la tâmple, cu faţa numai colţuri şi riduri. Prin căldura stătută se
aude o sonerie: ies copii de la şcoală. Îl văd tresărind. ..’’. (Luminile s-au stins).
Un alt personaj atipic mediului ostil din mină este nea Bibi, omul care ascunde in spatele
maştii de fier un suflet de copil, de artist - ,,violonistul infantarist’’- ,, Duritatea
şi uneori grosolănia lui cu oamenii din subordine m-a şocat. I-am reproşat
lucrul acesta şi mi-a replicat:
-Mă-sa şi ta-su mi i-a dat vii şi întregi. Numai aşa pot să-i dau teferi la
liberare.
Toată această aparenţă de duritate ascundea un suflet ce se descoperea numai
seara, cînd ne strângeam la ei acasă şi Bibi ne cânta din vioară. Cu ochii
închişi călătorea, numai sufletul lui ştie pe unde.’’ (Concertul pentru
vioară nr.5 K 219 de Mozart).
Astfel îşi începe
scriitorulMarian Ioannouasa
carte - ,,Zâmbete ...Altfel’’- apărută la Editura Adalex din Sibiu.
Marian Ioan,
scriitor contemporan, înzestrat cu un umor debordant, reuşeşte prin stilul său pitbull,
să ironizeze cu sarcasm defectele
societăţii româneşti. Sunt vizate în mod special organele...ţării care au la
activ multe, foarte multe bile negre.
Am lecturatcu plăcere aproape toate capitolele inserate
în carte. Spun aproape toate, căci am aflat printre ele şi câteva, ce-i drept în
număr redus, care au fost mai puţin interesante(CONCURS CU PREMII,PROVERBE
MILITARE ÎN INTERPRETĂRI MODERNE, URME DE NUCI, SOLDAŢI, VĂ ORDON TRCEŢI...LA
FĂCUT COPII!, DECLARAŢIE DE RĂZBOI. ). Este doar părerea unui cititorneavizat în domeniul criticii literare.
Voi marca acum
câteva texte de bon ton care au devenit subiect de discuţie în întâlnirile cu
prietenii mei, la o cafea de vorbă.
,,Este de
necontestat talentul scriitoricesc, umoristic, al autorului’’, spune râzând Dana, după ce am terminat lectura
,,Parcă-ar mai fi, totuşi, câtecineva p-acilea’’,
un text prin care Marian Ioan se întreabă retoric : ,,Cine a mai rămas în
România?’’, aducând în discuţie categoriile sociale rămase în ţară, categorii
care dăunează rău evoluţiei şi dezvoltăriiei, prin caracterul imoral al celor vizaţi în text. Amintesc aici: ,,Zugravul’’, cel cu o
ţigară în colţul gurii ,,şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii’’;
,,Baba urbană’’, care nu face altceva decît ,,votează,mănâncă mult, bârfeşte ... şi circulă gratis
cu RATB.’’;,,Şoferul manelist’’-,,cel
mai relaxat dintre români... Îi place să împartă : opinii, muzică, pumni. Ştie
despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta,
devine foarte simplă’’; ,,Bogatul’’ - ,,cu Mercedes care suferă că nu are
Bugatti’’- şi consideră că <nu e bogat decât aici. Când iese din ţară e doar ostentativ >; ,,Băiatul
de club’’- ’’fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e
moartea de plictiseală...’’; ,,Politicianul tânăr’’, ,,şmecherul’’ care se
crede mai tare decât toţi cei amintiţi mai sus, cel care se compromite în
campania electorală şi ,,o pupă-n bot pe baba urbană, îl cheamă la miting pe
şoferul manelist... ’’.
,,Mi-ar fi plăcut
să facă fetele armată în locul nostru, să adune apa de pe jos cu şireturile de
la bocanci, să le văd executând sus –jos, după bunul plac al celui care le
ordonă, să urce cu masca pe figură...să le văd atunci...’’, spune amuzat Radu, făcând
referire la lectura ,,Fetele-s mai bune
în armată’’, lectură în care autorul consideră, pe bună dreptate, că fetele au
mai multe calităţi în ceea ce priveşte ordinea şi disciplina.
,,Nu râde Gogule, îl întrerupe Hary amuzat
fiind de ceea ce tocmai citise. Uite ce scrie aici în ,,Dacă femeile ar conduce
lumea’’, cum că,,ar fi pace
veşnică...ar dispărea armamentele nucleare actuale...în schimb ar apărea<trăgătorul de păr> şi <zgârietorul
pe ochi>... Iar uniformele soldaţilor ar fi obligatoriu mini’’, încheie
râzând, apoi deschise o cutie cu bere pe care o goli jumătate, dintr-o suflare.
Noi, fetele, ne
retrăsesem în bucătărie să facem cafea. Chicoteam pe seama textelor
,,Declaraţie de dragoste’’.,,Îmi plac
dinţii dumneavoastră’’, se apropie Raluca de Mihai, care tocmai intră pe uşă şi
o privea buimac.,,Să vă uitaţi frumos
la mine!’’, spuse zâmbind sarcasticElena. Mihai se uita zăpăcit la
cele două fete. ,,Ce colon frumos ai ... n-am mai văzut amigdale mai frumoase
ca ale tale’’, continuă declaraţia Maria, clipind des, apoi se retrase lângă
celelalte prietene hohotind. ,,Băieţi, ce le-aţi pusfetelor în Cola?’’,,Zâmbete...Altfel’’, Gogule,
de Marian Ioan. Ia, citeşte şi tu!Vei
înţelege!’’, spuse Radu întinzându-i cartea şi luând sacoşa plină cu beri, pe
carele alinie în primul raft al
frigiderului. ,,Tembelică’’... şi anotimpurile’’, să citeşti, acolo scrie
despre tine, despre cumulul defuncţii
interzis de guvern care ţi-a ridicat moralul şi ţi-a dat curaj să ieşi de sub
pat’’...ha,ha, ha!
,,Să citeşti *ce
vrea femeili, sau ce car’va’zică o ţavă spartă* ! îl îndemnă Raluca la rându-i,
hohotind.
Pe rând, toţi îl îndrumam să citească lecturile care ne-au
plăcut cel mai mult. Am continuat să viscerăm fiecare text în parte, făcând haz
de necaz, precum Marian Ioan, de moralitatea societăţii române. A fost o
duminică minunată, petrecută cu prietenii, o duminică în care am citit,
amuzându-ne pe seama lecturilor scriitorului Marian Ioan, un Caragiale
contemporan, care loveşte în ignoranţa românului, în incompetenţa
guvernanţilor, în nepotism, prostie, aroganţă, penibilism, minciună, lene...şi
lista ar putea continua.
Am avut plăcerea
să-l cunosc la lansarea de carte. Este un om dinamic, spiritual, un om, printre
puţinii care ştiu să arate cu degetul către rău, zâmbind şi dăruind zâmbete pe
banda rulantă.
Închei prin a
reda unul dintre textele care aduc zâmbete de satisfacţie pe faţa bărbaţilor.
ÎN AŞTEPTAREA
VIITORULUI
Se ştie că bărbaţii trăiesc mai puţin
decât femeile.
Statisticile o
spun.
Se ştie că bărbaţii sunt mai puţin decât
femeile.
Statisticile o
spun.
Se
ştie că lumea este plină de războaie şi că, în războaie, mor mai mulţi bărbaţi
decât femei. Statisticile o spun.
Dacă se menţine trendul ăsta, cu siguranţă
se va ajunge şi în ziua în care lumea va fi constituită numai din femei şi un
bărbat.Şi, după ce se vor bate bine pe
el, femeile vor deveni înţelepte şi, în loc să se bată, riscând să-l omoare şi
pe el, vor trece la a-l îngriji. Îl vor hrăni cu ce vrea muşchii lui. Îi vor da
să bea numai ce vrea muşchii lui. Îl vor lăsa să se plimbe pe unde vrea muşchii
lui. Şi cred că îi vor cumpăra şi discurile pe care le vrea muşchii lui.
Maaamăăă, de-abia
aştept!
Mai uşor domnuleMarian Ioan! Asta e posibil doarîn raişi pentru a ajunge acolo,va trebui să vă lăsaţi cucerit de doamna cu
coasă. Statisitcile o spun.
Aici va rămâne un
singur bărbat care să profite de bunătatea femeilor şi anume TB, el ştie
săinoate in ape tulburi.
Statisticile o spun.
Va trebui sa
aşteptaţi, poate într-o altfel de viaţă, cu ,,Zâmbete ... Altfel’’.
