Pariu pe Prietenie 26 mai 2013

Literatură

Marian Dragomir, Călin Derzelea şi alţi prieteni surpriză veniţi din Ploieşti;
Cătălin Codru – poezie;
Adrian Deliu - traducător, în premieră la Pariu pe Prietenie despre importanţa traducerilor în literatur contemporană;
Raluca Neagu - moment poetic - Charles Bukowski

Segmentul muzical ne va fi dăruit de :

JONATHAN DAVID,
ELENA SHEN,
ANA-TEODORA SI IRINA PUIU,
RALUCA NEAGU ȘI MIHAI MATEI

,,Fără muzica viaţa ar fi o greşeală’’ - Nietzsche
Inevitabil vom avea şi concursuri unde veţi câştiga cărţi oferite de Editura Litera, partener Pariu pe Prietenie, veţi afla noutăţi culturale, noi apariţii editoriale, revista ,,Flacăra lui Adrian Păunescu’’, momente open stage unde puteţi intra în posesia unui volum oferit de autorii care au câştigat pariul cu prietenia, lansând aici cărţi. Nu vor lipsi nici provocările în care veţi încerca să creaţi pe loc.

Raluca Neagu

,,Mi-a plăcut cum te-ai sprijinit în mâini şi ai mers; chestia asta m-a înnebunit de tot... tot ce faci tu mă înfierbântă mai tare ca focul... femeie superbă... ai trezit poeme noi şi speranţe noi şi bucurii noi într-un moşneag, te iubesc... părul care-ţi curge pe spate, sălbatic şi tu acolo, pasărea salbatică din tine, sălbăticia din tine, ardentă, destrăbălată, miraculoasă... te iubesc... Te vreau, te vreau, te vreau pe tine!’’ (Charles Bukowski – scrisoare către Linda King).

,,Putând fi descris ca misogin veritabil, Bukowski este filmat când, în timp ce lecturează un poem despre o scena de dragoste, cu una din fostele sale iubite, izbucnește în lacrimi. Ce dovadă mai mare de sensibilitate poate exista?’’ R.

Unchiul Fedea starneste zambete ... Mihai - Haifa Traista

Vali Nitu

recunoasteti cartile favorite

Clara Margineanu - Povesti, semnificatii, armonii

cate se vor citi?

Pariu pe Prietenie un stup al noilor aparitii

Citibile

Sonete din carne vie - Mirela Lungu

Toamna asta citim Kafka- Bianca Dobrescu

Silvia Gurău

Mantaua lui Gogol (revistă trimestrială de literatură, artă şi cultură) & Ibovnice cu ochi de Maramureş - proză scurtă (Mihai - Haifa Traista)

Noi şi pădurea, la lupta cea mare

Ioan Marian

Vineri, 10 Mai 2013 15:26

Nu mai ţin minte cum arătau pădurile de pe aici pe vremea când eram mai mult daci şi mai puţin... ce om mai fi acuma. Mă uit, însă la cum arată acuma. Oare ce le-o fi fãcut să ajungă aşa? Pe vremea aia, pădurile erau alcătuite din copaci care înţelegeau să se lase sacrificaţi pentru a deveni baraje în calea năvălitorilor, sau adăposturi pentru cei care îngrijeau pădurile, sau plute. Sigur, acceptau ei să devină şi lemne de foc, dar atunci se revolta ceva în ei astfel că, dacă le cădeai în flăcări, te cam prăjeau. Dar acum? Acum, după ce au trecut pe aici ba romanii, ba hunii, ba leşii, ba ruşii, ba grecii, ba turcii, iar ruşii, apoi nemţii şi iar ruşii, iar acum au venit, în sfârşit, şi americanii, acum, zic, cu ce păduri ne-am ales? Că dacă te uiţi mai atent vezi că mai sunt câţiva copaci scorburoşi, din care nu prea mai poţi scoate nimic, iar restul copacilor sunt din ăia din care nu se pot face decât ... cozi de topor. Iar ăştia nu fixează nici solul, nu ţin nici torenţii de ape, nu fac nici umbră şi nici măcar nu dau frunze care să îngraşe solul. Aştia doar cad peste tine când ţi-e lumea mai dragă. Incerci să te adãposteşti lângă unu şi te trezeşti descoperit. Dacă vrei să-ţi faci acoperiş din el, te trezeşti că-ţi plouă-n casă. Plută? Fii prudent, că te duci la fund cu pluta făcută din ei când nici nu te aştepţi! Lemne de foc? Păi îţi scot ăştia un fum de nici nu mai poţi respira. Cozi de topor, atât se poate face din ei. Si, uneori, şi beţe d-alea pentru steaguri. Beţe care, dupã defilare, sunt folosite la cotonogirea „ălorlalţi". Cam asta s-a ales din pădurile dacilor, acuma când noi am devenit... ce-om fi devenit. Hai la lupta cea mare! A devenit aproape un lait-motiv al zilelor noastre afirmaţia că politicienii fură. N-am auzit despre nici unul zicându-se altceva. Nici măcar despre acela „sărac dar cinstit". Şi lu ăla, tot hoţ şi bandit îi zic unii şi nu sunt puţini. Dacă eu mă număr sau nu printre cei ce zic despre politicieni că nu i-ar interesa decât cum să-şi sporeascã averile? Bine-nţeles! Numai că pe mine nu mă miră, ba chiar asta mă şi aştept să facã. De ce? Păi nu se află România în etapa trecerii de la proprietatea socialistă la proprietatea privată? Şi cine avea în România proprietăţi din care să se poatã fura pentru a se putea constitui proprietăţi private? Căci Vest sălbatic la noi nu prea se găseşte, nici indieni cărora sã le întinzi pielea pe băţ şi să le iei pãmântul. La noi, numai statul avea proprietăţi. Numai statul, că amărăştenii n-aveau, ei doar construiau socialismul, nu-l şi mulgeau! Si cine poate fura de la stat, care are poliţie, are justiţie, are procurori (observaţi că procurorii nu fac parte din justiţie!), are jandarmi, are... dar ce nu are? Numai guvernanţii, nu? Că ei, fiind chiar statul, nu sunt opriţi nici de lege şi nici măcar de jandarmi. Aştia, adică jandarmii şi justiţia şi procurorii, îi prind doar pe ţiganii care fură şină de cale ferată, pe babele de la ţară care-şi fură una alteia ouăle de sub găină să nu leşine de foame şi pe alţii cam tot aşa. Atunci, cine să-i oprească? Poporul!?! Haida, de! Ce treabă are poporul cu ăia care fură en-gros? Pe popor îl interesează să-i mai rãmână şi lui câte ceva de ciugulit. Numai că o anumită parte a populaţiei nu prea e de acord să fure numai „ăia". Şi s-au apucat şi ei de furat. Au pus mână de la mână, s-au organizat, au atras nişte judecãtori, nişte poliţişti, nişte procurori, nişte paznici de puşcării, nişte medici, chiar şi nişte politicieni nemulţumiţi că ei nu ajungeau la caimacul ăla mai gros, şi şi-au tras clanuri. Mamă, ce furie i-a apucat pe politicieni când au văzut că au concurenţă! Să-i fi văzut cum au început să-şi dea la geoale furioşi (am zis, la geoale, nu la geoane!), să se demisioneze între ei, să se acuze, să se ameninţe, să-şi pună ţărânã în cap, să dea afară poliţişti, medici, avocaţi, şefi de puşcării! Dar toate astea s-au petrecut numai pe ecranele televizoarelor în faţa cărora stă populaţia cu sufletul la gurã. Si ce se-ntâmplă între timp, „afară", nu „pe ecrane şi-n ziare"!?! Continuă, şi încă în ritm înverşunat... constituirea proprietăţilor private! Adică... exact! Nu m-aş mira ca într-o bună zi, aceşti luptători pe frontul constituirii proprietăţilor private din proprietatea statului, din ambele tabere, să facă un miting de protest împotriva celor ce le zic hoţi. Si ce ar cânta ei atunci: Hai la lupta cea mare,/ Hoţ cu hoţ să ne unim/ Proprietatea a mai mare/ Să ne-o zămislim! " Parcă-i aud pe unii dintre ei, după ce le spune cineva ce am scris, că ei nu citesc: „Ia uite-l pe criptocomunistu' ăsta! E împotriva proprietăţii, a democraţiei! Huuuooo, 're-ai al dracu' de bolşevic!

,,Oman,, - Camelia Iuliana Radu - Lansare de carte în Rotonda Muzeului Literaturii Române

A fost odată o fetiţă care imediat ce a invăţat a scrie s-a simţit liberă, pentru că gândurile ei se transformau în păsări colibri şi se aşezau stoluri, stoluri, pe hârtia dictando, făcând-o să viseze.  Odată cu timpul, păsările colibri îi dădeau puteri magice. fetiţa se transforma când în prinţesa deşertului, acolo unde apa avea greutatea aurului, când în regina împărăţiei colibri, tărâmul cuvintelor liră.

Această poveste mi-a fost inspirată de poeta Camelia Iuliana Radu, care, întrebată fiind de când a început să scrie,  a răspuns veselă  că o face încă de pe vremea când a învăţat să buchisească alfabetul. Le-a spus părinţilor săi că se simte liberă scriind. 

O zi însorită de sâmbătă, 11 mai 2013, la Muzeul Literaturii Române, într-un cadru festiv, a avut loc o nouă lansare de carte - volumul de versuri ,,Oman’’,  Editura Karta- Graphic 2012, autor Camelia   Iuliana  Radu. O mână de oameni, pasionaţi de poezie s-au întâlnit petrecând câteva ore împreună.

,,Am aflat de la autoare că această carte este în curs de traducere în arabă, că va fi lansată în Oman’’ spune doamna  Cornelia Maria Savu, poet şi critic literar.

Cel de-al doilea invitat, domnul  Traian T. Coşovei  ia cuvântul  subliniind câteva calităţi ale acestui volum.  ,,Calitatea poeziei  e de o profunzime care te pune pe gânduri, până la versurile scrise în stil haiku , grafica  aparţine tot autoarei şi este sugestivă. M-a impresionat foarte mult ultimul desen … e foarte greu să desenezi o corabie… dincolo de mottoul inspirat pe care autoarea şi l-a ales <<pentru unii  viaţa este luna pe cer, pentru alţii, o oază>> ,  mă interesează acel ,,cuvânt înainte’’ aparţinând lui Oman care scrie: <<sentimente stranii şi imagini strălucitoare mă pătrund când îi citesc poeziile şi învăţ despre ţara mea, ca şi când nu aş fi omanez … vânturi aspre, cu ţinuturi aride, se desfăşoară prin faţa ochilor mei şi călătoresc prin ţara mea ca şi când nu m-aş fi născut aici>> … mă aşteptam să fie ceva liric, note de călătorie, nici pomeneală.  Poezia doamnei Camelia  Radu are o profunzime aparte.  În primul rând e foarte personală …’’.  Traian T. Coşovei  exemplifică  citind şi comentând poezia  ,,nu am spus tot’’, apoi face o introducere a lecturilor filigran, scrise in spirit haiku, descoperite în volumul de versuri, aducând în discuţie   acest   stil concis despre care spune că  este  împărţit pe categorii, având  ,,şcoli de gândire diferite’’. ,,unul dintre haiku-urile mele favorite aparţine unuia dintre cei mai mari maeştri ai genului care sună cam aşa <<uite un licurici am vrut să strig dar eram singur>>.  Alege câteva asemenea telegrame lirice din cartea Cameliei Radu citind şi comentând imagini speciale: ,,dune de catifea linişte neatinsă* păsările au fugit sub cortul cerului’’.  Continuă prin a vorbi despre poezia citită, o poezie scrisă despre un om care a trăit o perioadă de timp într-o ţară ciudată, Oman, departe de casă, o ţară care a impresionat autorul prin frumuseţea şi spiritualitatea omanezilor,  vorbeşte despre  sufletul acelui om. ,,Mă îndreptăţesc  să spun că este o reuşită editorială, nu numai pentru partea frumoasă, grafică,  dar şi pentru conţinutul profund al versurilor  domniei sale. Îi doresc succes!’’, încheie  scriitorul ,  după care dă cuvântul ultimului invitat al evenimentului, Ştefan Doru Dăncuş. 

Acesta subliniază modestia autoarei care a stat ,,într-un con de  umbră’’ a  cărţilor ei,  apărute până în acel moment.  Aminteşte despre contribuţia Cameliei Iulian Radu  la  proiectul ,,Întoarcerea poetului risipitor’’, demarat în urmă cu un an, proiect ce reuneşte condeie de valoare ale versului  scris în formă fixă.  ,,C amelia Iuliana Radu şi-a depăşit  starea de latenţă benefică,  din moment  ce a reuşit să intre în atenţia publicului cititor... vă recomand şi eu cartea cu cel mai mare drag,  pentru că înainte de a fi un fel de exuberanţă, de exotism,  este o carte care exprimă interiorul omului care a scris-o...’’. Continuă să vorbească despre preocupările scriitoarei,  despre implicarea acesteia  în viaţa culturală  românească.

Ultimul cuvânt l-a avut autoarea cărţii care povesteşte istoria acestui volum de versuri.  A cunoscut Omanul, o ţară arabă situată în sud-vestul Asiei, cu ocazia unei vizite făcute soţului ei, angajat acolo pentru o perioadă.  ,, este un loc în care nu poţi decât să te auzi pe tine,  atunci începi să înţelegi cine eşti, ce vrei. Tot ce-a fost istorie, educaţie, este în afara ta şi începi să vezi cine eşti cu adevărat.  Am fost mişcată de frumuseţea acelor locuri’’. Scriitoarea mărturiseşte că omanezii  sunt foarte atenţi   cu  tot ce le aparţine.  Un lucru,  fie el cât de  neînsemnat, un lampadar, înainte de a-l pune pe stradă trebuie să fie frumos. Clădirile îmbină tradiţionalul cu modernul - ,,totul are această componenţă a frumuseţii’’ .  Paralela făcută între cultul şi grija pentru armonie a omanezilor,  care respectă  orice urmă a naturii,   dăruită de Dumnezeu şi ignoranţa românilor pentru mediu,  a fost impresionantă. ,,...îmi venea să plâng când vedeam grija omanezilor pentru  natură, pentru darurile ei, acolo unde un fir de apă ieşea din stâncă, ei acţionau imediat, construind o ţâşnitoare pentru ca oamenii să beneficieze de ea ... iar eu care veneam dintr-o ţară a izvoarelor , o ţară unde există munţi şi păduri extraordinare, aveam în minte imaginea contrastantă  a pădurilor  actuale  de peturi ...’’.

A urmat un grupaj de poezii lecturat de Camelia Iuliana Radu.  Mi-au reţinut atenţia versurile:

(Marele deşert) ,,...soarele dansa meticulos iar eu  gustam din pâinea tăcerii/ şi beam din ziua fierbinte o poveste în care noaptea/ va coborî peste miezul pârjolit al pietrei desfătându-l/şi cine ştie câte ere vor năvăli deodată/ câte glasuri de bărbaţi rătăcitori se vor aduna lângă foc şi câte   lumi înviate vor lumina dunele sub stelele necunoscute/când voi bea ceaiul dimineaţa inima mea va fi plină de ploia trecutului cu petale deschise va parfuma nisipul nesfârşit al gândului’’. 

După ce au primit  autografe,  participanţii la eveniment au fost invitaţi pe terasa muzeului, unde au servit prăjituri şi au stat la o cafea de vorbă despre  evenimente literare apărute în ultimele luni. Printre cei care s-au aflat în sală amintesc  câteva nume de scriitori: Adriana Lisandru, Călin Derzelea,  Tudor Gheorghe Calotescu,  Ileana Popescu Bâldea, Cezara Răducu, Mălina Constanin, Viorel Gongu,  George Gâtlan etc.

,,Am găsit noaptea  ascunsă într-un curmal/ dormita înghesuită între fructele dulci./Sub frunze, /oraşul palatelor adormise./ Furişată în odihna umbrei/amiaza fierbinte /prelungă,/insinuată,/cântărea aurul/ prelins peste ferestre.’’ (Muscat  II- Camelia Iuliana Radu)