RADIO VOCATIV

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

una caldă, una rece /



Dacă ieri am adus în atenţia celor interesaţi de postările nonconformiste de pe site-ul Bocancul  Literar, poezii care şochează printr-un limbaj nonliterar şi comentarii pe măsură, acum voi aduce şi creaţii care sensibilizează lectorul.
Nu trebuie să fii critic literar sau să ai studii de specialitate ca să ştii ce-ti place sau nu într-un text. Fiecare cititor are dreptul la propria-i opinie.

Costel Macovei
DIN CASA BUNICILOR

 ...astăzi geamul

de fiecare dată îmi amintesc cu drag
de geamul în care se tăia lumina
umplând toată odaia cu sângele ei cald
ca laptele din cana smălţuită de pe plită
în geam,
muşcata îmbătrânea căutându-şi rădăcinile
rătăcite prin lutul ars de sete
dar mai ales făcea cu ochiul (roşu de atâta plâns)
albinei mistuite de inutilă zbatere
pe drumul de aur prăfos al razelor
după ce dădeam o raită prin viaţa de afară
între dejunare şi prânzire
mă aşezam pe laviţa de sub geam
ascunzându-mă de ispitirea văzutelor
coborându-mi pleoapele către lumea nevăzutelor
preţ de o tăcere.
şi ziua îmi căuta pricină
rostogolindu-mă a joacă prin iarba înaltă
iar seara, după toată alergarea
bunica sufla-n lampă inundând odaia cu zicerea molcomă
şi povestirea tuturor nemaiauzitelor.
luna abia ivită, trăgea cu coada ochiului printre dantele
şi cum prindea momentul, dădea năvală, până-n colţ, ridicând colbul
cu mătăniile ei smerite
tulburând arderea candelei
şi dedulcirea sfinţilor coborâţi din icoane
la cuminte ascultare
chiar şi acum, dacă dau ocol amintirilor
găsesc acelaşi geam
străjuindu-mi somnul şi căutările, despărţind depărtările şi lacrimile




de la Emilia Dănescu
pe 30/Mar/2010 14:25

Amintiri călduţe din casa bunicilor, amintiri care nu ne ocolesc pe niciunul dintre noi. Poemul tău seamănă mai mult a proză, dar nu m-a deranjat încadrarea pentru că are o curgere firească şi molcomă. Tocmai asta îi conferă un farmec aparte.

Câteva exemple de sintagme care mi-au plăcut: "muşcata îmbătrânea căutându-şi rădăcinile", "coborându-mi pleoapele către lumea nevăzutelor", "rostogolindu-mă a joacă prin iarba înaltă".

Am citit cu plăcere şi te notez! :)
EmiLia




de la Costel Macovei
pe 31/Mar/2010 02:10

Multumesc pentru tot Emilia.
Mac




de la claudia minela
pe 19/Apr/2010 00:52

amintiri ce trec cu drag ,,de geamul în care se tăia lumina'', martor al copilăriei de mult trecute, în care muşcata
,,îmbătrânea căutându-şi rădăcinile /rătăcite prin lutul ars de sete'' iar copilul de atunci îşi cobora,, pleoapele către lumea nevăzutelor /preţ de o tăcere.'', luna,, trăgea cu ochiul printre dantele'' la micuţul ce se odihnea sub acelaşi geam care-i străjuia ,,somnul şi căutările, despărţind depărtările şi lacrimile''.

O armonie a unui joc de imagini, ce transcend dincolo de sufletul barbatului care trăieşte cîteva clipe ale copilăriei, marcate de amintiri cuminţi, legate de casa bunicilor şi lucrurilor de acolo , fiecare având însemnătatea lui, o valoare individualizată de sufletul unui copil mare.

 











DIN CASA BUNICILOR


astăzi pârleazul

gardul din fundul curţii nu are poartă
pentru că vântul mai face glume, se opinteşte şi lasă locul vraişte
şi după cum spune Buna, pe-acolo umblă cete de strigoaice şi moroi
cu guri deschise, mâini de fum, poftind sufletul din noi...
cu toate astea, în colţul din dreapta
acolo unde primăvara se caţără pe malul râpos
printre ţurţuri şi resturi de frunze pătate
acolo spun, gardul se desface la cheutori
lăsând cele două părţi de lume să se cerceteze în voie.
şi una-două, răscoleam liniştea livezii
cu cercul de la roată
şi mă opream drept în gura ce sta să mă soarbă
dumicam cu grijă cele două trepte şi rămâneam aşa, poartă de carne
tremurând pe culmea pârleazului
bălăbănindu-mă şi bâţâind tot gardul
până mă dădea cineva jos.
lumea de dincolo era mereu nouă
iar apa avea grijă şi mă ispitea cu tot felul de străluciri
dar cine oare se-ncumeta să păşească dincolo
trecând peste vorbele Bunei: n-ai ce căuta afară!
nu acolo, nu pe râpă ori pe malul sfărâmat de soare necercetat
ce-ascundea bulboane şi hăuri pline de tot felul de jivine
balauri şi pricolici, vârcolaci, zâne, pitici
mâini ce stau să te înhaţe, hămesite guri de noapte ce te-ademesc cu şoapte...
în faţă, pe uliţă era voie
acolo în lumea de lumină stătea şi Buna
răscolind vântul cu întrebările sale
ori de câte ori năvăleau amintirile-n vârtej
lăcrimându-i ochii cu fire colţuroase
stăteam amândoi, privind aşa departe şi eu mă făceam că nu ştiu
şi întrebam iar şi iar despre gaura din gard
că nu pricepeam cum de nu se preling toate grozăviile şi răutăţile
dintr-o parte în alta, iar Buna povestea despre crucea pamântului şi eu credeam
că numai crucea pârleazului ţine moroii şi jivinele în afurisenie
că de nu era ea drăguţa, toate relele s-ar fi scurs aici
da aşa mai ţinea ea stavilă
după puterile ei şi crezământul omului
iar eu mă nedumeream
şi mă făceam că nu pricep cum de stă treaba
şi-atunci Buna desena aerul cu o cruce mare ce părea că se-nfige taman acolo unde-i temelia lumii
sau poate mai jos în adâncurile neguroase
şi cu râvnă neostoită trage necazurile de pe faţa soarelui
scuturându-şi creştetul în înaltul ceriului la porţile Raiului
şi mai spunea ea că numa cela ce se aburcă pe cruce
poate face pasul dintr-o parte în alta
lăsând fiecărei lumi ceea ce-i aparţine ca să nu să mestece
anii s-au scurs ca vorbele din clepsidră
şi oriunde mă aflu, e cu mine,
nu mă despart de el,
e-nfipt în carne
bine închegat.
noaptea când mi-e greu
mă trec pârleazul şi mă ascund la sânul ei
plângem împreună o bucată
limpezindu-ne sufletele
şi cugetele.
apoi mă întorc liniştit
şi viaţa merge înainte
iar lumile nu se amestecă nicidecum
pentru că peste pârleaz
nu mai trec decât eu.



 va urma :))







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |