CAPITOLUL 2
O PARTIDĂ DE PESCUIT NEOBIŞNUITĂ
Dimineaţă s-au întâlnit cu ceilalţi prieteni. Mihai le-a prezentat-o pe
verişoara lui din Bucureşti, o blondă minionă, bine legată, dar puţin cam
îngâmfată.
- Ea este Diana, vara mea bună, spuse el şi-i prezentă pe rând.
Fetele au întins păturile, în timp ce băieţii îşi aruncau undiţele şi
mulinetele în apă. Roberta li se alătură.Vântul adia uşor, răvăşindu-i părul.
Cerul era limpede ca oglinda. Soarele călduţ le mângâia feţele tinere. Era
atâta prospeţime în atmosfera aceea, încât ea simţi nevoia să se întindă pe
spate şi să-şi afunde trupul în iarba umedă. Închise ochii, se relaxă şi
respiră aerul curat, puternic, al dimineţii. Începu să-şi plimbe delicat
degetele peste firele de iarbă fragedă, adunând roua în palme şi umezindu-şi
chipul. Mario o privea de când se întinsese, urmărindu-i fiecare mişcare.
- Mario, fii atent!...trageeee!strigă Mihai trezindu-l din visare.
El se repezi la undiţă, înţepă şi scoase la suprafaţă un caras frumuşel , de
aproape un kilogram.
- Eeeeei, gata ai spart gheaţa! strigă prietenul său bucuros.
Ceilalţi au început să comenteze, să glumească şi să râdă agitându-se fără rost
în jurul lui.
- Traiane, îţi pleacă lanseta!...strigă Mihai precipitat.
Din câţiva paşi, uriaşul a ajuns lângă lansetă şi o trase la timp...
- Oho,ho,ho, stai cu tata micuţule! Să fiu al dracului dacă ăsta nu-i crap!
spuse în timp ce mulina de zor, plimbând captura dintr-o parte în alta,
obosind-o, aducând-o încet spre mal.
Mario se apropie cu minciogul, urmărind încordat mişcările peştelui.
- Încet, încet...dă-i la stânga...îl iau aaaaacum! spuse intrând cu picioarele
în apă. E rece ca dracu! se zbârli strâmbându-se. Plimbă-l, aşa, aşa ...uşooor!
Gataaaa, l-am săltat! strigă bucuros.Yes, yes, yes!
- Ptiiii! să fiul al mamei dacă n-are peste trei kile!exclamă Traian.
- Bă ţărane, maaare noroc ai avut! Ai mâncat cu polonicu' frate...Ăsta merge la
grătar, nu-i aşa? îl necăji Mario.
- Da, da...uite, jumătea lui cinci, ai vrea tu...! îl repezi acesta scoţând acul
din gura monstrului.
- E o idee bună! interveni Roberta. La grătar cu el, hai! zise făcându-le cu
ochiul fetelor, pentru a le aţâţa.
- Da, da, la grătar cu el! tăbărâră ele pe bietul băiat care-şi apăra prada cu
corpul, încercând să le îndeparteze cu o mână. Caţavencilor, roiţi-o de-aici,
că vă arunc în apă...!
Se trezi asaltat şi de băieţi care înşfăcară peştele, jucând ,,Măgăruşul,,cu
el, obosindu-l în final pe ex proprietarul capturii.
- Bine bă, puneţi-vi-l pe grătar...cu voi n-o scot la cap! Sta-v-ar în gât!
spuse gâfâind .
Toţi hohoteau.
- Fetelor, mergeti şi adunaţi crengi uscate, tu Mihai, du-te şi adu grătarul,
eu curăţ peştele, iar voi, se adresă ea celorlalţi băieţi, aveţi grijă să nu
pierdeţi vreun peşte...!
- Mario, vino puţin...nu pot să-l tai că mişcă...fă-i ceva!
Îl luă şi îl lovi de pământ.
- Nu vă este milă de el? întrebă oripilată Diana. Parcă aţi fi barbari!
Roberta o fulgeră cu privirea.
- Atunci tu, ce cauţi printre barbari?o întrebă pe înfumurată.
- N-am crezut că voi asista la o asemenea scenă, clipi des, dându-şi ochii
peste cap, evitând privirea Robertei.
- De ce nu te-ai dus după vreascuri cu fetele?
- Pentru că nu-mi place să primesc ordin de la nimeni, o înfruntă ea, apoi îşi
turnă puţină Cola în pahar şi sorbi uşor.
Mario se retrase la undiţele lui, ascultându-le şi mustăcind.,,Habar n-are cu
cine are de-a face, săraca, mi-e milă de ea,, îşi spuse ştiind ce-i poate
pielea Robertei.
- Auzi fetiţo...eu nu dau ordine nimănui şi dacă nu-ţi place, n-ai decât să te
uiţi în altă parte. Noi nu suntem obişnuiţi cu fiţe...
- Mă numesc Diana, nu fetiţo, apăsă aceasta pe ultimul cuvânt. Şi pe urmă, nici
nu sunt obişnuită să vorbesc cu o ţărancă...ca tine. Aşa că refuz să-ţi răspund
la provocări, încheie întorcându-i spatele.
- Ce te face să crezi că eşti superioară celorlalţi? Dacă am înţeles bine, eşti
verişoara lui Mihai, care este tot ţăran ca noi toţi şi ai grijă ce faci, nu
încerca să mă calci pe bombeu, c-ai încurcat-o cu mine, fetiţo!
Diana îşi continuă plimbarea dând din mână a lehamite, parcă dorind să
spună: ,,Scuteşte-mă...!,,
Roberta curăţă peştele. Fetele veniră cu braţele pline de vreascuri.
Au făcut focul şi s-au adunat cu toţii în jurul lui, aşteptând finalul. Mario
stătea între Diana şi Roberta .
- Tu eşti de aici din sat? întrebă tânăra flirtând cu el.
- Da, răspunse Mario.Ce e rău în asta?
- Aaaa, nu! mă gândeam că eşti altfel decât ceilalţi.
Mario, simţind tensiunea Robertei, se ridică şi se îndreptă spre lac, să-şi
verifice momeala. Diana îl urmă.
- Mă înveţi şi pe mine să pescuiesc?
Tânărul o măsură din cap până în picioare, interesat fiind de aspectul ei sexi.
- După ce mâncăm, cu mare plăcere.
- Eu nu mănânc, te aştept aici. Nu-mi place peştele.
- Am înţeles, dar avem şi altceva. Nu e bine să stai retrasă. Îi faci şi pe
ceilalţi să se simtă aiurea.
- Mă îndoiesc...ceilalţi nu sunt ca tine.Oricum nu am nimic în comun cu ei.
N-am vrut să vin, dar au insistat ai mei, altfel, Mihai ar fi trebuit să rămână
acasă. Până la urmă va fi o zi frumoasă, dacă îmi vei permite să-ţi stau
alături. Sper că nu te deranjează.
- Mă tem să nu te plictiseşti... şi eu sunt asemenea prietenilor mei...
- Nu-i adevărat! tu eşti finuţ, deosebit...
Roberta asculta cu mare atenţie dialogul dintre cei doi.,,Ce infatuată...se
crede buricul pământului, iar el îi cântă în strună!,,.
- Mariooo, e gata masa!Vino şi fă saramura...
El se apropie zâmbind şăgalnic.
- Uite, ai aici roşiile coapte şi ardeii, pătrunjelul, usturoiul...
-Văd, nu sunt chior, o întrupse el amuzat. Nu cumva îmi dai prea multă atenţie?
Termină de preparat saramura şi o aruncă peste peşte. Pofteai la ea doar
privind-o, nemaivorbind despre miros...
- Traiane, nu-l mai boci prietene! Ia uite ce bine-i stă în saramură, îl necăji
Mihai rupând o bucată şi îngurgitând-o pe nerăsuflate.
- Diana, nu mănânci ? întrebă Ileana binevoitoare.
- Las-o dragă! Nu are nimic în comun cu noi...,,nişte ţărani sălbatici,,
Tânăra roşi, simţindu-se jenată.
- Roberta, suntem la masă, nu ne strica ziua! interveni Mario.
- Mda! mormăi, apoi se ridică şi plecă.
O urmă, se apropie şi o sărută pe obraz. Ea îl îndepărtă şi se şterse, ştiind
că îl jigneşte acest gest. Se aşeză pe iarbă.
- Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că-i dai apă la moară...
- Hai, bate nasu'! Nu fii răutăcioasă...gândeşte-te că e singură şi nu cunoaşte
pe nimeni.
- Mariooo! se auzi el strigat de Diana.
- Vin acum!
Se ridică şi alergă într-un suflet. Roberta o privea cu ură.,, Mario e al meu,
nu vezi chioaro?,, îşi spuse în gând.
- Mi-ai promis ceva, îi zâmbi curtenitor, descoperindu-şi dantura perfectă.
Soarele începu să dogorească. Tinerii s-au dezbrăcat de hainele mai grosuţe,
rămânând în tricouri şi şorturi. Roberta se uita la băieţi cum îşi dădeau
coate, privind lacomi la sânii voluptoşi ai Dianei. Invidia o măcina. I-ar fi
plăcut şi ei să stârnească asemenea reacţii, dar din păcate ea îi avea
potriviţi. Nu purta niciodată haine mulate pentru a-i evidenţia. Era mai pudică
şi pe urmă îi plăcea să poarte lucruri largi, sport, în care să se simtă bine.
Se uita la Mario cum îi dădea lecţii de aruncat lanseta, stând în spatele ei,
sub privirile invidioase ale celorlalţi băieţi.
- Băi, vezi să n-o agăţi...cu acu' ! glumi Nelu.
,,Ups ce idee!,, îşi spuse Roberta
Mario le făcu cu ochiul atingându-i ca din greşeală sânul. Ei se hlizeau
prosteşte. Fata nu se sinchisea ştiind că o făcuse special. Îi plăcea să fie în
centrul atenţiei. - Scuză-mă! spuse el cu un aer nevinovat. Te apleci puţiiin
în faţă, apoi arcuieşti spatele, priveşti vârful lansetei ...şi aruuuunci cu
putere! îi explică plin de zel ţinându-şi palma pe abdomenul fetei, arcuindu-i
corpul. Mâna lui era peste a ei, ţinând băţul lansetei, iar spatele era lipit
de abdomenul lui.
- Acum mulinează repede, repede, repede.! gata .Asta-i tot. Încearcă singură!
Roberta clocotea de nervi. A scos undiţa din apă şi s-a îndreptat spre ei.
- Ups, au încurcat-o! spuse Nelu văzând-o venind.
- Ajunge cât ai învăţat-o, acum las-o şi singură, altfel n-o să reuşească
never! spuse ea încercând să fie prietenoasă, zâmbindu-i Dianei.
Sub privirile acesteia, îl îmbrăţişă pe Mario şi îl sărută pătimaşă. El a rămas
înmărmurit...Era prima dată când îl sărutase din propria iniţiativă.O făcuse
pentru a se impune în faţa celeilalte.
Diana a întors capul pregătindu-se să arunce. Roberta i-a prins acul lansetei
de tricou, în trecere, cu o abilitate feroce, fără ca cineva să observe.
- Acum aruncă cu putere! o îndemnă ea.
Mario era uimit. Nu mai înţelegea nimic.Ştia că urmăreşte ceva dar nu-şi dădea
seama ce anume.
Când fata aruncă, acul i se înfipse şi mai bine în spate.
- Auuuu! m-am agăţat, mă doare!se plânse aceasta.
- Mai trebuie să-i dai câteva lecţii, spuse ironic, bătându-l cu palma uşor
peste obraz, ca pe copiii mici şi proşti. Pesemne că nu eşti un profesor prea
bun sau ea nu este o elevă grozavă...
Îşi descoperi gropiţele fermecătoare, zâmbindu-i Dianei, îi întoarse spatele şi
plecă trimfătoare.
,,Deci asta era, aici a vrut să ajungă,, îşi spuse Mario privind-o cu dragoste.
- Auuu, nu mai pot de durere! Fă ceva, Mihai!
Toţi tinerii au înconjurat-o cu grijă, încercând să o ajute. Mario îi desprinse
cu greu acul. Nelu dădu fuguţa şi îi aduse un scăunel pliant. Fata se aşeză
aproape de apă şi privea în gol. Ştia că era numai mâna Robertei. Era sigură de
asta. El o consola vorbindu-i încet.
Cineva îi urmărea cu mare atenţie, deşi nu era acolo. Îl vedea pe el
ridicându-i tricoul şi tamponând cu grijă locul rănit.
Fetele se amuzau pe seama păţaniei la care asistaseră şi îşi felicitară
prietena. Ea le părăsi în scurt timp revenind pe malul apei.
- Mario, te rog, umblă-mi puţin la plumb! Pluta stă prea ridicată şi mă
păcăleşte.
Se uită atent la poziţia plumbului, în timp ce ea se apropie de Diana şi,
prefăcându-se că se apleacă după viermuşi, o împinse în apă. Luată prin
surprindere, fata speriată, începu să ţipe dând din mâini.
- Scuză-mă Diana! n-am vrut...şi tu, nu sta ca viţelul la poarta nouă, ajut-o
să iasă! strigă ea panicată la Mario.
Când el se apropie de mal, pleosc, îl împinse şi pe el în apă.
- Ai făcut-o special , nesimţito! strigă Diana din cale afară de nervoasă.
- M-am gândit că vă încinseserăţi prea tare şi trebuia să vă răcoriţi puţin. Eu
nu am făcut altceva decât să vă dau un imbold, spuse sarcastic, privindu-i
trufaşă. Restul, face apa.
Mario râdea. Ar fi vrut ca în locul Dianei să fie Roberta. S-o lipească de el
şi să-i încălzească trupul cu al său, căci apa era foarte rece.
I-ar fi plăcut să-i frământe tot corpul în mâini,să-i simtă sânii tari
lipindu-se de pieptul lui.Era înnebunit după ea.
Fata stătea lângă pătură privindu-i satisfăcută. După ce o ajută să iasă pe
Diana, Mario se îndreptă către Roberta care o zbughi la fugă râzând.O ajunse
repede din urmă şi o strânse în braţe. Erau în crâng, departe de grup.
- Aaaaa! tresări când simţi apa rece de pe tricoul lui. M-ai udat... mi-e
frig... pleacă de lângă mine!
- Acum ai să stai în braţele mele până când mă usuc, dacă nu vrei să te arunc
în apă!
Îi plăcea căldura emanată de corpul ei.
- Eşti nebuuun!
- Da, după tine, spuse el acoperindu-i gura cu a sa.
Ea îi răspunse cu aceeaşi pasiune, abandonându-se simţirilor. Îi scoase tricoul,
din care încă mai şiroia apa şi se lipi de el să-l încălzească.
- Dacă îl ţii pe tine până se usucă, răceşti. E încă frig, nu-i vară...
- Atunci să-mi dau jos şi şortul? glumi el.
- Nu fi obraznic!
- Brrr! chiar mi-e frig.
Roberta îl strânse şi mai mult în braţe, îl sărută, apoi se îndreptară spre
grup.
- Ştiam că vei învinge, special te-am provocat...
- Nesuferitule! Bate nasu'!
El se conformă. Se apropie şi-i atinse nasul cârn, mişcându-l de la dreapta la
stânga. Era un ritual al împăcării şi nu numai. De mici obişnuiau să ,,bată
nasul,, de cîte ori se împăcau sau erau certaţi de cei mari.
- Doar pe tine te iubesc, scorpie!
Când încercă să-şi tragă bluza de trening pe el, îl opri.
- Te îmbrac eu.
Se supuse.Tresărea la fiecre atingere a degetelor ei. Îl mângâia uşor, ca o
adiere de vânt. Pielea i se înfiora de plăcere.
- Am să te chem în fiecare dimineaţă să mă îmbraci, îi şopti la ureche...îmi
place!
Se pierdură unul în ochii celuilalt.
- Haideţi porumbeilor, că a început din nou să tragă peştele! îi îndemnă Mihai.
- Ce facem mâine Roberta? întrebă Ileana.
- Mi-ar plăcea să mergem în pădure, le propuse Mario.
- Bună idee! îl susţinu Traian! Facem echipe, ne despărţim şi ne întâlnim în
luminiş. Echipa care ajunge prima, câştigă...
- Şi care este premiul? întrebă Ileana.
- Cei care câştigă, vor fi scutiţi de orice efort. Învinşii, îi vor sluji: vor
merge după lemne, vor face grătarul, îi vor servi pe invingători şi le vor căra
bagajele la întoarcere, continuă Roberta...
va urma
