Dimineaţă s-au întâlnit cu ceilalţi prieteni. Mihai le-a prezentat-o pe
verişoara lui din Bucureşti, o blondă minionă, bine legată, dar puţin cam
îngâmfată.
- Ea este Diana, vara mea bună, spuse el şi-i prezentă pe rând.
Fetele au întins păturile, în timp ce băieţii îşi aruncau undiţele şi
mulinetele în apă. Roberta li se alătură.Vântul adia uşor, răvăşindu-i părul.
Cerul era limpede ca oglinda. Soarele călduţ le mângâia feţele tinere. Era
atâta prospeţime în atmosfera aceea, încât ea simţi nevoia să se întindă pe
spate şi să-şi afunde trupul în iarba umedă. Închise ochii, se relaxă şi
respiră aerul curat, puternic, al dimineţii. Începu să-şi plimbe delicat
degetele peste firele de iarbă fragedă, adunând roua în palme şi umezindu-şi
chipul. Mario o privea de când se întinsese, urmărindu-i fiecare mişcare.
- Mario, fii atent!...trageeee!strigă Mihai trezindu-l din visare.
El se repezi la undiţă, înţepă şi scoase la suprafaţă un caras frumuşel , de
aproape un kilogram.
- Eeeeei, gata ai spart gheaţa! strigă prietenul său bucuros.
Ceilalţi au început să comenteze, să glumească şi să râdă agitându-se fără rost
în jurul lui.
- Traiane, îţi pleacă lanseta!...strigă Mihai precipitat.
Din câţiva paşi, uriaşul a ajuns lângă lansetă şi o trase la timp...
- Oho,ho,ho, stai cu tata micuţule! Să fiu al dracului dacă ăsta nu-i crap!
spuse în timp ce mulina de zor, plimbând captura dintr-o parte în alta,
obosind-o, aducând-o încet spre mal.
Mario se apropie cu minciogul, urmărind încordat mişcările peştelui.
- Încet, încet...dă-i la stânga...îl iau aaaaacum! spuse intrând cu picioarele
în apă. E rece ca dracu! se zbârli strâmbându-se. Plimbă-l, aşa, aşa ...uşooor!
Gataaaa, l-am săltat! strigă bucuros.Yes, yes, yes!
- Ptiiii! să fiul al mamei dacă n-are peste trei kile!exclamă Traian.
- Bă ţărane, maaare noroc ai avut! Ai mâncat cu polonicu' frate...Ăsta merge la
grătar, nu-i aşa? îl necăji Mario.
- Da, da...uite, jumătea lui cinci, ai vrea tu...! îl repezi acesta scoţând acul
din gura monstrului.
- E o idee bună! interveni Roberta. La grătar cu el, hai! zise făcându-le cu
ochiul fetelor, pentru a le aţâţa.
- Da, da, la grătar cu el! tăbărâră ele pe bietul băiat care-şi apăra prada cu
corpul, încercând să le îndeparteze cu o mână. Caţavencilor, roiţi-o de-aici,
că vă arunc în apă...!
Se trezi asaltat şi de băieţi care înşfăcară peştele, jucând ,,Măgăruşul,,cu
el, obosindu-l în final pe ex proprietarul capturii.
- Bine bă, puneţi-vi-l pe grătar...cu voi n-o scot la cap! Sta-v-ar în gât!
spuse gâfâind .
Toţi hohoteau.
- Fetelor, mergeti şi adunaţi crengi uscate, tu Mihai, du-te şi adu grătarul,
eu curăţ peştele, iar voi, se adresă ea celorlalţi băieţi, aveţi grijă să nu
pierdeţi vreun peşte...!
- Mario, vino puţin...nu pot să-l tai că mişcă...fă-i ceva!
Îl luă şi îl lovi de pământ.
- Nu vă este milă de el? întrebă oripilată Diana. Parcă aţi fi barbari!
Roberta o fulgeră cu privirea.
- Atunci tu, ce cauţi printre barbari?o întrebă pe înfumurată.
- N-am crezut că voi asista la o asemenea scenă, clipi des, dându-şi ochii
peste cap, evitând privirea Robertei.
- De ce nu te-ai dus după vreascuri cu fetele?
- Pentru că nu-mi place să primesc ordin de la nimeni, o înfruntă ea, apoi îşi
turnă puţină Cola în pahar şi sorbi uşor.
Mario se retrase la undiţele lui, ascultându-le şi mustăcind.,,Habar n-are cu
cine are de-a face, săraca, mi-e milă de ea,, îşi spuse ştiind ce-i poate
pielea Robertei.
- Auzi fetiţo...eu nu dau ordine nimănui şi dacă nu-ţi place, n-ai decât să te
uiţi în altă parte. Noi nu suntem obişnuiţi cu fiţe...
- Mă numesc Diana, nu fetiţo, apăsă aceasta pe ultimul cuvânt. Şi pe urmă, nici
nu sunt obişnuită să vorbesc cu o ţărancă...ca tine. Aşa că refuz să-ţi răspund
la provocări, încheie întorcându-i spatele.
- Ce te face să crezi că eşti superioară celorlalţi? Dacă am înţeles bine, eşti
verişoara lui Mihai, care este tot ţăran ca noi toţi şi ai grijă ce faci, nu
încerca să mă calci pe bombeu, c-ai încurcat-o cu mine, fetiţo!
Diana îşi continuă plimbarea dând din mână a lehamite, parcă dorind să
spună: ,,Scuteşte-mă...!,,
Roberta curăţă peştele. Fetele veniră cu braţele pline de vreascuri.
Au făcut focul şi s-au adunat cu toţii în jurul lui, aşteptând finalul. Mario
stătea între Diana şi Roberta .
- Tu eşti de aici din sat? întrebă tânăra flirtând cu el.
- Da, răspunse Mario.Ce e rău în asta?
- Aaaa, nu! mă gândeam că eşti altfel decât ceilalţi.
Mario, simţind tensiunea Robertei, se ridică şi se îndreptă spre lac, să-şi
verifice momeala. Diana îl urmă.
- Mă înveţi şi pe mine să pescuiesc?
Tânărul o măsură din cap până în picioare, interesat fiind de aspectul ei sexi.
- După ce mâncăm, cu mare plăcere.
- Eu nu mănânc, te aştept aici. Nu-mi place peştele.
- Am înţeles, dar avem şi altceva. Nu e bine să stai retrasă. Îi faci şi pe
ceilalţi să se simtă aiurea.
- Mă îndoiesc...ceilalţi nu sunt ca tine.Oricum nu am nimic în comun cu ei.
N-am vrut să vin, dar au insistat ai mei, altfel, Mihai ar fi trebuit să rămână
acasă. Până la urmă va fi o zi frumoasă, dacă îmi vei permite să-ţi stau
alături. Sper că nu te deranjează.
- Mă tem să nu te plictiseşti... şi eu sunt asemenea prietenilor mei...
- Nu-i adevărat! tu eşti finuţ, deosebit...
Roberta asculta cu mare atenţie dialogul dintre cei doi.,,Ce infatuată...se
crede buricul pământului, iar el îi cântă în strună!,,.
- Mariooo, e gata masa!Vino şi fă saramura...
El se apropie zâmbind şăgalnic.
- Uite, ai aici roşiile coapte şi ardeii, pătrunjelul, usturoiul...
-Văd, nu sunt chior, o întrupse el amuzat. Nu cumva îmi dai prea multă atenţie?
Termină de preparat saramura şi o aruncă peste peşte. Pofteai la ea doar
privind-o, nemaivorbind despre miros...
- Traiane, nu-l mai boci prietene! Ia uite ce bine-i stă în saramură, îl necăji
Mihai rupând o bucată şi îngurgitând-o pe nerăsuflate.
- Diana, nu mănânci ? întrebă Ileana binevoitoare.
- Las-o dragă! Nu are nimic în comun cu noi...,,nişte ţărani sălbatici,,
Tânăra roşi, simţindu-se jenată.
- Roberta, suntem la masă, nu ne strica ziua! interveni Mario.
- Mda! mormăi, apoi se ridică şi plecă.
O urmă, se apropie şi o sărută pe obraz. Ea îl îndepărtă şi se şterse, ştiind
că îl jigneşte acest gest. Se aşeză pe iarbă.
- Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că-i dai apă la moară...
- Hai, bate nasu'! Nu fii răutăcioasă...gândeşte-te că e singură şi nu cunoaşte
pe nimeni.
- Mariooo! se auzi el strigat de Diana.
- Vin acum!
Se ridică şi alergă într-un suflet. Roberta o privea cu ură.,, Mario e al meu,
nu vezi chioaro?,, îşi spuse în gând.
- Mi-ai promis ceva, îi zâmbi curtenitor, descoperindu-şi dantura perfectă.
Soarele începu să dogorească. Tinerii s-au dezbrăcat de hainele mai grosuţe,
rămânând în tricouri şi şorturi. Roberta se uita la băieţi cum îşi dădeau
coate, privind lacomi la sânii voluptoşi ai Dianei. Invidia o măcina. I-ar fi
plăcut şi ei să stârnească asemenea reacţii, dar din păcate ea îi avea
potriviţi. Nu purta niciodată haine mulate pentru a-i evidenţia. Era mai pudică
şi pe urmă îi plăcea să poarte lucruri largi, sport, în care să se simtă bine.
Se uita la Mario cum îi dădea lecţii de aruncat lanseta, stând în spatele ei,
sub privirile invidioase ale celorlalţi băieţi.
- Băi, vezi să n-o agăţi...cu acu' ! glumi Nelu.
,,Ups ce idee!,, îşi spuse Roberta
Mario le făcu cu ochiul atingându-i ca din greşeală sânul. Ei se hlizeau
prosteşte. Fata nu se sinchisea ştiind că o făcuse special. Îi plăcea să fie în
centrul atenţiei. - Scuză-mă! spuse el cu un aer nevinovat. Te apleci puţiiin
în faţă, apoi arcuieşti spatele, priveşti vârful lansetei ...şi aruuuunci cu
putere! îi explică plin de zel ţinându-şi palma pe abdomenul fetei, arcuindu-i
corpul. Mâna lui era peste a ei, ţinând băţul lansetei, iar spatele era lipit
de abdomenul lui.
- Acum mulinează repede, repede, repede.! gata .Asta-i tot. Încearcă singură!
Roberta clocotea de nervi. A scos undiţa din apă şi s-a îndreptat spre ei.
- Ups, au încurcat-o! spuse Nelu văzând-o venind.
- Ajunge cât ai învăţat-o, acum las-o şi singură, altfel n-o să reuşească
never! spuse ea încercând să fie prietenoasă, zâmbindu-i Dianei.
Sub privirile acesteia, îl îmbrăţişă pe Mario şi îl sărută pătimaşă. El a rămas
înmărmurit...Era prima dată când îl sărutase din propria iniţiativă.O făcuse
pentru a se impune în faţa celeilalte.
Diana a întors capul pregătindu-se să arunce. Roberta i-a prins acul lansetei
de tricou, în trecere, cu o abilitate feroce, fără ca cineva să observe.
- Acum aruncă cu putere! o îndemnă ea.
Mario era uimit. Nu mai înţelegea nimic.Ştia că urmăreşte ceva dar nu-şi dădea
seama ce anume.
Când fata aruncă, acul i se înfipse şi mai bine în spate.
- Auuuu! m-am agăţat, mă doare!se plânse aceasta.
- Mai trebuie să-i dai câteva lecţii, spuse ironic, bătându-l cu palma uşor
peste obraz, ca pe copiii mici şi proşti. Pesemne că nu eşti un profesor prea
bun sau ea nu este o elevă grozavă...
Îşi descoperi gropiţele fermecătoare, zâmbindu-i Dianei, îi întoarse spatele şi
plecă trimfătoare.
,,Deci asta era, aici a vrut să ajungă,, îşi spuse Mario privind-o cu dragoste.
- Auuu, nu mai pot de durere! Fă ceva, Mihai!
Toţi tinerii au înconjurat-o cu grijă, încercând să o ajute. Mario îi desprinse
cu greu acul. Nelu dădu fuguţa şi îi aduse un scăunel pliant. Fata se aşeză
aproape de apă şi privea în gol. Ştia că era numai mâna Robertei. Era sigură de
asta. El o consola vorbindu-i încet.
Cineva îi urmărea cu mare atenţie, deşi nu era acolo. Îl vedea pe el
ridicându-i tricoul şi tamponând cu grijă locul rănit.
Fetele se amuzau pe seama păţaniei la care asistaseră şi îşi felicitară
prietena. Ea le părăsi în scurt timp revenind pe malul apei.
- Mario, te rog, umblă-mi puţin la plumb! Pluta stă prea ridicată şi mă
păcăleşte.
Se uită atent la poziţia plumbului, în timp ce ea se apropie de Diana şi,
prefăcându-se că se apleacă după viermuşi, o împinse în apă. Luată prin
surprindere, fata speriată, începu să ţipe dând din mâini.
- Scuză-mă Diana! n-am vrut...şi tu, nu sta ca viţelul la poarta nouă, ajut-o
să iasă! strigă ea panicată la Mario.
Când el se apropie de mal, pleosc, îl împinse şi pe el în apă.
- Ai făcut-o special , nesimţito! strigă Diana din cale afară de nervoasă.
- M-am gândit că vă încinseserăţi prea tare şi trebuia să vă răcoriţi puţin. Eu
nu am făcut altceva decât să vă dau un imbold, spuse sarcastic, privindu-i
trufaşă. Restul, face apa.
Mario râdea. Ar fi vrut ca în locul Dianei să fie Roberta. S-o lipească de el
şi să-i încălzească trupul cu al său, căci apa era foarte rece.
I-ar fi plăcut să-i frământe tot corpul în mâini,să-i simtă sânii tari
lipindu-se de pieptul lui.Era înnebunit după ea.
Fata stătea lângă pătură privindu-i satisfăcută. După ce o ajută să iasă pe
Diana, Mario se îndreptă către Roberta care o zbughi la fugă râzând.O ajunse
repede din urmă şi o strânse în braţe. Erau în crâng, departe de grup.
- Aaaaa! tresări când simţi apa rece de pe tricoul lui. M-ai udat... mi-e
frig... pleacă de lângă mine!
- Acum ai să stai în braţele mele până când mă usuc, dacă nu vrei să te arunc
în apă!
Îi plăcea căldura emanată de corpul ei.
- Eşti nebuuun!
- Da, după tine, spuse el acoperindu-i gura cu a sa.
Ea îi răspunse cu aceeaşi pasiune, abandonându-se simţirilor. Îi scoase tricoul,
din care încă mai şiroia apa şi se lipi de el să-l încălzească.
- Dacă îl ţii pe tine până se usucă, răceşti. E încă frig, nu-i vară...
- Atunci să-mi dau jos şi şortul? glumi el.
- Nu fi obraznic!
- Brrr! chiar mi-e frig.
Roberta îl strânse şi mai mult în braţe, îl sărută, apoi se îndreptară spre
grup.
- Ştiam că vei învinge, special te-am provocat...
- Nesuferitule! Bate nasu'!
El se conformă. Se apropie şi-i atinse nasul cârn, mişcându-l de la dreapta la
stânga. Era un ritual al împăcării şi nu numai. De mici obişnuiau să ,,bată
nasul,, de cîte ori se împăcau sau erau certaţi de cei mari.
- Doar pe tine te iubesc, scorpie!
Când încercă să-şi tragă bluza de trening pe el, îl opri.
- Te îmbrac eu.
Se supuse.Tresărea la fiecre atingere a degetelor ei. Îl mângâia uşor, ca o
adiere de vânt. Pielea i se înfiora de plăcere.
- Am să te chem în fiecare dimineaţă să mă îmbraci, îi şopti la ureche...îmi
place!
Se pierdură unul în ochii celuilalt.
- Haideţi porumbeilor, că a început din nou să tragă peştele! îi îndemnă Mihai.
- Ce facem mâine Roberta? întrebă Ileana.
- Mi-ar plăcea să mergem în pădure, le propuse Mario.
- Bună idee! îl susţinu Traian! Facem echipe, ne despărţim şi ne întâlnim în
luminiş. Echipa care ajunge prima, câştigă...
- Şi care este premiul? întrebă Ileana.
- Cei care câştigă, vor fi scutiţi de orice efort. Învinşii, îi vor sluji: vor
merge după lemne, vor face grătarul, îi vor servi pe invingători şi le vor căra
bagajele la întoarcere, continuă Roberta...
Poetul Radu
Demetrescu – Gyr născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel, studiază la Liceul "Carol
I" din Craiova. Licenţiat in litere
si filosofie; dr. în litere, prof. secundar, asist, universitar, conf. la
Institutul de Literatură şi prof. de limba franceză la Şcoala de Geniu.
Între anii
1963 şi 1975, a desfăşurat activitate redacţională la ,,Glasul Patriei’’
(ulterior: Tribuna României). A debutat la 14 ani, publicând în revista
liceului poemul dramatic în versuri ,,In munţi’’. Iniţial a folosit pseudonimul
Radu Grui (invocând toponimicul Dealul Gruiului), modificat ulterior în Radu Gyr. Alte pseudonime: Ioachim Puşcaşu,
Nenea Răducu. Debut editorial cu volumul de versuri ,,Linişti de schituri’’(1924), a colaborat la revistele:Cele trei Crişuri, Năzuinţa, Adevărul literar
şi artistic, Gândirea, Ramuri, Ritmul vietii, Falanga etc.
A publicat,
până la sfârşitul războiului, şapte culegeri de poezie, trei studii critice (,Învierea"
de Tolstoi, 1927; Eposul popular iugoslav, in colab. cu A. Balota, 1936;
Curentele de avangardă, 1937), precum şi mai multe volume pentru copii.
Participarea la Mişcarea Legionară e plătită cu aproape douăzeci de ani de
detenţie politică. După detenţia de sub regimul Carol al II-lea este închis şi
de Antonescu este eliberat şi trimis spre ,,reabilitare’’ în batalioanele de la
Sărata. În 1945, regimul comunist îl încadrează în ,,lotul ziariştilor’’ şi îl
condamnă la 12 ani. Revine acasă în 1956, dar după doi ani este din nou arestat
şi condamnat la moarte pentru poezia ,,Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! Sub
regimul comunist a executat aproape 16 ani de detenţie.
Versurile sale au fost interzise timp de 50 de ani,
întreaga sa ,,operă de sertat’’, de incontestabilă valoare, a cunoscut lumina
tiparului doar după moartea poetului. Toate poeziile sale create în închisoare,
şoptite în ceasuri crâncene de tortură, au susţinut nenumăraţi nedreptăţiţi ai
soartei în puşcăriile comuniste, aşa cum spunea Simonne Popa, fiica poetului:
,,versurile sale au constituit o adevărată hrană spirituală pentru cei sortiţi
foamei fiziologice şi terorii’.
,,Mântuit din iadul temniţei prin poezie, Radu Gyr lasă
posternităţii o operă a cărei flacără pură va lumina veacurile, mărturie a
capacităţii creatorului de a iybândi în lupta cu stihiile vieţii.’’ (Silvia
Colfescu)
Flămând
Nu mă osândi, stăpâne, pentru
poftele-mi deșarte
Că de suflet mă desparte trupul, care cere pâine
Cum aș zdrobi cu silă glasu-ți cărnii care țipă
Însă, Doamne, n-am aripă, plămădit sunt din argilă.
Of...
Cum a distrus în mine
Flămânzenia nebună tot ce sufletu-mi adună
Să se-apropie de tine,
Doamne,
Nu-mi mai pot fi ca și cei sătui de grâu, de poame,
Căci într-un pustiu de foame
Mi se rătăciră pașii.
De voi fi fost, cândva, ciorchine
Azi sunt prăștină stoarsă-n teasc
În flămânzenia din mine
Turnați
o zeamă și renasc
Priviți-mi
hoitu cum se strânge
Un borș de știr l-ar
încălzi
Un
fir de iarbă de-aș atinge
Fulgerător aș înverzi
Lăsați-mi
mâna de fantomă
Din pom să ia măcar un măr
Mușcând,
m-aș umple de aromă
Și-aș mai trăi, întradevăr.
În țara
turmelor și-a pâinii
Visez o cină de ciuperci,
Lăsați-mă
s-acir cu câinii
La raiul unui blid de teci
În bezna nopților adâncă
Prăpăstii oarbe se deschid
Când ultimul lingău mănâncă,
Eu zac pe lingură și blid
O milostivule, Tu care
Din doi ciortani și cinci colaci
Făcut-ai munte de mâncare
Să saturi gloata de săraci,
Repetă, Bunule, minunea,
Și ospătează mii de guri,
Iar mie ascultă-mi rugăciunea:
Dă-mi coșul cu firmituri!
În țara
turmelor și-a pâinii
Visez o cină de ciuperci,
Lăsați-mă
s-acir cu câinii
La raiul unui blid cu terci
În bezna nopților adâncă
Prăpăstii oarbe se deschid
Când ultimul lingău mănâncă,
Eu zac pe lingură și blid
***
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te,
Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
,,Stăm prost cu banii cu sănătatea
Stăm prost cu somnul şi cu visele
stăm prost cu nervii şi cu femeile
stăm prost cu gloanţele şi cu prietenii...
poezia mea- poezia ta
devine o junglă
de plăcere...''(Mail cătrePoetulstrăzii)
Câţi dintre cititori sunt pregătiţi să accepte realitatea străzii transpusă în poezie,
realitate percepută de tânăra generaţie, eliberată de prejudecăţi, o generaţie
care încearcă să ne servească adevărul în starea pură, folosind cel mai la
îndemână mijloc persuasiv – limbajul colocvial? Lirismul îmbracă forme noi,
surprinzând receptorul prin ingeniozitate, imaginaţie, dinamism, cuvânt liber,
spontaneitate, ironie. A nu accepta poezia tânără, înseamnă a-ţi renega copiii,
a le încătuşa gândurile, a-i priva de libertatea cuvântului.
,,Poetul străzii'', un volum de versuri cu o abordare inedită, aparţine tânărului
scriitor Marius ŞtefanAldea, unul dintre
iniţiatorii revistei pentru literatura tânără ,,SubCultura - Kalaşnikov de
idei'', al cărui redactor şef este. Tonul liric percutează convingător, sub
forma unor mailuri trimise diverselor personalităţi sau omului de rând, din
anturajulsău, omul străzii, care poate fi însuşi lectorul.
Fiecare destinatar - căruia poetul îi trimite mail - şi expeditor, de la care
primeşte corespondenţa virtuală, se remarcă prin trăsături definitorii inspirate
de vicii, opere literare, viaţă, tipologie umană. Discursul liric este frust,
prietenesc, ironic, spontan, degajat.
Volumul cuprinde trei părţi : inbox, sent, trash, cuvinte ce fac parte din
limbajul tehnicii moderne, adaptat liricului, cu semnificaţii şi simboluri permisibile.
Marius Ştefan Aldea îşidefineşte propria
creaţie printr-un discurs sincer. Astfel descoperim în ,,Mail de la
prietenul Nichita'' tema singurătăţii, receptată de tristeţe, un discurs confesiv,
ca de la amic la amic : ,,Bătrâne, de la o vreme tristeţea mă ţine în bas/...
Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine, /derbedeule/... ia spune-mi, cum e
cu fata aia?... trage-o de sfârcuri cât încă se mai gândeşte la tine'' şi încheie
pe acelaşi ton ironic, relaxat, sub care se ascunde mascată tristeţea- ,,Dar de
toate astea mă doare în cenuşă, ca să zicem aşa.''
Am fost plăcut impresionată de versul clasic întâlnit în poezia lui, folosit
din ce în ce mai rar în zilele noastre, mai cu seamă în creaţiile poeţilor nonconformişti.
ÎnMail de la prietenul Bacovia se regăsesc elemente ale poeziei simboliste,
adaptate cu uşurinţă noului stil- limbaj lejer, ironic libertin - care smulge un zâmbet cititorului, prin tonul amical, uşor golănesc : ,,vin fiert cu gutuie/ şi un gât de femeie vioară/
şi-o acreală dulce- amară/ de toamnă/ târzie...''.
O abordare ludică întâlnim în ,,Mail de la Andre Breton, cel cu bretonul beton'',
unde Marius Ştefan Aldea foloseşte elemente suprarealiste, emblematice în opera
părinteluisău ,,moartea e o curvă/ cu costum la dungă/ ce râde priveşte/ iar breton
e peşte.''
Poetul tratează iubirea când pasional - ,,Hai să facem patul scânduri/ să facă
infarct tăietorii de lemne/ să urle răşina în paişpe păduri/ iar sânii să-ţi râdă
ca felinele-n bezne'', când melancolic- ,,bineînţeles că s-a gândit toată ziua/
la mâna de pe sânul ei/ (la mâna cea cunoscătoare de geometrii)... ea se uita/
tot timpul după mine, când plecam, cu ochi umezi şi bovini'', când jucăuş-
,,... ne tăvăleam într-o cameră de
cămin/ peste cărţi uitate pe sub cearceaf/ în timp ce miocardul meu se lua la
trântă/ cu miocardul tău în Cişmigiu;/ bineînţeles, toanto, că în anotimpul ăla/
i-am şifonat pe nichita stănescu şi pe clasicii/ francezi''.
Anumite poeme sunt învăluite în mister, creând imagini sensibile
ce depăşesc graniţa obişnuitului ,,despic cerul cu o pasăre/ şi îmi curge amurg
pe mâini/ niciodată nu am trăit atâta Roşu... stelele îşi beau ultima ceaşcă/ de
cafea neagră... tocmai atunci răsărea din tine viaţa/ tocmai atunci/ îmi curgea
dimineaţă/ pe mâini/ şi mă învăluia ceaţa'', neobişnuitul aflându-se în spatele
temei acestor versuri (cezariana).
Poemul pivot, cel mai reuşit al volumului este ,,Mail către prietenii mei, cei pe
cale de dispariţie'' în care tânărul poet subjugă persiflator prezenţa morţii,
tratând-o atipic - ,,să dea dracu să plângeţi la înmormântarea/ mea,/ derbedei sentimentali...voi
să nu vă ascundeţi beliţii dinţi/ orbiţi-o pe moarte/ cu zâmbetul vostrusănătos/
râdeţicând m-acoperiţi cu pământ/ voi şti că m-aţiiubit;/... nu lăsaţi niciun popă
să se atingă de mine/ şi să-mi cânte verzi şi uscate, citiţi nişte poezii/
aprindeţi câte o ţigară/ radeţi câteva sticle de vin...''.
Marius Ştefan Aldea, poetul străzii, reuşeşte printr-un stil descriptiv degajat,
natural, specific generaţiei tinere, să trateze temele poemelor sale- viaţa şi moartea,
iubirea şi ura, versul şi poeţii- cu francheţe discursivă inedită, reuşind astfel
să-şi apropie cititorul, tratându-l ca pe un bun prieten, căruia i se destăinuie
sadacat, la un pahar de vorbă.
Recomand cu plăcere lecturarea poemelor străzii, lăsând ultimul cuvânt autorului,
care se adresează generaţiei sale. El reneagă poezia modernă, involutivă,
critică cu sarcasm drumul arid al liricii către proză, concluzionează cu
modestie că este un ,,simplu cititor''.
,,Fraţilor, n-aţi fost nici primii şi nici ultimii,/ ce faceţi voi în poeziile voastre/
au făcut-o alţii în prozalor/ cu un secol în urmă;.../ nu vă supăraţi pe mine,/
sunt doar un simplu cititor,/ deloc pudibond, un derbedeu manierat,/ un vagabond
analfabet, stilat/ al vostru, nicuşor/ băiat de curte, crescut în Obor''.
sursă de informaţii - cărţile şi autorii din imagine- uneori site-ul ,,diacritica''.
Câteva reguli apărute în DOOM 2
Verbele de conjugarea a IV a (care au terminatia în ,,i'' - a citi, a vorbi, a iubi etc.) se împart şi ele în âteva categorii, şi
anume:verbe cu infix (-esc-/-eşt-) şi verbe fără
infix. Ca şi cele de conjugarea I, de altfel, numai că acolo infixul e
-ez-/-eaz-.
I.
Modelul de conjugare fără infix
I.a.
Radical terminat în consoană, alta decât n: a dormi: dorm, dormi, doarme, dormim, dormiţi,
dorm
La fel: a minţi, a ieşi, a fugi etc. Cu alternanţele
fonetice de rigoare, evident. A oferi, a suferi, a descoperi, a acoperi bagă un -ă
la el/ei oferă, suferă, descoperă, acoperă.
I.b.
Radical terminat în n: a veni: vin, vii, vine, venim, veniţi, vin
La fel: a deveni, a reveni, a interveni, a surveni.
I.c.
Radical terminat în vocală, de obicei u: a contribui: contribui, contribui, contribuie, contribuim, contribuiţi,
contribuie.
La fel: a bântui, a piui, a chiui.
II.
Modelul de conjugare cu infix (-esc-/-eşt-)
II.a.
Radical terminat în consoană: a glumi: glumesc, glumeşti, glumeşte, glumim,
glumiţi, glumesc
La fel: a gândi, a citi, a călători, a aminti, a dori, a privi, a primi, a
mulţumi etc.
II.b.
Radical terminat în vocală, de obicei u: a sfătui: sfătuiesc, sfătuieşti, sfătuieşte, sfătuim,
sfătuiţi, sfătuiesc
La fel: a bănui, a dărui, a dispreţui, a locui, a trăi, a răci.
Acu’, problema se pune la verbele astea cu radical terminat în
-u: unele se conjugă după modelul I.c, altele după modelul II.b. Iar
unele tind să treacă de la II.b, adică -esc-/-eşt-, la I.c, adică fără
infix. De exemplu, a chinui, a cheltui, pentru care
DOOM 2 acceptă ambele variante: chinuiesc / chinui, chinuieşti / chinui,
chinuieşte / chinuie; cheltuiesc / cheltui, cheltuieşti / cheltui, cheltuieşte
/ cheltuie.
Tabelul
de mai jos cuprinde cîteva dintre greșelile cele mai
frecvente de scriere sau pronunțare a unor
cuvinte. Formele greșite sânt marcate cu asterisc.
Greșit
Corect
Observații
*președenție
președinție
Probabil
o influență de la prezidențial.
*fregvent
frecvent
Sub
influența consoanei sonore /v/ se modifică, greșit, și consoana
surdă /k/.
*secment
segment
Nu
derivă din verbul a secționa
*cunoștiință
cunoștință
Unii
vorbitori fac diferența dintre *cunoștiință cu sensul de
informație cunoscută și
cunoștință cu sensul de persoană cunoscută, însă
prima formă nu există.
*ștință
știință
două
*ridichii culoarea *ridichiei
două
ridichi culoarea ridichii
Conform
Dicționarului ortografic al limbii
române
din 2002 (și altor lucrări) pluralul nearticulat al substantivuluiridiche este ridichi,
iar forma articulată de genitiv - dativ este ridichii.
*noștrii *voștrii
noștri voștri
Grupul
de consoane str din nostru face ca în forma de plural i-ul
final să fie o vocală propriu-zisă, nu doar o palatalizare nesilabică a consoanei anterioare,
așa cum se întîmplă cel mai frecvent (de
exemplu ban - bani, alb - albi). Acest fenomen
este interpretat greșit de unii vorbitori ca o necesitate
de a scrie cuvîntul noștri cu doi i
la urmă.
*membrii *metrii
membri metri
Un
fenomen similar se întîmplă în cazul substantivului membru (printre
altele), care are la plural forma nearticulată membriși
forma cu articol hotărît membrii; aceste forme sînt adesea confundate
în scris.
mi-ar
*place
mi-ar
plăcea
Tranziție
considerată greșită a verbului a plăcea de la conjugarea a II-a la a III-a în forma *a placeși
flexionarea lui după modelul verbelor a face, a duce. În aceeași
categorie intră și verbe precum a tăcea, a
părea etc. În caz de dubiu, pentru a determina conjugarea corectă există
metoda de a construi infinitivul lung și de a observa
poziția accentului, pe terminație
(conjugarea a II-a: plăcere, tăcere, părere)
sau pe rădăcină (conjugarea a III-a: facere, ducere);
infinitivul scurt are accentul pe aceeași poziție
(a plăcea, a tăcea, a părea, dar a
face, a duce).
*genuchi
genunchi
*delicvent
delincvent
Forma
delicvent figurează totuși în cîteva
dicționare ca variantă a lui delincvent.
*oprobiu
oprobriu
*frustare
frustrare
*intinerar
itinerar
*repercursiune
repercusiune
Probabil
o influență de la cuvinte precum incursiune,
recursiune, excursiune, toate derivate de la curs, în
latină currere (a curge, a alerga), cu forma de
participiu trecut cursum. Cuvintele percusiuneși
repercusiune derivă însă de la latinescul percutere (a lovi,
a înfige).
*creem *crează
creăm creează
Verbul
a crea se conjugă exact la fel ca a lucra, cu terminațiile
adăugate la rădăcina cre- în loc de lucr-. Faptul că rădăcina
se termină într-o vocală produce succesiuni de sunete relativ rare (de
exemplu hiatul e-ă în creăm) și
induce în eroare mulți vorbitori.
*mingie *mingii
minge mingi
Forma
corectă a substantivului este minge . Forma mingie nu
există în limba română, iar mingii nu este forma de plural, ci forma
de dativ-genitiv a substantivului.
ca
*și
ca
(„în calitate de”)
Cînd
ca este folosit în comparații cu sensul
„la fel cu”, înlocuirea lui cu ca și este permisă
(ca și mine, ca și cum). Sensul „în calitate de” nu permite
o asemenea înlocuire, deși mulți
vorbitori procedează astfel, uneori pentru a evita disonanta: *A fost ales ca și conducător, *numirea lui ca și ministru.
*vroiam *vroiai *vroia
etc.
voiam voiai voia
etc.
Formele
*vroiam etc. sînt foarte frecvente în uz, dar nu sînt acceptate de
norma actuală. Ele sînt un hibrid între formele a două verbe diferite,
sinonime: a voiși a vrea. La indicativ
imperfect se preferă de obicei a voi, dar se pot folosi și
formele lui a vrea: eu vream, tu vreai, el vrea,
pronunțate cu diftongul ea; se observă
că la persoana a III-a singular apare o coincidență
supărătoare între imperfect și prezent.
*genoflexiune
genuflexiune
*indentitate
identitate
Greșeală
indusă, probabil, de cuvintele formate cu prefixul in-.
*transversa
traversa
Vorbitorii
sunt induși în eroare de cuvintele formate cu
prefixul trans-, prefix care are într-adevăr sensul de dincolo,
peste, de cealaltă parte. A traversa provine însă din
franțuzescul traverser.
*complect
complet
Unii
vorbitori sunt influențați de
adjectivele terminate în -ect (direct, perfect).
*celălant
celălalt
*albitru
arbitru
*hambal
handbal
*nu
fii *nu zi *nu fă
nu
fi nu zice nu face
Forma
de la imperativul negativ este identică cu forma de la infinitiv.
