Duminică, 21 octombrie 2012, o nouă
întâlnire cu muzica şi literatura, în Mojo Club Music. A fost o
zi cu multe evenimente plăcute şi neplăcute.
Voi începe cu cele neplăcute.
Invitaţii pe segmentul literar au fost lipsă la apel. Domnul Florin
Constantin Verdeş şi-a motivat civilizat lipsa. Domnul Victor
Marinescu probabil că a găsit altceva mai interesant de făcut, dar
putea măcar să anunţe. Cel din urmă, Daniel Dăian, a fost trecut
pe afiş la insistenţele mele, căci nu era în program. Îmi pare
rău că am intervenit şi că că am avut încredere într-un
individid care şi-a propus să persifleze bunele mele intenţii,
prin intervenţii infantile până la penibilism. O lecţie de care
voi ţine cont pe viitor.
Acum voi trece la momentele frumoase,
care merită atenţia pariorilor.
Sorin Teodoriu deschide evenimentul
Pariu pe Prietenie prezentând două noi cărţi, apărute în ultima
săptămână, autori Amelia Stănescu Constanţa (Aşternuturi în
ploaie)şi Dan David.
Primul moment muzical ne-a fost acordat
de Cristi Dumitraşcu, câştigătorul Premiului I la Festivalul ,,Om
Bun'' în 1995, unde a concurat cu o piesă proprie şi cu melodia
compusă de Eugen Avram - ,,Cântec pentru tine''. Cristi Dumitraşcu
înfiinţează în 2002 trupa ,,Circa Şapte''. În februarie 2012
lansează primul său album de autor ,,Goală prin casă'', numele
albumului venind de la o piesă de dragoste compusă în anul 2004.
Î
n 1997 a câștigat cel mai mare premiu al festivalului alături
de trupa Contrapunct cu piesa Bulgări.
După ce a terminat Conservatorul din București, a colaborat o
scurtă perioadă cu Cristian Pațurcă și Km 0.
Lansează 3 albume în 8 ani: Vesele tereze
(2002), Exil în stil (2004) și La
rece (2009). Din 2010 îşi reia cariera solo. Cristi
Dumitrașcu cântă acum alături de Daniel Secarea
(tobe) și Andreas Aron (contrabas) în trupa Bereta.
Colaborează şi cu pianiştii Emanuel Burcea şi Adrian Cristescu.
Dincolo de cariera muzicală, Cristi Dumitrașcu
este realizator de emisiuni la Radio România Actualități.
Actriţa Daniela Antonescu şi Ştefan
Ciobanu au lecturat piesa de teatru - ,,În faţa simţului''- autor
Ştefan Ciobanu.
În premieră la Pariu pe Prietenie
film documentar - ,,Omul din spatele turnului''- regia Brânduşa
Bălan, scenariu - Alexandra Albu, o proiecţie impresionantă despre
dăruirea în artă, în viziunea pictorului Petru Diaconu.

,,limba română este o limbă poetică
prin excelenţă ... este limba poveştilor cu care am crescut'' îşi
începe minirecitalul Cristian Horia, unul din membri formaţiei
,,When Violin Meets Guitar'', formaţie al cărei repertoriu include
piese celebre de Enescu, Vivaldi, Bach, Piazzola, Brahms, Mancinni,
Brubeck, Jobim, Django, dar şi Queen sau Deep Purple, alături de
piese celebre din folclor, pe structura clasica. ,,Rapsodia
română'' de George Enescu, a venit ca o avalanşă de neop,
ridicând sala în picioare. Am simţit vibrând, prin fiecare sunet
ieşit din vioară, fiecare notă, am rezonat cu ritmul alert , cu
interpretarea percutantă a viorii, Cristian Horia reuşind să
transmită, dinamism, optimism, viaţă, bucurie. Rar mi-a fost dat
să preiau cu atâta intensitate darurile muzicale oferite de
invitaţi. ,,24 din 24 nu i-aş lăsa să se oprească'', spune Aura,
una dintre ascultătoarele care urmăresc programul Bocancul Literar
TV, transmisie live. Aplauze ne vin şi virtual, din partea
ascultătorilor Radio3P şi Feel Music.

Invitata următoare a câştigat
simpatia publicului vorbind despre legătura culturală dintre fraţii
de peste Prut şi cei din ţara mamă. Angela Aramă este un nume
sonor în Republica Moldova , scriitor, realizator TV, a filmat
primul clip muzical televizat (piesa Rain a trupei ,,Chad''), unde a
utilizat animaţia, grafica computerizată, atunci când nimănui nu
îi trecea prin minte să facă asta. În 2005 debutează cu primul
volum de versuri şi grafică - ,,Şi totuşi, am innebunit'',
publicat la editura ARC din Chişinău. În 2008 a vernisat prima sa
expoziţie personală de fotografie la Centrul expoziţional
,,Constantin Brâncuşi'' din Chişinău. În 2011 Angela Aramă îşi
expune picturile executate în ulei, creează o şcoală de
televiziune, se implică în viaţa politică a Moldovei. În 2012
scrie romanul ,,Aici e dincolo''. ,,latura artistică... nu e foarte
deosebită de cea existenţială a Angelei Aramă pe care o ştim
temerară,maximalistă, provocatoare. Cele două ipostaze îşi dau
întâlnire în ,,Fuck Codul muncii!''(Criticul Grigore
Chiper).

Scriitoarea a dat autografe celor care au intrat în
posesia romanului său.
Din nou ascultăm melodii din
repertoriul formaţiei ,,When Violin Meets Guitar''. La cererea
ascultătorilor Radio3P aflăm numele celui de-al doilea membru -
Emilian Florentin Gheorghe, chitară.
Urmează moment poetic dăruit de
tinerii Bocancului Literar, Ionuţ Petraru, student anul II la
Facultatea de Jurnalism şi Raluca Neagu, studentă anul întâi la
Facultatea de Psihologie, tineri talentaţi despre care vom mai auzi
cu siguranţă. Raluca Neagu este câştigatoarea premiului I la
Concursul de poezie Călăraşi, câştigătoarea premiului III la
concursul de poezie ,,Agatha Gigorescu Bacovia'', Mizil. Ionuţ
Petraru ne-a citit un poem scris în urmă cu o zi, când a împlinit
20 de ani.
Cristi Dumitraşcu încheie seara
Pariului pe Prietenie cu piese din repertoriul propriu a căror
versuri manifest ne fac să zâmbim ,,am o ţară plină de
succesuri''. Aflăm că a compus coloana sonora a lung-metrajului “
Tache”, regizat de Igor Cobileanski, produs de Cristian Comeaga si
Domino Film.
Ce ar trebui să mai ştim despre
Cristi Dumitraşcu ? ,,...se pregăteşte de lansarea unui volum de
poezie urbană''. Sună bine şi incitant. Aşteptăm cu nerăbdare
lnsarea acestui cărţii.
Prima emisiune radio transmisă în
direct a fost un succes al serii. Acum trebuie să formăm un
colectiv care să realizeze şi să modereze emisiuni culturale la
Radio3P.
]
in direct
&
http://www.livestream.com/bocanculliterartv
ID messenger Radio3P / radio3p@yahoo.ro