RADIO VOCATIV

duminică, 18 martie 2012

Drăcea (1) proză scurtă

  Cristina urca  scările alunecoase ale pasajului de la Bucur Obor. Oamenii treceau pe lângă ea valvârtej încărcaţi- fie cu brazi încorsetaţi de sfoară, fie cu sacoşe pline de cumpărături- pentru Crăciun. Era o atmosferă de sărbătoare, în ciuda faptului că cerul posomorât burniţa.
  Câţiva copii îmbrăcaţi în haine sărăcăcioase, cu cel puţin două numere mai mari decât măsura potrivită, colindau călătorii tramvaiului 21, ce se îndrepta scârţăind din toate încheieturile, spre staţia Doamna Ghica.
  Tânăra îşi mângâie instinctiv pântecul zâmbind. ,,Năzdrăvanule ştiu că  eşti nerăbdător... totuşi, asta e burta mea, nu un teren de fotbal. Fie-ţi milă de mama ta, zăpăucule!'' spuse urmărind zborul graţios al fulgilor de nea, care se transformau într-o perdea mobilă, ce acoperea uşor, uşor, asfaltul plâns al străzilor.
Dragoş, soţul ei, o aştepta îngrijorat în staţie.
- Hai Chris, uşurel greieraşule! spuse ajutând-o să coboare din tramvai.
În drum spre casă, aduna zăpada depusă  pe maşini, făcea bulgări şi  arunca spre ea, bucurându-se ca un copil.
- Ajunge Dragoş! nu sunt în apele mele.
 Înainte de a intra în apartament, şi-au scuturat bine  zăpada de pe haine şi cizme.
Adulmecând mirosul apetisant de sarmale, care clocoteau furioase pe aragaz, tânăra nu mai avu răbdare să se dezbrace. Îşi scoase două bucăţi pe o farfurie, pentru a se răci.
- Mniam, mniam! cele mai bune sarmale din lume, spuse înfulecând cu poftă ultimul dumicat.
- Ai să te dai de-a dura, dacă mai mănânci mult, o mustră Elena, mama sa.
- E musai. Am o armată de şoareci flămânzi în burtă, care trebuie hrăniţi. Astăzi au făcut revoluţie. Nu ştiu ce a avut Drăcea.
- Heeei, domniţă, aşa vorbeşti despre unicul meu nepot?
Cristina înmărmuri. Îşi privea mama cu groază.
- Ce ai copilă? Nu ţi-e bine? se sperie femeia la rându-i.
Izbucni în râs privind băltoaca de la picioarele fiicei sale.
- Nu te speria fată! Ai pierdut apa. Ţi-a venit sorocul. Sprijină-te de mine şi hai în pat! Dragoooş... cheamă salvarea! strigă privind peste umăr, spre camera tinerilor.
Proaspătul tătic apăru în pragul uşii buimăcit, cu părul vâlvoi. Privea panicat în toate părţile, căutând telefonul.
- Ooof, copii care fac copii! exclamă amuzată Elena. Vino aici lângă Cristina, mă ocup eu de toate, spuse sigură pe ea femeia.
Salvarea apăru în scurt timp.
- Îmbarcarea! mergem la materitatea Cantacuzino. Grăbeşte-te, altfel rişti să naşti în maşină, mămico! spuse doctorul, după ce o consultă, în timp ce-şi îndesa stetoscopul în trusa imensă.
- Măi domn' şofer, ocoleşte şi matale gropile alea, n-ai ratat niciuna! Vrei să-mi nască fata aci în maşină? se revoltă Elena.
Era ora unsprezece ziua, când Cristina se afla deja cu toaleta făcută, pe unul dintre paturile  sălii de travaliu, sală în care se mai găseau trei mămici în durerile naşterii. A avut probleme mari, căci micuţul nu cobora deloc. Asistenta pe care Elena o şpăguise zdravăn, să aibă grijă de fiica ei, îşi tot înfigea cotul în partea de sus a stomacului, metodă folosită pentru a determina coborârea fătului spre ieşire. O întreba dacă are dureri, iar tânăra răspundea afirmativ, minţind.  Observase că de câte ori spunea adevărul, asistenta  o chinuia.  De abia pe la ora 19:00 durerile au început să apară în forţă. În cinci minute erau de nesuportat. Se abţinea cu greu să nu ţipe, ca celelalte mămici, căci asistentele vorbeau şi se purtau urât cu ele, umilindu-le. Era speriată de moarte. Lacrimile îşi făcură drum prin colţul ochilor, umezind cearşaful alb. Când durerile se amplificau, îşi muşca pumnii, ca să nu ţipe.
- Hauleu mama mea! Domn' doctor, domn' doctor, repede, îl scap aci pe cimeeeent! Striga ca din gură de şarpe,  vecina tuciurie de lângă patul tinerei.
- Taci dracu, ţi-a plăcut când te-ai regulat, acum suportă, nu mai ţipa ca isterica! o repezi asistenta bătrână. Uite mămica asta tânără ce cuminte stă.
- Mi se rupe de ea. Cade, cade! strigă exasperată femeia, plină de sânge, privind speriată spre fătul ieşit pe jumătate.
Luată pe sus şi  aruncată pe masa de naştere, eliberă o nouă serie de urlete. Asistenta bătrână o pocni peste gură, iar mămica îşi înghiţi strigătul de durere. Încurajată de medic, în două minute, născu.
- Ia uite mămică, ce fată grăsană ai, glumi acesta pocnind fundul dolofan al micuţei, care începu să ţipe. De durdulică ce e, a ieşit aşa greu, zâmbi medicul. Să-ţi trăiască! E a opta fată azi şi nici un flăcău.
- Mulţumesc domn' doctor! spuse femeia epuizată.
- Domn' profesor, e aproape gata si mămica de aici! îl atenţionă îngrijorată asistenta corpolentă, care o avea în grijă pe Cristina.
- Next! zâmbi medicul schimbându-şi mănuşile. Hai, sus cu ea! Împinge acum... încă o dată... greu la deal cu boii mici! Încă un pic şi gata!
Mămica nu mai suportă durerile, deşi întreaga echipă se purta frumos cu ea, leşină.
Se trezi când simţi focul, peste care se punea gaz, de câte ori acul se înfigea în carnea sfâşiată de la naştere. Anestezia locală trecuse şi suporta cu stoicism cruzimea cusăturilor, care-o secau la suflet. Asistenta o admira pentru curajul şi modul tacit în care-şi accepta canonul facerii. Îi prinse mâna şi-i mângâie fruntea.
- Strânge cât poţi de tare, fată! Ştiu că doare. Încă puţin şi scapi.
- Ce ţi-ai dorit mămico? îl auzi pe doctor, apoi simţi din nou acul şi aţa făcându-şi loc în carnea vie.
Strânse cu putere mâna asistentei care o mângăie compătimitor.
- Băiat... răspunse mai mult în şoaptă.
- Păi să-ţi trăiască! E primul mascul pe ziua de azi. Brava frumoaso! Meritai flăcău, la cât ai fost de puternică. Felicitări! Mai am o împunsătură şi termin.
Din nou simţi durerea. ,,Oh, Doamne! Nu mai pot!'' îşi spuse în gând şi izbugni în plâns. ,,Mamă, unde eşti?''.
- Gata! Acum te mai rog ceva, să nu adormi câteva minute! Next! spuse zâmbind medicul, pentru a nu ştiu  câta oară.
Îşi reveni uşor. Satisfacţia a fost pe măsura durerii când îşi ţinu pentru prima dată puiuţul în braţe, în sala unde mămicile îşi alăptau pruncii. Pentru moment uită durerea cusăturilor. Medicul o sfătuise să-şi aducă un colac pe care să stea, pentru a nu afecta rănile şi pentru a simţi mai uşor acea intervenţie nefericită. Zâmbi privindu-şi fiul, un cârn botos care dormea fără grijă. Îi atinse cu teamă mânuţele catifelate. Îi sărută fruntea fină, ca polenul florilor. Micuţul începu să se foiască,,Să nu-ţi fie teamă draga mea, chiar dacă doare. Bunica ta a fost o femeie puternică. A dat viaţă la unsprezece copii şi de fiecare dată a uitat prin ce-a trecut, când şi-a ţinut în braţe bebeluşul. Aşa e lăsat de la Dumnezeu.'' Cuvintele mamei sale s-au adeverit. Acum îşi privea fericită fiul care scâncea nemulţumit. ,,Ce-i piticule, ce nu-ţi convine?''. Micuţul începu să plângă, agitându-şi mânuţele şi picioarele. Cristina îl legănă uşor în speranţa că se va linişti, dar el nu încetă, dimpotrivă, ţipa ca din gură de şarpe. Ca la un semn, toţi bebeluşii au început să plângă.
- Făi fată... bagă-i ţâţa-n gură, să tacă! Ce te holbezi aşa la el ca proasta? strigă tuciuria nemulţumită. E primu’?
- Da, răspunse tânăra scoţându-şi timid sânul.
- Aaaa...! D’aia nu ştii.
Micuţul tăcu pentru scurt timp, apoi o luă de la început. Tuciuria se apropie de tânără.
- Ce-ai broscoiule de orăcăi? Fată, tu nu ai sfârc. Din ce să tragă săracu'? Ai lapte pentru toţi copiii de aici. Ia dă-l încoace să-i dau un pic de la mine, ca să tacă. Mucles mă!
Cristina rămase înmărmurită.  Luată prin surprindere, nu apucă să se opună. Mămica experimentată, îşi puse fetiţa pe un scaun, luă băiatul din braţele tinerei, scoase celălalt sân, care avea un sfârc imens şi îi dădu pe la nas cu el. Bebeluşul îşi mişcă guriţa instinctiv după sursa de lapte. Toate mamele au izbucnit în râs. Micuţul tăcu ca prin minune. Trăgea cu lăcomie din sânul mamei surogat.
- Aşa mânca-ţ'-aş curu' tău de paliu! Să ţii minte că ai supt de la o ţigancă. Hoo mă! Mai lasă şi la fata mea, nu băga tot la ramazan! Îi scoase brusc sânul din gură şi puse copilul în braţele mamei.
Toată lumea privea amuzată la scena aceea. Asistenta bătrână îi dădu căteva sfaturi utile tinerei mămici.
A stat internată cinci zile, până când nou- născutul a luat în greutate, apoi se externă. Acasă mirosea a brad, a portocală şi a plăcintă cu mere şi scorţişoară. Elena a avut grijă ca totul să fie plăcut la venirea fiicei sale şi a primului său nepot.
- Hai cu bunica să-ţi facă baie, piticule!
Toţi membri familei erau adunaţi în jurul boţului de carne şi-l admirau.
- Ptii! bată-te norocul de obraznic! Asta merit eu că te îmbăiez, să te uşurezi pe mâna mea? Drăcea...
Cristina şi Dragoş erau mândri de fiul lor. Râdeau.


va urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |