RADIO VOCATIV

marți, 10 iulie 2012

Bacul, o ruşine pentru generaţiile ultimilor 10 ani




Am fost martor direct al involuţiei din ultimii zece ani a mascaradei bacalaureniene, un hei-rup de informaţii inutile care nu fac altceva decât să ameţească mintea, şi aşa mahmură de teribilism a adolescenţilor douămiişti, o minte care visează la maşini ,,marfă’’, ,,ţoale’’ de firmă, cluburi dezmăţate, în care se fumează jointuri şi se consumă băuturi alcoolice en gros. Unde să mai încapă şi Eminescu, Negruzzi, Sadoveanu, Marin Preda, Alecsandri, Eliade, Cărtărescu, Blaga, Macedonski etc.? Au avut de ales între distracţie şi cărţi. Majoritatea elevilor nu a deschis o carte pe toată perioada liceului. De ce? Simplu-lehamite. La câte informaţii inutile trebuie să reţină elevul, liceanul, mai bine lipsă. Cine greşeşte, de ce s-a ajuns la asemenea situaţie, ce e de făcut pentru a evita rezultatele slabe de la examenul de bacalaureat? Nimeni nu va şti niciodată, atâta timp cât relaţia dintre elev şi profesor este una ostilă, o relaţie în care elevul  se supune orbeşte regulilor date de profesor iar profesorul  face tot posibilul, chiar şi prin metode coercitive, ca elevul să înghită toată programa heirupiană predată de el.
Să exemplificăm. De ce trebuie să ştie un liceean - care şi-a ales ca profil de studiu construcţiile sau mecanica auto- tehnică literară, asemenea elevului care şi-a dorit să studieze, să aprofundeze aceste tehnici? Îmi vor răspunde cei vizaţi că nivelul elevilor care termină 12 clase trebuie să fie acelaşi la Limba şi Literatura Română. După părerea mea- greşit. Iată câţiva termeni care chinuie mintea elevului în realizarea unei lucrări argumentative, cu privire la apartenenţa unui text literar (exemplu – nuvela): prezentarea câtorva caracteristici ale speciei  narative, existente în opera studiată (specie epică în proză, construcţie riguroasă, fir narativ central, conflict gradat, rolul finalului în construcţia nuvelei, construirea personajelor prin acumularea detaliilor , actiunea gravitează în jurul personajului principal, tendinţa spre obiectivare etc.); ilustrarea tipului de nuvelă ales (psihologică, fantastică, istorică); relevarea argumentată a particularităţilor discursului narativ (compoziţie, alternanţă/ înlănţuire, incipit, final); prezentarea construcţiei subiectului în nuvela studiată, cu integrarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice (acţiune, conflict, relaţiile temporale  şi spaţiale) etc.
În loc să simplificăm metoda de învăţare prin încurajarea elevului în a citi romanul sau volumul de poezii şi a-l discuta în orele de profil, complicăm lucrurile inhibându-i cu multiple definiţii şi teorii despre scheme de realizare a unui eseu. Ce este de fapt eseul? O lucrare de proporţii restrânse, pe un anumit subiect,  compusă cu mijloace originale,   expunând un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul. Aşa ar fi normal. Dar elevii nu sunt încurajaţi în acest sens, lor impunându-se să ţină cont de aceste reguli tehnice care îi derutează mai  mult - (mesaj, emiţător/ locutor, receptor, cod, canal, roman/ autor subiectiv/obiectiv/canonic, remă (temă +remă rezultă enunţul), perspectiva narativă (* punct de vedere omniscient, viziunea dindărăt; * punct de vedere intern, viziune cu; * punct de vedere exterior, viziune din afară), ordinea temporală în opera literară studiată (anacronia, analepsa), durata, elementele fundamentale ale mişcării narative (elipsa, pauza descriptivă, scena, rezumatul), etc. Lista ar putea continua. Sunt sigură că v-aţi plictisit încă de la început. Acum puneţi-vă în situaţia elevului.  Nu-i aşa că-i daţi dreptate?
Ei nu sunt capabili să citească o carte din programa şcolară, darămite să mai facă şi comentarii elaborate. Ar trebui pus accent mai mult pe opera literară şi autorul acesteia, pe curentul literar  căruia îi aparţine. Elevii trebuie să gândească singuri şi să scrie despre ceea ce au citit, fără influenţe stricte de tehnică literară. Aşa s-a ajuns ca un elev care termină liceul să nu ştie, când trimite o scrisoare, ce este el-destinatar sau expeditor,  să nu ştie să facă o cerere sau, şi mai rău, să compună ,,versuri’’ greţoase, ieftine, p ebandă rulantă, pentru manele.
Dezinteresul pentru lectură este revoltător. Calculatorul, societatea, profesorii, educaţia primită acasă, sursele mass media, au dus la degradarea şi lipsa de respect a tinerilor pentru valorile naţionale ce odinioară, în perioada interbelică, au adus faimă ţării.

Dacă renumitul Caragiale a adus în prim plan Miticii societăţii acelei perioade, ridiculizându-i, folosind vocabularul argotic şi jargonic, eu mi-am permis să aduc în linia întâi Gogii societăţii de astăzi cu limbajul adecvat. Iată o categorie a gogilor depre care tocmai am vorbit:

Gogule  2 (nebacalaureaţilor)

gogule(2)
nebacalaureaţilor


+16

nu mai rânji fasolea la mine
că purceaua-i moartă-n coteţ frate
pute bucureştiul de ifose
uite la ei gogule îi găseşti în centrul vechi
 se strâng ciorchine la mese
cu un quelque chose în faţă şi ard gazu' ore întregi

ce le pasă lor de ghiţă şi porcarul lică sămădăul
de profu' de pian gavrilescu şi ritualurile ezoterice din nuvela fantastică
li se rupe de lăpuşneanu şi leacul lui de frică
despre levantul sau miticii lui conu iancu ce să-ţi mai spun
se uită ca cioara-n scorbură

nu le e frică gogule
şi nici ruşine că şed elegant pe spinarea babacilor
că deee... 'mnealor vezi doamne junime studioasă
pe dracu
doar jumătate a trecut pragul
restul nişte babuini mototoli
care nu sunt în stare decât să consume moca
din truda altora
să se hlizească prin cluburi încălecând bare
să ardă iarbă şi să facă sex cât cuprinde pe n.v.

asta-i viaţă
gogule?

basta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |