RADIO VOCATIV

miercuri, 24 octombrie 2012

Târgului Internaţional GAUDEAMUS 21-25

În perioada 21-25 noiembrie 2012, în Pavilionul Central Romexpo, Bucureşti, Radio România va organiza ediţia a 19-a a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură. Invitat de onoare special: Republica Moldova. Integralitatea limbii şi a culturii române se va afla în prim-planul Târgului, care îşi propune să acorde o vizibilitate sporită vieţii culturale şi literare de peste Prut.
“În premieră în acest an, Târgul GAUDEAMUS va avea un partener privilegiat, Italia, care şi-a câştigat acest statut în urma excelentei sale participări ca invitat de onoare la ediţia din 2011. Scriitori italieni de renume vor fi protagoniştii unui program de evenimente care va reconecta Bucureştiul la efervescenţa culturii şi literaturii italiene actuale.
Pentru prima dată, un târg de carte din România iniţiază un centru internaţional de copyright! 10 agenţi literari europeni au confirmat deja prezenţa la GAUDEAMUS pentru a stabili întâlniri profesionale cu editori, autori, traducători şi agenţi literari români.
GAUDEAMUS 2012 se anunţă a fi şi la această ediţie momentul de vârf al anului editorial, reunind panorama celor mai reprezentative edituri româneşti, dar şi prestigioase edituri străine, ambasade şi centre culturale, la care se adaugă participanţi şi invitaţi din Belgia, Franţa, Spania, Rusia, Norvegia şi Estonia, într-un maraton de evenimente care vor ţine capul de afiş al fiecărei zile!
Cărţi mirosind încă a cerneală de tipar, scriitori joviali şi cititori nerăbdători să-şi cunoască autorii preferaţi, dar şi mulţi invitaţi-surpriză îşi vor da întâlnire între 21 şi 25 noiembrie pentru a recompune atmosfera cunoscută, şi totuşi mereu alta, a Târgului GAUDEAMUS!
Alte proiecte şi noutăţi ale ediţiei:
Expoziţia de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului – o incursiune insolită în lumea cărţii din perspectivă fotografică, expoziţia va reuni peste 30 de lucrări semnate de artistul Jean Marc Godès, autorul imaginii GAUDEAMUS 2011 şi 2012;
Expoziţia Ada Kaleh – Insula din suflet, organizată de Muzeul Ţăranului Român – o călătorie pasionantă, documentată cu fotografii, ilustraţii şi cărţi poştale, hărţi şi relatări, în perioada de glorie a insulei care a devenit legendară în trecutul recent al României;
Edituri dispărute – cărţi regăsite: publicul va avea surpriza să descopere la Târg cărţi publicate de edituri dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, dar care au rămas în memoria cititorilor prin autorii şi volumele publicate;
Eu citesc. Dar tu? – expoziţie de fotografie de Mircea Radu, o invitaţie inedită la lectură prin intermediul fotografiei. Personaje principale: oameni cunoscuţi surprinşi în flagrant… citind!
Concursul Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”, o competiţie de lectură, comunicare şi creativitate în care protagonişti vor fi liceenii câştigători ai etapelor locale ale concursului, organizate pe parcursul anului în colaborare cu studiourile teritoriale Radio România;
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să acorde vizibilitate competitivităţii şi performanţelor învăţământului românesc. Invitaţii speciali ai Târgului vor fi elevii români medaliaţi la olimpiade internaţionale;
Proiectul “Cărţile se întorc acasă” – campanie de donaţie de carte pentru bibliotecile rurale şi şcolare din România, dar şi pentru comunităţile româneşti din străinătate;
Bursa Educaţia – secţiune a Târgului care aduce în acelaşi spaţiu instituţii de învăţământ româneşti şi străine invitate să-şi prezinte oferta educaţională şi editorială;
Salonul de Carte pentru Copii “Ion Creangă”, una dintre cele mai dinamice şi interactive componente ale Târgului, care găzduieşte, într-un spaţiu ludic şi atractiv, edituri specializate în publicarea de carte pentru copii, dar şi ateliere de creaţie pentru cei mai mici vizitatori.”, au transmis organizatorii.
Program de vizitare: de miercuri, 21 noiembrie, până duminică, 25 noiembrie, între orele 10.00 – 20.00
Pentru informaţii suplimentare despre această ediţie a Târgului:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |