cineva spunea că sufletul nu doare

Radio3P 47







îl simt ca pe un păcat lepădat
în leagănul unui nou-născut
ca pe o eclipsă sângerând în braţele luminii


la porţile somnului viaţa cerşeşte îndurare
lacrimile sunt doar o scuză adusă durerii
care muşcă până la os hălci din sufletul meu

unde sunt candelabrele din ochii tăi
şi hohotul copilăriei revărsat ca o liturghie
în meditaţia enoriaşilor

de ce Doamne laşi timpul să-şi facă de cap
de ce ne dai puterea să supravieţuim plecării lor
a celor care au născut iubirea odată cu noi

de ce îngropi trecutul îndoliind prezentul
forţându-ne să suportăm golul făcut de ei

laşi boala să-şi întindă tentaculele pe trupul
umil zăcând între cearşafurile morţii

lumea basmelor se prăbuşeşte odată cu sunetul pământului
aruncat pe capacul tăcerii
închide în el viaţa lui şi copilul din mine
ecoul plecării

respiră prin mine tată
vezi norul acela ghemuit la poalele cerului
s-a transformat într-un armăsar alb
iar tu
tu te ridici mândru în şaua lui
zâmbindu-mi peste umăr

respiră prin mine
tată
respiră