cititor- observator -

 Nu sunt critic, doar un cititor care observă bucătăria din spatele cuvintelor liră, exprimându-şi opinia pro sau contra

 Postmodernismul a traversat trei etape în ultimele trei decenii: perioada  '80- '90, etapa realităţii cotidiene, un amestec de narativitate şi lirism în poezie, pastişa, parodia, colajul, jocurile de limbaj; etapa '90- 2000- cea autobiografică,  în care trecutul este văzut în prezent, copilăria trecând prin filtrul spiritual al omului matur,  un amestec de stiluri ce cultivă expresia şi comentariul aluziv, citatul, anacronismul intenţionat; cea de-a treia perioadă 2000-2010, etapa limbajului colocvial, nonconformist, agresiv, chiar trivial, coborât în stradă, etapă ce reflectă dorinţa românului de a epata, dorinţa de senzaţii tari şi în acest domeniu, vulgaritatea pe care o confundă cu  îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, o etapă regresivă în care poezia se prostituează, ridicându-şi poalele în cap, pentru a ţine pasul cu informaţia emfatică mass-media, bine vândută, o etapă degradantă pentru lirismul românesc în care volumele de poezii ies pe bandă rulantă, fără a fi lecturate de cineva, o etapă în care se scrie mai mult decât se citeşte, pentru că avem cantitate, nu calitate, pentru că în subsolul site-urilor de specilitate există autori care aplaudă gratis nonvaloarea, pentru a fi la rându-le aplaudaţi, astfel dând impresia ,,phoietului contimpuran'' că este un  geniu, determinându-l  în cele din urmă  să publice o carte,  şi încă una, sufocând piaţa cu gânduri la snop care n-au nicio legătură cu poezia.
După toate aceste trei etape postmoderniste, a venit şi momentul celei de-a patra,  cea de după 2010, în care poezia luptă să-şi recapete prestanţa de odinioară, să redevină cuvântul sufletului, nu solul grobianismului contemporan.
De aceea, există tendinţa multor iubitori de poezie să rămână în trecutul lirismului clasic, la poezia simbolistă, modernistă, pentru că poezia de după anii '80 a renunţat la forma fixă, implicit la muzicalitatea specifică stilului, a renunţat la  folosirea limbajului artistic, înlocuindu-l cu cel colocvial, argotic, de stradă, practicând  anticalofilismul.
Poezia actuală, o poezie aparent naivă, am încadrat-o într-un curent literar pe care l-am numit ETC-eterist, denumire venită de la etcetera pentru că păstrează câte puţin din fiecare etapă sau curent literar - ironie, realism, suprarealism, simbol, mijloace artistice, puterea cuvântului, imagism, adaptându-le noilor vremuri, lăsând loc şi altor stiluri nou create. Este acea poezie care porneşte  de la realitate, transpunând lectorul către visare, către oniric, lăsând imaginaţia pe mâinile ludicului, transmiţând astfel cititorului mesajul auctorial ca pe propriul gând, ca pe propria-i trăire.
Iată cum sintetizează poetul Ştefan Ciobanu ,,starea de a fi''  observatorul discret al oraşului în care trăieşte -,,centrul oraşului este tot un deşert/ numai că firele de nisip au forme de oameni''. Recurenţa copilăriei este prezentă în următoarea strofă a aceleiaşi poezii - ,,mă plimb noaptea pe străzile moi şi nimic mai mult/ am impresia că sunt un copil şi ţin de mână un părinte foarte înalt care se pierde printre nori/ nimeni nu ştie dar uraganul despre care se vorbeşte la meteo/ uraganul arătat de băţul lung crem/ iese din oasele mele ca o ghiulea răvăşind foile crainicului/ oasele mele îndepărtate de inimă căreia i-am făcut la revedere cu mâna/ într-o gară din aprilie/''. Tendinţa spre suprarealism a poetului Ştefan Ciobanu, marchează bine trăsăturile etceterismului prin folosirea imaginilor dincolo de oniric, tendinţă dusă până la extreme, încadrată între inocenţă, simbol, ironie discretă şi arta de a crea imagini inedite.
Un alt reprezentant al noului val liric este poeta Mălina Constantin, un sol al iubirii care îmbină sentimentul cu tablouri inocente, deci realizează o poezie naivă în aparenţă, în spatele căreia se ascund trăiri intense: ,,bărbatul pe care îl iubesc/ îmi urcă păpuşile în pod/a început de ieri/câteodată lasă un inel/din somnul cu vise/ atât cât să lungesc capătul cozilor mele/ cu încă o zi/ şi tulbură apele oglinzilor/ înainte de a stinge lumina/...zidind cuiburi/ pe locurile unde purtam brăţări de păpădie/ atunci când vine/ poartă o altă mască/ el şi păpuşile/ cărora le-am desenat alt chip cu peniţa/ sau le-am ascuns picioarele în sertar/ de frica întunericului/ ...şi îmi scurtez rochiţa/ cu încă o margine de tiv''. (joc).
Erotismul din poezia lui George Gîtlan poartă aripi de înger iar femeia este sensul vieţii ,,ridică-te femeie/ scutură-ţi aripile de pământ/ şi muşcă din carnea cerului/ cu dinţi de zbor/ până va sângera albatru/ infinitul...''. (stand up)
Raluca Neagu îmbracă poezia în hainele copilăriei, o lume prolifică elegiei, purificată de imagini realizate de o simbolistică elevată, psihologică, filosofică, păstrând un nucleu al maturităţii în devenire. Un discurs liric bine stăpânit de un condei sigur, în care realul se deschide suprarealului, creionând imagini originale care merită atenţia cititorului acestui gen liric, etceterist - ,,am gasit poezia închisă într-o inimă aruncată în ocean ca o comoară/ cuvintele grămăjoare de nisip îţi puteau intra printre gene şi atât/ nu eşti uşor de impresionat valurile sufletului tău nu pot fi conduse/ de-asta am fugit la cerul acela de apă şi am căutat liniştea ta./ când am găsit poezia asta plină de corali şi alge m-am bucurat ca un copil/ aveam încă scoici agăţate de păr şi o meduză pe care o subestimasem/ îmi pişcase degetul dar nu mai conta puteam strânge luna într-o fotografie/ alergam norii şi multe alte năzbâtii din astea/ iubirea poate încăpea într-o poezie şi mai presus de toate/ fericirea ne transformă-n păsări./ aşa am devenit poetă/ dragii bunicii.'' Închei acest episod, citându-l pe Ion Caraion care spunea despre puterea poeziei, în cartea sa ,,jurnal I'':,,nimic nu pare mai vulnerabil decât poezia - fie că trăgătorii văd, fie că sunt orbi arcaşii...ea conţine o forţă... o supleţe ce se insinuează dincolo de pumnii, armele, violenţa celor ce-i poartă război...ea este tocmai ceea ce nu se poate înfrânge decât tot prin poezie...''. Să redăm poeziei supleţea de altă dată, aducâdu-i noi elemente care să stârnească interesul lectorului şi, de ce nu, admiraţia şi respectul.