Într-o ţară în
care cultura este cenuşăreasa
sistemului, iată că se mai întâmplă şi minuni, fie ele chiar şi pentru o
săptămână. Există prinţi care descoperă în colbul cenuşii bijuterii ale spiritului creativ românesc. Ei
ştiu să le pună în valoare prin diverse evenimente. Dacă sistemul
postdecembrist nu a găsit niciodată resurse pentru cultură, dimpotrivă,
a distrus-o step by step, au existat oameni datorită cărora frumuseţea
spirituală a căpătat puteri magice. Ei au găsit resurse prin care să adune anual,
în tabere de creaţie, oameni de valoare, a căror operă n-ar fi fost cunoscută
decât postmortem, aşa cum se obişnuieşte în ultimele decenii în România, din păcate. Nici atunci nu ar fi
fost cunoscută, dacă nu ar exista niscaiva interese politice sau de altă
natură. Autorităţile române nu au nevoie
de cultură, ele nu-şi recunosc valorile decât atunci când sunt descoperite de
alte culturi, autorităţile române sfidează frumosul care nu se asortează nici cu nuanţa banilor, nici cu lăcomia, aroganţa, ignoranţa
sau dezinteresul aleşilor.
Am avut onoarea
să cunosc oameni iubitori de cultură cărora le pasă, într-o tabără de creaţie,
departe de mirosul nociv al banilor, departe de noxele oraşelor supraaglomerate, departe de miticii care se
luptă pentru putere. Acest loc numit
Agrieş este un petic de rai, un sat la
80 de km. de Bistriţa, binecuvântat de Dumnezeu, unde oamenii sunt nişte
gospodari desăvârşiţi, blânzi, înţelepţi,
primitori, oameni care se iubesc, se
respectă, se ajută. Cătălin Rus, medic psihiatru, un tânăr de 27
de ani, mare iubitor de cultură, a reuşit prin forţe proprii şi cu ajutorul
material venit din partea primăriei satului vecin Târlişua, să adune circa 30
de oameni speciali, din toate colţurile ţării, scriitori, pictori, muzicieni,
oameni de teatru.
Participanţii au fost
cazaţi de câţiva gospodari ai satului, tot timpul cu zâmbetul pe buze, oameni care ne-au pus la dispoziţie confortul
necesar pentru ca noi să ne simţim ca acasă. Baza, unde ne întâlneam de
trei ori pe zi, era casa familiei Rus. Doamna Delia, o gospodină minunată, a avut grijă ca noi toţi să avem ce ne
trebuie, răsfăţându-ne cu mâncăruri
tradiţionale, specifice acelei zone:
fasole cu afumătură şi salată de ceapă, zeamă de cartofi cu afumătură şi
smântână, paste cu brânză, paste cu
carne tocată şi sos de roşii picant,
friptură de pui cu garnitură de orez şi salată de sezon (roşii, castraveţi,
ceapă, ardei gras) etc.
Cei care au făcut
posibilă întâlnirea atâtor oameni
talentaţi au fost: scriitorul
Adrian Suciu, scriitorul Alexandru
Uiuiu, pictorul Eugen Alupopanu,
Cătălin Rus, organizatorul şi
gazda taberei de creaţie.
Luni, 15 iulie,
am fost întâmpinate, eu şi prietena mea
Raluca Neagu, la gara din Beclean, după
o călătorie cu trenul de 8 ore, de Adrian Suciu care ne-a condus la bază.
După ce am băut o cafea, am pornit spre tabără. Am fost plăcut
impresionată de faptul că s-a oprit de
câteva ori pentru a culege flori de câmp, pe care
să le punem în camera unde urma să fim cazate. Un gest
remarcabil, de admirat, într-o lume în care am uitat să privim frumuseţile din
jur, să mirosim o floare, să ascultăm susurul unui râu coborât din creştetul munţilor. Câmpurile
pline de fârşituri, căpiţe uriaşe de fân pe care le-am asemuit cu soldaţii fâneţelor
bogate, ne întâmpinau tăcute. Frumuseţea locurilor, cu gospodării mândre,
făceau pe cei care treceau pentru prima dată pe acolo să-şi dea seama de hărnicia oamenilor de pe acele meleaguri. Nimic nu era pus aleatoriu în bătătură iar
muşcatele, vesele ca nişte majorete, erau nelipsite din tabloul zonei.
Am fost cazate la doamna Horoba Dochia,
o femeie de toată isprava.
Deşi a
plouat toată seara, atmosfera a fost caldă, toţi cei prezenţi au fost
prietenoşi. S-a glumit, s-au spus bancuri, s-au citit poezii.
Marţi, 16 iulie,
activitatea din tabără a fost intensă. Pictorii au început să lucreze în
ateleierul improvizat de pe marginea răului
sau într-un pod al unei case nelocuite, scriitorii au selectat lecturi pentru
evenimentul de a doua zi, ce urma să aibă loc la Vama Veche din Bistriţa, trupa
micilor actori pregătea un moment special pentru seara de marţi, Teatrul Forum, regizat de poetul Raul Coldea, proaspăt absolvent al Facultăţii
de Regie. Petronela Ionescu i-a fost alături, venind cu idei noi. Micii actori-
Rusalim Cornel, Negrilă Simona Maria, Bardaşu Adrian - au fost însoţiţi de actriţa Adam Johanna, profesor de
teatru la Şcoala de Arte din Sibiu. Tema
momentului teatral a fost cea a discriminării în şcoli. Subiectul a
avut priză la public, acesta dezbătând anumite probleme deficitare întâlnite în învăţământul românesc actual.
A urmat un scurt moment
liric. O seară reuşită în care ne-am apropiat de ceilalţi participanţi,
cunoscându-i mai bine, pictori, muzicieni, actori amatori.
Miercuri, 17
iulie, au fost finalizate primele trei tablouri ale pictorilor Alexandra
Narcisa Floarea şi Lucian Andrei Avăcăriţei. Trupa de teatru repeta pentru surpriza
serii, ceilalţi participanţi făceau miniexcursii prin locurile însorite ale
satului, scriau, citeau, pictau. La ora
15:oo ne-am adunat la bază de unde am
fost luaţi de un microbuz şi duşi la Vama Veche, din Bistriţa, nu înainte de a servi câte o
pizza.
Soare, bucurie, glume, râsete, bere rece, băuturi
răcoritoare, toate la terasa Vama Veche, dotată cu o scenă imensă, împrejmuită de copaci mari care umbreau pe
alocuri mica pădurice, întinsă până aproape de piscina modernă.
Seara a debutat
cu momentul surpriză pregătit de echipa de teatru, regizată de Raul
Coldea. Fiecare actor se apropia de
poetul a cărui lectură urma să o citească, îi întindea un pahar cu vin,
ciocneau, apoi recita. Astfel au fost citite lecturi aparţinând poeţilor :
George Pricop, Valeriu Mircea Popa,
Claudia Minela, Raluca Neagu, Adrian Suciu, Silvia Teodora Peleş, Raul Coldea.
A urmat un moment muzical dăruit de Silviu Ilarion Chiorlise , violoncel, care a interpretat suita nr. 6 Sarabanda,
de Johann Sebastian Bach.
Au mai citit
Alexandru Suciu, poezie şi Alexandru Uiuiu, proză. Fiecare dintre cei şapte
poeţi prezenţi la seara de lectură au
avut propriul moment liric, bine primit de cei aflaţi în Vamă,
după care Adrian Suciu a prezentat volumul de versuri ,,Cercul de Camfor’’, autor Valeriu Mircea
Popa care a încheiat seara de lectură, citind din volumul său câteva creaţii de
excepţie. Am plecat spre Agrieş bine dispuşi. Acolo pictorii ne aşteptau la foc
de tabără, pe malul râului. Am petrecut până după miezul nopţii când obosiţi
ne-am retras spre dormitoare.
Joi, 18 iulie, o
zi specială cu multe evenimente. După ce am servit micul dejun, am făcut
excursie în munţi, într-un loc unde existau izvoare de borcut, apă minerală
naturală. Tinerii au făcut foc şi ţepuşe din crengi de copac, în care
înfigeau slănină şi o perpeleau pe jar.
O mâncau cu pită şi ceapă.
Am parcurs
potecile din apropierea foişorului şi ni
s-au întipărit în minte frumuseţile acelui loc. Izvoare, minicascade, copaci
care parcă atârnau între cer şi pământ, ca nişte cascadori ai universului, fluturi
blânzi care ţi se aşezau pe mână, păsări
privindu-ne speriate, parcă certându-ne că am dat buzna în lumea lor
sălbatică, au fost motivele care ne-au inspirat, determinându-ne să scriem
poezie.
Am părăsit pentru moment acel
loc, retrăgându-ne într-o poieniţă. Acolo, Adrian Suciu a preparat fripturi, mici şi ciuperci, de-ţi ploua în gură privindu-le, darămite să le guşti. A făcut un pat din ferigi în care a aşezat
preparatele fripte.
Cât timp grătarul îşi vedea de treaba lui, s-au
format două grupuri: unul cu actorii care faceau jocuri, fiind în continuă
mişcare, iar cel de-al doilea, grupul care cânta, fiind acompaniat de Alex
Suciu la chitară. Armonie, bună
dispoziţie, natură ... ce-şi mai poate dori un om al betoanelor?
Seara alt foc
de tabără. De data asta am participat toţi. Adrian Suciu ne-a recitat din
poeziile lui Emil Brumaru pe care l-a cunoscut personal. Ne-a povestit întâmplări
haioase de la câteva întâlniri cu tataie Brumărel, cum îi spun eu. S-au
recitat poezii, s-a cântat, s-au spus glume şi întâmplări din alte tabere la care au participat cei de
faţă. Ne-am retras în jurul orei două
noaptea.
Vineri, 19 iulie,
ultima noastră zi de tabără, am petrecut-o cu pictorii. Este minunat să-i
urmăreşti creând, îmbinând culorile, punând acolo pe pânză o bucăţică din sufletul
lor şi din spiritul rustic, tradiţional al satului. Tineri talentaţi, au reuşit
să se desprindă de matriţele generaţiilor anterioare, aducând un suflu nou în
pictură. Am creat poezii privind tablourile tinerilor, pot spune că fără voia
mea am fost inspirată de tematica şi cromatica lucrărilor.
În anul 2007, în
Italia s-a creat o nouă mişcare literar- artistică numită Imagine&poezie, o
operă completă născută din fuziunea
celor două forme expresive aduse din diverse zone geografice, o
combinaţie de stiluri prolifice celor
două arte, momente de creativitate încrucişată. Cred că acest experiment ar
putea avea recidive, pentru că pictura este poezia formelor, a simbolurilor şi
a culorilor. Alexandra Narcisa Floarea, o tânără dinamică, a reuşit într-un
timp record să realizeze cinci lucrări, fiecare tablou având o altă sursă de
inspiraţie, păstrând totuşi tematica propusă de organizatori – satul postmodern.
Eduard Constantin
Olaru şi lucrarea lui au fost o surpriză pentru mine. Tabloul realizat cu o
migală demnă de invidiat, grafică simbolistă, mituri, sintetiza legende ale
plaiurilor mioritice adunate în conturul unei perechi de boi. Cuvintele sunt de
prisos atunci când priveşti o asemenea lucrare fără precedent care
simbolizează spiritul dacilor liberi.
Iulian Mihai Arsenie a reuşit să surprindă prin
lucrarea sa inocenţa şi blândeţea vieţuitoarelor satului, sursă de hrană a locuitorilor acelei
zone. Cel de-al doilea tablou al său a
fost o surpriză pentru tânăra poetă Raluca Neagu. Pe un fundal de umbre pastelate, ea trebuia să
scrie poezia realizată cu o zi în urmă,
inspirată fiind de ,,bătrânii satului traşi în ţeapă’’, fârşiturile de pe câmpuri. Lăudabilă
iniţiativă.
Lucian Andrei Avăcăriţei a ales ca temă a lucrării sale uşa unei case părăsite, uşă în spatele
căreia erau adunate multe poveşti despre vieţile celor care au locuit acolo. Cromatica
aleasă a fost aceea a naturii în stadiul celui de-al treilea anotimp, trecere
de la explozia de viaţă specifică verii, la acceptarea sfîrşitului unui ciclu
existenţial, toamna, anotimpul care transformă natura într-un ritual de culori,
de la brunul pământului, la verdele
smarald al firului de iarbă.
Loredana Coman a
realizat un tablou cu simboluri puternice, crucea, şervetul alb cu motive
naţionale, simbolul spiritului neaoş românesc, farfurii cu motive tradiţionale specifice zonei, o
lampă, simbolul luminii, toate având rădăcini albe către credinţă, către
divinitate.
Îmi pare rău că
nu am stat până la finalul taberei, lucrările pictorilor Eugen Alupopanu şi
Cristinei Borşa nefiindu-ne prezentate, nu am putut scrie nimic despre ele. Sun
tconvinsă că şi tablourile lor sunt speciale.
Am lăsat în urmă un
sat frumos cu troiţe din loc în loc, semnul credinţei, un sat rupt de lumea urâtă a oraşelor care
transformă indivizii societăţii în
victime ale civilizaţiei, în care omul a uitat să trăiască, îndepărtându-se de
natură, de credinţa adevărată, de tradiţie şi obiceiurile străbune. Privesc în
urmă, merii parcă îşi iau rămas bun, mişcându-şi crengile pline de fructe, fârşiturile sunt
înălţate de gospodarii locului care, cât
e ziulica de mare, cosesc iarbă şi înalţă
soldaţi de paie, vacile trec leneşe spre casele lor, bătrânele satului încă mai spală preşurile la râu, acelaşi care ne conduce până la
gara Beclean.
,,Vezi ce scrii despre mine, Claudia, că te ia mama dracului!’’.
Zâmbesc amintindu-mi vorbele lui. Ce pot scrie despre un om care doarme în cort,
pentru ca invitaţii săi să aibă tot confortul, în casă, ce pot spune despre un om
care dăruieşte cu generozitate cărţi tinerilor, care nu mănâncă decât după ce ultimul individ se ridică de la masă, sătul. Pot
spune ceva de rău despre un tip care adună flori de câmp şi umblă toată ziua în
picioarele goale pentru a simţi pulsul pământului, blândeţea ierbii, devenind pentru moment copilul de altă dată!? Suciule, mama dracului o să ne ia pe
amândoi, dacă nu vom continua să promovăm aripa tânără a literaturii
contemporane! Îţi mulţumim pentru tot, ţie şi familiei Rus!
ave!
,,, si Claudia a scris!!! :)))
RăspundețiȘtergereasta e materialul lui Clau
RăspundețiȘtergerecel al diliei de Dya urmeaza
sa vezi rasul dracului
aia nu e dusa la biserica :)))))