RADIO VOCATIV

vineri, 29 noiembrie 2013

CRONICILE UNUI SCANDALAGIU ALTFEL

  1. ,,Cronicile unui scandalagiu altfel’’- Câţi dintre noi nu se  lovesc  zilnic de neajunsuri? Câţi dintre noi nu suportă tratamentul  inuman,  prescris pe reţete stresante,   de doctorii societăţii care ne conduc? ... ne conduc spre cel din urmă drum.  Toţi avem aceleaşi nemulţumiri, dar niciunul nu are curajul să spună lucrurilor pe nume, atunci când trebuie, sau să-şi manifeste nemulţumirea vizibil. Ne merităm soarta. Nicio naţiune nu s-a schimbat în bine  vorbind  pe la colţuri, aşa cum o face ţăţica... Ţăţica Românica.  Mai sunt şi excepţii, puţine, ce-i drept. Am cunoscut un ,,scandalagiu altfel ’’ care ştie să rotunjească  cu măiestrie cuvântul , astfel încât ironia să usture politichia, chiar dacă usturimea se manifestă oleacă pe la colţul coatelor, pentru că este ştiut faptul că dumnealor, conducătorii, au un scut de neputut, un miserupism debordant, împotriva cărora orice lovitură este barată. Aşadar, scandalagiul  adună în cartea sa cronici prin care radiografiază cu exactitate  defectele societăţii în care trăim, ridiculizând penibilul întâlnit la fiecare pas, începând  cu bruştuluitul  fără motiv al copilului,  şocul avut într-o bancă, aflând că moneda naţională nu mai este leul ci ronul,  admiraţia pentru Gâscanul, fotbalistul care a jucat în echipa naţională fără pretenţia de a fi vedetă, cu demnitatea unui adevărat om de valoare care ,,ne-a dat o lecţie de bun simţ şi modestie’’, până la politicienii care au  lăsat să se producă confuzia dintre rom şi român, România devenind peste noapte ţara romilor, numiţi de alte naţiuni  gitanes, gipsy etc.  Despre discriminări şi alte scandalagisme altfel veţi  alfa doar intrând în posesia  volumului ,,Cronicile unui scandalagiu altfel’’, autor Ioan Marian.
LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |