profil radiofonic Mirela Lungu la Radioromatthy(realizator Claudia Minela)

Mirela  Lungu

Portret radiofonic - vineri, 15 iunie 2012, ora 20:00, Radio Romatthy  şi  Claudia Minela vă invită la emisiunea ,,etc.’’, o emisiune de poezie şi muzică.  Invitat special - poeta Mirela Lungu şi ,,biografia coapselor’’,  un volum de poezii nonconformist.  Detalii http://radioromatthy.blogspot.ro/ &  http://poezia-codulspiritului.blogspot.ro/ . 

Aici veţi găsi câteva poezii despre care ne propunem să discutăm. Puteţi participa şi voi.

Vă aşteptăm! Audiţie plăcută!

 id skype / ***   romatthyradio

http://94.176.96.14:1562/listen.pls

adaugati in lista dvs si id radio romatthyradio@yahoo.com

Mirela Lungu este absolvent al Colegiului  Naţional ,,Sf. Sava’’, Bucureşti,  profil  filologie- istorie.  A  terminat  Facultatea  de Filosofie – Universitatea  Bucureşti,  profesie - marketing – publicitate.

Publică  în reviste literare şi antologii: ,,Singur’’, Antologia -’’Singur’’ ‚’’Litere’’ ‚’’Luceafarul’’ ‚’’Subcultura’’ ‚’’Tiuk’’ ‚’’Timpul’’ ‚’’Argeş’’ ‚’’Familia’’ ‚’’Caietele Oradiei’’...

Mirela Lungu scrie poezie pentru toate gusturile - de la sonete, cu o muzicalitate deosebită şi tematică diversă, până la versul liber, lipsit de sensibilitate metaforică, nonconformist, de actualitate, un discurs liric,  fără prejudecăţi, îndrăzneţ. Erotismul emanat de poezia Mirelei Lungu şochează lectorul nefamiliarizat cu lirica actuală. Pentru un cititor care agrează poezia muzicală, imaginară, limbajul artistic , figurile de stil, poezia măştii lirice ,,aşa-da’’, versurile din ,,biografia coapselor’’ sunt non grata.  Consider că poezia trebuie să reflecte şi realitatea, să redea cu acurateţe caracteristicile societatii în care trăim, preferinţele individului, chiar dacă acestea sunt mai puţin ortodoxe. Poezia nu înseamnă doar feerie,  elegie, tropi, gânduri fabricate pentru a plăcea lectorului, ci şi suflul, pulsul realitaţii, o realitate care, din păcate,  prostituează poezia prin limbaj argotic şi vulgaritate, prin francheţea gândului, toate acestea reflectând radiografia arogantă, veritabilă  a secolului în care trăim, a individului interesat doar de  fuga după bani.  De fapt ceea ce şochează este curajul de a se exprima fără reţinere. Cine spune că nu a folosit limbajul licenţios, nu spune adevărul. Că el este nepotrivit noţiunii de poezie, este  clar, dar, aşa cum susţin poezia, indiferent de haina pe care o îmbracă, aşa cred, cu toată fiinţa , că poezia nu are limite şi nici graniţe. Va rezista acea poezie pe care lectorul alege să o citească, cea care îl reprezintă ca nivel intelectual, ca educaţie, ca mediu în care trăieşte. Personal nu agreez limbajul trivial în poezie, a nu se confunda cu limbajul argotic, care nu face altceva decât să stea faţă în faţă cu  societatea actuală, chiar dacă nu acceptăm, dacă ne place sau nu, ea există în fiecare dintre noi, într-o doză mai mult sau mai puţin neprotocolară.

Cineva mă întreba cum definesc  poezia modernă. În acel moment n-am ştiut să dau explicaţie. După un studiu amănunţit al volumelor de poezii recenzate de mine, am făcut radiografia lirismului modern, sintetizând, din punctul meu de vedere, ce reprezintă versul ultimului deceniu. Modernismul se defineşte ca fiind o prelungire a tendinţelor anterioare (vers alb, autobiografie, anticalofilism, discurs liric, monolog, limbaj colocvial, tendinţă narativă, prozo-poem, etc.) adăugând foarte des folositele neologisme  şi expresii idiomatice de actualitate,  preluate în forma originală, americanisme argotice, jargoane lirice, limbajul computero-liric , precum şi cel publicitar tv., folosit pentru a ironiza anumite reacţii sociale, grobianismul( ,, &,  laptop, mess, mall, sms, bonuri de masă, ecografia 3d, Bamboo, silicoane, trading,  2 în 1, euro, humanitas,  clubbing,  trandy, 4ever, facebook, internet, site, blog, lifting, reclame, joint, iarbă, google,  full-option, bungee- jumping, etc.)

Poezia Mirelei Lungu sfidează pudibonderismul conservator, descoperind  faţa mai putin ortodoxă a unui limbaj liric , greu de acceptat de către cei care au rămas fideli formei fixe. ,,Biografia Coapselor’’ aduce în prim-plan pasiunea, iubirea, dragostea, dincolo de prejudecăţi, dincolo de pudismul alterat, ipocrit,  al  celor care resping limbajul neaoş, al romanticilor  nostalgici. Mă alătur lor, într-o oarecare măsură, ştiut fiind faptul că nu pot accepta prostituţia în poezie. Cuvintele nonliterare, cu referire la sex, par vulgare aproape în orice context.

Să trecem la poezia secolului XXII, acea poezie care spune lucrurilor pe nume. Mirela Lungu face parte din pleiada autorilor care încearcă să pătrundă în universul dragostei fără reţineri. Astfel poezia ,,îngeri sub acoperire’’ devoalează  intimitatea ,,real life’’ a dorinţelor pătimaşe născute în fiecare dintre noi, dorinţe consumate fulger de momentele apropierii trupeşti  a cuplului îndrăgostit. În ciuda acestui secol al vitezei, Mirela Lungu, încă mai visează la o iubire sinceră, un zbor intergalactic ,,deasupra universului’’, în locul în care ,,se prăbuşesc  constelaţii just like that’’, o iubire puternică, sensibilă ,  care vibrează,  aducându-i  soarele la apus ,,în poală all night long’’, o noapte întreagă sau topind cuvintele,, de parcă dumnezeu nici nu le-ar fi  inventat vreodată’’.  După o noapte întregă de iubire,  cuplul revine la realitate, chiar dacă se transformă în îngeri sub acoperire care ,,cutreieră neîncetat’’ oraşul murdar  şi plin de tineri poeţi şi neliniştiţi-  ,, this dirty town of young & restless poets’’, încheie autoarea  periplul feeric.  Poezie cu poezie se derulează pe parcursul întregului film al realităţii, începînd cu ,,dragostea e un câine venit din iad’’ unde viaţa trece pe lângă noi, aducând cu ea bătrâneţea, mometul în care nu mai putem iubi ‚’’dimineaţa cafeaua ne curge pe degete ni se innoadă sub limbă cuvintele ...ne ascundem prin tomberoane durerea de a fi încă o dată stăpânii acestei lumi de fantome îndrăgostite de oameni’’, continuând cu ,,Feliz Navidad’’ (room-service), un regal de faţadă a sărbătorilor de iarnă, unde realitatea nu permite basmului să pătrundă  în sufletul dornic de frumos şi vis, o prăbuşire a valorilor naţionale, spirituale, murdărindu-le cu locuri unde totul se întâmplă în ,,camere de hotel elegant decorate comanzi whisky cu gheaşă înainte & vodcă cu lămâie după’’, finalizând cu dorinţe, emoţii, mesaje îndrăzneţe despre cum trebuie să iubeşti gustând din sărutul,,allegro’’, până când îţi explodează creierii, să împingi ,,andante’’ şi să ţi-o tragi ,,prestissimo’’. (the very first time(baladă).

Lirismul Mirelei Lungu reprezintă oglinda lumii în care trăim, o lume a ,,bărbaţilor căzuţi în patima femeilor-vodcă ce urcă-n sângele lor dependent de adrenalină şi pică paiele din ochii celorlalţi’’, o lume în care moartea este percepută ca o ,,curvă cu picioarele lungi şi fusta scurtă’’, o lume în care toţi ,,plătim pentru orice serviciu  dumnezeule preţul corect’’(imaginea din oglindă).

Singură acasă (de Crăciun)

singură acasă de crăciun mă hrănesc cu bloguri şi cozonac m-am plictisit de colindat amintirile altora şi de scris memoriile pe o coală mai albă decât omătul ce ni se adună pe creştet copii fiind iubitule spune-mi de ce tu pleci întodeauna înainte să se termine poemul cel puţin cu un rând sau două mai sus decât bikini din raft nu-i voi mai purta niciodată sunt de unică folosinţă şi au expirat odată cu dragostea noastră atât de roz cu dantele vintage ştiu voi rămâne iubita ta şi peste douăzeci de ani când vei fi deja impotent sau poate cine ştie acelaşi dandy frustrat cu atenţia veşnic răvăşită printre dantele moi de satin un adevărat moş craciun de pus în vârful bradului şi aruncat apoi la gunoi.

 îngeri sub acoperire

uneori îmi imaginez că un înger veghează asupra gândurilor mele perverse are grijă să mi le întrerupă şi să le împiedice transformarea in real life dorinţe pătimaşe aruncă în aer cupluri mature cu obiceiuri infantile noi2 ne întâlnim la un drum de seară în ceaşca bleumarin de cafea să facem dragoste cu toată sinceritatea de care suntem capabili sub plăpumi de nea cuvintele se topesc de parcă dumnezeu nici nu le-ar fi inventat vreodată doar un porumbel alb mai zboară deasupra universului intergalactic se prăbuşesc constelaţii just like that soarele îmi apune în poală all night long ne spunem adio & devenim îngeri sub acoperire cutreierând neîncetat this dirty town of young & restless poets

\"Dragostea e un câine venit din iad\"

Joint me

eliberarea are întodeauna un preţ mult mai mare decât azilul sentimentelor noastre suntem prea bătrâni să iubim dimineaţa cafeaua ne curge pe deşte ni se înnoadă sub limbă cuvintele bolborosim o minciună de-aseară când spuneam te iubesc unui câine la marginea drumului ne-a muşcat ah ne-a muşcat de mâna pe care i-am întins-o zâmbind el lătra a moarte şi frică ne ascundeam prin tomberoane durerea de-a fi încă o dată stăpânii acestei lumi de fantome îndrăgostite de oameni ele nu ştiu da nu ştiu ce gust are carnea prăjită sau untul de arahide ce-l cumperi de la buticul din colţ la chenzină nici ţigările de foi sau rahatul din cozonacul de paşti cu siguranţă vampirii apreciază un joint.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte 

Déjà-vu

ne-am fi iubit 100 ani cu stimulator cardiac şi fertilizare in vitro am fi avut copii robotizaţi ce ne-ar fi îngrijit ca pe nişte relicve am fi zâmbit prin tubul de oxigen eternului maine soarele ar fi devenit o pată pe obrazul nostru ne-am fi prins mâinile ca nişte paralitici şi ne-am fi prăbuşit aşteptările unul în braţele celuilalt am fi plâns uitându-ne la "tânăr şi neliniştit" apoi am fi încercat să facem dragoste în vârful picioarelor să nu ne audă vecinii de la etajul 99 şi să zică doamne aştia sunt chiar obsedaţi de specii dar cel mai important ar fi fost să ascultăm sonate pe cd toată noaptea în stare de somn veghe sau ebrietate şi să ne publicăm biografia peste 100 ani la humanitas când euro va fi singura monedă de schimb pentru prostituate şi viagra cea mai ieftină aspirină din est

Mirela Lungu sonete

MIRELA LUNGU

o maestră a rondelului și sonetului de expresie modernă

Selectie facuta de catre Sorin Olariu

 De te-aş sluji precum o sclavă-n pat

De te-aş sluji precum o sclavă-n pat

Şi te-aş slăvi-n cetăţi precum un rege,

Nu vei putea, stăpâne, înţelege

Că eşti vândut. Chiar eu te-am cumpărat!

Nu vreau minciuni, nici glorie, nici fast,

Cuvântul dat mi-e singura avere.

Să mă despart de adevăr nu-mi cere

Şi-n cuib străin ispita s-o adast.

Cu ochii blânzi vei oglindi uimirea

De-a contempla, sub gene lungi, o Evă,

Muşcând din măr şi îmbătat de sevă,

Tu vei gusta din plin dezamăgirea

Unui Adam. Fugit din paradis,

C-un pumn de-arginţi vei măsura un vis!

hai, linge-mi rănile şi ce mai e de lins!

(numai iubirea)

Hai, linge-mi rănile şi ce mai e de lins!

Pe umeri port iubirile marcate,

Mi-e trupul plin de silnice păcate

Şi-n părul meu cu stele verzi a nins…

Tu porţi la gât uimirile-n cravate,

Muşcând din mărul lui Adam – convins

Că eşti, monsieur, cel mai de treabă ins

Pe drumul spre infern unde-s pavate

Doar bunele intenţii. N-am pretins

Să-mi consemnezi, Dieu, certificate

Sau garanţii că vei respinge toate

Flou-Evele. Şi dacă te-au învins

E pentru că… numai iubirea poate

Să fure cardul visagold din jeans!

sunt un miraj

Sunt un miraj, încerci să mă pătrunzi

Cu verbe ascuţite şi feroce,

Dar în fantasme falice te-afunzi.

Ca un copil zbanghiu şi-n plus, precoce,

Ai vrea să scrii pe sânii mei rotunzi

Poveşti neîntâmplate. Eşti veloce,

Sunt un miraj, încerci să mă patrunzi

Cu verbe ascuţite şi feroce.

Tu porţi cătuşe, iar la glezne pfunzi,

Şi-n pantaloni te-nţeapă un mişcoce!

Cât ţi-ar placea pe glezna mea s-o tunzi,

(Îmi tot şopteşte la urechi o voce…)

Sunt un miraj, de vrei să îl patrunzi,

Citeşte-ntâi “Estetika” lu’ Croce!

sursă ,,Curentul'', săptămânal independent de ştiri, analize şi opinii

Pariu pe Prietenie si prietenii săi...Fox Studis, duminică, 10 iunie 2012 la Mojo Club

Fox Studis la Pariu pe Prietenie

Fox Studis inseamna:

Tatiana Ojog – voce

Marius Ojog – chitara

Grupul “FOX STUDIS” s-a infiintat in septembrie 2006.

In acelasi an am participat la diferite spectacole de gen unde am fost clasificati ca gen de muzica “Folk Alternativ “ , cu influente din jazz.

Dupa acest pas au urmat o serie de participari si la alte festivaluri de gen din tara:

-Festivalul National de Folk “Moldavia Folk” 2006 , Iasi-locul I.  Festivalul National de Folk “Prima Iubire”-2006 , premiul special “Opinia Reghineana” , Reghin; “Festivalul Castanilor” , premiul pentru Virtuozitate Instrumentala ; Festivalul “Gil Ionita” , premiul pentru “Cea mai buna voce”. etc

Trebuie să amintesc faptul că soţii Ojog sunt susţinătorii tinerelor talente in muzica folk. Am avut ocazia să-i cunosc la ei acasă, în Călăraşi. Tatiana este severă cu cei care-şi doresc să nu rămână la stadiul de amatori. Salut iniţiativa lor şi le doresc succes!

Convoi de tăcere - autor Ştefan Ciobanu

Poetul Ştefan Ciobanu, câştigătorul mai multor premii, a reuşit să se impună în poezia contemporană prin stilul său deosebit, un stil care nu este la îndemâna oricui.

Versurile sale  au  influenţe suprarealiste, creaţiile lui  aducând un aer nou, penetrabil pentru lectorul cu deschidere către modern. Amintesc faptul că Ştefan Ciobanu este implicat în viaţa literară românească, activitatea sa ramificându-se pe mai multe planuri: apariţii editoriale în reviste literare – Dacia Literară; Luceafărul; Vatra; România literară; Poezia; Convorbiri literare; Dunărea de jos; Citadela; Actualitatea literară;Cetatea Culturală; Oglinda literară; Climate literare etc.- membru activ pe site-uri de profil (agonia, bocancul literar, unde este şi editor, hermeneea, etc.); Poezii editate în antologia Virtualia - Iaşi, 2011, Antologia Artgothică 2011 - Sibiu, 2011, Ca la o linie de start - Timişoara, 2007.

Este autorul a două volume de poezii ,,aliona’’, publicat în Bucureşti, 2007 (debut editorial) si ,, Convoi de tăcere’’, publicat  la Iaşi, 2009.

 Am intrat în posesia volumului de versuri - ,,Convoi de tăcere’’-  un volum cu o configuraţie aparte şi  conţinut care nu lasă loc comentariilor negative.   Cartea este structurată pe patru capitole - eu, tu , el, ea - şi se remarcă printr-un joc de cuvinte, cu sensuri profunde, în spatele cărora  se află un actor care-şi joacă bine rolul.

Astfel trăim amintirea copilăriei, inocenţă lăsată în braţele timpului, o trecere spre maturitate care lasă în urmă imaginea bunicului, a soldăţeilor care trec ,,în coloană/sub framul obez’’…chipul mamei/(care) trece în lingura cu supă’’, nerostitul ,,creşti naibii creşti… somnul ca o mobilă pe care nu se aşterne praf’’, genunchii roşii ,,ca doi sori la asfinţit’’, rugăciunea ,,înger îngeraşul meu’’, toate acestea reprezentând cutia Pandorei, în care sunt încuiate  trecutul, copilăria.

O altă tematică bine conturată în lirica lui Ştefan Ciobanu, pe lângă cea a copilăriei, este tema trecerii de la adolescenţă, la maturitate. Extrapolând semnificaţia discursului liric, putem afirma că versurile lui reprezintă lumea în care trăim, o lume în care se evidenţiază un ansamblu de trăsături ce compun viziunea despre viaţă, într-un limbaj care-l particularizează. ,,cana galbenă… cât o fântână…periuţa de dinţi/ cu zâna măseluţă/ ascunsă în ea… scrisorile ei/ împachetate frumos…momentele acelea/ când simţi nevoia / să primeşti o basculă de aer proaspăt…’’ toate aceste elemente construiesc un întreg, o formă de manifestare, armonie sufletească, interpretată de actorul care joacă rolul tânărului de treizeci de ani,  vârstă importantă pentru bărbatul ce refuză să renunţe la puritatea sufletului de copil, rămas în subconştient, ca religia în inima unui credincios. Impresionantă s-a dovedit a fi poezia ,,viaţa mea’’, unde trecerea timpului marchează imagini episodice din viaţa auctorială, asemenea unui film,  la realizarea căruia se face un montaj bine ales - ,,copilăria … era o adevărată poartă prin care intra viaţa’’, adolescenţa i se ,,înfăşura în jurul gâtului ca un fular/… mîinile se depărtau de zona inimii/ tălpile deveniseră urma uriaşă plină cu apă/…’’ în care sărea dorind să ,,stropească cerul’’, este perioada în care cunoaşte oameni noi, învaţă de la ,,lucrurile pe care  nu le-a avut,'' îşi pune dorinţe ,,dezlegate la şiret’’ iar inima, spune autorul, o pune  ,,la zid’’, marcând ,,cu cretă cât a mai crescut’’. Adolescenţa conferă sentimentul împlinirii prin intensitatea trăirilor care converg către o iubire puternică ce creează sentimentul zborului - ,,când făceam dragoste/ hainele mele pur şi simplu  zburau prin cameră/ în stoluri amestecându-se cu ale ei/ formând o pastă care am aflat că se cheamă noapte…’’. Ultima parte este o revenire la varsta de treizeci de ani, barbatul puternic ale cărui temeri dezvăluite în adolescenţă ,,stau pe el ca nişte ace de brad’’,  este speriat că umbra lui ,,nu se aşază pe nimic’’. Finalul este apoteotic, devoalează spiritul singuraticului, a celui împăcat cu sine, dornic în a-şi găsi motivaţia pentru o viata în doi.

,,Sorin’’, cum numeşte poetul soarele, este un element des întâlnit  în  creaţiile lui. Personificat  i se adresează deschis, ca unui prieten, creând în acest fel o punte de legătură între celest , oniric şi teluric, între dorinţă şi păcat, lumină şi pâclă existenţială -  ,,trec prin cimitir deseori precum/sorin(aşa îi zic eu la soare) pe cer’’(e prea devreme să fie azi).

În poezia ,,acatist’’, soarele este prezent sub forma unei dorinţe - ,,mama te mângâia pe păr la culcare mâna ei se mânjea de sorin (cum îi spuneai tu la soare încă de pe atunci  că îţi doreai un frate)...’’.

Aş vrea să mă opresc în mod special la poezia ,,acatist’’, o complexitate de trăiri şi imagini puternice, transcendentale, care surprind prin diversitatea ,,canonică’’, transformată ingenios în condac şi icos, laude aduse vieţii, bucuriei de a trăi, de a iubi, un imn care preaslăveşte senzualitatea iubitei şi sentimentele stârnite de prezenţa acesteia, o odă a bucuriei cu mare încărcătură emoţională. Limbajul folosit este interesant prin asocierea cuvintelor sfinte, preluate din acatist, cu expresii colocviale, un limbaj neaoş, amalgam de dorinţe- îndemnc ătre iubită - ,,Bucură-te iubito cea care ai în loc de sfârcuri doi ochi de înger/ Bucură-te iubito că ţie nu-ţi mai răsare noaptea de sub pat/ Bucură-te iubito cea frumoasă ca miezul unei rodii/Bucură-te iubito ca şi când ai deveni Duminică’’. Cea de-a şaptea zi semnifică apogeul bucuriei femeii de a exista în viaţa îndrăgostitului, precum o zi de sărbătoare permanentă. Întregul acatist reprezintă  un zbor, un joc de trăiri şi imagini care vin din trecut - ,,Îmi este dor de cârligele bunicii care ţineau dimineaţa agăţată de sârmă...Învăţătorul meu este cerşetorul dimineţii care-şi caută mîinile sub pietre’’- şi se sparg în prezent - ,,Cititul doar decupează din norii de hârtie forme fără lesă şi când/ mergi prin pădure singurul lucru prin care te deosebeşti de copacii din jur este inima răsucită în piept ca o ţigară în scrumieră...’’- precum valurile furioase, la mal, după o noapte furtunoasă. Imagini suprarealiste, trecut şi prezent, alcătuiesc un poem remarcabil, Ştefan Ciobanu deţinând aici arta de a clădi un concern de sentimente, de trăiri profunde, realizate cu originalitate, naturaleţe. Reuşeşte să aducă un stil nou în poezia contemporană prin ineditul imaginar, suprarealist - ,,Când va veni el în pieptul tău va începe să crească o girafă şi te vei trezi cu capul în nori fericită inima deja la regim va semăna cu un cântec de fluier...’’.

,,Convoi de tăcere’’ reprezintă un  montagnes-russe de trăiri şi imagini care te ridică şi te coboară cu mare viteză, într-o simbioză a suprarealismului secondat de realitate, dăruindu-ţi o lume specială, în care-ţi doreşti să rămâi, o lume permisibilă în care totul este admis, indiferent de aparenţa ireală, totul se încadrează într-o normalitate din care faci parte, o altfel de lume pe care o descoperi doar citind versurile lui Ştefan Ciobanu.

exista... in noi

Miruna stătea de ceva timp la fereastră şi privea dansul fulgilor de nea strălucind sub lumina slabă a felinarelor. Sporadic, trecea câte o maşină, întrerupând liniştea albă. Îi plăcea să traseze cu degetul figurine, pe geamul aburit.
- Hai, bea-ţi laptele, spune-ţi rugăciunea şi mergi la culcare! spuse blând Maria.
Fetiţa sorbi din cana roşie, imprimată cu Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici, apoi îngenunche în faţa iconiţei, cu Fecioara Maria şi pruncul, de la capul patului.
- Înger îngeraşul meu... Mamă, de ce moşu' nu vine şi la copiii săraci?
Femeia tuşi încurcată.
- Draga mea, moşul vine la toată lumea, nu ţine cont de aşa ceva. Te rog, termină-ţi rugăciunea!
- ... şi de rele mă păzeşte, amin! Ioana mi-a spus că pe ea moşu' n-o iubeşte, pentru că e bolnavă şi urâtă. Nu i-a adus niciodată nimic. Nici fraţilor ei, se ofensă micuţa încruntându-se, după care se trânti în pat, adâncindu-şi faţa în perna moale, cum îi era obiceiul.
Pentru câteva clipe Maria rămase pe gânduri. Era răvăşită de cele auzite. În cele din urmă se reculese şi se întinse lângă ea, mângâindu-i buclele întunecate. O înveli cu grijă, lăsându-i descoperit doar nasul mic şi pistruiat.
Fetiţa se zgribuli la pieptul mamei, căutând căldura şi afecţiunea de care avusese parte de când se ştia: protecţie, tandreţe, siguranţă.
- Ţi-a spus ea asta?
- Da. În pauză. Mi-am uitat adidaşii în bancă. Era singură în clasă. Ştii, e scutită de sport pentru că-i bolnavă. Mamă, nu-i aşa că nu e bine să mănânci din gunoi?
- Nu înţeleg. Ce vrei să spui?
- Când am intrat, ea tocmai a scos din coş un sandviş aruncat de Petre, înainte să mergem la sala de sport.
- Bineînţeles că nu e în regulă! Sunt microbi şi te îmbolnăveşti.
- I-am spus şi eu, dar ea mi-a zis că Dumnezeu se supără dacă aruncăm mâncarea.
- Aşa este, spuse trist Maria.
Avea lacrimi în ochi. Privea tavanul alb, aşternutul vesel, cu personaje din desene animate, îndrăgite de fiica sa. Bradul trona ca un împărat, în dreptul geamului. Era împodobit cu beteală colorată, globuleţe aurii şi roşii. La tulpina lui se găseau multe cutii cu daruri, dulciuri şi portocale.
- Păi, e bine sau nu e bine?... îşi auzi din nou fiica.
- Nu e bine să arunci mâncarea, dar nici să iei din gunoi. Mama ei nu i-a spus asta?
- Nu. Mama ei are grijă de copiii orfani. Dumnezeu a rugat-o să-l ajute.
- Asta tot Ioana ţi-a spus?
- Da. Şi mi-a spus un secret. Crede că Moşu' nu există, că e o minciună. Şi Radu zice că a văzut-o pe mama lui punând cadourile lângă pom. Mami, eu cred că moşu' există, se precipită micuţa. Nu-i aşa că există?
- Miruna, moşu' nu există. Este o poveste inventată de oameni, un motiv în plus să fie mai buni, dăruind şi împărţind cu alţii ce au.
- Eu vreau ca moşu' să existe, strigă fetiţa plângând.
- Şi eu vreau draga mea. Pentru mine el există. E Dumnezeu... Dar să nu spui nimănui asta, şopti privind în jur. Rămâne secretul nostru. Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni.
- Cum adică? întrebă Miruna, ştergându-şi lacrimile cu mâneca pijamalei.
- Ai să înţelegi asta când vei creşte mare. Noapte bună copilă!
- Există sau nu există?
- Există... în noi.
- Noapte bună mami!
În noaptea aceea Miruna se visă alături de Ioana. Râdeau cu poftă de câte ori descopereau conţinutul cadourilor dăruite de Moşu'. Hăinuţele, cizmuliţele, păpuşile, cărţile, jocurile şi mulţimea de dulciuri, o înveseleau pe micuţă, pentru prima dată. Vârful bradului împodobit nu se zărea, era imens. ,,Uite, ea e mama mea!'' spuse bucuroasă fetiţa, arătând spre femeia frumoasă, cu zâmbet trist, care aştepta în picioare, bucurându-se laolaltă cu fiica sa, de darurile primite. Era stânjenită de haina ponosită, pe care o tot neteza cu mâinile, ruşinată.
- Bună dimineaţa, draga mea! Hai, trezeşte-te, să nu întârzii la şcoală! Astăzi, la serbare, Moşu' va veni şi pentru Ioana.
- Ce bineeee! exclamă entuziasmată fetiţa, aplaudând. Ai vorbit tu cu el?
- Da. Ai să vezi, zâmbi Maria.
Ioana nu era prezentă. Ea nu se putea bucura ca ceilalţi copii. În clasa întâi a fost însoţită, la serbare, de un frate mai mare, care a pocnit-o de faţă cu toată lumea, pentru că se încurcase la poezie. A târât-o afară după el, fără să-i pese că fata nu-şi primise darul. De atunci, fetiţa refuza cu înverşunare să se prezinte la vreo serbare organizată de şcoală.
După sfărşitul spectacolului, Maria, încărcată cu daruri multe, porni către locuinţa Ioanei, aflată la marginea Bucureştiului, în comuna Afumaţi.
- Opreşte aici mami! Aici stă! O să se bucure... ai să vezi!
Poarta indicată de fiica sa avea atârnat un steag mortuar.
- Aşteaptă-mă, vin imediat! spuse cu inima strânsă.
Reveni răvăşită. Se abţinu cu greu să nu plângă.
- Să mergem! spuse gâtuită de emoţie. Trânti portiera şi se grăbi să plece din acel loc mizerabil.
- De ce plecăm? Nu-i dăm cadourile?
Maria îşi muşca buzele. Lacrimile se încăpăţânau să şiruiască. Erau de neoprit. Nu putea să-i vorbească fiicei sale despre moartea fetiţei, despre sărăcia şi mizeria văzute în acea locuinţă, despre întunericul de acolo, unde puţina lumină venea de la o lumânare aflată lângă trupul firav, întins direct pe masa acoperită de un preş peticit.
- Ioana a plecat, draga mea. S-a dus acolo unde îi e bine, spuse în cele din urmă, cu glas tremurând, încercând cu greu să-şi controleze emoţiile, pentru a nu i le transmite ficei sale, dorind astfel să o protejeze.
- Nu mai plânge! spuse Miruna ştergându-i lacrimile cu dosul palmei mici. Eu ştiu că a plecat cu mama ei, după ce am desfăcut toate darurile, aseară. Râdea. Se ţineau de mână când s-au ridicat să pună steluţa în vârful bradului, sus, sus de tot. Era maaare şi bogat. Nici nu i se vedea vârful. Şi erau amândouă atât de frumoase...
Maria nu-şi mai auzea fiica. O ţinea strâns la piept. Lacrimile se războiau în barbă, fără oprire.
- Mami, bunica spunea că Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii buni şi că are grijă de ei. Nu-i aşa că Ioana e la El?
- Uneori El e nedrept, răspunse mai mult pentru sine, privind nămeţii de nori. Draga mea, Ioanei îi e bine acolo unde este cu mama ei. Vrei să mergem în magazine, să alegem cadouri pentru orfani?
- Daaa! răspunse fetiţa entuziasmată. Ca Ioana şi mama ei?
- Da, draga mea. Doar că noi o facem aici, pe pământ... să mergem!

Din acea iarnă, Miruna, îşi luă în serios rolul de Crăciuniţă veselă, dăruind împreună cu mama sa cadouri de sărbători. În vacanţe, mulţi dintre orfani au trăit armonia din sânul acelei familii.
Astăzi, pe locul căsuţei dărăpănate din Afumaţi, se află un orfelinat, unde copiii abandonaţi se bucură de dragostea doamnei director Petrescu, Petrescu Miruna.

1.spiritul teilor s-a topit în noi - 2. ja, ja- 3. eros (C&M)

spiritul teilor s-a topit în noi

spiritul teilor pluteşte drogat între mine şi tine
împins de o noapte obraznică

braţele tale îmi bandajează trupul
cu atingeri sălbatice
cuibarele palmelor aspre frământă o parte din mine
stârnind păcatul
flacără nemernică

ne respirăm unul pe celălalt gustându-ne
în sărutări viscerate de tainele plăcerii

bestie
te simt invadându-mi fiecare por
te simt dorindu-ţi îngemănarea
te simt tremurând în parfumul de tei

te-ai strecurat posesiv în singurătatea mea
iar el s-a topit în noi

***

ja, ja!

am fost gogoaşa înfuriată din care te-ai înfruptat întreaga noapte

am făcut dragoste

când pe plantaţiile de bumbac unde a trudit unchiul tom

(acolo săruturile florilor albe s-au lipit de trupurile năduşite ca aşternuturile tăvălite de dorinţe)

când în pădurile înzăpezite ale rusiei tolstoiene

înconjuraţi de lupii înfometaţi care nu îndrăzneau să se apropie

amândoi ardeam ca flăcările iadului

zăpada plângea sub noi

gerul muşca din trupuri pasiunea

karenina şi vronski se devorau din nou

erai în mine

puternic

ai spart zidurile berlinului

pănă când am devenit o singură germanie

liberă

ja ja frei

***

eros

atentie nu intraţi, câine rău! + 16 (poezie obraznică)+16

nu m-ai vrut

satană

ţi-aduceam cafeaua la pat odată cu soarele

torceam ca o pisică la picioarele tale

uneori jucam rolul inocentei

care zice nu

dar care-şi doreşte un da cât toate păcatele pământului

***

alteori eram supusă ca o măicuţă rugându-se în altar

goală

sub privirile călugărilor

topite

ca lumânările în timpul liturghiei

iart-o Doamne că nu ştie ce face

vorbeau ochii ridicaţi spre cer

mâinile pieptănau bărbile gândind la pubisul virgin

ipocriţilor

degeaba vă ţineţi în frâu erecţia

ea n-are biblie şi nici Dumnezeu

***

spovedeşte-te spurcatule

şi spune-mi ce drăcoaică te-a tăvălit în focul iadului

de-ai lăsat în urmă

cerul

ea, pianul C&M

vîntul, mesagerul furtunii,dă buzna în cameră .
răvăşeşte tăcerea perdelei, aleargă haotic, partiturile de  pian  se ciocnesc în fugă de frunze, telegrame fulger respinse de copac, demonul pocneşte cu degete rigide, zgârie cu ramuri străluciri de gheaţă adunate pe geam, stropi  mari şi reci  stepuiesc pe streaşină, o umbră păşeşte uşor spre mine, capacul se ridică,  mă atinge, ca o şoaptă de dragoste în întuneric, le simt mâinile atingându-mi trupul...

preambul, simfonia iubirii- Ballade pour Adeline-
degetele îmi mângâie clapele într-un vals de Chopin rătăcit în saloane de cuarţ,
Hayden- mă ridică la cer în rafale de ploaie
mă leagănă Bach în dorinţe Nocturne,
iar Schumann mă poartă în grădini Arabeske de păcate.
mă las devorată de pasiunea lui Mozart.


sunt amanta singurătăţii lor
viscerată de flacăra patimei

muzica.

Mâini magice care fac minuni atunci când Dumnezeu dă frâu liber talentului.
O interpretare fantastică, o altfel de iubire, de pasiune, de dăruire...
Anderson & Roe Piano Duet play "BLUE DANUBE FANTASY" 

IMAGINAŢIA OMULUI NU ARE MARGINI
Talentul face din creaţie, artă descheiată la suflet...


o poveste cutremurătoare despre război şi victimele lui, o poveste redată prin muzică şi ...
să urmărim împreună minunea care vibrează, naşte aplauze şi lacrimi

renaştere C&M

câteodată îmi vine să îmbrac o cămaşă de in
din lada de zestre a bunicii
mirosind a levănţică
şi s-o iau de nebună pe câmpuri
strivind faţa aspră a pământului cu liniştea tălpilor mele

să mă las purtată de somn în mirosul de fân

să mă iau la trântă cu vântul
rostogolindu-mă în beţia ierbii

să muşc din carnea unei piersici zemoase
îngemănându-mă cu fratele mai mare
ascuns după dealuri
acela care uneşte cerul cu pământul









îmi doresc să devin copac
într-o altă viaţă

î

 Radio Shock Party: http://radioromatthy.ucoz.com

Radio Ro Martthy, un radio pentru toate gusturile. Veţi putea asculta muzică populară, selectată special pentru dumneavoastră, de Georgeta Zbihli, în emisiunea ,,Vatra satului străbun''. Muzica veche de calitate este asigurată de Vasile Dumitru care vine în întâmpinarea ascultătorilor cu emisiunea ,,Gramofonul ascultătorului'', o emisiune care vă teleporteaza în timp, în lumea muzicii pop, acolo unde voci

Periu pe prietenie+ Clara Mărgineanu(varianta 1)

în braţele prietenilor,

poposesc rar, doar să mă odihnesc,

apoi pornesc

către nicăieri, către pretutindeni,

pentru a mă întoarce mereu.

prietenia trăieşte atât cât ne vor trăi lacrimile.

la capătul disperărilor şi al nopţilor

ultimul urlet, ultimul pariu

ll condamnatului,

rămâne curajul înfipt în creier de cineva,

de celălalt, de altcineva…

ei făceau sărbători şi înţelegeau tot,

ciocnind ultima cupă, spuneau:

,,lăsaţi-l, prietenul e obosit,

în zori pleacă iar,

viaţa i-a făcut injecţii cu sânge de nomad…”

de atâtea ori, la ghilotină,

prin mulţimea înfuriată,

se ascundeau ochii unui prieten,

un prieten venit tocmai atunci

să-mi aducă un cal şi să-mi împuşte călăul…

viaţa mea este

un nesfârşit pariu pe prietenie.

dacă nu voi mai avea timp

să vă spun că am câştigat,

căutaţi-mă în ochii celor ce, măcar o secundă,

au crezut în mine.

Într-un club din centrul Bucureştiului, a avut loc lansarea primului volum de poezie, ‘’Iubirea e amintirea unui viol’’, apărut la editura Herg Benet Publishers, autor Leonard Ancuţa. După o vastă activitate virtuală, prin care s-a făcut cunoscut în lumea site-urilor literare, Leonard Ancuţa, autorul romanelor ,,Control’’ şi ,,Infernul’’, a reuşit să strângă, într-un volum de 136 de pagini, cele mai reuşite poeme ale sale. Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe Claudiu Komartin, redactor şef al revistei ‘’Poesis Internaţional’’, publicist, traducător, poet; Doina Ruşti, specialist în simbologie, profesor universitar, prozator; Elian Băcilă, geolog, pictor; Iulian Ghiţă, actor. Cuvântul de început l-a avut Claudiu Komartin, care spune despre volumul de versuri apărut că este ,,o carte despre iubire şi ratare’’. El consideră poezia lui Leonard Ancuţa o ,,rebeliune blândă’’, în care autorul are o ,,sensibilitate cu multe afinităţi, asemeni lui Nichita’’. Vorbeşte despre temele mari abordate de scriitor - iubirea, moartea, viaţa- punându-le în valoare, evidenţiind faptul că acestea sunt tratate din perspectiva ,,unui tip dezabuzat, stare care-l ajută să treacă peste orice piatră de poticnire’’. Subliniază faptul că Leonard Ancuţa, ,,în ciuda limbajului folosit, este în esenţă un naiv şi un sentimental’’, care trece cu uşurinţă de la o stare la alta captivându-l ,,cu un gen de candoare’’, lecturarea poemelor emoţionându-l prin formularea unui ,,infern al tandreţii’’ neaşteptat, venit din partea unui rocker al anilor ’90. Claudiu Komartin predă microfonul doamnei Doina Ruşti care spune despre Leonard Ancuţa că ,,are o disponibilitate extraordinară către sinceritate şi natural’’. Continuă să vorbească despre diversele teme întâlnite în poemele lui Ancuţa şi se opreşte la cea a Mariei Dinulescu, lecturând câteva versuri din poemul ,,m-am îndrăgostit de maria dinulescu’’. Doina Ruşti apreciază poemele ancuţiene, spunând despre ele că au un ,,anumit suprarealism la nivel de imagine, un oarecare teribilism’’. Încheie, întrebând autorul cum se raportează la acest mod de a fi. Leonard Ancuţa menţionează că are trei identităţi: cea prin care-şi câştigă existenţa, aventurierul nopţii(alături de prieteni) şi poetul, cel care ,,distilează existenţa celorlalţi doi. În poezie reuşesc să fiu sincer cu mine însumi, să fiu liber…’’, spune el. Întrebat de Claudiu Komartin dacă activitatea sa vizează un nou proiect, scriitorul răspunde că lucrează la un volum de proză scurtă, care este în stadiul final ,, aproape gata în proporţie de 80%’’. El afirmă pe un ton uşor ironic: ,,dacă în roman am fost oleacă poet, dacă în poezie am fost puţin prozator, am decis ca în proza scurtă, să scriu proză…o lansez spre sfârşitul anului’’, încheie Leonard Ancuţa, după care anunţă momentul artistic, poetico-teatral, cu actorul Iulian Ghiţă. ,,Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu taurii… Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…’’, spune Traian T. Coşovei prin glasul aceluiaşi Iulian Ghiţă. Pe un fond muzical de Jean Michel Jarr, pictorul Elian Băcilă ne prezintă lucrările sale, extrem de interesante. Elian pictează în negru, un stil inedit, nemaiîntâlnit până acum în România- ’’, genul minimalist abstract’’- cum spune pictorul geolog despre creaţiile sale, ce au legătură cu pământul. Se opreşte asupra lucrării intitulate ,,Filonul’’, o pictură abstractă, un amestec de linişte a pământului cu urme de sărut- lumină, stecurat printre tăceri de abanos. ,,Pictura este un joc de opacităţi şi de transparenţe’’, spune Pierre Soulages (92 ani), singurul pictor din Europa, care a realizat lucrări abstracte, caracterizate prin tuşe subtile de alb şi negru, stil întâlnit în pictura lui Elian Băcilă. Seara se încheie cu autografe date de Leonard Ancuţa, Vulcanul – cum îmi place să-i spun- autografe speciale precum poezia sa. Un gând despre dragoste tronează deasupra semnăturii sale, pe volumul meu de poezii : ,,nu există nici moarte atât de puternică precum ea’’. Am zâmbit auzind spusele unui tânăr, în aşteptarea autografului: ,,mulţi bat câmpii, aşa…ăsta chiar face poezie’’. M-am retras, mulţumită fiind de o seară petrecută într-un cadru intim, relaxant, o seară în care poezia a persuadat din nou, purificând sufletul, aducând lumină în intunericul de dincolo de ea.

Ieşită din context - C&M

în noaptea asta moartea

şi-a pus genunchii pe sufletul meu

de parca m-ar fi pregătit

să-l dau afară

ca pe o naştere forţată

în noaptea asta

pentru prima dată

nu m-am opus

şi-am trecut dincolo

în peştera umedă întunecată şi rece

unde copii cu aripi zâmbesc atârnaţi cu capul în jos

ţipete

ecoul imită ţipete neînţelese

haite de lupi se năpustesc în mintea mea

sfâşiind ultima forţă prin care încep să scap

să fug tot mai departe

de mine

spre lumina din colţ unde soarele

se scurge pe zidul intunecat

ca igrasia în casele vechi

umbre 

peste tot umbre îşi întind falangele spre mine

încearcă să mă prindă

să mă

să

mă

ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

domnule doctor, pacienta...

C&M

Adriana Lisandru - ,,mi-e septembrie până-n măduva oaselor.''

taxi magic

ce mai faceţi, doamnă? aţi rămas la fel de frumoasă,
unde vă las?

la capătul lumii, prietene,
acolo unde toamnele nu mai găsesc drumul întoarcerii
acolo o să-mi fac o căsuţă din vorbe dulci cu adevăruri amare
sub streşini,
aşternut voi pune privirile voastre, tablouri mâinile voastre
dezbrăcându-mă-n gând

el mă priveşte pe furiş în oglindă,
de ce are femeia aceasta ochii aşa de negri?
ca să înveţe întunericul pe de rost,
îi răspunde oglinda

du-mă în centru, te rog,
toţi visăm să ajungem odată în centru,
până atunci alergăm bezmetici pe marginea cercului
ca nişte şoareci mecanici,
ne întoarcem de cu seară cheiţa să nu uităm să nu uităm să nu uităm
că trăim,
doamne fereşte-ne de mai puţin de atât,

nu te grăbi, îi spun, vreau să mă uit pe fereastră,
ia uite câţi oameni au îmbrăcat lumina pe dos
sau poate aşa se vede dacă ţii viaţa prea strâns lipită de tine
şi ce mai faceţi, doamnă? nu v-am mai văzut de o vreme…
aşa e,
nici eu nu mă văd foarte des
am călătorit, îi răspund,
apoi am făcut cumpăna pe o inimă
am alunecat pe o alta
apoi pe o alta
pe urmă am căzut iarăşi în inima lui,
între timp se umpluse ochi de cuvinte, toate albe ca oasele,
toate fragile ca un plâns strâns cu bărbăţie în pumni,
du-mă în centru prietene, nu mă întreba nimic despre toamnă,
despre ploile ei, despre frunzele din privirile mele,
acolo o să-mi fac o căsuţa de piatră
o căsuţă de piatră
o căsuţă de piatră

fără ferestre.

***

urâtă şi liberă

în oglindă un chip care-şi schimbă culoarea
cu fiecare fum tras în piept
cu fiecare ceas de nesomn
la picioarele patului meu
un cotor de măr
o carte
şi-un câine covrig



sunt urâtă şi liberă.
nici moartea nu mă recunoaşte acum
îi pun piedică
şi nici nu clipeşte.



bărbaţii sunt proşti. o urâtă
e un talisman norocos
căruia nu-i vor şti niciodată puterile.
o piatră pe care îşi pot ascuţi armele
înaintea marii vânători.
cuierul în care îşi pot atârna
haina cu furtună cu tot. o epifanie din cioburi şi petice.
e glonţul ce ricoşează totdeauna
în inimă.




întind libertate pe pâine.

încet.
ca şi cum aş pune otravă într-o cursă de şoareci.

***

mirabilis

s-a întâmplat într-o zi oarecare era primăvară îmi amintesc limpede că se însera eram
singură şi timpul se oprise pe vârfuri.
am rămas ascultând.
doar respiraţii calme
de muguri

ea a venit mi s-a culcuşit la picioare nu mi-a cerut nici iertare nici milă.
cuvintele treceau în vârtej peste noi.
ca nişte rândunele peste o apă încărunţită în albia ei.
atunci toată frica din mine s-a preschimbat într-un fuior violet s-a lipit de pereţi
nu ştiu pe unde a părăsit încăperea.


ea aştepta lângă gleznele mele albă şi tainică atunci m-am gândit că nici la Dumnezeu nu
ajungi până nu-i numeri ei toţi licuricii din palme.

am adormit amândouă. eram mai subţire ca niciodată aş fi putut să pătrund în fiecare
fir de polen aş fi putut toarce din pietre mătase.

oameni creşteau în pântecul meu şi se năşteau apoi transparenţi. 

***

atunci se întâmplă

voi începe sa uit. cuvintele
înainte de toate. tăcerile grele
apoi. mintea-mi va fi un strat de pământ afânat şi deasupra
bucata aceasta de cer. ea nu va-ntreba niciodată
pe cine acoperă.




mi-e septembrie până-n măduva oaselor.
un vis fără somn unde timpul se pierde
cu tot cu ecou.
o lentoare amară ca ultimul zvâcnet
al înecatului.
dedesubt mâlul aşteptând înălţarea
şi căldura pe care-o presimţi
arcuindu-se blând.


când încetează căderea
se întâmplă ceva. poţi auzi
contracţia marginii.
un zgomot de poartă izbită
şi tu încercând să-nţelegi
dacă eşti înăuntru
ori
dincolo de